ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2847/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 06.05.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.), a solicitat:

1) Obligarea pârâților la soluționarea cererilor adresate celor doi pârâți, având în vedere refuzul nejustificat al acestor pârâți de a soluționa cererile formulate, și anume:

a) Să comunice reclamantului nota informativă sau suportul scriptic, emis de pârâtul S.R.I. în anul 2013, suport transmis pârâtului D.N.A. în anul 2013 și ulterior stocat de acest pârât. Nota informativă/suportul scriptic conține date și informații cu caracter personal, vizând viața privată a subsemnatului, colectate de S.R.I. ca urmare a utilizării nelegale de către S.R.I. de mijloace automatizate de colectare a datelor personale, respectiv a monitorizării și supravegherii reclamantului, fără mandat de la judecător și în afara unui proces penal declanșat în mod legal, în perioada august 2012- decembrie 2012;

b) Să precizeze pârâții, S.R.I. ce a colectat datele (și încă le deține, ca operator de date cu caracter personal) și D.N.A. ce a stocat aceste date (pe care pârâtul le deține), dacă aceste date și informații cu caracter personal au fost obținute ca urmare:

- a accesării sistemelor informatice deținute sau utilizate de reclamant, fie personale, fie aparținând autorității publice în care activa acesta (Consiliul Superior al Magistraturii) și pe care le folosea în calitatea pe care o deținea, de membru al Consiliului;

- a supravegherii video, audio sau fotografiere a reclamantului;

- a localizării sau urmăririi dispozitivelor pe care le deținea sau le utiliza reclamantul, fie personale, fie aparținând autorității publice în care activa (Consiliul Superior al Magistraturii) și pe care le folosea în calitatea pe care o deținea, de membru al Consiliului. Să precizeze pârâții dacă accesul la terminalele telefonice pentru perioada mai sus ¬menționată au fost obținute fie prin folosirea în mod nemijlocit de către Serviciul Roman de Informații a propriilor sisteme tehnice, fie ca urmare a folosirii ori obținerii de date de la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice.

c) Să precizeze ambii pârâți dacă datele sau informațiile privind monitorizarea și supravegherea efectivă a reclamantului s-au realizat ca urmare a autorizării date de judecătorul competent, conform art. 20 și 21 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului (în forma în vigoare la data culegerii informațiilor, respectiv anul 2012) sau a unei autorizări date de judecătorul competent în conformitate cu dispozițiile art. 91 indice 1 și următoarele din C. proc. pen. din anul 1968 (în forma aflată în vigoare la data obținerii acestor date);

d) Dacă strângerea acestor date informative, respectiv nota informativă sau suportul scriptic ce conțineau aceste date și informații, și care au fost transmise Direcției Naționale Anticorupție, au avut în vedere una din situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, și anume situații sau o situație ce s-au constituit în amenințări la adresa securității naționale a României și în ce au constat în mod concret amenințările la adresa securității naționale a României de care a fost bănuit reclamantul sau pentru care au existat indicii care au condus la monitorizarea și supravegherea reclamantului de către Serviciul Român de Informații în perioada august 2012 - decembrie 2012.

2) Obligarea pârâților, după obținerea și accesul reclamantului la datele și informațiile cu caracter personal ("dreptul la uitare", art. 17 din Regulamentul UE 2016/679 adoptat de Parlamentul și Consiliul European), la ștergerea datelor cuprinse în nota informativă emisă de pârâtul S.R.I. și stocată de pârâtul DNA;

3) Stabilirea de către instanță a unui termen rezonabil (30 de zile) de punere în executare de către pârâți a dispozitivului hotărârii judecătorești ce urmează a fi dată în cauză sub sancțiunea unei penalități pentru fiecare zi de întârziere, în sumă de 100 RON în sarcina conducătorului fiecărui pârât potrivit art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 563 din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.12.2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința nr. 17 din 6 martie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică invocată de reclamant și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2020, sub nr. x/2019.

Prin notele de ședință depuse la data de 20.10.2020 reclamantul a solicitat ca instanța să dispună:

- obligarea pârâtului S.R.I. la desecretizarea înscrisurilor conținute în documentele clasificate cu nivelul de secretizare "strict secret" înregistrate sub nr. x/2020 la Curtea de Apel Suceava, documentație cu caracter clasificat transmisă de pârâtul S.R.I. prin UM 0198 București la termenul din 16.09.2020;

- obligarea pârâtei D.N.A să depună la dosar cele 2 documente clasificate din clasa secret de stat, despre care afirmă că se află in evidențele sale și care sunt asociate dosarelor penale x/2014 și y/2013 ale secției de Combatere a Corupției din cadrul pârâtului D.N.A. (conform adresei nr. x/2020 depusă la instanță pentru termenul din 16.09.2020);

- obligarea pârâtei D.N.A. să declasifice cele 2 documente mai sus menționate și despre care pârâtul afirmă că le deține.

Prin sentința nr. 103 din 30 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție (D.N.A.)

Împotriva sentinței nr. 103 din 30 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat în principal, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată având în vedere că instanța de fond a pronunțat soluția fără a se judeca fondul, iar, în subsidiar, în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (3), teza I, din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., casarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea acțiunii introductive de instanță.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond, după ce a respins argumentul reclamantului că se aplică mutatis mutandis raționamentul și argumentele Deciziei nr. 21/2018 dată de Curtea Constituțională, a respins integral, fără să se pronunțe și asupra celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată (punctele 1 lit. b) - d), 2 - 4), concluzionând că intimații nu ar fi săvârșit exces de putere prin refuzul comunicării notei informative.

În ceea ce privește motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că, în opinia sa, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor de procedură, precum și a normelor de drept material, în sensul în care nu s-a pronunțat asupra cererii sale exprese de a admite în probațiune această declasificare potrivit art. 255 C. proc. civ., încălcând astfel normele de procedură civilă, pe de-o parte, și nici Ia aplicarea normelor de drept privind declasificarea înscrisului pentru a avea acces la el, de pe poziții de egalitate procedurală cu cei doi intimați. Nu este sub nici o formă un "artificiu" de precizare a acțiunii introductive, ci, dimpotrivă, o precizare în probațiune pe care a făcut-o pentru a avea acces la documentul solicitat încă în procedura grațioasă și reiterat la punctul 1 al acțiunii introductive de instanță.

A mai menționat că a făcut referire în notele de ședință, depuse la prezentul dosar, la Decizia Curții Constituționale nr. 21/2018 pentru că, în opinia sa, are aplicabilitate generală, inclusiv în prezenta cauză.

Or, instanța de fond este cea care apelează la un "artificiu" pentru refuza soluționarea cererii sale pretinzând, în considerentele hotărârii atacate, că intimatul S.R.I. i-ar fi comunicat că nota informativă este clasificată ca secret de stat. Din lectura adresei nr. x/18.12.2018 a intimatului S.R.I. nu rezultă că intimatul afirmă că ar exista o astfel de notă de informare care să fi fost comunicată S.R.I., astfel cum a solicitat recurentul și, pe de altă parte, intimatul în fapt refuză, prin "artificiul" principiului necesității de a cunoaște, de a-i comunica o informație la care are dreptul, anume dacă o astfel de notă de informare există - datele indicate de intimatul S.R.I. nu conțin sub nici o formă referiri la posibila existență a unei note informative, ci doar generalități cu privire la dispoziții cuprinse în Legea nr. 51/1991 și în Legea nr. 182/2002.

În fine, a mai susținut recurentul că în chiar ipoteza în care a respins petitul de la punctul 1 lit. a) din acțiunea introductivă, cu privire la celelalte petite solicitate în acțiunea introductivă, încălcând dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, instanța a omis să se pronunțe asupra celorlalte petite principale, formulate în cererea introductivă de instanță: punctul 1 lit. b) - d), punctul 2 și 3 din acțiunea introductivă de instanță.

În acest sens, este de observat că însăși instanța de fond constată că există nota informativă, la care a și avut acces nemijlocit și care a făcut obiectul punctului 1 lit. a) din acțiunea introductivă.

În măsura în care această notă există, și nu poate fi contestată existența acesteia, atunci instanța de fond era obligată să se pronunțe și asupra celorlalte petite din moment ce existența acestei note a fost demonstrată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a dispus respingerea in integrum a acțiunii introductive de instanță, implicit a tuturor petitelor acțiunii introductive, deși în motivarea hotărârii prima instanță se cantonează doar Ia punctul 1 lit. a) din acțiunea introductivă de instanță, dispoziția primei instanțe de respingere a acțiunii in integrum nebazându-se pe motivele, raționamentele, argumentele instanței de fond care să fi condus la respingerea tuturor petitelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a formultat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (5) și (6), art. 261 alin. (1), art. 250, art. 255 alin. (1) și art. 258 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care formează obiectul dosarului asociat nr. x/2019, prin încheierea pronunțată la data de 19 mai 2022, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, în dosarul penal nr. x/2013, constituit de pârâtul DNA, a fost emisă ordonanță de clasare față de reclamantul A., pe motiv că faptele cercetate nu există. Având în vedere că în procesul-verbal de sesizare din oficiu se face referire la o notă de informare transmisă de pârâtul SRI și cum în perioada cercetărilor a fost supus unor măsuri de supraveghere tehnică constând în obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de furnizorii de rețele publice și servicii de comunicații electronice, respectiv obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, reclamantul, după emiterea ordonanței de clasare, a făcut demersuri pentru a obține informații privind supravegherea sa, pe care o bănuiește nelegală, precum și pentru a restabili dreptul fundamental la respectarea vieții private, inclusiv sub aspectul prelucrării datelor cu caracter personal, afectat de măsurile de monitorizare și urmărire desfășurate înainte de constituirea dosarului penal.

În acest sens s-a adresat pârâților Serviciul Român de Informații și Direcția Națională Anticorupție cu cereri formulate pe cale administrativă în soluționarea cărora pârâtul SRI i-a comunicat că nota informativă este clasificată ca informație secret de stat, drept care cererea nu poate fi soluționată favorabil, refuz exprimat și de pârâtul DNA care a motivat că drepturile sale au fost exercitate în cursul soluționării dosarului penal nr. x/2013, prin plângerile împotriva ordonanțelor date în cauză, iar solicitările ulterioare, formulate în afara dosarului penal, sunt inadmisibile, nefiind prevăzute de lege.

În acest context, reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ refuzul pretins nejustificat exprimat de cei doi pârâți, solicitând, în esență, comunicarea notei informative a SRI, comunicarea modalității și temeiului supravegherii sale, care a condus la strângerea de date și informații cu caracter personal, cu obligarea pârâților la ștergerea lor, după obținerea accesului la aceste date și informații.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a indicat în mod formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neformulând critici cu privire la greșita interpretare ori aplicare a normelor de drept material, astfel că este imposibil de efectuat din această perspectivă controlul privind legalitatea sentinței recurate.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., aplicabil atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Astfel, aceste prevederi vizează neregularități de ordin procedural sancționate potrivit art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziții. În realitate, a invocat aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor de procedură, în sensul în care, în opinia sa, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale exprese de a admite în probațiune această declasificare potrivit art. 255 C. proc. civ., pentru ca reclamantul să aibă acces la înscris.

Or, acest aspect nu poate fundamenta existența refuzului de administrare a probatoriului, întrucât privește aducerea la dosar a înscrisului care constituie însuși obiectul litigiului, în condițiile în care obiectul prezentului demers judiciar îl constituie, în esență, comunicarea notei informative a SRI, comunicarea modalității și temeiului supravegherii reclamantului, care a condus la strângerea de date și informații cu caracter personal, cu obligarea pârâților la ștergerea lor, după obținerea accesului la aceste date și informații.

De asemenea, se observă că prima instanță a expus motivele pentru care a respins solicitarea recurentului privind declasificarea notei respective, căreia îi este aplicabilă procedura prevăzută specială de lege privind solicitarea ca atare a declasificarea notei respective, cu posibilitatea contestării în contencios administrativ a refuzului de declasificare, dacă ar fi fost cazul.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul căruia recurentul-reclamant a susținut, în esență, că dispoziția primei instanțe de respingere a acțiunii in integrum nebazându-se pe motivele, raționamentele, argumentele instanței de fond care să fi condus la respingerea tuturor petitelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, în considerarea dispozițiilor art. 2 și art. 20 din Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate, Curtea a reținut că, "în speță, luând la cunoștință în cursul procedurii penale de existența unei note informative a SRI, menționată în procesul-verbal de sesizare din oficiu a DNA, reclamantul s-a adresat celor două instituții, solicitând comunicarea acesteia. Pârâtul SRI a refuzat soluționarea favorabilă a cererii pe motivul explicit că informația este clasificată și nu este accesibilă decât în condițiile Legii nr. 182/2002, circumstanțe în care, într-adevăr, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Se impunea aici ca reclamantul să uzeze de procedura pusă la dispoziție de lege și să solicite declasificarea notei informative, cu posibilitatea contestării în contencios administrativ a refuzului de declasificare, dacă ar fi fost cazul. Ajuns în postura de a reclama în procedura generală prevăzută de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 modalitatea de soluționare a cererii de comunicare a unor documente despre care i s-a comunicat că sunt clasificate, reclamantul a recurs la un artificiu de precizare a acțiunii introductive, în sensul calificării cererii de declasificare ca fiind mijlocul de realizare a petitelor formulate. Este aici locul de a sublinia că autorității care a clasificat informația nu i s-a solicitat declasificarea acesteia, după cum niciun moment autoritatea nu și-a exprimat poziția față de o astfel de cerere.

Totodată, deși face referiri la desecretizarea notei informative în conținutul expozitiv al cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a învestit instanța cu un astfel de capăt de cerere, în condițiile în care, pe de o parte, completarea cu un nou petit nu mai putea fi primită decât cu învoirea părților pârâte, iar, pe de altă parte, prin ipoteză nici nu există un astfel de act administrativ asimilat - refuz soluționare favorabilă a contestației privind clasificarea notei - care să poată face obiectul controlului jurisdicțional.

În concluzie, fiind vorba de informații clasificate sau de date și informații subsecvente, strâns legate de informații clasificate, acestea nu pot fi comunicate decât după parcurgerea procedurii de declasificare, procedură specială și separată care nu a fost urmată de reclamant și care nu poate fi redusă, cu ignorarea obiectului controlului de legalitate a actelor administrative tipice sau asimilate, la nivelul unei cereri incidentale, formulate intempestiv în litigiul pendinte.(...)

Prin urmare, pârâții nu au săvârșit un exces de putere refuzând, în condițiile date, comunicarea notei informative și a datelor și informațiilor legate de aceasta, (...)"

Astfel, judecătorul, s-a pronunțat asupra capetelor de cerere formulate de reclamant și a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 103 din 30 octombrie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.