ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3402/2022

Ședința publică din data de 09 iunie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 80/22.12.2017 adoptată de Consiliul Concurenței prin care, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenței nr. 21/1996 s-a dispus sancționarea reclamantei cu amenda contravențională în cuantum de 58.553,80 RON, reprezentând 4,32% din cifra de afaceri realizată în anul 2016.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2212 din 16 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENȚEI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

3.1. Intimata-pârâtă Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat a se constata că recursul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând aplicarea sancțiunii nulității acestuia.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimați, prin întâmpinări.

4.1. Prin cererea de recurs, recurenta susține formal că sentința atacată este nelegală, fără a formula însă critici care să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și fără a dezvolta sub aspectul încadrării criticilor. În fapt, recursul recurentei cuprinde doar o înșiruire a unor norme de drept, urmată de preluarea cuvânt cu cuvânt a susținerilor sale din cererea de chemare în judecată și din Răspunsul la întâmpinare, fără însă a exista o minimă argumentare a poziției juridice a recurentei-reclamante prin care să expună motivele pentru care aceasta consideră că

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentei-reclamante de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2212 din 16 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal - veche.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 iunie 2022.