ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta A. S.A., societate în insolvență, reprezentată de administrator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea următoarelor actelor administrative: decizia nr. 34/28.06.2019, prin care a fost soluționată contestația administrativă, decizia de impunere nr. x/22.03.2019, modificată în baza deciziei nr. 227/22.03.2017 și raportul de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 48 din data de 23 iunie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de contestatoarea A. S.A., reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimata Administrația Fondului pentru Mediu, a anulat în totalitate decizia 34/28.06.2019 și, analizând contestația administrativă, a admis-o în parte și a anulat decizia de impunere nr. x/2019 și RIF nr. x/2018 pentru suma de 2.119.843 RON, reprezentând diferență de plată corespunzătoare anului 2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii introductive de instanță. În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanță are o reprezentare eronată a situației de fapt, iar analiza efectuată asupra modului de stabilire a obligațiilor de plată la Fondul pentru mediu în sarcina intimatei reclamante este viciată În anul 2017 nu au fost constatate diferențe între cantitățile de deșeuri valorificate din centralizatorul societății și cantitățile de deșeuri valorificate efectiv constatate de inspecția fiscală. În ceea ce privește obligațiile de plată stabilite pentru anul 2016, cantitatea de 150.000 kg deșeuri PET nu a fost luată în calcul ca fiind valorificată de către S.C. C. S.R.L. - D deoarece în autorizația de mediu nr. x/03.12.2014 revizuită la data de 02.06.2015 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Bihor nu se precizează că S.C. C. S.R.L. - D colectează si valorifică deșeuri din PET. De asemenea, la Cap. I pct.

Descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activității nu este precizat că deșeurile PET sunt utilizate în procesul de fabricație. Mai mult, S.C. D. S.R.L., furnizorul acestei societăți, conform autorizației de mediu nr. x/09.08.2013 revizuită la datele de 05.12.2014 și 08.12.2015, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, nu a fost autorizat pentru colectarea deșeurilor PET astfel încât deșeurile predate către S.C. C. S.R.L. - D nu pot fi deșeuri PET. De aceea, nu se poate reține că S.C. C. S.R.L. - D nu a valorificat deșeuri de ambalaje din plastic PET în contul S.C. A. S.A. În ceea ce privește obligațiile de plată stabilite pentru anul 2015, E. și F. se regăsesc în situațiile furnizate de intimata-reclamantă ca fiind atât reciclatori interni, cât și reciclatori externi în privința deșeurilor de aluminiu, cantitățile de aluminiu fiind practic dublate (de două ori cantitatea de 39.371 Kg deșeuri din aluminiu). De aceea, organele fiscale nu au luat în considerare ca fiind valorificată la reciclare cantitatea de 39.371 kg deșeuri de aluminiu care figurează în categoria reciclatorilor interni. Prin Decizia de impunere nr. x/22.03.2019, diferența de plată stabilită suplimentar provine din faptul că, pentru anul 2015, societatea nu a îndeplinit obiectivul minim de valorificare prin reciclare pe tip de material pentru sticlă și aluminiu. Nu a fost luată în considerare ca fiind valorificată prin reciclare cantitatea de 1.880.770 kg deșeuri sticlă întrucât această cantitate nu a fost valorificată prin reciclare de S.C. Compania de Gestionare a Deșeurilor S.R.L.. La stabilirea bazei de calcul, a fost luată în considerare ca fiind valorificată prin alte metode de către S.C. Compania de Gestionare a Deșeurilor S.R.L. cantitatea de 1.880.770 kg deșeuri sticlă" (a se vedea anexa nr. 7). Motivarea luării în calcul ca fiind valorificată prin alte metode a cantității de 1.880.770 kg deșeuri sticlă se regăsește la finalul paginii 8 și în pagina nr. 9 din raportul de inspecție sus menționat. Sunt nefondate susținerile primei instanțe referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat. Din analiza jurisprudenței comunitare rezultă că elementul fundamental al caracterului suficient al motivării actului administrativ este cel al legalității. Conform aceleiași jurisprudențe, este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului și care este capabilă să explice soluția aleasă de administrație. Actul administrativ contestat de intimata-reclamantă conține elementele esențiale pentru stabilirea obligațiilor de plată datorate de aceasta, precum și datele necesare care să permită verificarea corectitudinii modului de calcul al impozitului impus prin Decizia de impunere nr. x/09.10.2018, modificată conform Deciziei nr. 227. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate în virtutea cărora a înțeles să critice soluția primei instanțe. Totodată, din perspectiva aspectelor de fond, intimata A. S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat și menținerea, ca legală, a hotărârii primei instanțe. În motivare, în privința excepției nulității, intimata-reclamantă a arătat că recurenta-pârâtă a evocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. numai în mod formal, pentru că nu se arată care norma de drept material a fost încălcată sau aplicată greșit. În loc să indice unul sau mai multe motive de casare, recurenta arata că "prima instanță are o reprezentare eronată a situației de fapt, iar analiza efectuata asupra modului de stabilire a obligațiilor de plata la Fondul pentru mediu este viciată". Reluarea constatărilor echipei de control pentru fiecare an verificat și pentru fiecare categorie de deșeuri din ambalaje nu poate constitui o critica adusă hotărârii primei instanțe, de vreme ce instanța a decis doar asupra respectării termenului de formulare a contestației administrative și doar asupra nemotivării actelor administrative/motivării contradictorii pentru o singură categorie de deșeuri din ambalaje, respectiv deșeurile din metal. Este importantă motivarea organului de control, pentru că numai astfel se poate stabili dacă au fost încălcate sau nu obligații de către intimata-reclamantă. Nu există discuții cu privire la cantitățile înregistrate, respectiv încredințate spre reciclare unui operator autorizat. Cantitățile sunt reale și nu se neagă acest aspect de Administrația Fondului pentru Mediu. Nu există suspiciunea unor achiziții fictive, a unor valori nereale, susceptibile de a fi reapreciate de organul fiscal, operațiuni care s-ar fi făcut cu scopul de a diminua baza impozabila. Administrația Fondului pentru Mediu verifică dacă au fost îndeplinite obiectivele de reciclare și constată ce cantități au fost încredințate în vederea reciclării operatorilor autorizați și contractele pe care aceștia le-au încheiat cu cei care introduc pe piața ambalaje respectiv cu organizațiile de transfer de responsabilitate. Dreptul de a decide dacă o anumită cantitate de deșeuri din ambalaje a fost reciclată sau nu prin metode acceptate de lege nu este un drept absolut. Administrația Fondului de Mediu verifică acele cantități de deșeuri ajunse la reciclator și capacitatea acestuia de a recicla în raport de autorizațiile pe care le deține. Doar atunci când cantitățile nu ar fi reale, dacă s-ar constata diferențe cantitative pe baza unor controale încrucișate, s-ar putea stabili o penalitate/o contribuție de 2 RON/Kg pentru cantitățile care nu au fost reciclate potrivit obiectivelor de atins. De aceea este imperativ necesară motivarea raportului de inspecție fiscală atunci când se stabilesc contribuții suplimentare, pentru că trebuie să se poată verifica dacă valorile impuse suplimentar de Administrația Fondului pentru Mediu își au justificarea în diferențe cantitative sau după caz în constatarea unei incapacități a reciclatorului de a realiza serviciile la care s-a obligat.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 24 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs A. Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului formulat de Administrația Fondului pentru Mediu, invocată de intimata A. S.A., prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Argumentele invocate de recurenta-pârâtă se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. deoarece este criticată aplicarea unor norme materiale de către prima instanță, respectiv art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată prin Legea nr. 105/2006. Chiar dacă recurenta-pârâtă nu precizează expres că înțelege să critice aplicarea greșită a acestui text de lege, acest aspect rezultă neîndoielnic din conținutul cererii de recurs, care face referire îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text de lege. În aceste condiții, indicarea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este formală, așa cum afirmă intimata-reclamantă. B. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu este fondat, pentru următoarele considerente: Prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018 și Decizia de impunere nr. x/09.10.2018 s-a stabilit o contribuție suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 10.647.759 RON. Împotriva acestor acte fiscale, intimata-reclamantă a formulat contestație. Prin Decizia nr. 227/07.01.2019, contestația intimatei-reclamante a fost admisă în parte și s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere. În baza acestei decizii, s-a emis Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin care s-a stabilit o contribuție suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 7.925.186 RON. Împotriva acestei decizii, intimata-reclamantă a formulat contestație care a fost respinsă ca tardiv introdusa prin Decizia nr. 34/28.06.2019. În consecință, din data de 22.03.2019, Decizia de impunere inițială nr. 233/09.10.2018 a încetat să producă efecte juridice, cu efect retroactiv până la data emiterii sale, astfel încât capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 233/09.10.2018 este neîntemeiat. După 22.03.2019, produc efecte Raportul de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018 și Decizia de impunere nr. x/22.03.2019. Prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a înțeles să invoce motive prin care să dovedească introducerea contestației sale în termen împotriva Deciziei de impunere nr. x/22.03.2019 și motive ce vizează fondul contestației. Instanța de fond a considerat întemeiate motivele din prima categorie, stabilind că intimata-reclamantă a formulat contestația împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018 și Deciziei de impunere nr. x/22.03.2019 în termen, analizând legalitatea acestor acte. Soluția introducerii contestației în termen a rămas definitivă ca urmare a nerecurării sentinței cu privire la acest aspect. Intimata-reclamantă a înțeles să atace sentința doar în privința soluției dată de prima instanță în privința fondului contestației. În ce privește motivele ce vizează fondul contestației, intimata-reclamantă a invocat prin cererea de chemare în judecată: - nesemnarea raportului de inspecție fiscală de către președinte și inspectorii participanți la control; - decizia de impunere nu respectă decizia nr. 227/07.01.2019; - stabilirea greșită a obligațiilor de plată în sarcina sa pentru anul 2017 și motivarea insuficientă în privința acestora. Primele două motive au fost considerate neîntemeiate de prima instanță, iar intimata-reclamantă nu a atacat această soluție, astfel încât dezlegarea dată de prima instanță acestor motive a rămas definitivă. Ultimul motiv a fost considerat întemeiat de prima instanță, care a apreciat că, din actele atacate, lipsesc motivele care au determinat obligația suplimentară de plată în sarcina reclamantei, aferentă anului 2017. Înalta Curte apreciază că sentința recurată este nelegală, deoarece prima instanță nu a luat în considerare Decizia nr. 227/07.01.2019 (prin care contestația intimatei-reclamante a fost admisă în parte și s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere) și Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin care s-a stabilit o contribuție suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 7.925.186 RON. Deși intimata-reclamantă a atacat și Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin cererea de chemare în judecată, prima instanță a omis solicite părților să depună această decizie și Decizia nr. 227/07.01.2019 (în baza căreia s-a emis Decizia de impunere nr. x/22.03.2019, manifestând lipsă de rol activ. Acestea au fost depuse în fața instanței de recurs care le va analiza. Din examinarea conținutului Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018, a Deciziei nr. 227/07.01.2019 (prin care contestația intimatei-reclamante a fost admisă în parte și s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere) și a Deciziei de impunere nr. x/22.03.2019 (prin care s-a stabilit o contribuție suplimentară la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante de 7.925.186 RON), Înalta Curte observă că, pentru anul 2017, nu s-au stabilit obligații suplimentare de plată la fondul de mediu în sarcina intimatei-reclamante. Astfel, în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018 și Deciziei nr. 227/07.01.2019 se reține că echipa de inspecție fiscală a constatat faptul că totalul cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate efectiv de societate a fost de 51.553.441 kg (anexa 5), nefiind constatate diferențe între cantitățile de deșeuri valorificate din centralizatorul societății și cantitățile de deșeuri valorificate efectiv constatate de inspecția fiscală. Cu toate acestea în mod greșit în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.10.2018 se stabilește contribuția suplimentară de plată la fondul de mediu de 10.647.759 RON, menționându-se greșit la pagina 12 paragraful 1 că obligațiile de plată provin din faptul că societatea nu a îndeplinit obiectivele minime de reciclare pentru sticlă, metal total și aluminiu aferente anului 2015, obiectivul minim de reciclare pentru PET aferent anului 2016, dar și obiectivul minim de reciclare pentru total metal aferent anului 2017. Această mențiune este o greșeală materială, câtă vreme în conținutul Raportului de inspecție fiscală se reține că nu au fost constatate diferențe între cantitățile de deșeuri valorificate din centralizatorul societății și cantitățile de deșeuri valorificate efectiv constatate de inspecția fiscală, astfel încât nu putea fi stabilită o contribuție suplimentară la fondul de mediu. Această greșeală materială a fost îndreptată prin Decizia nr. 227/07.01.2019, (prin care contestația intimatei-reclamante a fost admisă în parte și s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere), reținându-se că totalul cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate efectiv de societate a fost de 51.553.441 kg, nefiind constatate diferențe între cantitățile de deșeuri valorificate din centralizatorul societății și cantitățile de deșeuri valorificate efectiv constatate de inspecția fiscală. În baza Deciziei nr. 227/07.01.2019 a fost emisă Decizia de impunere nr. x/22.03.2019 prin care contribuția stabilită suplimentar în sarcina intimatei-reclamante a fost redusă de la 10.647.759 RON la 7.925.186 RON. Ca urmare a faptului că pentru anul 2017 nu s-a stabilit nicio obligație suplimentară de plată în sarcina intimatei-reclamante (ca urmare a lipsei unei diferențe între cantitățile de deșeuri valorificate din centralizatorul societății și cantitățile de deșeuri valorificate efectiv constatate de inspecția fiscală), argumentul primei instanțe referitoare la lipsa motivelor care au determinat obligația suplimentară de plată aferentă anului 2017 este neîntemeiat, astfel încât, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., precum și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea ca neîntemeiată.