ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4166/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.05.2020, modificată la data de 06.07.2020 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Prezidențială, solicitând obligarea pârâtei să comunice răspuns la petiția formulată la data de 15.12.2019 și plata daunelor morale în cuantum de 1500 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 843 din 21 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, excepția lipsei de interes, exclusiv în privința cererii privind comunicarea răspunsului la petiția din 15.12.2019, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Administrația Prezidențială la comunicarea răspunsului la petiția din 15.12.2019, ca lipsit de interes și a respins în rest acțiunea, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Prezidențială, ca nefondată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, reținerea cauzei pentru judecare și admiterea acțiunii astfel cum fost formulată. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a încălcat principiul disponibilității statuat prin art. 9 C. proc. civ., care are în vedere dreptul părților de a dispune de soarta procesului, prin stabilirea cadrului procesual (atât în privința părților, cât și în privința obiectului). Astel, prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe Președintele României, iar ulterior, în temenul legal, la solicitarea instanței, a completat această cerere în sensul chemării în judecată și a Administrației Prezidențiale (cererea transmisă instanței inclusiv prin e-mail la 9 iunie 2020). Or instanța, prin încălcarea dreptului de dispoziție al reclamantului, a înlăturat din cauză pe pârâtul Președintele României (reținând contrar realității că acesta ar fi arătat că se judecă cu Administrația prezidențială, iar nu cu Președintele României). De asemenea, instanța a decis să respingă ca nefondată cererea având ca obiect plata daunelor morale, cu motivarea că nu ar fi fost probată existența unui prejudiciu moral cert, deși cele două părți pârâte nu au dat petiției niciun răspuns timp de 217 de zile, vătămându-l astfel pe reclamant prin "nesoluționarea în termenul legal a unei cereri", respectiv prin "faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii". În opinia recurentului, prin această conduită pârâții au stăruit în desconsiderarea unor drepturi garantate prin Constituție, i-au lezat demnitatea umană prin starea de disconfort psihic, umilire, incertitudine și frustare. Acest prejudiciu se impunea fi reparat, iar pentru dovedirea lui nu este necesară administrarea, realmente dificilă, a altor probe, o astfel de sarcină fiind disproporționată și nerezonabilă (C.E.D.O. Decizia nr. 11774/04 în cauza Manuela Stefănescu împotriva României, paragraf 43).

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Administrația Prezidențială a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar inițiat de reclamantul A., structurat în două capete de cerere, vizează obligarea pârâtei Administrația Prezidențială la formularea și comunicarea unui răspuns la petiția ce i-a fost adresată la data de 15.12.2019, precum și plata daunelor morale în cuantum de 1500 RON pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de a răspunde petiției menționate. Răspunzând punctual susținerilor recurentului din calea de atac promovată împotriva soluției primei instanțe de respingere a acestor două capete de cerere ca lipsit de interes, respectiv ca nefondat, Înalta Curte reține că un prim argument se referă la o pretinsă încălcare a principiului disponibilității procesului civil, în privința stabilirii cadrului procesual. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat inițial în judecată pe Președintele României, iar prin cererea completatoare transmisă prin e-mail la data de 9.06.2020 a precizat expres că înțelege să se judece și cu Administrația Prezindețială. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține caracterul legal al soluției adoptate de prima instanță prin încheierea de ședință din data de 7.09.2020, prin care s-a luat act de modificarea cadrului procesual, fiind menținută în cauză în calitate de pârâtă doar Administrația Prezidențială. În acest sens, instanța de control judiciar observă că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 47/1994, " (l) Pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi se organizează și funcționează Administrația Prezidențială, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul București, Palatul Cotroceni. (2) În sensul prezentei legi, prin Administrația Prezidențială se înțelege serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale." În considerarea acestor dispoziții, dar și a competențelor constituționale și legale ale Președintelui României, prima instanță a reținut în mod corect calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administrația Prezidențială, având în vedere atribuțiile legale ale acesteia, dar și faptul că aceasta este emitentul răspunsului comunicat recurentului la data de 23.07.2020. De altfel, pretinsa eroare a instanței de fond, în sensul de a nu lua act de precizările reclamantului cu privire la stabilirea cadrului procesual, ar fi putut face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 442 C. proc. civ., însă recurentul nu a utilizat acest mijloc procesual. În privința solicitării reclamantului de obligare a pârâtei la comunicarea unui răspuns la petiția din data de 15.12.2019, în acord cu cele reținute de prima instanță Înalta Curte constată că la data de 23.07.2020 (potrivit dovezii de comunicare prin e mail de la fila x), pe parcului soluționării cauzei, Administrația Prezidențială a răspuns petentului, comunicându-i acestuia că a luat cunoștință de conținutul materialului anexat petiției, intitulat "Considerații privind lovitura de stat de la 30 decembrie 1947", iar față de solicitările formulate au fost aduse la cunoștința petentului dispozițiile art. 88 din Constituția României conform cărora "Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice", dar și cele ale art. 1 alin. (5) - "În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Astfel, date fiind dispozițiile art. 2, 3, 5 și art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, instanța de fond a constatat, în mod just, că, deși cu întârziere, respectiv cu depășirea termenului legal de 30 de zile, pârâta a comunicat totuși un răspuns reclamantului la petiția acestuia din data de 15.12.2019. Cum reclamantul a primit un răspuns în legătură cu petiția formulată, s-a apreciat, în mod corect, că acesta nu mai justifică un interes actual în menținerea solicitării de obligare a pârâtei la soluționarea petiției (petiția fiind soluționată în sensul respingerii solicitării reclamantului, cu motivarea din răspunsul comunicat la data de 23.07.2020). Înalta Curte nu poate primi nici argumentele recurentului referitoare la soluția de respingere, ca nedovedit, a capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale și constată că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă existența unei fapte ilicite și nici îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. De asemenea, recurentul s-a limitat la a invoca o pretinsă atingere adusă demnității umane, fără a dovedi producerea/certitudinea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre acesta și fapta pârâtei. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,