Decizia nr. 3817/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 22/2020 a Curții de Apel Ploiești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 iunie 2018, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploiești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregularităților și stabilirea creanțelor bugetare nr. x/16.10.2016,a titlului de creanța bugetara nr. OI 5906/SJCSN/16.10.2017 privind o creanță bugetară de 115.917,90 RON, aferentă unor cheltuieli neeligibile de 118.282,95 RON și a Deciziei nr. 285/BDZ/19 decembrie 2017, prin care s-a respins plângerea prealabilă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 22 din 27 februarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploiești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare nr. x/5960 din 16.10.2017 și Decizia nr. 1285/19.12.2017 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 22 din 27 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. A susținut recurentul-pârât că instanța de fond a pronunțat o soluție cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, temei de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite și de Ghidul Solicitantului, atunci când întrunesc condițiile prevăzute în ghid pentru eligibilitatea lor. Menționează recurentul ME-OIPOCU faptul că, potrivit celor inserate în Ghid, subsecțiunea 4.4.4, în categoria cheltuielilor neeligibile sunt prevăzute cheltuielile pentru locuințe, astfel că sumele alocate pentru achiziționarea unei locuințe sau pentru închiriere nu reprezintă cheltuieli eligibile. A prezentat recurentul-pârât situația generatoare de neregulă, care a avut la bază constatarea, de către Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României și de către structura de control din cadrul OIPOCU-MEN, a faptului că nu au fost prevăzute în cererea de finanțare a proiectului cheltuielile solicitate la rambursare și validate în baza contractelor de locațiune nr. x/01.05.2011 și nr. y/01.02.2011, aceste cheltuieli nerespectând principiile unui management financiar riguros. În baza contractului nr. x/01.05.2011 au fost solicitate la rambursare și validate cheltuieli în sumă de 94.137,39 RON, reprezentând contravaloare chirie în mai multe localități, cheltuieli ce au fost reținute ca având caracter neeligibil, fiind realizate înainte de data de 02.03.2012, data aprobării tacite a notificării nr. 10. În baza contractului nr. x/01.02.2011 au fost solicitate la rambursare cheltuieli în sumă de 24.145,56 RON, reprezentând chiria partenerului 7 A., cheltuieli realizate după data de 02.03.2012, ce au fost reținute ca fiind neeligibile, întrucât "nu se poate stabili care este legătura între necesitatea de a bugeta sume de bani pentru închiriere spații pentru desfășurarea activității în cadrul proiectului cu închirierea unui spațiu locativ care nu are prevăzute birouri de lucru, săli de conferințe sau oricare alte spații destinate în concret realizării unor activități în cadrul proiectului". A susținut intimatul-pârât că a trimis la dosarul de fond anexa 1, cu lista locațiilor de implementare a proiectului din data de 30.11.2012, lista locațiilor de implementare a proiectului care au fost schimbate față de raportarea anterioară din data de 30.11.2012, iar spațiul ce formează obiectul contractului de închiriere nr. x/01.02.2011 nu figurează în aceste liste, și, totodată, în cererea de finanțare ID x nu au fost prevăzute cheltuieli cu închirierea unor spații locative destinate membrilor echipei de implementare ai partenerului 7 B. S.A., neputând fi interpretate modificările operate prin notificarea nr. 10 în sensul indicat de intimata-reclamantă, întrucât, în locația ce face obiectul acestui contract de închiriere nu a fost realizată nicio activitate din cele prevăzute pentru a fi realizate în implementarea proiectului. A menționat recurentul ME-OIPOCU prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordinul MMFPS nr. 117/2010, jurisprudența CJUE în materie de nereguli, art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE; Euratom) nr. 2988/95, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2016, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și decizii de speță ale instanței supreme. Din perspectiva temeiului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că hotărârea primei instanțe reprezintă o reproduce a criticilor formulate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, lipsind raționamentul pe care s-a fundamentat convingerea instanței de fond, iar apărările OIPOCU-ME au fost înlăturate. Se arată în calea recursului că, procedând astfel, prima instanță a lipsit pe pârâtul în cauză de o exercitare efectivă a drepturilor sale procesuale, dând o interpretare proprie cauzei, ex lex, inclusiv producând probe în favoarea susținerilor reclamantei, prin compilarea probatoriului fără a ține seama de individualitatea actelor administrative depuse ca probă la dosar și nici de realitatea stării de fapt pe care acestea au surprins-o la data emiterii lor. Se reproșează, totodată, primei instanțe, faptul că nu a ținut cont de legea specială aplicabilă cauzei, lipsind de eficiență O.U.G. nr. 66/2011, încălcând astfel prevederile art. 20 C. proc. civ.. Mai relevă recurentul-pârât considerente contradictorii din hotărârea primei instanțe, ce denotă, în opinia sa, o eroare gravă de judecată, contrară prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, astfel că hotărârea instanței de fond se impune a fi casată, cu trimitere spre rejudecare. În consecință, afirmă recurentul-pârât că nu-i este permis judecătorului fondului să pună la îndoială jurisprudența consacrată a instanțelor de judecată, doctrina în materie, cât mai ales activitatea de control derulată în aplicarea legilor speciale și a regulamentelor europene, de către structurile de control existente la nivelul autorităților de management/organismelor intermediare cu competențe delegate în gestionarea fondurilor europene. Prin faptul că nu a făcut aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, judecătorul fondului a refuzat, practic, să dea eficiență juridică legislației europene, imperativă în cauză, deși avea îndatorirea ca, în cazul concursului dintre prevederile reglementării europene și prevederile dreptului intern să înlăture orice impediment constituit în legislația națională, în favoarea aplicării dreptului european. Raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că prima instanță "a depășit atribuțiile puterii judecătorești", prin faptul că "instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ..". În esență, a afirmat recurentul OIPOCU-ME că, în analiza memoriului justificativ pentru încheierea Actului adițional nr. x, nu au fost identificate solicitări de modificări la nivelul bugetului estimativ, care să vizeze bugetarea unor cheltuieli cu închirieri spații, singurele servicii de închirieri pentru partenerul 7- A. S.A. au fost cele pentru aprobarea în bugetul proiectului a închirierii a două autoturisme în regim de leasing operațional, fără să existe vreo referire cu privire la necesitatea închirierii unor spații de birouri. A indicat recurentul-pârât o serie de înscrisuri menite să releve, în accepțiunea sa, faptul că, în esență, prin actul adițional nr. x aprobat de OIPOCU-ME în data de 20.05.2011, nici reclamanta, nici partenerul 7 nu au solicitat bugetarea unor cheltuieli cu închirierea unor spații, ci a solicitat bugetarea sumelor necesare închirierii a două autoturisme, cheltuieli care nu fac obiectul cauzei deduse judecății. A mai arătat recurentul-pârât că la dosarul notificării nr. x se poate verifica faptul că formularea inițială a subsecțiunii "Justificarea bugetului cererii de finanțare" cuprinde mențiunea "au fost prevăzute sume pentru închiriere de spații pentru desfășurarea conferințelor din cadrul proiectului în valoare de 12. 600 RON", iar formularea actualizată, propusă prin notificarea 10, cuprinde mențiunea "au fost prevăzute sume pentru închiriere de spații pentru desfășurarea activităților din cadrul proiectului în valoare de 122.364 RON", această clauză fiind acceptată tacit la data de 02.03.2012, iar în documentele justificative aferente actului adițional nr. x nu apare niciunde specificată această sumă. Se afirmă de către recurent că prin notificarea 10 a solicitat intimata-reclamantă pentru prima dată modificarea prevederilor inițiale din cererea de finanțare, adică un an mai târziu de a se efectua modificarea ce se pretinde că ar fi fost realizată prin actul adițional nr. x, aprobat în mai 2011. Învederează recurentul-pârât că cele două documente existente ca anexe la notificarea nr. 10, ce se află la OIPOCU MEN, sunt ștampilate pe fiecare pagină și contrasemnate de managerul de proiect, spre deosebire de documentele trimise spre analiză, că nu au fost bugetate inițial și nici nu au fost solicitate anterior acestei notificări cheltuieli cu închirierea de spații pentru desfășurarea activităților din cadrul proiectului, că prin modificările solicitate în memoriul justificativ pentru încheierea actului adițional nr. x nu s-au solicitat modificări ale bugetului estimativ, aceste modificări privind doar aprobarea în bugetul proiectului a închirierii a două autoturisme în regim de leasing operațional, iar intimata-reclamantă a atașat incomplet înscrisuri la dosarul cauzei, dorind să probeze, în mod dolosiv, că modificarea realizată prin notificarea 10 ar fi, în fapt, realizată prin actul adițional nr. 2.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă Universitatea Petrol - Gaze Ploiești a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Sub un prim aspect, a invocat intimata excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., susținând, în acest context, că, deși au fost indicate de recurent prevederile punctului 8 din cuprinsul art. 488 C. proc. civ., în realitate s-a criticat modalitatea de administrarea a probatoriului, iar pentru temeiul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., criticile formulate nu se încadrează în aceste dispoziții legale. Pe fondul recursului, arată intimata-reclamantă că, în cadrul proiectului derulat pentru un număr de 7 universități, cea din cauză avea, în realitate, calitatea de intermediar financiar, fără a avea vreo obligație contractuală in eligendo sau in vigilando privind derularea faptică a activității depuse de B. S.A.. Pentru cheltuiala considerată de autoritatea centrală ca fiind nedeductibilă, privind închirierea unor spații pentru desfășurarea activităților necesare în cadrul proiectului, s-au încheiat actele administrative fiscale contestate în cauză, motivat de faptul că a fost reținut un conflict de interese între administratorul A. S.A. și persoana fizică ce a închiriat spațiile aflate în proprietatea sa, fiind una și aceeași persoană în ambele calități, în realitate fiind vorba despre un singur spațiu pentru care ar fi fost incidentă această situație. Intimata-reclamantă afirmă că la data de 20 mai 2011 a încheiat cu recurentul-pârât anexa II la contractul de finanțare și s-au aprobat cheltuielile de închiriere în sumă de 122.364 RON, iar titlul de creanță, ce a fost deja executata silit, a fost comunicat beneficiarului finanțării fără nicio altă documentație, iar prin decizia nr. 12856/BDZ/19.12.2017, prin care s-a respins plângerea prealabilă, au fost modificate augumentațiile din procesul-verbala de constatare nr. x/16.10.2017, susținându-se că nu se contestă faptul că prețul plătit ar fi mai mare decât prețul pieței, ci modificarea spațiului, fără justificare, se recunoaște valabilitatea actului adițional nr. x/20.05.2011, dar se susține că cele trei contracte de închiriere au fost întocmite anterior existenței acestui act adițional, și, de asemenea, nu se mai susține că ar fi existat un conflict de interese. Se mai arată în cuprinsul întâmpinării că suma considerată neeligibilă a fost solicitată prin cererea de rambursare nr. x, pentru cheltuielile de leasing și închiriere din perioada octombrie 2011- august 2012, iar pentru 6 ordine de plată, aferente operațiunilor financiare pentru anul 2011, nu se mai putea emite titlu de creanță, fiind împlinit termenul de prescripție, excepție ce a fost invocată în subsidiar, prin precizarea la acțiune din aprilie 2018, fără ca recurentul-pârât să conteste această prescripție, aspect consemnat în încheierea de ședință din aprilie 2019. După notificarea 10 au fost efectuate 10 plăți, în perioada 16.03.2012-31.08.2012, pe care intimata Universitatea le consideră legale. Precizează în cuprinsul întâmpinării că prin anexa la notificarea 10, la capitolul "resurse umane" s-au prevăzut costuri de deplasare, cazare, diurnă în funcție de activități, în cuantum de 394.462 RON anul I, 33.985 RON anul II și 103.745 RON anul III, deci, consideră intimata că exista aprobare inițială prin contract. Susține intimata-reclamantă că suma de 122 364 RON a fost utilizată pentru închiriere spații, iar un număr de 97 de persoane au efectuat deplasări la București, Ploiești, Târgoviște, fiind cazați în spațiul ce formează obiectul contractului nr. x/01.02.2011, astfel că suma de 115 917.291 RON reprezintă cheltuieli de spațiu închiriat pentru activități de implementare tehnică a proiectului și cazarea personalului la locațiile din București, Târgoviște și Ploiești. Face trimitere intimata-reclamantă la răspunsul expertului tehnic desemnat în cauză- fila x din răspunsul la obiecțiuni, în care se arată că nu se face nicio diferență între cheltuielile de închiriere spație pentru desfășurarea activităților de implementare a proceselor tehnologice ale proiectului și închirierea spațiilor de cazare a personalului care se deplasează și este cazat, pentru implementarea procesului tehnologic. Susține intimata-reclamantă că nu pot fi încadrate aceste cheltuieli în categoria "cheltuieli locuințe" care, conform art. 4.3.3 din Ghidul Solicitantului ar fi neeligibile, ele fiind cheltuieli de închiriere (cazarea specialiștilor și spații pentru activități), eligibile conform aceluiași Ghid al solicitantului, art. 4.3.2. A mai arătat intimata-reclamantă că nu prezintă niciun temei legal susținerea recurentului-pârât potrivit căreia nu s-ar fi înscris "pe listing" locațiile în discuție, din București și Iași, întrucât recurentul OIPOCU-MEN nu a indicat niciun temei din Ghidul solicitantului în baza căruia era obligatoriu să figureze cele două contracte pe lista de implementare a proiectului din 30 noiembrie 2012, iar cererea de rambursare nr. x viza cheltuieli din perioada iulie 2011- ianuarie 2012, anterior listei de locații din 30.11.2012, și totodată, recurentul-pârât recunoaște că, din punct de vedere al conformării administrative (fila x, paragraf 2_ nu se constată nereguli cu implicații financiare privind documentele justificative. A mai afirmat intimata-reclamantă că, potrivit prevederilor art. 3 lit. a) din Ordinul MEN nr. 185/2008, modificat prin Ordinul MEN nr. 756/ martie 2010, pct. 1, condiția eligibilității este ca o cheltuială să fie efectiv plătită de către beneficiar (în speță UPG) de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare și a decizie de finanțare. În concluzie, a susținut Universitatea că neregularitățile actelor administrative contestate este generată de interpretarea greșită a legii privind noțiunea de cheltuială eligibilă, fiind eronată încadrarea, de către recurentul-pârât, a noțiunii de locuință prohibită de art. 4.3.3. din Ghidul Solicitantului cu cea de închiriere, iar modificarea succesivă a motivelor invocate în procesul-verbal de constatare din 16.10.2017 și în decizia nr. x/19.12.2017 exclude admiterea recursului, deoarece totul se raportează la temeiul invocat în actele atacate inițial, și nu ulterioare, conform principiului tempus regit actum. Cât privește lista locațiilor de implementare a proiectului din 30.11.2012, aceasta este inopozabilă, deoarece presupusele cheltuieli neeligibile sunt din perioada 19.10.2011-30.11.2012, deci anterioare, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat cert că toate cheltuielile de închiriere spațiu sunt legale și temeinice, eligibiel conform normelor din Ghidul solicitantului, ed. 2009 și 2013, ordinul MEN nr. 3/185/2008 modificat prin Ordinul MEN nr. 117/21.07.2011.

Alte aspecte procesuale Excepția nulității recursului a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul de judecată din 8 iunie 2022, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. La același termen de judecată, Înalta Curte a luat act de schimbarea titulaturii recurentului-pârât, conform art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 212/2020, acesta figurând în prezent drept Ministerul Educației - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman (în loc de Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman). II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente: Într-o sistematizare a criticilor formulate de recurentul-pârât OI POCU ME, Înalta Curte reține că se impune analizarea lor în ordinea reglementării motivelor de casare invocate în cauză, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. În privința temeiului de drept regăsit în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce se referă la "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, întrucât nepronunțarea instanței de fond asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, iar hotărârea atacată a fost dată în exercitarea prerogativelor specifice instanțelor judecătorești și în limitele competențelor formațiunii de judecată învestite în cauză. Recurentul-pârât a criticat soluția pronunțată de judecătorul fondului pentru că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei, critici ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În principal, a susținut recurentul OI POCU ME că judecătorul fondului nu a luat în considerare apărările sale, fapt ce echivalează, în opinia sa, cu necercetarea fondului cauzei. Cât privește celelalte chestiuni invocate în cadrul acestui motiv de casare, referitoare la încălcarea prevederilor art. 20 C. proc. civ., prin faptul că prima instanță nu a ținut cont de legea specială aplicabilă speței, lipsind de eficiența cuvenită Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011, precum și la reținerea unei stări de fapt contrare celei relevate de actul adițional nr. x/20.05.2011 și de notificarea nr. x/02.03.2012, acestea vor fi analizate cu prilejul examinării criticilor întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, fiind reîncadrate de instanța de control judiciar în acest motiv de casare. Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte observă că instanța de fond a avut în vedere apărările ambelor părți litigante, însă, în baza unui raționament propriu, expus în considerentele hotărârii atacate, a reținut că este întemeiată cererea de chemare în judecată a reclamantei, argumentând în fapt și în drept soluția pronunțată. În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului." Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs întrunește exigențele procedurale ale unei motivări adecvate, apte să confere garanții de respectare a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recursul este, însă, fondat, pentru că prima instanță a pronunțat o soluție cu "interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material", motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Fără a relua istoricul cauzei, reține Înalta Curte că cererea de rambursare nr. x a fost respinsă, stabilind autoritatea de control că sunt neeligibile cheltuielile solicitate de A. S.R.L. spre decontare din fondurile proiectului, în cuantum de 118.282,95 RON, aferente contractelor de închiriere nr. x/01.02.2011 și nr. y/01.05.2011. A fost emis titlul de creanță reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.10.2017, împotriva căruia intimata-reclamantă a formulat contestație, în a cărei soluționare a fost emisă decizia nr. x/19.12.2017, aceste acte administrative formând obiectul acțiunii judiciare din prezentul dosar. Contrar soluției pronunțate de prima instanță, Înalta Curte reține că sunt neeligibile cheltuielile aferente cererii nr. x de rambursare, fiind efectuate cu nerespectarea prevederilor contractuale, legale și regulamentare care stabilesc cadrul normativ în care s-a derulat activitatea aferentă proiectului "Formarea personalului universitar și a studenților în utilizarea instrumentelor informatice moderne în domeniul managementului universitar". Prin contractul de finanțare nr. x, înregistrat la AMPOSDRU sub nr. x/06.09.2010, intimata Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești s-a obligat să respecte, în implementarea proiectului, criteriile de eligibilitate prevăzute în Ghidul Solicitantului - Condiții generale 2009-Secțiunea 4.3-Eligibilitatea cheltuielilor, subsecțiunea 4.3.1. Reguli generale de eligibilitate a cheltuielilor, în care s-a stabilit că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe condiții, cum ar fi: - să fie necesară pentru realizarea activităților din cadrul proiectului; - să fie prevăzută în bugetul estimativ al proiectului; - să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-rezultate; să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare. Așadar, o condiție de eligibilitate se referă la includerea unui tip de cheltuieli pentru care s-a formulat solicitarea de rambursare în cererea de finanțare a proiectului, iar în măsura în care intervin modificări ulterioare la bugetul estimativ al proiectului ce a fost avut în vedere la semnarea contractului de finanțare, trebuie să fie realizat acordul de voință al părților din contract, pentru a fi considerate eligibile acele cheltuieli care nu erau cuprinse în bugetul inițial. Prima instanță a reținut în mod eronat că se verifică eligibilitatea unor cheltuieli prin prisma condițiilor existente la momentul depunerii cererii de rambursare, iar nu prin raportare la prevederile incidente la momentul la care respectivele cheltuieli au fost efectuate, fapt ce a condus la stabilirea greșită a caracterului eligibil al sumelor solicitate spre a fi suportate din fondurile alocate proiectului, deși acestea nu îndeplineau criteriile de eligibilitate la data la care au fost realizate. A făcut referire judecătorul fondului la dispozițiile stabilite în cuprinsul art. 2 din H.G. nr. 759/2007, în care s-a stabilit că, "pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare." Din analiza acestor condiții nu reiese că se stabilește eligibilitatea unor cheltuieli la momentul formulării cererii de rambursare, ci, dimpotrivă, norma legală prevede că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să fie în conformitate cu "…prevederile contractului de finanțare", adică să fie acceptată de partea cocontractantă, în urma realizării unui acord de voință. Deși judecătorul fondului a reținut că nu este relevant faptul că sumele aferente cererii de rambursare nr. x au fost acceptate ca fiind eligibile doar prin notificarea tacită nr. 10, fiind important, în accepțiunea sa, să existe un acord al autorității de management la momentul solicitării rambursării acestor sume, Înalta Curte nu va valida acest raționament, considerând că soluția pronunțată în fond este eronată. Toate cheltuielile cuprinse în cererea de rambursare nr. x, solicitate în temeiul contractelor de închiriere nr. x/01.05.2011 și nr. y/01.02.2011, au fost efectuate anterior notificării nr. x din 02.03.2012, astfel că, în perioada contemporană ivirii acestora, nu exista niciun acord de modificare a bugetului estimat al proiectului cu sume având destinația de contravaloare spații închiriate. În disputa privind actul juridic prin care autoritatea de management a agreat să fie incluse în bugetul proiectului cheltuieli cu spații închiriate, prima instanță a dat prevalență susținerilor intimate-reclamante, considerând că actul adițional nr. x din 20.05.2011 cuprindea și cheltuieli cu chirii, astfel că era justificată solicitarea de rambursare a acestora prin cererea nr. 3. Contrar acestor rețineri ale primei instanțe, Înalta Curte observă că modificările agreate prin actul adițional nr. x/2011 au fost supuse aprobării autorității de management conform memoriului justificativ întocmit de intimata-reclamantă Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, în cadrul căruia nu au fost cuprinse modificări ale bugetului estimativ al proiectului care să vizeze bugetarea unor cheltuieli cu închiriere spații. Verificând conținut acestui memoriu justificativ, Înalta Curte reține că singurele modificări ce au privit partenerul 7 din proiect (A. SRL) au fost cele referitoare la închirierea a două autoturisme prin leasing operațional, fără a exista referiri cu privire la necesitatea închirierii unor spații de birouri . În privința sumelor aferente închirierii de spații, modificarea bugetului estimativ anexat cererii de finanțare a survenit prin notificarea nr. x din 02.03.2012, astfel cum a arătat recurentul-pârât în cuprinsul adresei nr. x/05.03.2019, în cuprinsul acelei notificări fiind acceptată suma de 122.346 RON pentru cheltuieli cu închirieri, amortizări și leasing necesare derulării activităților proiectului. Pentru contractul nr. x/01.05.2011 se reține că neeligibilitatea cheltuielilor a privit perioada de la momentul încheierii contractului până la data adoptării notificării tacite nr. 10, respectiv 02.03.2012, întrucât acest contract avea ca obiect spații necesare activităților proiectului, iar după notificarea 10 exista temei contractual pentru tipul respectiv de cheltuială, fiind corectă concluzia echipei de control care a întocmit procesul-verbal nr. x/16.10.2017. Pentru contractul nr. x/01.02.2011 cheltuielile aferente închirierii sediului din București, strada x nr. 24, sector 1 au fost declarate neeligibile în totalitate, recurentul-pârât arătând că imobilul ce formează obiectul acestui contract nu se regăsește în lista locațiilor de implementare a proiectului depus de intimata-reclamantă la data de 30.11.2012 și ulterior acestei date, nefiind desfășurate în acel spațiu activități prevăzute spre a fi realizate în implementarea proiectului. Ceea ce prezintă relevanță în accepțiunea instanței de control judiciar este faptul că obiectul contractului de închiriere nr. x/01.022011 este un spațiu cu destinația de apartamente de serviciu, nefiind alocat acest imobil pentru niciuna dintre activitățile de implementare a proiectului finanțat cu fonduri nerambursabile. De altfel, intimata-reclamantă recunoaște că a fost folosit imobilul respectiv pentru cazarea personalului din cadrul proiectului, însă, este de observat că sumele ce au fost aprobate tacit prin notificarea nr. x/02.03.2012 au fost alocate pentru "închirierea de spații necesare desfășurării activității din cadrul proiectului ", în care nu intră și cheltuielile legate de cazarea personalului implicat în derularea acestui proiect. Este real că potrivit prevederilor pct. 4.3.2 din Ghidul Solicitantului POSDRU 2007-2013 sunt eligibile cheltuielile cu cazarea, transportul și diurna, dar condiția fundamentală pentru a fi pretinsă eligibilitatea acestor cheltuieli este aceea ca ele să fie bugetate în cadrul bugetului propus prin cererea de finanțare ori aprobat ulterior prin exprimarea de voință a autorității de management. Or, după cum se relevă în cauză, în cererea de finanțare nr. x nu au fost prevăzute cheltuieli cu închirierea unor spații locative destinate membrilor echipei de implementare a proiectului pentru partenerul 7, B. S.R.L. (în trecut cu denumirea de A. SRL). În acest sens sunt și precizările oferite de recurentul-pârât referitoare la existența unei liste de implementare a proiectului, fără ca, în accepțiunea instanței de control judiciar, să fie determinant în soluționarea prezentului litigiu faptul că o astfel de listă s-a solicitat la data de 31.11.2012 sau ulterior acestei date. Relevanță în soluționarea cauzei prezintă faptul că nu a fost inclus acest tip de cheltuială în bugetul proiectului, nici inițial, nici prin actele ulterioare de modificare a contractului de finanțare nr. x, fiind prevăzute în bugetul detaliat, în referire la partenerul 7, "cheltuieli pentru închirierea spațiilor pentru desfășurarea de conferințe în cadrul proiectului", după cum reiese din conținutul notificării nr.

Așadar, condiția de eligibilitate descrisă în Ghidul solicitantului, prin care se cerea ca o cheltuială să fie prevăzută în bugetul estimat al proiectului (pct. 4.3.1-3 din ghid) nu este îndeplinită, întrucât în imobilul din București, strada x nr. 24, sector 1 nu au fost derulate activități de tipul conferințelor sau alte activități descrise prin proiectul pentru care s-a obținut finanțare nerambursabilă. Înalta Curte reține că în raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe a răspuns expertul contabil la obiectivele încuviințate de judecătorul fondului, exprimând opinia sa chiar și asupra unor situații juridice, pentru care doar instanța de judecată era datoare să stabilească starea de fapt și să dea interpretarea juridică potrivit normelor de drept incidente în cauză (spre exemplu, obiectivele 1 și 3), astfel că instanța de control nu va avea în vedere constatările contabile ale raportului aflat la dosarul de fond. În Ghidul Solicitantului se face distincție, la punctul 4.3.2, între "cheltuieli cu cazarea, transportul și diurna" (punctul 2) și "cheltuieli pentru închirieri" (punctul 6), fapt pentru care nu poate fi validată confuzia intimatei-reclamante în sensul că se includ în cheltuielile pentru închiriere și cele necesare cazării personalului implicat în derularea activităților specifice proiectului. Prin urmare, în mod corect a reținut recurentul-pârât, prin actele administrative emise în cauză, că sunt neeligibile cheltuielile din cererea de rambursare nr. x, acestea fiind invalidate, conform Scrisorii de informare aferent CR3. Sub acest aspect sunt fondate criticile din recurs, impunându-se reformarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. II.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de pârâtul Ministerul Educației - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței civile nr. 22 din 27 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Petrol - Gaze Ploiești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, ca neîntemeiată.