ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3418/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.06.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției din 28.05.2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 827/a din 02.04.2019, emisă în dosarul nr. x.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 427 din 16 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ și a dispus desființarea rezoluției inspectorului-sef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 427 din 16 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Inspecția Judiciară.

Recurenta apreciază că în cauză este incident motivul de casare prevăzjut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Neindicând în concret cu ce ar trebui să fie completate verificările efectuate de către inspectorul judiciar, hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de finalitate, dispunându-se să se reia practic aceleași verificări, care ar conduce la același rezultat, având în vedere faptul că s-a constatat deja că cercetările s-au făcut cu ritmicitate de către organele de poliție, sub supravegherea procurorului de caz.

Recurenta apreciază că în cauză este incident șl motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, consideră că, sentința recurată este nelegală, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, arătând că nu își însușește teza care implică o excludere absolută a răspunderii procurorului pentru intervalele de timp în care dosarul se află la organul de cercetare penală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta a susținut incidența în cauza a pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, nu se poate reține existența unui astfel de motiv de casare. Sentința recurată a fost temeinic motivată în fapt și în drept. Aspectele esențiale au fost analizate și tranșate în mod expres și temeinic de către prima instanță. Considerând în mod judicios că argumentele deja prezentate soluționează în totalitate situația de drept dedusă judecății și sunt suficiente pentru a admite cererea de chemare în judecată formulată, fără a mai fi necesară analizarea restului argumentelor de nelegalitate prezentate de către reclamant.

În atare condiții, rezultă cu evidență faptul că prima instanță a analizat apărările susținute de către recurentă în cadrul primului ciclu procesual și, având în vedere netemeinicia acestora, le-a infirmat, motivând în mod temeinic respingerea acestora si, în consecința, admiterea cererii de chemare în judecată. Criticile recurentelor referitoare la nemotivarea sentinței recurate au un caracter strict formal.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele.

Analizând conținutul Rezoluției nr 827/A/2.04.2019 emisă de Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru procurori, instanța de fond a reținut că pârâta a soluționat sesizarea disciplinară formulată de către reclamant, în baza unui argument juridic de ordin formal, reținându-se că:" perioada în care dosarul se află în lucru la organele de cercetare penală nu poate fi reținută ca imputabilă procurorului, nefiind echivalentă cu situația în care dosarul este repartizat procurorului spre soluționare".

Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond, în mod corect a constatat că, timpul în care dosarul se află la organele de cercetare penală, nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu a soluționat dosarul într-un termen rezonabil, expresiile "soluționarea dosarului" si "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor" utilizate de legiuitor nefiind sinonime cu supravegherea cercetărilor, referindu-se doar la perioada care a trecut de la data repartizării efective a dosarului la procuror si până la data soluționării acestuia."

Răspunderea disciplinară a procurorului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, poate fi angajată pentru nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cauzelor, dosarelor, în care procurorul supraveghează, conduce și controlează activitatea de urmărire penală, în condițiile art. 55 alin 3 lit. a) și art. 56 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Pe aceeași linie de argumentație juridică, instanța observă că, răspunderea disciplinară a procurorului pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, poate fi angajată pentru întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile, în cauzele, dosarele în care procurorul supraveghează, conduce și controlează activitatea de urmărire penală, în condițiile art. 55 alin. (3) lit. a) și art. 56 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Dacă s-ar accepta argumentația juridică propusă de către recurentă, această situația ar însemna absolvirea, de plano, a procurorilor de răspunderea disciplinară care intervine pentru modul în care aceștia își exercită competențele prevăzute de C. proc. pen., respectiv atribuțiile de serviciu, în cauzele, dosarele în care procurorul supraveghează, conduce și controlează activitatea de urmărire penală, în condițiile art. 55 alin. (3) lit. a) și art. 56 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Așadar, sunt lipsite de suport legal susținerile recurentei, potrivit cărora" Timpul în care dosarul se află la organele de cercetare penală, nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu a soluționat dosarul într-un termen rezonabil, expresiile "soluționarea dosarului" si "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor" utilizate de legiuitor nefiind sinonime cu supravegherea cercetărilor, referindu-se doar la perioada care a trecut de la data repartizării efective a dosarului la procuror si până la data soluționării acestuia."

Or, în acord cu judecătorul fondului, instanța reține că, recurenta a interpretat în mod restrictiv, prevederile art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, într-o manieră care golește de conținut juridic răspunderea disciplinară a procurorilor care intervine pentru modul în care aceștia își exercită competențele prevăzute de C. proc. pen., respectiv atribuțiile de serviciu, potrivit legii, în cauzele, dosarele în care procurorul supraveghează, conduce și controlează activitatea de urmărire penală, în condițiile art. 55 alin. (3) lit. a) și art. 56 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

În concret, instanța de fond, în mod judicios a dispus ca, pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru procurori să procedeze la completarea cercetărilor pentru stabilirea existenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin raportare la modul în care procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București și-a exercitat competențele prevăzute de C. proc. pen. și atribuțiile de serviciu, potrivit legii, în dosarul înregistrat sub numărul x/P/2017 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în care acesta a condus, controlat și supravegheat activitatea de urmărire penală, pe baza actelor de urmărire penală existente în acest dosar și prin administrarea oricărei probe prevăzute de lege.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva sentinței nr. 427 din 16 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.