ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3414/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de Evaluare cu nr. x, obligarea pârâtei ANI la comunicarea sesizării care a stat la baza cercetării speței ce a făcut obiectul raportului menționat, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant susține că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea dispozițiilor articolelor 14 și 22 din C. proc. civ., privind obligarea Agenției Naționale de Integritate de a comunica sesizarea care a stat la baza cercetării speței ce a făcut obiectul raportului de evaluare, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Recurentul precizează că instanța de fond nu arată motivele pentru care au fost îndepărtate apărările sale, respectiv că în expunerea de motive referitoare la modificarea legii se arată că s-a urmărit de legiuitor punerea în acord a Legii nr. 161/2003 cu Legea nr. 215/2001 privind administrația publică.

De asemenea arată recurentul că, instanța nu arată nici motivele pentru care nu a avut în vedere Raportul asupra cererii de reexaminare, acte care au stat la baza modificării legislative în baza căreia s-a constatat incompatibilitatea recurentului.

Totodată se arată că, instanța de fond nu motivează refuzul de a avea în vedere și de a aplica dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 și pe cele ale art. 2 pct. 5, art. 35 din O.U.G. nr. 191/2011, în coroborare cu art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, instanța apreciază că nu poate fi reținut în considerarea următoarelor argumente.

Așa cum rezultă și din cuprinsul raportului de evaluare, inspectorul de integritate a respectat toate dispozițiile legale privind procedura de informare efectuată față de recurent.

Astfel că. pe de o parte inspectorul de integritate nu avea obligația legală de a comunica persoanei evaluate sesizarea în baza căreia s-a început activitatea de evaluare, pe de altă parte persoana evaluată putea să ia act de aceasta cu ocazia invitației primite de a se prezenta, însoțită de avocat, sau fără, la sediul Agenției pentru a-și exprima punctul de vedere și a putea studia dosarul.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât față de acesta s-a efectuat procedura de informare, fiind încunoștințat la data de 14.06.2018 în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților pe perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice și, la data de 06.06.2019, a fost informat despre identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, acesta depunând un punct de vedere, înregistrat la Agenția Națională de integritate sub nr. x/24.06.2019.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., acesta nu poate fi reținut, recurentul-reclamant menționând doar generic textul acestui articol de lege, fără să arate, în concret, care sunt argumentele care s-ar circumscrie, în opinia sa, acestui motiv de casare, reluând, în fapt, aceleași argumente pe care le-a invocat și în fața instanței de fond, și pe care aceasta le-a avut în vedere la momentul pronunțării soluției.

Se observă că, instanța de fond și-a structurat motivarea soluției date, raportat la susținerile și cererile formulate de reclamantul-recurent.

În virtutea rolului său activ, instanța de fond a analizat, în mod complet toate chestiunile deduse judecății de către ambele părți din proces, arătând în detaliu, care sunt considerentele care au format convingerea instanței, că raportul de evaluare nr. x/10.07.2019 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale privind regimul incompatibilităjilor aplicabile în cauza dedusă judecății.

Prin sentința recurată, instanța de fond a analizat situația ce a generat starea de incompatibilitate, reținând în mod corect faptul că "incompatibilitatea reglementată de lege este una absolută nefiind legată de actele ce au fost încheiate de către persoana incompatibilă, (...) legea indică funcția de director general, fără a face deosebire, iar o regulă a interpretării legii, este aceea că unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, ca urmare nu este relevant pentru aplicarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, ce activități desfășoară în concret reclamantul în calitate de director general adjunct, ci este sufucientsă fi deținut această funcție (...)".

În exercitarea mandatului de consilier județean, recurentul - reclamant A. a încălcat interdicția prevăzută de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor pubiice și în mediul de afacen, prevenirea și sancționarea corupției.

Afirmațiile recurentului - reclamant ce privesc "lipsa calității de director" invocate, sunt nefondate raportat la faptul că prin adresa nr. x/10.04.2019, S.C. B. S.A., a comunicat faptul că începând cu data de 01.09.2016 A. deține funcția de director general adjunct.

Astfel că, raportat la toate documentele din dosar rezultă că, începând cu data de 10.06.2017, data modificării Legii nr. 161/2003, recurentul-reclamant a exercittat simultan funcția de consilier județean în cadrul Consiliul Județean Sibiu si funcția de director general adjunct în cadrul S.C. B. S.A.

În ceea ce privește afirmația recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dreptului la apărare, în mod corect instanța de fond a reținut că, nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la apărare, întrucât față de reclamant s-a efectuat procedura de informare, fiind încunoștiințat la data de 14.06.2018 în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților, acesta depunând și un punct de vedere.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., contrar celor susținute de către recurent, textul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reglemenează diferit irtcompatibîlitățîle pentru funcția de consilier local, respectiv, pentru funcția de consilier județean, recurentul făcând confuzie între incompatibilitățile reglementate pentru funcția de consilier local și incompatibilitățile reglementate pentru funcția de consilier județean.

Prima ipoteză a textului art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reglementează incompatibilitățile aferente funcției de consilier local iar cea de-a doua ipoteza reglemenetazaă incompatibilitățile aferente funcției de consilier județean.

Așa cum a reținut și instanța de fond, legiuitorul a stabilit clar care sunt incompatibilitățile funcției de consilier județean, una dintre acestea fiind funcția de director general la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local, indiferent de interpretarea pe care recurentul-reclamant o dă art. 88 alin. (1), lit. d) a Legii nr. 161/2003 raportat si la celelelte acte normative invocate.

Nu poate fi reținută nici apărarea recurentului potrivit căreia cazul de incompatibilitate nu este incident, dată fiind funcția de director general adjunct la B. S.A., care nu presupune efectuarea de acte și fapte de comerț în numele și pe seama mandantului ori exercitarea unor atribuții de conducere (care revin doar directorului general).

Or, incompatibilitatea reglementată de lege este una absolută, nefiind legată de actele ce au fost încheiate de către persoana incompatibilă. Textul legal indică funcția de director general, fără a face deosebiri, iar o regulă a interpretării legii, aplicabilă și în această cauză, este aceea că unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Ca atare, nu este relevant pentru aplicarea art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 ce activități desfășura în concret reclamantul în calitate de director general adjunct, ci este suficient să fi deținut această funcție.

Prin urmare, chiar dacă starea de incompatibilitate a survenit ulterior numirii sale în funcția de consilier județean și a fost determinată de modificarea legislativă operată potrivit Legii nr. 128/2017, în baza art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, recurentului îi revenea obligația de a demisiona din una dintre cele două funcții în termen de 60 zile de la intervenirea modificării, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 79 din 29 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.