ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 829/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 2122/PI din 17 decembrie 2010, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei capacității procesuale active ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Primăria Orașului Gătaia prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL și a reziliat contractul de prestări servicii din 26 iunie 2006; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 33.034,40 RON cu titlu de avans preț servicii și a sumei de 33.034,40 RON cu titlu de penalități de întârziere de 0,2% zi de întârziere. Prin întâmpinarea formulată la data de 20 aprilie 2010, pârâta a invocat pe cale de excepție lipsa capacității procesuale a reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În subsidiar, pârâta a arătat că înțelege să invoce excepția non adimpleti contractus, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației în discuție. Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele: Excepția lipsei capacități procesuale a reclamantei este neîntemeiată. Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 215/2001, Legea administrației publice locale, s-a constatat că potrivit art. 20 alin. (1), comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale, iar potrivit art. 21 alin. (1), unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.

De asemenea, potrivit art. 77 din lege, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale s-a reținut că "primăria" nu reprezintă un subiect de drept, care implică personalitate juridică, atribut ce aparține unității administrativ-teritorială însă ipotezele în care "primăria" apare ca "subiect de drept" în diferite raporturi juridice de drept public sau privat trebuie interpretate nu restrictiv, ci în sensul că se subînțelege că este vorba de unitatea administrativ-teritorială în acest caz.

În realitate, este vorba de o uzanță dar în același timp și de confuzie juridică de exprimare atunci când o unitate administrativ-teritorială apare în raporturi juridice ca parte folosind titulatura de "primăria" deși nu poate fi vorba decât de unitatea administrativ-teritorială. Această interpretare este mai mult decât necesară pentru securitatea circuitului civil în general deoarece a interpreta restrictiv această ipoteză juridică ar presupune să se constate de iure, nulitatea absolută a oricărui contract în care titular de drepturi apare "primăria". Faptul că tot "primăria" apare în calitate de reclamantă în dosar nu presupune o lipsă de capacitate procesuală, ci pentru aceleași considerente, o capacitate deplină de folosință și exercițiu a unități administrativ-teritoriale, respectiv Orașul Gătaia.

Prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele motive: Prin contractul de prestări servicii din 26 iunie 2006 încheiat între reclamantă în calitate de beneficiar și pârâtă în calitate de prestator, aceasta din urmă s-a obligat să elaboreze proiectarea lucrării pentru "Plan Urbanistic Zonal III - Zona civilă est - construcții civile zona A Colonie Gătaia - prelungire - aplicare a Legii nr. 50/1991 (22 ha) în 180 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului la un preț al lucrări de 138.800 RON la care se adaugă TVA de 26.371 RON. Părțile au prevăzut în art. 5 că, contractul de prestări servicii intră în vigoare după predarea avansului de 20% în contul prestatorului și după predarea către prestator a actului de proprietate.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamanta și-a îndeplinit cele două condiții cumulative prevăzute în clauza contractuală de mai sus. În ce privește plata avansului de 20% din preț, urmare a emiterii de către pârâtă a facturii fiscale din 27 decembrie 2006, reclamanta a achitat suma facturată, în cuantum de 33.034,40 RON, prin ordinul de plată din 28 decembrie 2006. În ce privește predarea actului de proprietate, obligație apreciată de pârâtă ca nefiind îndeplinită de reclamantă, instanța a observat că în adresele înaintate de pârâtă la diverse instituții abilitate a emite avize necesare pentru întocmirea proiectului, a rezultat că aceasta a anexat pe lângă alte înscrisuri și C.F., adică dovada titlului de proprietate cu privire la suprafețele de teren deținute în proprietate de reclamantă și vizate de proiectul contractat.

Deși pârâta a afirmat că a adresat reclamantei nenumărate adrese prin care a solicitat să i se pună la dispoziție extrase C.F. și planșă cu Planul Urbanistic General, în vederea obținerii avizelor și avizării lucrării, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada că au fost comunicate reclamantei, aprecierea instanței fiind aceea că ele sunt pro causa.

Singurul înscris depus de pârâtă ca o dovadă a faptului că a trimis prin AR o adresă către reclamantă este cel de la dosar, dar acesta poartă data de 7 octombrie 2009 pe când ultima adresă de care face vorbire pârâta că ar fi comunicat-o reclamantei este datată 28 septembrie 2009, aspect ce prezumă că adresa din luna octombrie este cu totul alta, având în vedere perioada mare de timp trecută și mai mult, acest AR este depus după ce pârâta a fost chemată în judecată de către reclamantă în procedura somației de plată în cursul lunii iulie 2009. De asemenea, afirmația pârâtei că ar fi predat reclamantei prin procesul-verbal de predare primire din 14 august 2006 documentații pentru obținerea de avize I nu este dovedită în condițiile în care acest înscris este semnat doar de reprezentanții pârâtei nu și de cei ai reclamantei, neavând astfel o forță probantă cu privire la acest aspect.

Dar și în ipoteza în care ar fi dovedită această afirmație, pârâta nu poate justifica, așa cum s-a arătat mai sus, neexecutarea în totalitate a contractului. Instanța a constatat că pârâta în mod culpabil nu și-a executat obligațiile contractuale de o manieră care impune rezilierea convenției încheiată cu reclamanta și ca o consecință a rezilierii că datorează restituirea avansului în sumă de 33.034,40 RON. Totodată, pârâta și-a însușit și clauza penală inserată în cuprinsul contractului la art. 18.1, și care reprezintă o evaluare convențională, înainte de producerea prejudiciului, a cuantumului daunelor-interese datorate de debitor, ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației asumate de către acesta, conform art. 1066 C. civ., ea fiind obligatorie în condițiile art. 969 C. civ., datorând cu acest titlu 0,2% din avans.

Deși pârâta a susținut în apărare că în ipoteza restituirii avansului clauza de la art. 18.1 nu se aplică, pe considerentul că are natura unei clauze penale pentru situația întârzierii în executare, însă nu se referă la situația rezilierii contractului, instanța a constatat contrariul. S-a motivat că potrivit art. 18.1. din contract, în cazul în care din vina sa exclusivă, prestatorul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,2% pe zi de întârziere din prețul contractului-tranșei de lucrări respective. Or, neîndeplinirea obligațiilor nu presupune decât o neexecutare a contractului care atrage de la sine o rezoluțiune sau reziliere astfel că această clauză trebuie interpretată în sensul că părțile au înțeles să aplice clauza penală și în cazul rezilierii convenției.

De altfel, art. 19.1 prevede că "Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea contractului de servicii și de a pretinde plata de daune interese.", adică cele stabilite la art. 18. intitulat "Penalități, daune interese". Prin urmare, reclamanta nu trebuie să-și dovedească daunele interese ci are dreptul de a solicita daunele interese stabilite anticipat de părți în art. 18.1. din contract însă deși a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 75.110 RON cu acest titlu, instanța a constatat că la data încheierii contractului, erau în vigoare dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, care prevedeau că penalitățile nu pot depăși cuantumul creanței decât dacă există o clauză contractuală expresă or, în cauză nu există o asemenea prevedere contractuală în art. 18 astfel că daunele interese nu pot depăși avansul plătit pârâtei.

Față de aceste considerente, instanța a admis cererea și a reziliat contractul de prestări servicii din 26 iunie 2006, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 33.034,40 RON cu titlu de avans preț servicii și a sumei de 33.034,40 RON cu titlu de penalități de întârziere de 0,2% zi de întârziere. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta SC E. SRL Timișoara, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii cererii formulată de reclamantă. Examinând apelul declarat de pârâta SC E. SRL, prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele: În mod corect prima instanță, a respins excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei Primăria Orașului Gătaia invocată de pârâta SC E. SRL raportat la dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată.

Prima instanță, tribunalul a dispus rezilierea contractului de prestării servicii din 26 iunie 2006 și drept consecință a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 33.034,40 RON cu titlu de avans preț servicii și a sumei de 33.034,40 RON cu titlu de penalități de întârziere de 0,2% zi de întârziere, constatând în mod greșit că pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale de o manieră care a impus rezilierea contractului cu aplicarea dispozițiilor art. 19 și 18.1 din contract.

Având în vedere că pârâta apelantă SC E. SRL Timișoara a făcut dovada că a finalizat lucrările de cadastru și topografie în proporție de 75% pentru 63% din suprafață, respectiv pentru 13,72 ha din cele 22 ha teren pentru care se elabora Planul Urbanistic Zonal și că pentru restul de 8,28 ha nu s-au prezentat de către reclamanta intimată Primăria Orașului Gătaia extrase de C.F., fiind dovedită de către pârâtă efectuarea prestației, iar în măsura în care prestația pârâtei nu a fost finalizată, această situație s-a datorat conduitei reclamantei care nu i-a predat integral documentele de proprietate, Curtea reține că apelul pârâtei SC E. SRL este întemeiat urmând să fie admis.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 67 din 13 martie 2012 a admis apelul declarat de pârâta SC E. SRL, a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta Primăria Orașului Gătaia și a menținut în rest hotărârea apelată . Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta Primăria Orașului Gătaia, cât și pârâta SC E. SRL Timișoara. Recurenta Primăria Orașului Gătaia a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei atacată și menținerea sentinței de fond. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că soluția instanței de apel este greșită și nu a ținut cont de cele mai elementare principii, refuzând să țină cont de reaua-credință a pârâtului.

De asemenea, recurenta a mai arătat că instanța a ignorat faptul că există un contract însușit de ambele părți și care trebuia să producă efecte și a dat eficiență concluziilor din raportul de expertiză care a reținut aspecte care nu rezultă din contract. În finalul cererii de recurs, recurenta a reprodus unele din clauzele contractului. Recurenta SC E. SRL Timișoara, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel, admițând apelul în mod greșit a admis în parte cheltuielile de judecată, fără a ține cont de actele doveditoare depuse în acest sens.

Înalta Curte, examinând cererile de recurs formulate de către recurentele Primăria Orașului Gătaia și SC E. SRL din perspectiva excepției nulității recursurilor, constată că aceasta este întemeiată, urmând a analiza cererile de recurs prin considerente comune. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. se instituie în sarcina părții care declară recurs, obligația de a-și însoți motivarea în fapt de argumentarea în drept, cu trimitere la textele de lege încălcate, cererea de recurs trebuind să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Această obligație este impusă și de faptul că în actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se exercită pentru motivele strict prevăzute de lege.

Simpla nemulțumire a părții, cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de fond și de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Deși recurenta Primăria Orașului Gătaia și-a întemeiat, în drept, recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nicio ipoteză a textelor legale indicate nu a fost demonstrată, pentru a se putea verifica dacă judecata a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat soluția, recurentelor revenindu-le obligația să indice temeiurile legale încălcate și să își dezvolte în fapt și în drept criticile.

Având în vedere că nu s-a demonstrat faptul că decizia din apel este lipsită de fundament juridic criticile de netemeinicie care au fost invocate de recurente nu pot fi analizate. Constatând că recurentele nu s-au conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererilor de recurs declarate de reclamanta Primăria Orașului Gătaia și de pârâta SC E. SRL împotriva Deciziei civile nr. 67 din 13 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - AS