ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3180/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, admiterea contestației, desființarea Rezoluției Inspectorului-șef din data de 18.03.2019 și a Rezoluției de clasare nr. x/2018 din data de 07.01.2019, respectiv trimiterea dosarului Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 1280 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1280 din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că la data de 13.11.2018 a formulat sesizare la Inspecția Judiciară cu privire la încălcarea de către doamna judecător B. de la Tribunalul București, secția I Penală a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 5 din Hotărârea CSM nr. 621/2006, referitoare la participarea judecătorilor la concursul de promovare în funcții de execuții vacante sau pe loc.

Precizează că a reclamat faptul că d-na judecător B., încadrată la Judecătoria Sector 2 București, a participat în data de 29.03.2015 la concursul de promovare efectivă pe o funcție vacantă din cadrul Tribunalul București, cu încălcarea dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 303/2004, întrucât nu îndeplinea condițiile necesare participării la concurs, în condițiile în care la data susținerii examenului, aceasta nu avea vechimea de 5 ani în funcția de judecător, iar perioada luată în calcul la verificarea existenței sancțiunilor disciplinare nu a fost cea prevăzută de lege, respectiv cea de 3 ani.

Critică motivarea instanței de fond, care a reținut că aspectele invocate în sesizare nu pot constitui elementul material al vreunei abateri disciplinare, cât timp verificarea condițiilor legale de participare la concursul de promovare este atributul unei comisii constituite la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Arată că d-na judecător B. a promovat examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii în luna mai 2010, fiind numită judecător stagiar la secția civilă a Judecătoriei Sibiu începând cu luna iulie 2010. Înainte de a împlini termenul de 5 ani de vechime pentru promovarea în funcția de judecător de tribunal, prevăzut de art. 44 din Legea nr. 303/2004, doamna magistrat s-a înscris cu încălcarea dispozițiilor legale la concursul de promovare în funcția de judecător la Tribunalul București, concurs care a avut loc la data de 29 martie 2015. Potrivit art. 5 din Hotărârea CSM nr. 621/2006, condițiile prevăzute de art. 44 menționat este necesar a fi îndeplinite la data susținerii probelor scrise, nu la data numirii efective pe postul vacant.

Totodată, arată că nu a fost îndeplinită nici condiția privind lipsa sancțiunilor disciplinare în ultimii trei ani (martie 2012- martie 2015), în sensul că perioada avută în vedere de organizatorul concursului la analiza acestei cerințe legale nu a fost cea de 3 ani de raporturi de muncă efective, ignorându-se faptul că d-na magistrat a intrat la data de 15.04.2013 în concediu pentru creștere și îngrijire copil.

Susține că relativ la cele precizate anterior, a invocat pertinent excepția de nelegalitate a actelor administrative reprezentate de Hotărârea nr. 8 din 3 martie 2015 a Comisiei de Organizare a Concursului de Promovare Efectivă în Funcții de Execuție a Judecătorilor și Procurorilor și Hotărârea nr. 365 din 29 aprilie 2015 a Plenului C.S.M. de promovare efectivă la Tribunalul București, secția Penală a d-nei B..

Astfel, perioada de timp scursă între luna mai 2010 și 29 martie 2015, a susținerii examenului este mai mică de 5 ani, fără a lua în calcul și celelalte întreruperi survenite pe parcurs.

Mai arată că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Sectorului 2 București nr. 17/05.04.2013, s-a stabilit ca începând cu data de 15.04.2013, doamna judecător B. să nu mai participe la ședințele de judecată, având în vedere starea de graviditate avansată a acesteia. Mai mult, perioada în care apare suspendat raportul de muncă, pentru concediu creștere copil, este 17.12.2013 - 14.03.2014, recurenta-reclamantă susținânbd că în fapt, această perioadă a fost mult mai mare, practic din 15.04.2013 până în 14.03.2014 d-na judecător a avut în mod efectiv suspendate raporturile de muncă.

Consideră că în acest mod au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (18) din Regulamentul din 4 octombrie 2007 (republicat) privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor și cele ale art. 25 alin. (15) din Hotărârea nr. 837 din 30 septembrie 2010 pentru modificarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007.

Critică faptul că instanța de fond a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, motivând că nu este îndeplinită condiția ca soluționarea litigiului pe fond să depindă de actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat, recurenta-reclamantă susținând că aprecierea asupra acestei excepții de nelegalitate ar fi condus la stabilirea caracterului legal sau nelegal al actelor contestate și implicit asupra temeiniciei susținerilor sale.

Susține că, întrucât prin Rezoluțiile atacate Inspecția Judiciară nu a respins sesizarea ca fiind inadmisibilă, instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate și nu să o respingă ca inadmisibilă.

Recurenta-reclamantă mai susține că în esență, condițiile prevăzute de lege privind promovarea judecătorilor sunt necesare pentru asigurarea ocupării funcției de judecător la o instanță superioară de către magistrați care să dețină experiența și maturitatea necesară a judeca cauze cu o complexitate sporită, fiind menite a asigura calitatea actului de justiție și respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 pct. l din CEDO.

De asemenea, critică faptul că instanța de fond a reținut că situația din speță nu constituie o abatere disciplinară ce ar putea fi reținută în sarcina magistratului, cât timp nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, ulterior reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), din Legea nr. 303/2004, deși, dacă se stabilește că participarea la concursurile de promovare a fost făcută cu desconsiderarea legii, atunci nu se poate susține că d-na judecător nu avea cunoștință de nerespectarea dispozițiilor legale, astfel că nu se mai poate reține că atitudinea sa ar fi fost de bună-credință.

Totodată, precizează că față de încălcările actelor normative precizate, trebuie cercetat dacă acestea nu întrunesc clementele constitutive ale unor infracțiuni, săvârșite la momentul la care aceste acte normative au fost adoptate.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că nu este incident în cauză, dat fiind faptul că în cauză nu se evidențiază vreuna dintre ipotezele prevăzute de acest text de lege.

Pe de altă parte, arată că, raportat la obiectul dosarului, soluționarea cauzei nu depinde de legalitatea respectării condițiilor de înscriere la examenul de promovare a magistratului vizat de sesizarea inițială, aceste aspecte fiind analizate de către inspectorul judiciar chiar în cuprinsul rezoluțiilor contestate, motiv pentru care apreciază că solicitarea recurentei - reclamante este inadmisibilă.

De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, efectul admiterii excepției de nelegalitate nu îl constituie anularea actului administrativ în sine, ci doar neluarea în seamă a acestuia cu ocazia judecății, raportul de drept administrativ existent între autoritatea emitentă și destinatar nefiind nici modificat și nici stins, astfel că excepția de nelegalitate invocată nu putea conduce la anularea hotărârilor atacate, indiferent de soluția adoptată de instanță în privința excepției de nelegalitate.

În acest sens, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor, este evident că excepția de nelegalitate nu putea avea vreo influență, neavând ca efect anularea actelor a căror nelegalitate se solicită pe calea incidentă a excepției de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederează că nu sunt incidente nici ipotezele reglementate de acest text de lege.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reține că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a invocat, în esență, faptul că se impunea ca instanța de fond să stabilească cu prioritate faptele sesizate.

Pe de altă parte, din modalitatea de formulare a motivelor de recurs, reiese că recurenta-reclamantă a avut în vedere și o motivare insuficientă a soluției instanței de fond.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs indicat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a prezentat, față de ansamblul prevederilor care reglementează răspunderea disciplinară a magistraților, argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reține că sesizarea formulată de către recurenta-reclamantă a fost clasată în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, prin Rezoluția nr. x/2018 din 07.01.2019.

Împotriva rezoluției de mai sus a formulat plângere contestatoarea A., care a fost respinsă prin Rezoluția nr. C19-750 din 18.03.2019 a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, reținându-se în esență faptul că petenta nu a formulat critici concrete cu privire la rezoluția de clasare, aceasta solicitând reanalizarea împrejurării potrivit căreia doamna judecător B. nu ar fi avut dreptul să participe la concursul de promovare în funcție de execuție, susținut în anul 2015.

De asemenea, prin aceeași rezoluție s-a reținut că rezoluția de clasare este motivată, răspunzând punctual tuturor aspectelor invocate în sesizare, cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de către inspectorul judiciar.

Potrivit art. 45 alin. (1) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. (...)

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor."

De asemenea, potrivit art. 45

1

alin. (1) din aceeași lege:

"(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare (...)".

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată.

Astfel, excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, cum este cel din speță, poate fi invocată în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate".

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) "Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."

În temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual de care depinde soluționarea litigiului pe fond, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate.

Așadar, excepția de nelegalitate tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual.

Condiția de admisibilitate a existenței unei legături de dependență între soluționarea litigiului pe fond și actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate se apreciază în funcție de contextul particular al litigiului, prin prisma interesului procesual concret pe care îl poate asigura o rezolvare prealabilă a incidentului procedural.

Înalta Curte constată, astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului, că, în cauză, nu este îndeplinită condiția existenței unei legături de dependență între soluționarea litigiului pe fond și actele administrative vizate de excepția de nelegalitate, câtă vreme obiectul prezentului litigiu privește anularea unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară și a rezoluției Inspectorului șef prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, vizând existența indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare, iar excepția de nelegalitate vizează Hotărârea nr. 8 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a Concursului de Promovare Efectivă a Judecătorilor și Procurorilor și Hotărârea nr. 365 din 29 aprilie 2015 a Plenului CSM de promovare efectivă la Tribunalul București a doamnei B..

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, instanța de fond reținând în mod corect că aspectele invocate în sesizare și reiterate în acțiune, referitoare la participarea magistratului la concursul de promovare, nu pot constitui elementul material al vreunei abateri disciplinare, cât timp verificarea condițiilor legale de participare la concursul de promovare este atributul unei comisii constituite la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, comisie care a constatat că magistratul îndeplinea toate cerințele pentru a susține concursul de promovare în funcții de execuție, respectiv magistratul nu putea săvârși o abatere disciplinară prin simpla exprimare a intenției de participa la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, intenție materializată prin formularea și depunerea unei cereri de înscriere.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că sesizarea la care face referire art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și pe care s-au întemeiat demersurile recurentei-reclamante vizează în mod exclusiv abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori și, cum sesizarea și plângerea petentei nu au vizat aspecte care să poată fi circumscrise unor abateri disciplinare, în mod corect instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate nu pot fi desființate, fiind legale din această perspectivă.

Cu alte cuvinte, în lipsa identificării unor elemente apte să contureze o abatere disciplinară, nu se poate vorbi de desființarea rezoluțiilor atacate și nici de casarea hotărârii recurate.

Mai mult, astfel cum corect a reținut prima instanță, inspectorul judiciar, în vederea emiterii rezoluției de clasare, a efectuat verificări asupra aspectelor sesizate de către recurenta-reclamantă, respectiv cercetări administrative cu privire la participarea magistratului la concursul de promovare, concluzionând în sensul că din verificările prealabile efectuate a reieșit faptul că, la data înscrierii la concursul de promovare, doamna judecător B. îndeplinea toate condițiile legale, contrar calculului eronat al petentei și interpretării date de către aceasta, într-o manieră personală, a unor informații accesibile publicului.

De altfel, singura critică pe care recurenta-reclamantă a formulat-o, atât în fața Inspecției Judiciare, cât și a instanțelor sesizate, a constat în neîndeplinirea, în opinia sa, de către doamna judecător B., a condițiilor de promovare, ipoteză care nu se circumscrie unei abateri disciplinare, câtă vreme respectarea condițiilor de participare la concurs este verificată de către comisia constituită în acest scop la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a formulat critici pertinente la adresa rezoluțiilor contestate, care să poată fi analizate de către instanța de fond și supuse cenzurii instanței de control judiciar, în condițiile în care, potrivit art. 45

1

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în cazul admiterii plângerii de către Inspectorul-șef din cadrul Inspecției Judiciare, se poate dispune doar completarea verificărilor, iar potrivit alin. (4) lit. b) din același articol, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate dispune, în ipoteza admiterii contestației și desființării rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt nefondate și nu pot conduce la casarea hotărârii instanței de fond.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1280 din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.