ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3026/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.05.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Președintele Consiliului Concurentei și Consiliul Concurentei:

(A) Cu privire la Ordinul Președintelui Consiliului nr. 370/22.09.2014 și Ordinul Consiliului Concurentei nr. 402/25.09.2014:

(1) În principal, anularea în parte a celor două ordine, în ceea ce privește refuzul de a da acces la informațiile solicitate de A., și, pe cale de consecință, anularea, în ceea ce privește A., și a Deciziei Consiliului Concurentei nr. 13/14.04.2015 adoptată cu încălcarea gravă a dreptului la apărare al reclamantei, urmând ca aceasta să fie exonerată de plata amenzii stabilite în sarcina sa;

(2) În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază că anularea Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 370/22.09.2014 și Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 402/25.09.2014 poate să nu conducă în mod direct la anularea Deciziei Consiliului Concurentei nr. 13/14.04.2015, obligarea Consiliului Concurentei să pună la dispoziția A. sau să depună la dosarul cauzei toate informațiile și documentele solicitate de către A. prin Adresa nr. x/05.09.2014 și Adresa nr. x/17.09.2014;

(B) Cu privire la Decizia Consiliului Concurentei nr. 13/14.04.2015, comunicată societății reclamante la data de 28.04.2015:

(1) În principal, anularea deciziei, ca nelegală și netemeinică cu privire la reclamantă și, pe cale de consecință să se constate că A. nu datorează suma de 23.859.142 RON stabilită cu titlu de amendă prin Decizia contestată;

(2) În subsidiar, în măsura în care nu se va proceda la anularea Deciziei nr. 13/14.04.2015, să se constate că pârâta a procedat la o greșită individualizare a sancțiunii aplicate A., în raport cu situația de fapt și prevederile legale și să se dispună reducerea acestei sancțiuni, astfel încât să reflecte în mod corect circumstanțele situației de fapt.

La data de 27.01.2016, reclamanta A. a depus note scrise, prin care a solicitat să se constate prescris dreptul Consiliului Concurenței de a sancționa reclamanta și, pe cale de consecință, să se dispună anularea Deciziei de sancționare nr. 13/14.04.2015 emisă după împlinirea termenului de prescripție.

Prin sentința civilă nr. 1272 din data de 07.04.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a constatat prescris dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională, a dispus anularea parțială a deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2015 în ceea ce o privește pe reclamanta A. S.A. și exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 23.869.142 RON. A luat act că reclamanta înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 1272 din data de 07.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurentei, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 61 și art. 62 din Legea concurentei, ce reglementează instituția prescripției extinctive în materia concurentei, în vigoare la data aplicării sancțiunii în prezenta cauză, criticile fiind, in principal, următoarele:

a) încălcarea săvârșită de A. are caracter de continuitate. Momentul de la care curge termenul de prescripție este 31.12.2009, data epuizării faptei contravenționale. Soluția de sancționare a fost adoptată la data de 09.12.2014, prin urmare, chiar și urmând raționamentul A. că ordinul de declanșare a investigației este ultimul act ce întrerupe cursul termenului de prescripție, dreptul de a aplica sancțiunea nu este prescris;

b) acțiunile care întrerup cursul termenului prescripției extinctive reprezintă orice demers procedural întreprins de Consiliul Concurenței în scopul investigării încălcării. Ordinul de declanșare a investigației nu reprezintă ultimul act ce întrerupe cursul termenului de prescripție.

Prevederi legale incidente:

Art. 61

"(1) Dreptul Consiliului Concurentei de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează:

a) în termen de 3 ani, în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 51 și 52;

b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenții prevăzute de prezenta lege.

(2) Prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Concurentei începe să curgă de la data săvârșirii încălcării. În cazul încălcărilor ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză".

Art. 62

"(1) Orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurentei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 61. Întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un operator economic sau o asociație de operatori economici care a participat la săvârșirea încălcării legii.

(2) Acțiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenței și care întrerup cursul termenului de prescripție includ, în principal, următoarele:

a) solicitări de informații, în scris;

b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații;

c) începerea procedurilor legale.

(3) Întreruperea termenului de prescripție își produce efectele față de toți operatorii economici sau asociațiile de operatori economici care au participat la săvârșirea încălcării legii.

(4) În cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care Consiliul Concurenței a întreprins una dintre acțiunile menționate la alin. (2). Termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, în situația în care Consiliul Concurenței nu a impus niciuna dintre sancțiunile prevăzute de prezenta lege."

În esență, în aplicarea acestor prevederi, prima instanță a reținut următoarele:

"[…] Curtea stabilește că, în speță, cursul prescripției a început să curgă la data de 7 septembrie 2009, odată cu emiterea Ordinului de declanșare a investigației și s-a împlinit la data de 7 septembrie 2014.

În concluzie, cum Consiliul Concurenței după ce a deliberat, a constatat încălcarea și a dispus sancționarea reclamantei cu amendă, la data de 9 decembrie 2014, iar decizia nr. 13 contestată în cauză a fost emisă la data de 14 aprilie 2015, Curtea observă că la ambele momente de mai sus, cursul prescripției era împlinit, iar dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională era prescris".

II. A. Încălcarea săvârșită de A. are caracter de continuitate. Momentul de la care curge termenul de prescripție este 31.12.2009, data epuizării faptei contravenționale. Soluția de sancționare a fost adoptată la data de 09.12.2014, prin urmare, chiar și urmând raționamentul A. că ordinul de declanșare a investigației este ultimul act ce întrerupe cursul termenului de prescripție, dreptul de a aplica sancțiunea nu este prescris.

Așa cum a reținut și prima instanță, momentul săvârșirii încălcării prezintă relevanță sub aspectul stabilirii datei de la care începe să curgă prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni, prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) și (2) din lege.

În hotărâre s-a reținut că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție în cauză este 26.08.2009 (ce corespunde datei ultimei promoții conținând clauze B. în relația A. - furnizorul C.), instanța apreciind că la această dată s-a săvârșit ultimul act anticoncurențial avut în vedere de autoritate în decizia contestată.

Recurentul-pârât apreciază că în mod neîntemeiat și contradictoriu a fost reținut de către instanță că ultimul act anticoncurențial în prezenta cauză a avut loc la data de 26.08.2009, atât timp cât, chiar prin sentința pronunțată, Curtea a constatat că durata reținută de Consiliul Concurenței în decizie este de 3 ani și 11 luni; durata este determinată pe ambele paliere ale încălcării (clauza B. și clauza D.), iar cu privire la data de 31.12.2009 (până la care a fost valabilă clauza D.), în aprecierea Consiliul Concurenței reprezintă data la care a încetat fapta anticoncurențială cu caracter de continuitate a A. (data săvârșirii ultimul act anticoncurențial în cauză).

Așa cum se arată în continuare, pe de o parte, instanța a reținut greșit că Consiliul Concurenței ar fi stabilit în decizia atacată ca ultimul act anticoncurențial săvârșit de A. a fost la data de 26.08.2009, iar pe de alta parte, deși a reținut o durata a faptei de 3 ani și 11 luni, prima instanță a apreciat greșit că încălcarea a încetat la data de 26.08.2009 (moment ce ar conduce la o durată a faptei de 3 ani și 8 luni), în condițiile în care încălcarea a început la data de 01.01.2006 (data intrării în vigoare a primelor contracte încheiate între A. și cei 5 furnizori analizate în decizie).

II. A.1. Prima instanță a reținut în mod greșit că Consiliul Concurenței ar fi stabilit data de 26.08.2009 ca marcând ultimul act anticoncurențial în cauză.

II. A.1.1. Consiliul Concurenței a constatat în sarcina A. - furnizori existența unei singure fapte contravenționale. Atât clauza B., cât și clauza D. reprezintă restricții ale concurentei prin obiect. Faptul că Consiliul Concurenței a reținut în sarcina A. săvârșirea unei singure contravenții complexe nu implică faptul că clauza B. și clauza D. au funcționat simultan.

A. și furnizorii săi au fost sancționați pentru săvârșirea unei singure fapte contravenționale, constând într-un complex de întelegeri anticoncurențiale având ca obiect:

- stabilirea directă a prețurilor de vânzare (prin clauza B.);

- stabilirea indirecta a preturilor de vânzare (prin clauza D.).

Atât clauza B. (fixarea prețului de revânzare la raft a E.) cât și clauza D. (fixarea prețului de vânzare a produselor furnizorilor către alți retaileri) au obiect anticoncurențial, reprezentând, fiecare în parte, o restrângere gravă a concurenței, interzisă ca atare, întrucât vizează restricționarea preturilor de revânzare la care produsele furnizorilor urma să fie comercializate către clienți/consumatorii finali ai retailerului (clauza B.), respectiv o restrictionare a prețurilor de vânzare la care furnizorul putea comercializa produsele către alte rețele de magazine (clauza D.).

Având în vedere că Consiliul Concurenței a reținut în cauza existența unui complex de înțelegeri anticoncurențiale, la calcularea duratei faptei au fost avute în vedere perioadele în care au existat întelegeri privind fixarea prețurilor, pe ambele paliere ale încălcării, și anume fixarea prețului la raft (clauza B.) și clauza D., așa cum s-a dezvoltat și în apărările formulate în fata primei instanțe:

În ceea ce privește relația F. - A.:

Perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare (clauza B.) sunt precizate la par. 474 din decizie, ultimul interval promoțional reținut fiind 02.07.2009-15.07.2009.

În anexa 2 la contractul nr. x/2007, semnată de către F. în data de 16.06.2008, se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2008 -31.12.2008, iar în anexa 2 la Contractul nr. x/2007, înregistrată la F. sub nr. x/22.04.2009, se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2009-31.12.2009.

Prin urmare, acordul între A. și F. conținând clauza D. a fost valabil până la data de 31.12.2009.

În ceea ce privește relația G.-A.:

Perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare (clauza B.) sunt precizate la par. 674 din decizie, ultimul interval promoțional reținut fiind 03.01.2008-16.01.2008.

În anexa 2 la contractul nr. x/08.03.2007, semnată de către G. în data de 30.01.2008, 02.04.2008 și 30.08.2008 se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2008 -31.12.2008, iar în anexa 2 la Contractul nr. x/08.03.2007, semnată de către G. în data de 18.06.2009, se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2009-31.12.2009.

În concluzie, acordul între A. și G. conținând clauza D. a fost valabil până la data de 31.12.2009.

În ceea ce privește relația H.-A.:

Perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare (clauza B.) sunt precizate la par. 774 din decizie, ultimul interval promoțional reținut fiind 23.11.2006-24.12.2006.

În anexa 2 la contractul nr. x/28.02.2007, semnată de către H. în data de 01.02.2008 și 17.07.2008 se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2008 -31.12.2008, iar în anexa 2 la contractul nr. x/28.02.2007, semnată de către H. în data de 24.06.2009, se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2009-31.12.2009.

În concluzie, acordul între A. și H. conținând clauza D. a fost valabil până la data de 31.12.2009.

În ceea ce privește relația I. -J. - A.:

Perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare (clauza B.) sunt precizate la par. 1110 din decizie, acoperind intervalul de timp 06.12.2007-24.12.2007.

În anexa 2 la Contractul nr. x/19.03.2008, înregistrată de către I. sub nr. x/27.11.2008 se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2008 - 31.12.2008, iar în anexa 2 la contractul nr. x/19.03.2008, înregistrată de către I. sub nr. x/30.01.2009, se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2009-31.12.2009.

În concluzie, acordul între A. și I. conținând clauza D. a fost valabil până la data de 31.12.2009.

În ceea ce privește relația C. - A.:

Perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare (clauza B.) sunt precizate la par. 1263 din decizie, ultimul interval promoțional reținut fiind 13.08.2009-26.08.2009.

În anexa 2 la contractul nr. x/30.08.2007, înregistrată de către C. sub nr. x/13.08.2008 se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2008 -31.12.2008, iar în anexa 2 la contractul nr. x/30.08.2007, înregistrată de către C. sub nr. x/29.07.2009, se precizează că aceasta era valabilă în perioada 01.01.2009-31.12.2009.

În concluzie, acordul între A. și C. conținând clauza D. a fost valabil până la data de 31.12.2009.

Prin urmare, doar în ceea ce privește clauza B., ultimul act anticoncurențial s-a săvârșit la data de 26.08.2009.

În privința clauzei D., ultimul act anticoncurențial s-a săvârșit la data de 31.12.2009, aceasta fiind data până la care Consiliul Concurenței a considerat că a fost săvârșită încălcarea constând în cele două înțelegeri anticoncurențiale care formează conținutul constitutiv al contravenției, concluzia instanței că Consiliul Concurenței ar fi stabilit în decizie că data de 26.08.2009 corespunde ultimului act anticoncurențial fiind eronată.

Reținând că ultimul act anticoncurențial a fost săvârșit la data de 26.08.2009, instanța a limitat valabilitatea clauzei D. la durata clauzei B., reținând, implicit, că cele două clauze nu pot funcționa decât simultan.

Or, constatarea în sarcina A. a săvârșirii unei singure contravenții complexe nu presupune faptul că societatea nu ar fi putut fi sancționată pentru oricare din cele două restricții ale normelor de concurență.

În considerarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, potrivit cărora sunt interzise înțelegerile între întreprinderi prin care se "stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare", clauza B. reprezintă o fixare directă a prețului de vânzare a produselor furnizorilor, iar clauza D. o fixare indirectă a prețurilor de vânzare.

Totodată, în cauză Consiliul Concurenței nu a sancționat o încălcare prin efect, rezultată din funcționarea simultană a celor două restricții (astfel încât să se considere că durata încălcării se limitează la ultima promoție conținând clauze B.), ci o încălcare a normelor de concurență prin obiect, astfel cum s-a precizat în considerentele expuse mai sus.

Or, acordul de voință privind restrângerea indirectă a prețurilor de vânzare (clauza D.) subzistă pe toata durata contractului, atât timp cât acel contract, reprezentând manifestarea comună de voință a părților de a se comporta într-un anumit mod, restrictiv de concurență, nu a fost reziliat, aspect reținut, de altfel, în mod constant în jurisprudența europeană.

Astfel, într-un caz în care Comisia Europeană a incriminat încheierea unui acord anticoncurențial de interzicere a exporturilor paralele încheiat între un producător și distribuitorul său (acesta reprezentând un acord de împărțire a pieței și, prin urmare, o restricție gravă a concurentei, prin obiect, ca și restricțiile privind prețurile din prezenta cauză, interzise prin chiar natura lor), producătorul a pretins că luarea în calcul de către Comisie, la stabilirea duratei încălcării, a întregii perioade de valabilitate a contractului de distribuție conținând clauza anticoncurențială este incorectă, susținere respinsă de instanța europeană.

În concluzie, cele două paliere ale încălcării, reprezentând, fiecare în parte, restricții prin obiect, au o existență de sine-stătătoare (respectiv constatarea uneia nu depinde de constatarea celeilalte), putând fi sancționate ca încălcări distincte, motiv pentru care durata clauzei D. nu este egală cu durata clauzei B., pentru a rezulta, astfel cum a interpretat prima instanță, o suprapunere între intervalele temporale celor două paliere ale încălcării. Prin urmare, Clauza D., reprezentând o restrângere indirectă a prețului de vânzare, a fost valabilă până la data de 31.12.2009 și nu până la data de 26.08.2009. De altfel, inclusiv în decizia Consiliului Concurenței se arată expres că autoritatea nu a sancționat existența simultană a celor două restrângeri ale concurenței, calificate (ambele) ca fiind prin ele însele anticoncurențiale.

II. A.1.2. Data de 26.08.2009, luată în calcul de prima instanță ca ultim moment al încălcării, determină o durată diferită față de cea prevăzută în decizia C. civ. și reținută de prima instanță.

Un argument esențial privind faptul că Consiliul Concurenței nu s-a raportat, ca ultim moment al încălcării, la data ultimei promoții cu B., ci la data până la care a reținut valabilitatea clauzei D. este furnizat de par. 1779 din decizie, în care se arată că durata încălcării reținute în sarcina A. este de 3 ani și 11 luni (faptele fiind săvârșite în intervalul 2006-2009).

Cei 5 furnizori incriminați în relația cu A. au fost sancționați pentru promoții conținând prescripții B. și, după caz, pentru clauza D. atât în relația cu A., cât și în relația lor cu ceilalți retaileri - E., K., L..

Cu privire la stabilirea duratei în cazul A. se arată că, stabilirea duratei încălcării s-a realizat similar, prin contopirea și suprapunerea tuturor perioadelor de promoții B. constatate în relația cu cei 5 furnizori, cu eliminarea posibilității de a contoriza perioadele comune de 2, 3, sau chiar de 5 ori. Pentru exemplificarea analizei, dacă s-ar cumula numărul de zile de promoție cu B. ale fiecărui furnizor în relația cu A., ar rezulta un număr de 932 de zile. În fapt, pentru A. a fost stabilit un număr de 690 de zile de încălcare pentru B.. Diferența de zile rezultă din faptul că anumite perioade de promoții cu B. au coincis la doi sau mai mulți furnizori și aceste zile au fost luate în calcul o singură dată.

În concluzie, durata primului palier al încălcării (B.) s-a stabilit luând în considerare numărul de zile de promoții B., conform prescripțiilor de preț minim/fix din formularele de promoție. Durata celui de-al doilea palier al încălcării (clauza D.) a fost stabilită pe baza prevederilor contractuale în care s-a regăsit clauza D. în relația furnizor - retailer, până la momentul 31.12.2009 (perioadele B. regăsindu-se în interiorul perioadei de valabilitate a clauzei D.), rezultând, în cazul A., în considerarea ambelor paliere ale încălcării, un număr de 1460 de zile, respectiv 3 ani și 11 luni.

Sintetizând, la stabilirea duratei încălcării, Consiliul Concurenței a avut în vedere, pentru fiecare întreprindere participantă la înțelegerile anticoncurențiale privind fixarea preturilor între anii 2006-2009, perioadele în care au existat înțelegeri privind fixarea prețurilor, pe cele două paliere ale încălcării, și anume fixarea prețului la raft și clauza D. (a cărei valabilitate s-a reținut până la 31.12.2009, acesta fiind momentul utilizat în calcularea duratei, atât pentru A., cât și pentru furnizori), și, mai mult, modalitatea de calcul utilizata de Consiliul Concurenței, a fost, în mod evident, în favoarea întreprinderilor, pentru a se evita suprapunerile între relații.

Durata reținută în decizie este de 3 ani și 11 luni, ceea ce denotă cu evidență faptul că Consiliul Concurenței nu s-a raportat ca dată ultima a încălcării la 26.08.2009, ci la 31.12.2009, data la care s-a epuizat fapta corespunzătoare celui de-al doilea palier al încălcării, respectiv clauza D..

Prin urmare, reținerea instanței că "Consiliul Concurentei a stabilit în decizia atacată că ultimul act anticoncurențial săvârșit de reclamantă a fost la data de 26.08.2009, iar după această dată, nu s-au mai constatat încălcări ale legislației concurenței" este contrazisă de durata pe care Consiliul Concurenței a avut-o în vedere ca interval al săvârșirii faptei, respectiv 3 ani și 11 luni, fapt ce relevă că recurentul-pârât a constatat încălcarea Legii concurenței și după data de 26.08.2009, respectiv până la data de 31.12.2009, numai în urma unui astfel de raționament putând rezulta o durată a încălcării de 3 ani și 11 luni.

În concluzie, din motivarea hotărârii rezultă o serie de incongruente care nu susțin data apreciată de instanță ca fiind momentul de la care curge termenul de prescripție, respectiv 26.08.2009.

În primul rând, instanța de fond a reținut că Consiliul Concurenței a luat în calcul, la determinarea duratei faptei contravenționale, perioadele aferente celor două paliere ale încălcării. În al doilea rând, instanța de fond a reținut o durată a faptei de 3 ani și 11 luni.

Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că ultimul act anticoncurențial săvârșit în cauză este data de 26.08.2009, prevăzută la art. 1263 din decizie pentru fixarea prețului de revânzare (clauza B.) în relația A. - C., considerând în mod greșit că această dată a fost stabilită de Consiliul Concurenței ca ultim act anticoncurențial săvârșit de A. și că după această dată nu s-au mai reținut încălcări ale Legii concurenței.

II. B. Acțiunile care întrerup cursul termenului prescripției extinctive reprezintă orice demers procedural întreprins de Consiliul Concurenței în scopul investigării încălcării. Ordinul de declanșare a investigației nu reprezintă ultimul act ce întrerupe cursul termenului de prescripție.

În esență, prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 62 alin. (2) din lege reținând că ordinul de declanșare a investigației este ultimul act al autorității de concurență care putea să conducă la întreruperea cursului prescripției, pe considerentul că textul de lege în vigoare la momentul emiterii deciziei este de strictă interpretare, iar un astfel de efect îl poate avea orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurentei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii.

II. B.1. Modificările art. 62 din lege aduse prin O.U.G. nr. 31/2015 nu reprezintă modificări de fond în ceea ce privește acțiunile ce întrerup termenul prescripției extinctive.

Instituția prescripției dreptului de a aplica sancțiuni contravenționale în materie de concurență a fost inspirată de legislația europeană (Regulamentul (CE) nr. 1/2003), după modelul căreia a fost reglementată, la nivel național, această instituție.

În ceea ce privește modificarea adusă art. 62 prin O.U.G. nr. 31/2015, așa cum rezultă din nota de fundamentare a acestui act normativ, "Modificările și completările aduse art. 61 și art. 62 au rolul de a elimina confuziile cu privire la prescripția dreptului la acțiune și dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni. De asemenea, similar prevederilor Regulamentului CE nr. 1/2003, se introduc prevederi referitoare la instituția suspendării termenului de prescripție pe perioada în care o decizie a Consiliului Concurenței se află în procedura judiciară. Termenele de prescripție consacrate de legea concurentei sunt corelate cu termenele prevăzute de legislația europeană pentru același tip de încălcări ale reglementarilor în materia concurenței. Textul vizează deciziile adoptate de Consiliul Concurentei în cadrul procedurii administrative și care sunt contestate în instanță anterior adoptării unei decizii privind o eventuală practică anticoncurențială".

Astfel, modificarea art. 62 prin O.U.G. nr. 31/2015, în ceea ce privește cauzele care întrerup curgerea termenului de prescripție, a vizat doar asigurarea unei identități de formă a exprimării, pentru evitarea riscului unor interpretări greșite ale normelor incidente prescripției extinctive în dreptul național.

Expresia "în scopul declanșării unei investigații" din cuprinsul art. 62 alin. (1) din lege, așa cum acesta era în vigoare la data adoptării deciziei de sancționare, nu poate fi considerată ca vizând exclusiv emiterea ordinului de declanșare a investigației, înțelesul construcției "în scopul declanșării unei investigații" fiind acela de investigare propriu-zisă a încălcărilor legii (deci de realizare a investigației, de derulare a acesteia), care nu se limitează la momentul prim de deschidere a unei investigații.

Întreruperea termenului de prescripție reprezintă posibilitatea conferită de legiuitor de prelungire a termenului de analiză în situația în care autoritatea este activă și intervine pentru restabilirea ordinii de drept, singura limitare impusă expres de lege fiind cea referitoare la termenul special în care se prescrie dreptul Consiliului Concurenței de a impune sancțiuni, marcat de implinirea perioadei egale cu dublul termenului de prescripție aplicabil pentru săvărșirea încălcării (maxim 10 ani de la data săvârșirii/epuizării faptei).

Ca atare, recurentul-pârât consideră că acțiunile care întrerup termenul de prescripție nu pot fi limitate strict la cele derulate în scopul declanșării unei investigații, ultimul act care ar putea întrerupe termenul de prescripție fiind, astfel, Ordinul de investigație, ci întreruperea cursului prescripției poate interveni și ulterior acestui moment, prin acțiuni întreprinse în scopul investigării încălcării (cereri de informații, inspecții etc.), singura limitare impusă expres de legiuitor fiind cea referitoare la termenul special în care se prescrie dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea, respectiv 10 ani de la data săvărșirii faptei.

În al doilea rând, inclusiv alin. (2) al art. 62 din lege consolidează argumentul potrivit căruia orice act întreprins de Consiliul Concurenței în scopul investigării unei încălcări întrerupe termenul de prescripție.

II. B.2. Investigația autorității de concurență nu poate fi limitată la o durată de 5 ani. Legea concurentei nu a instituit o durată standard a investigațiilor Consiliului Concurenței în materia practicilor anticoncurențiale.

Față de specificul analizei pe fond a faptelor posibil anticoncurențiale, atunci când legiuitorul nu a prevăzut un termen de finalizare a investigațiilor, a fost avută în vedere obligația Consiliului Concurentei de a-și forma concluziile pe baza unor probe temeinice, apreciate minuțios, astfel încât deciziile sale să nu prejudicieze partea investigată, atât din perspectiva posibilelor sancțiuni sau măsuri dispuse, cât și din cea a drepturilor procedurale. Astfel, normele procedurale impun transmiterea către persoanele audiate a raportului de investigație și permiterea consultării, în condițiile legii, a dosarului cazului etc.

În acest sens, susține că în cazul Hoechst (T-410/2003) (în care intreprinderea sancționată a susținut că, din cauza perioadei îndelungate în care a fost investigată de forul european, drepturile și interesele sale au fost afectate, ceea ce, în opinia sa, reprezintă o cauză de nulitate a deciziei de sancționare), instanța europeană a reținut următoarele:

"223. Rezultă că Regulamentul nr. 2988/74 a instituit o reglementare completă care guvernează în detaliu termenele în care Comisia este îndreptațită, fără să aducă atingere exigenței fundamentale referitoare la securitatea juridică, să aplice amenzi întreprinderilor care fac obiectul unor proceduri de aplicare a normelor comunitare privind concurența. În această privință, trebuie să se sublinieze că, în materie de amenzi, în cadrul aplicării normelor comunitare privind concurența, rezultă din articolul 2 alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/74 că termenul de prescripție expiră, în orice caz, sub rezerva unei eventuale suspendări, după 10 ani, dacă prescripția este întreruptă conform articolului 2 alin. (1) din acest regulament, astfel încât Comisia nu poate, sub sancțiunea împlinirii termenului de prescripție, să întârzie pe o perioadă nedeterminată decizia sa cu privire la amenzi (Hotărârea CMA CGM și alții/Comisia,)."

Or, potrivit legislației naționale, termenul în care Consiliul Concurentei are obligația să-și exercite prerogativele de autoritate administrativă în domeniul concurenței este limitat de prescripția specială, la art. 62 alin. (4) dispunându-se:

"În cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care Consiliul Concurentei a întreprins una dintre acțiunile menționate la alin. (2). Termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, în situația în care Consiliul Concurenței nu a impus niciuna dintre sancțiunile prevăzute de prezenta lege."

II. B.3. Interpretarea potrivit căreia ultimul act de natură a întrerupe cursul termenului prescripției extinctive este ordinul de declanșare a investigației face inaplicabilă instituția întreruperii termenului de prescripție în cazul contravențiilor cu caracter de continuitate neepuizate la data declanșării investigației.

Sintetizând, instanța de fond a reținut, în esență că, în cazul contravențiilor neepuizate la data declanșării investigației nu se pune problema întreruperii termenului de prescripție, fiind necesar ca investigația să se finalizeze în termen de 5 ani de la data epuizării faptei.

În fapt, interpretarea instanței de fond conduce la juxtapunerea în mod artificial a două instituții distincte, respectiv determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție și întreruperea curgerii termenului de prescriptie.

Fără a reitera argumentele pentru care nu poate fi reținut un termen maxim de finalizare a investigației de 5 ani, subliniază faptul că, efectul întreruperii cursului prescripției constă în stergerea timpului scurs anterior actului întreruptiv și începerea unui nou termen de prescripție.

Având în vedere că prescripția operează de la momentul la care fapta s-a consumat/epuizat, iar întreruperea prescripției intervine în situația în care termenul de prescripție începe să curgă, dacă ultimul act ce are aptitudinea de a de întrerupe curgerea termenului de prescripție este ordinul de declanșare a investigației, înseamnă că, pentru faptele continue care s-au epuizat după declanșarea investigației, nu ar mai putea interveni întreruperea termenului de prescripție, investigația fiind deja declanșată înainte de epuizarea faptei.

Practic, ulterior epuizării faptei, Consiliul Concurenței nu ar mai avea posibilitatea aplicării instituției întreruperii termenului de prescripție, cu toate că momentul declanșării investigației s-a situat în timpul săvârșirii faptei continue (neepuizate).

II. B.4. Interpretarea că ordinul de declanșare a investigației este ultimul act ce întrerupe cursul termenului prescripției extinctive determină o aplicare neuniformă a prevederilor naționale și europene incidente în materie.

În primul rând, contrar celor reținute de prima instanță, precizează că, deși art. 25 din Regulament nu este direct aplicabil autorității naționale în desfașurarea unei investigații proprii, fiind incident articolul corespondent din legea națională, interpretarea normelor din dreptul național privind cauzele de întrerupere a cursului prescripției nu se poate realiza decât în consonanță cu art. 25 din Regulament, din necesitatea respectării principiului aplicării uniforme a prevederilor incidente în materie, ce reclamă ca dispozițiile naționale să fie congruente cu cele europene.

Acceptarea interpretării ca ultimul act întreruptiv de prescripție este exclusiv ordinul de declanșare a investigației conduce la un dezacord esențial între interpretarea și aplicarea normelor privind prescripția la nivel european și interpretarea și aplicarea prevederilor în materie de prescripție la nivel național, în analiza aceleiași încălcări a normelor europene de concurență.

În speța dedusă judecății, Consiliul Concurentei a constatat încălcarea art. 101 din TFUE pentru perioada 2007-2009. Astfel, faptele săvârșite de A. constituie atât o încălcare a art. 5 alin. (1) din lege, cât și o încălcare a art. 101 din Tratat.

Dacă autoritatea de concurență nu ar fi declanșat o investigație în cauză și cu privire la posibila încălcare a art. 101 din TFUE, iar Comisia Europeană ar fi investigat ea însăși posibila încălcare a art. 101 din Tratat (ca autoritate mai bine plasată), cauzele de întrerupere a prescripției extinctive ar fi fost aplicate de forul suprastatal potrivit art. 25 din Regulamentul nr. 1/2003, conform căruia acțiunile care întrerup curgerea termenului de prescripție sunt cele întreprinse în scopul investigării încălcării.

Prin urmare, inclusiv din interpretarea sistematică a dispozițiilor legii, reiese că ordinul de deschidere a investigației nu este ultimul act întreruptiv al termenului de prescripție, întreruperea putând surveni pe tot parcursul investigării propriu-zise.

În prezenta speță, fapta anticoncurențială reținută în sarcina A. s-a epuizat la 31 decembrie 2009, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripție de 5 ani.

Cursul termenului de prescripție a fost întrerupt prin acțiuni precum:

- transmiterea de solicitări de informații către A. în anii 2009, 2010 și 2012, în cuprinsul cărora se identifică în mod complet atât obiectul investigației, cât și întreprinderile vizate de aceasta, în conformitate cu Ordinul nr. 318/2009;

- transmiterea Raportului de investigație în anul 2014, inclusiv intimatei-reclamante;

- cu fiecare întrerupere a termenului de prescripție, un nou termen de 5 ani începe să curgă, ultima întrerupere a termenului de prescripție având loc în anul 2014;

- relevanță în caz are, însă, termenul special de prescripție, care urma să se împlinească în anul 2019 (având în vedere că în ceea ce o privește pe A. fapta s-a epuizat în anul 2009).

Față de motivele invocate, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 noiembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 12 februarie 2020, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., suspendarea cauzei până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra sesizării cu întrebarea preliminară formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 13/14.04.2015, în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă A..

Prima instanță a constatat prescris dreptul pârâtei de a aplica sancțiunea contravențională, a dispus anularea parțială a deciziei Consiliului Concurenței nr. 13/14.04.2015 în ceea ce o privește pe reclamanta A. S.A. și exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 23.869.142 RON.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect, recurentul-pârât susține că în mod greșit a reținut prima instanță că ultimul act anticoncurențial s-ar fi săvârșit la data de 26.08.2009, având în vedere că în acest mod a limitat valabilitatea clauzei D. la durata clauzei B., reținând implicit că cele două clauze nu pot funcționa decât simultan.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție a dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale, Înalta Curte reține următoarele:

Prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale este reglementată de dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, iar din punct de vedere al aplicării în timp, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele, este cea în vigoare la momentul la care a început să curgă. Legiuitorul a stabilit un termen de prescripție de 5 ani pentru aplicarea de sancțiuni contravenționale, termen care începe să curgă la data încetării practicii anticoncurențiale.

Conform art. 61 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, forma în vigoare la data înțelegerilor anticoncurențiale "(1) Dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale pentru încălcările prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează: a) în termen de 3 ani, în cazul încălcării prevederilor art. 50 lit. c), d) și e); b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte încălcări ale prevederilor prezentei legi.

(2) Prescripția dreptului la acțiune al Consiliului Concurenței începe să curgă de la data încetării practicii anticoncurențiale. În cazul încălcărilor legii, ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză".

Data de la care începe să curgă termenul de prescripție de 5 ani, raportat la dispozițiile Legii nr. 21/1996, în forma în vigoare incidentă în cauză, este cel al încetării faptei pretinse ca fiind anticoncurențială, iar în cazul încălcărilor legii care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.

Prin decizia contestată s-a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 și art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în vigoare la data înțelegerilor pretinse anticoncurențiale, "(1) Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale".

Conform art. 101 alin. (1) (ex-articolul 81 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (Versiune consolidată), "Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare; (b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile; (c) împart piețele sau sursele de aprovizionare; (d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte".

Fapta pentru care s-a constatat de către Consiliul Concurenței încălcarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 și art. 101 alin. (1) din TFUE, prin Decizia nr. 13/2015, a constat în încheierea unor înțelegeri verticale anticoncurențiale având ca obiect denaturarea și împiedicarea concurentei pe piață prin stabilirea prețului de vânzare și/sau revânzare pentru produsele furnizorului.

Complexul de înțelegeri verticale anticoncurențiale având ca obiect denaturarea și împiedicarea concurenței pe piață a fost calificat de Consiliul Concurenței ca o singură faptă contravențională, pentru care a aplicat o singură sancțiune. La stabilirea duratei faptei au fost avute în vedere perioadele în care au existat înțelegeri privind fixarea prețurilor pe ambele paliere ale încălcării, și anume clauza B. și clauza D..

Astfel, în cazul intimatei-reclamante A., Consiliul Concurenței a reținut o durată a faptei de 3 ani și 11 luni (paragraful 1779 din decizie), iar la determinarea duratei încălcării, autoritatea de concurență a luat în calcul perioadele în care au existat înțelegeri privind fixarea prețurilor, pe cele două paliere ale încălcării și anume: fixarea prețului la raft și clauza D. (paragrafele 1778-1779 din decizie).

Așadar, perioadele în care a fost constatată fixarea prețului de revânzare au fost următoarele:

- pentru furnizorul F.- anii 2007, 2008, 2009 - prg. 474 din decizie (27.09.2007 - 10.10.2007; 13.03.2008 - 26.03.2008; 10.04.2008 - 27.04.2008; 02.04.2009 - 22.04.2009; 02.07.2009 - 15.07.2009);

- pentru furnizorul G. -anii 2006; 2007; 2008; prg. 674 (06.04.2006 - 22.04.2006; 14.09.2006 - 11.10.2006; 26.10.2006 - 08.11.2006; 26.12.2006 - 03.01.2007; 03.01.2008 -16.01.2008);

- pentru furnizorul H. S.R.L. 2006-anul 2006- prg. 774 (13.04.2006-26.04.2006; 11.05.2006 - 24.05.2006; 08.06.2006 - 05.07.2006; 20.07.2006 - 02.08.2006; 17.08.2006 - 08.11.2006; 23.11.2006 - 24.12.2006);

- pentru furnizorul C.-anii 2006-2009; prg. 1263 (mai multe perioade, care încep la 25.05.2006 și se termină la 26.08.2009):

- pentru furnizorul I.-J.-anul 2007-prg. 1110 (06.12.2007-24.12.2007).

În cea ce privește clauza D.:

- pentru furnizorul F.- anii 2006-2009 - prg. 485 din decizie;

- pentru furnizorul G. -anii 2006; 2007; 2008; prg. 681 (14.09.2006 - 11.10.2006; 26.10.2006 - 08.11.2006; 26.12.2006 - 03.01.2007; 03.01.2008 - 16.01.2008);

- pentru furnizorul H. S.R.L. -2006-2009- prg. 781 (08.06.2006 - 21.06.2006; 20.07.2006 - 02.08.2006; 14.09.2006 - 08.11.2006; 23.11.2006 - 24.12.2006);

- pentru furnizorul C.-anii 2006-2009; prg. 1273;

- pentru furnizorul I.-J.- anii 2006-2009-prg. 1115.

În raport de conținutul deciziei contestate, rezultă că intimatul pârât Consiliul Concurenței a reținut un complex de înțelegeri verticale anticoncurențiale având ca obiect denaturarea și împiedicarea concurenței pe piață, pe care l-a calificat ca o singură faptă contravențională, pentru care a aplicat o singură sancțiune, iar la stabilirea duratei faptei au fost avute în vedere perioadele în care au existat înțelegeri privind fixarea prețurilor pe ambele paliere ale încălcării, și anume fixarea prețului de revânzare (clauza B.) și clauza de restricționare a promoțiilor (clauza D.).

Prescripția aplicării sancțiunii contravenționale privește chiar fondul deciziei contestate, constituind motiv de nelegalitate a acesteia, iar stabilirea în mod concret a încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial este esențială, întrucât de la acest moment începe să curgă termenul de prescripție.

Potrivit Deciziei Consiliului Concurenței, care a constatat și a sancționat o încălcare prin obiect a normelor de concurență, data încetării ultimului act anticoncurențial este 26.08.2009, acesta fiind momentul la care reclamanta a săvârșit ultimul act anticoncurențial, textul de lege stabilind că prescripția curge de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial și nu de la data încetării valabilității clauzei, cum susține recurenta.

În condițiile în care prin Decizie s-a reținut, prin cele două clauze, un complex de înțelegeri verticale anticoncurențiale având ca obiect denaturarea și împiedicarea concurenței pe piață, având caracter continuu, iar acesta a fost calificat de Consiliul Concurenței ca o singură faptă contravențională, pentru care a aplicat o singură sancțiune, prescripția începe să curgă, raportat la oricare din cele două înțelegeri, de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial.

În ceea ce privește întreruperea prescripției extinctive, motivele de recurs privind faptul că acțiunile care întrerup cursul termenului prescripției extinctive reprezintă orice demers procedural întreprins de Consiliul Concurenței în scopul investigării încălcării, sunt nefondate.

Întreruperea prescripției extinctive este o modificare a cursului prescripției care constă în ștergerea prescripției începute înainte de ivirea unei cauze întreruptive și presupune oprirea temporară a cursului prescripției pe durata cauzei care o justifică și începerea unei prescripții extinctive noi, durata inițială, scursă anterior survenirii întreruperii, neintrând în calculul termenului de prescripție. Întreruperea intervine întrucât nu se mai justifică producerea efectului prescripției extinctive în situația în care titularul dreptului subiectiv prescriptibil părăsește starea de pasivitate sau cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă abandonează atitudinea de împotrivire față de titularul dreptului.

Totuși, nu orice demers prin care autoritatea publică iese din pasivitate are efect întreruptiv de prescripție, ci doar acele acțiuni cărora legiuitorul le conferă un astfel de efect.

Normele care reglementează prescripția sunt imperative, astfel încât durata termenului, calculul, condițiile de întrerupere și suspendare sunt strict reglementate prin normele legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 62 din Legea concurenței nr. 21/1996, forma în vigoare incidentă în cauză, "(1) Orice acțiune întreprinsă de către Consiliul Concurenței în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripție prevăzute la art. 61. Întreruperea termenului de prescripție va avea efect de la data comunicării acțiunii întreprinse de către Consiliul Concurenței, făcută către cel puțin un agent economic sau o asociație de agenți economici care a participat la săvârșirea încălcării legii.

(2) Acțiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenței și care întrerup cursul termenului de prescripție includ, în principal, următoarele: a) solicitări de informații, în scris; b) ordin al președintelui Consiliului Concurenței de declanșare a unei investigații; c) începerea procedurilor legale.

(3) Întreruperea termenului de prescripție își produce efectele față de toți agenții economici sau asociațiile de agenți economici care au participat la săvârșirea încălcării legii.

(4) În cazul întreruperii termenului de prescripție, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care Consiliul Concurenței a întreprins una dintre acțiunile menționate la alin. (2). Termenul de prescripție va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție, aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză, în situația în care Co