ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3391/2022

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată sub numărul x/2017 la data de 21.12.2017 pe rolul Tribunalului Gorj reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/07.12.2017 cu privire la constatarea nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese emis de Agenția Naționala de Integritate (ANI) ca fiind nelegal și netemeinic. Prin sentința nr. 145/2018 din data de 22 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția de necompetență materială invocată prin întâmpinare de pârâtă și declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., cu domiciliul în județul Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018 .

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 322/2018 pronunțată la 8 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ raportul de evaluare nr. x.1l2.2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 322/2018 pronunțată la 8 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Încheierea de suspendare a judecării recursului Prin încheierea de ședință din 1 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., constatând că reclamantul nu a îndeplinit obligațiile stabilire prin încheierea de ședință din 17 decembrie 2020. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 C. proc. civ.: "(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 1 aprilie 2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., constatând că reclamantul A. nu a îndeplinit obligațiile stabilire prin încheierea de ședință din 17 decembrie 2020. Încheierea de ședință din data de 1 aprilie 2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 1 octombrie 2022. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.