ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1343/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă sub nr. x/2018 la data de 17.07.2018, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, B.: pe cale principală, să fie obligați pârâții să înceteze acțiunea ilicită constând din încălcarea securității datelor cu caracter personal ale reclamantului din intervalul 22.03.2016-17.07.2018, iar pe cale accesorie, să fie obligați pârâții: să achite reclamantului drepturile salariale pentru perioada 14.07.2009-28.06.2011, în cuantum de 49.000 euro și a primei de 1.000 euro, la cursul BNR din ziua plății; să compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat în intervalul 14.07.2009-27.06.2011; să actualizeze aceste sume cu rata inflației la data plății efective, de la data scadenței la care trebuiau achitate (28.06.2011), până la plata efectivă; să plătească contribuțiile la bugetul de stat în numele reclamantului, pentru intervalul 14.07.2009-28.06.2011, având în vedere calitatea de angajat asistent local, contribuții ce decurg din contractul individual de muncă mai sus indicat, concomitent cu obligarea la implementarea la ITM București, în REVISAL, a contractului individual de muncă; să introducă în aplicația REVISAL ocupația de asistent local, obligație ce a fost creată prin norma unionala reglementată de art. 34 alin. (1) b din Normele de implementare a Statutului deputaților în Parlamentul European; să plătească reclamantului daune morale în cuantum de 631.792 ron, calculate pentru intervalul 22.03.2016-22.07.2018.

Reclamantul a precizat că acțiunea principală are ca obiect apărarea drepturilor nepatrimoniale și repararea prejudiciului material creat reclamantului prin prelucrarea datelor cu caracter personal în intervalul 22.03.2016 - 17.07.2018.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 78, art. 79, art. 82-84, art. 253, art. 257, art. 2502 alin. (1) și (2) pct. 1, art. 2523 C. civ., Regulamentul UE nr. 679/24.04.2016, art. 79, art. 4 lit. a) din Regulamentul UE nr. 679/24.04.2014, cu intrare în vigoare din 25.05.2018, art. 18 din Legea nr. 677/2001 (art. 3), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, Legea nr. 129/2018, celelalte norme indicate în acțiune.

Prin solicitarea din 01.08.2018, reclamantul a depus o cerere de trimitere cu titlu preliminar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la interpretarea art. 68 din Normele de aplicare ale Statutului deputaților în Parlamentul European și ale prevederilor art. 6 alin. (1) lit. c) și alin. (3), precum și ale art. 88, toate din Regulamentul UE nr. 679/24.04.2016, cu intrare în vigoare din 25.05.2018, pentru care a formulat 3 întrebări cu titlu preliminar.

Prin cererea din 12.11.2018, reclamantul a solicitat sesizarea CJUE cu alte trei întrebări suplimentare.

Pârâții au formulat întâmpinări, prin care au invocat, fiecare, excepția lipsei calității procesuale pasive.

La data de 11.02.2019, reclamantul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă ICCJ (care a formulat întâmpinarea din 14.01.2019) și excepția nulității întâmpinării.

La termenul din 29.03.2019, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței funcționale a secției civile a Tribunalului București, iar în subsidiar asupra celorlalte excepții ridicate în cauză și asupra fondului (inclusiv asupra cererii de sesizare CJUE), după ce în prealabil fusese încuviințată numai proba cu înscrisuri.

Prin sentința nr. 783/19.04.2019, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins excepția necompetenței funcționale a secției a IV-a civilă a Tribunalului București, ca tardiv formulată; a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității întâmpinării depuse la dosar de pârâtul B. în calitate de Procuror General al Parchetului de pe lângă ICCJ, invocată de reclamant; a respins cererile de sesizare a CJUE, ca neîntemeiate: a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 943/A/14.06.2021, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Atașat memoriului de recurs, recurentul a formulat și cerere de sesizare a CJUE cu trei întrebări preliminare.

Recurentul a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare și cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța de apel a aplicat greșit RUE nr. 679/2016 în sensul că obiectul dosarului nr. x/2018 nu se referă la prelucrarea ilegală a datelor personale ale unui defunct (fostul deputat C. decedat la 14.09.2015), ci la prelucrarea în mod ilegal a datelor cu caracter personal ale recurentului A., astfel cum sunt definite de art. 4 pct. 1 din RUE nr. 679/2016.

În categoria date personale intră inclusiv datele de natură economică, și anume cele de natură salarială care alcătuiesc patrimoniul recurentului, conform definiției din art. 31 alin. (1) C. civ.. Prelucrarea ilegală a datelor personale ale recurentului a operat în intervalul 02.07.2018-27.04.2019 în ceea ce privește pe intimatul pârât B., respectiv în intervalul 06.05.2015-11.10.2021 în ceea ce privește pe intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice si pe intimatul pârât ANAF.

Prelucrarea ilegală a datelor de natură economică ale recurentului, operată în intervalul de timp indicat pentru fiecare intimat pârât, vizează datele personale din cuprinsul contractului individual de muncă încheiat la 06.07.2009 cu fostul deputat C., contract care a fost înregistrat la PE în data de 25.08.2009.

Acest contract a făcut atât obiectul dosarului nr. x/2011, cât și obiectul investigației derulată de către OLAF, organism din subordinea Comisiei Europene. La finalul investigației, OLAF a întocmit, în conformitate cu Regulamentul Uniunii nr. 883/2013, Raportul OLAF nr. OF/2011/0768/A1, pe care 1-a transmis direct procurorului general, unde a fost înregistrat sub nr. x/6.05.2014.

Obligația de monitorizare din cuprinsul raportului OLAF OF/2011/0768/A1 a fost încălcată, în concret, de către intimatul pârât B., pe toata durata mandatului de procuror general din intervalul 28.04.2016-27.04.2019, interval în care se regăsesc și cele două cereri depuse de recurent, prin intermediul consilierului juridic D., cererile având indicat ca destinatar, în atenția intimatului pârât B., și anume cererea cu nr. x/2.07.2018 și cererea nr. x/1.08.2018.

Încălcarea obligației de monitorizare din raportul OLAF și comunicată direct procurorului general la 06.05.2014 a generat în mod concret, în referire la obiectul dosarului nr. x/2018, pentru intervalul 02.07.2018-27.04.2019, prelucrarea în mod ilegal a datelor de natură economică din cuprinsul contractului individual de muncă din 06.07.2009 înregistrat la PE în data de 25.08.2009. Consecința încălcării acestei obligații din raportul OLAF de către intimatul pârât B. a generat imposibilitatea revendicării drepturilor salariale ale recurentului în fața instanței civile.

Recursul de față vizează și sentința civilă pronunțată la instanța de fond care a fost dată cu încălcarea prev. art. 153 C. proc. civ. în ceea ce privește obligația citării exact a intimatului pârât B. ca persoană fizică, iar nu cum a reținut instanța de fond, a instituției Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care nu a fost indicată în cadrul procesual pasiv de către reclamant. Asupra sancțiunii nulității ce decurge din art. 153 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a refuzat să se pronunțe, iar domiciliul intimatului-pârât persoană fizică B. a fost identificat în apel, citarea sa realizându-se abia în această etapă procesuală.

Față de cele arătate, recurentul solicită casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și a încheierii din 06.09.2021, de îndreptare eroare materială a deciziei din apel, și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București.

Recurentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, indicate prin opis și atașate cererii de recurs, despre care a arătat că susțin interesul acestuia în repararea prejudiciului creat în urma prelucrării ilegale a datelor personale din cuprinsul contractului individual de muncă încheiat la 06.07.2009.

Recurentul a precizat că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile art. 14

11

alin. (1) din Legea nr. 129/2018 și pe dispozițiile art. 79 alin. (1) din RUE nr. 679/27.04.2016, cu corespondent în dreptul intern art. 2502 alin. (1) și alin. (2) pct. 1, art. 2523 C. civ., având drept capăt principal fapta ilicită în materia prelucrării datelor personale ale recurentului.

În continuare, recurentul a expus apărări privind imprescriptibilitatea acțiunii, existența prejudiciului, modalitatea în care acesta a fost săvârșit și normele comunitare incidente.

În acest sens, recurentul a arătat că în judecarea recursului sunt incidente pct. 7 din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, Decizia CE nr. 928/2006, art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013, Raportul OLAF/2011/0768/A1 înregistrat la PICCJ sub nr. x/06.05.2014.

De asemenea, sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaților din PE, art. 57 alin. (1) lit. b) și d) din TFUE referitoare la prestația și remunerația pentru prestația efectuată, art. 101 alin. (1) lit. d) din TFUE privind regulile de concurență pe piața internă a Uniunii, art. 88 din RUE nr. 679/27.04.2016 privind obligativitatea descărcării de gestiune (sub sancțiunea încălcării principiului securității datelor cu caracter personal și sub sancțiunea aplicării art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare al Statutului deputaților din PE), art. 26 alin. (1) și (2) din TFUE intitulat piața internă (în care sunt reglementate acele servicii care corespund activității prestate de un terț plătitor definit în art. 35 din Normele de aplicare al Statutului deputaților din PE), art. 49 alin. (2) din CDFUE privind încălcarea obligației de monitorizare, art. 245 din TFUE.

Obligația de monitorizare instituită în conformitate cu art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013 se întinde pe perioada 06.05.2015-11.10.2021, perioadă în care s-au succedat mai multe legi speciale în dreptul intern care au ca punct de plecare art. 77 C. civ.

Pentru intervalul 06.05.2015 care reprezintă data intrării în vigoare a RUE nr. 679/2016, au funcționat principiile generale din materia distinctă protecția datelor cu caracter personal, respectiv art. 8 din CDFUE, art. 16 din TFUE.

Referitor la dispozițiile legale din dreptul intern, recurentul a arătat că sunt incidente cauzei dispozițiile art. 3, art. 77, art. 31 alin. (1) C. civ., art. 14

11

alin. (1) și (3) din Legea nr. 129/2018, art. 2,3,13 din Legea nr. 200/2004, art. 45, art. 131 alin. (3), art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea atașată memoriului de recurs, recurentul a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

În motivare, recurentul a arătat că recursul promovat vizează, pe de o parte, nelegalitatea deciziei atacate în raport de încălcarea dreptului la apărare determinată de nerespectarea obligației citării intimatului pârât B. ca persoană fizică, cum a solicitat petentul-reclamant, iar nu citarea instituției Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a procedat instanța de judecată. Deși prin motivele de apel reclamantul a invocat sancțiunea nulității ce decurge din dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra acestei chestiuni. Pe de altă parte, calea de atac vizează interpretarea/aplicarea greșită a unor norme de drept material din dreptul național și comunitar referitor la pretențiile deduse judecății, respectiv pretențiile pecuniare decurgând din săvârșirea faptei ilicite de prelucrare ilegală a datelor personale ale petentului, așa cum sunt definite de art. 4 pct. 1 din RUE nr. 679/2016, date personale conținute în contractul individual de muncă încheiat la data de 06.07.2009 cu fostul deputat C., care a fost înregistrat la PE în data de 25.08.2009.

Recurentul a indicat normele supuse interpretării:

- Pct. 7 din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, Decizia CE nr. 928/2006, art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013, Raportul OLAF nr. OF/2011/0768/A1 înregistrat la PICCJ sub nr. x/06.05.2014;

- Dispozițiile art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaților din PE, față de sintagma "se aplică foștilor deputați și foștilor terți plătitori" fără să se distingă, în cazul foștilor deputați, dacă se referă exclusiv la foștii deputați care mai sunt în viață sau se referă și la moștenitorii acestora, având în vedere că în aceleași norme este reglementată și pensia de soț supraviețuitor (art. 75 alin. (1);

- Dispozițiile art. 57 alin. (1) lit. b) și d) din TFUE referitoare la prestația și remunerația pentru prestația efectuată;

- Dispozițiile art. 101 alin. (1) lit. d) din TFUE privind regulile de concurență pe piața internă a Uniunii, implicit pe piața muncii din România care sunt reglementate și în dreptul intern, art. 45 din Constituție, derularea unei activități economice exclusiv în conformitate cu legea (autorizarea în prealabil pentru prestarea unei activități de contabilitate, audit financiar), art. 35 alin. (2) lit. a) din Constituție;

- Dispozițiile art. 88 din RUE nr. 679/27.04.2016 privind obligativitatea descărcării de gestiune (sub sancțiunea încălcării principiului securității datelor cu caracter personal și sub sancțiunea aplicării art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaților din PE);

- Dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din TFUE intitulat piața internă (în care sunt reglementate acele servicii care corespund activității prestate de un terț plătitor definit în art. 35 din Normele de aplicare a Statutului deputaților din PE);

- Dispozițiile art. 49 alin. (2) din CDFUE privind încălcarea obligației de monitorizare de către intimatul pârât Statul Român, prin MFP, de către intimatul ANAF și de către intimatul B.;

- Dispozițiile art. 245 din TFUE, față de ipoteza că în intervalul 17.11.2015-04.01.2017 funcția de prim ministru a fost deținută de un fost comisar european care a fost remunerat simultan și din bugetul de stat și din bugetul Uniunii și care a exercitat mandatul de comisar în perioada 2009- septembrie 2014.

Recurentul a precizat întrebările formulate:

I. Dacă obligația de monitorizare instituită în conformitate cu art. 11 paragraf 6 din RUE nr. 883/2013, materializată în raportul OLAF nr. OF/2011/0768/A1 trebuie interpretată ca obligație de comunicare rezultat al investigației către OLAF, obligație impusă atât în sarcina persoanei fizice care a exercitat un mandat de procuror general în perioada 06.05.2014-11.10.2021, cât și în sarcina instituției Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, având în vedere prevederile art. 131 alin. (3) din Constituție;

II. Dacă sintagma "foștilor deputați" din art. 68 alin. (3) din Normele de aplicare a Statutului deputaților din PE trebuie interpretată în sensul că se înțelege atât foștii deputați care mai sunt în viață la data la care se identifică motive de recuperare de la aceștia a sumelor cheltuite în mod necuvenit, cât și moștenitorii foștilor deputați, având în vedere că prin aceleași norme este reglementată și pensia de soț supraviețuitor (art. 75 alin. (1) din normele de aplicare);

III. Dacă fostul comisar european E. s-a aflat sau nu în conflict de interese în perioada 17.11.2015-04.01.2017, în conformitate cu art. 245 din TFUE, față de funcția de prim ministru pe care a deținut-o și pentru care a fost remunerat simultan și din bugetul de stat și din bugetul Uniunii, față de poziția unională pe care a deținut-o în legislatura 2009-2014 în sensul că a participat în mod concret atât la rapoartele de monitorizare pe justiție instituite prin MCV, Decizia CE nr. 928/2006 cât și la validarea Raportului OLAF nr. OF/2011/0768/A1 înregistrat la PICCJ sub nr. x/6.05.2014, față de poziția de prim-ministru din care a propus și s-a materializat mandatul de procuror general pentru intervalul 26.04.2016-27.04.2019, față de poziția de prim-ministru din intervalul 17.11.2015-04.01.2017 în care a desemnat președintele ANAF, față de poziția de prim-ministru căreia îi revenea obligația extinderii competentei autorității de audit din cadrul Curții de Conturi inclusiv pentru auditarea sumelor virate din bugetul Uniunii în conformitate cu Titlul I capitolul 5 art. 33-41 din normele de aplicare indicate în raportul OLAF.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 C. proc. civ., art. 267 alin. (1) lit. a), b) și alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Cererea a fost respinsă conform argumentelor arătate în practicaua prezentei decizii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16.03.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 15.06.2022.

Prin punctul de vedere la raport, recurentul a reiterat, în parte, apărări formulate în cadrul recursului și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

La data de 22.11.2021 (data poștei), în termen legal, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat intimata că motivele invocate prin prezentul recurs nu sunt de natură să înlăture statuările instanțelor anterioare, fiind reluări ale motivelor invocate în fața instanței de apel. Recurentul reclamă, în principal, încălcarea securității datelor sale personale, iar în subsidiar, solicită obligarea ANAF, în solidar cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor la achitarea sumelor de bani reprezentând drepturi salariale, compensări în bani ale concediului de odihnă, contribuții la bugetul de stat în numele reclamantului și daune morale, astfel cum sunt indicate de către acesta. Mai solicită reclamantul introducerea în cadrul REVISAL a ocupației de asistent local.

Referitor la capătul de cerere principal, intimata arată că nu a fost parte în dosarul nr. x/2011, astfel încât nu are cum să întineze memoria persoanei fizice decedate (C.) și nici să încalce securitatea datelor cu caracter personal ale recurentului.

Referitor la primele trei capete de cerere subsidiare, intimata arată că recurentul nu a avut raporturi de servici cu ANAF sau cu structurile subordonate acesteia.

În ce privește obligarea ANAF la plata contribuțiilor la bugetul de stat în numele recurentului, organul fiscal competent colectează aceste contribuții, dar pentru aceasta este necesar ca angajatorul să rețină din salariu, să declare și să vireze acele contribuții.

Referitor la introducerea în cadrul REVISAL a ocupației de asistent local, ANAF nu are atribuții în acest sens.

Referitor la obligarea ANAF la plata daunelor morale, recurentul nu a arătat, în concret, ce faptă ilicită ar fi fost săvârșită de către Agenție.

În ce privește cererea de sesizare a CJUE, opinia preliminară solicitată de către recurent nu este utilă și pertinentă în prezenta cauză.

Recurentul solicită adresarea unor întrebări preliminare deși nu are dubii cu privire la legalitatea textului european transpus fidel în legislația națională, ci contestă aplicarea acelor dispoziții situației sale. Solicitarea recurentului nu reprezintă o veritabilă cerere de sesizare CJUE, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, ci prin aceasta se urmărește soluționarea pe fond a cauzei.

La data de 13.12.2021 (data poștei), în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte ANAF, solicitând înlăturarea apărărilor din actul procedural.

În cadrul răspunsului la întâmpinare, recurentul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în conformitate cu dispozițiile art. 519 C. proc. civ. și cerere de completare cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor în conformitate cu art. 267 TFUE.

Prin cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată conform art. 519 C. proc. civ., recurentul a arătat că chestiunea de drept supusă dezlegării prin această procedură judiciară se referă la dreptul de reprezentare al persoanei vizate, în materia juridică protecția datelor personale:

- Un consilier juridic care deține atestatul conform legilor de organizare și exercitare a profesiei de consilier juridic, prin care i se recunoaște acestuia capacitatea profesională de exercițiu deplină în profesia de consilier juridic, care este înscris în tabloul unuia dintre Colegiile Consilierilor Juridici, își poate exercita profesia de consilier juridic în materia juridică protecția datelor, reglementată de RUE nr. 679/2016, la alegere, fie ca salariat, fie în mod independent;

- Exercitarea profesiei de consilier juridic în mod independent, în materia juridică protecția datelor, reglementată în RUE nr. 679/2016, se poate realiza de către consilierul juridic fie în calitatea acestuia de persoană fizică, fie ca persoană fizică autorizată, înregistrată în prealabil la ONRC, fie prin înființarea unei societăți, cu obiect de activitate cod CAEN 6910, astfel încât, în forma de exercitare a profesiei juridice de consilier juridic, în mod independent consilierul juridic să își exercite dreptul de reprezentare conferit în conformitate cu art. 80 din RUE nr. 679/2016;

- Exercitarea în concret a dreptului de reprezentare conform art. 80 din RUE nr. 679/2016, implică pentru consilierul juridic, care își exercită profesia juridică în mod independent, inclusiv sub forma unei societăți constituite în conformitate cu Legea nr. 31/1990, cu obiect de activitate Cod CAEN 6910, ca acesta, atât în numele persoanei vizate care i-a acordat mandatul, cât și independent de mandatul unei persoanei vizate, are dreptul de a depune în statul membru respectiv, o plângere la autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul art. 77 și de a exercita drepturile menționate la articolele 78 și 79, în cazul în care consideră că drepturile unei persoane vizate în temeiul prezentului regulament au fost încălcate ca urmare a prelucrării.

Recurentul a mai arătat că exercitarea dreptului la apărare de către persoana vizată, în materia juridică protecția datelor se realizează inclusiv prin intermediul unei cereri accesorii, în sensul că aceasta este calificată, prin prisma normelor juridice de drept intern și de drept al Uniunii exclusiv cerere privind exercitarea dreptului la apărare al persoanei vizate, în materia juridică protecția datelor personale, față de care persoana vizată și-a exprimat consimțământul în referire la cererea de intervenție accesorie și prin cererea de intervenție accesorie s-au invocat exclusiv dovezile în apărarea drepturilor persoanei vizate.

Recurentul a indicat normele de drept intern și de dreptul Uniunii Europene din conținutul cărora rezultă chestiunile de drept supuse interpretării prin mecanismul juridic reglementat în art. 519 C. proc. civ., respectiv: art. 24 alin. (1) din Constituție, art. 85 alin. (3) C. proc. civ., art. 80 din RUE nr. 679/2016, art. 80 alin. (5) C. proc. civ., art. 6 alin. (3), art. 54 din TFUE, art. 47 din CDFUE, art. 61 alin. (3) C. proc. civ., art. 63 alin. (2) C. proc. civ., art. 4 pct. 18 din RUE nr. 679/2016, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, art. 3 alin. (2) și (3) C. civ., art. 13, art. 38 din Legea nr. 200/2004.

Cererea a fost respinsă în practicaua prezentei decizii, pentru argumentele învederate.

Prin cererea de completare cu întrebări cu titlu preliminar în interpretarea tratatelor, formulată conform art. 267 din TFUE, recurentul a indicat normele din dreptul Uniunii supuse interpretării prin procedura instituită de art. 267 din TFUE, respectiv Normele de aplicare a Statutului deputaților din PE (art. 72, paragraf 2, art. 63 alin. (1), art. 62 alin. (1), art. 33 alin. (1) și (2), art. 68 alin. (3), precum și art. 12 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile uniunii europene.

Recurentul a întrebările în completare, și anume:

- Întrebarea nr. 1- Normele din dreptul Uniunii indicate mai sus trebuie interpretate în sensul că dacă nu există înregistrat în evidențele statului membru a contractului individual de muncă al angajatului asistent local, și statul membru, prin organele fiscale și prin autoritatea de audit din cadrul Curții de Conturi refuză să recunoască sumele virate din bugetul Uniunii conform art. 33 din normele ca sume generatoare de impozite naționale, atunci persoanelor care beneficiază de un drept acordat în temeiul prezentelor norme de aplicare se adresează cu plângere direct secretarului general al PE pentru prelucrarea în mod ilegal a datelor personale din cuprinsul contractului individual de munca aflat în evidențele PE, contract individual de muncă care il indică în mod concret pe asistentul local;

- Întrebarea nr. 2- Față de răspunsul la întrebarea nr. 1, Normele din dreptul Uniunii indicate mai sus trebuie interpretate în sensul că, dacă nu există înregistrat în evidențele statului membru a contractului individual de muncă al angajatului asistent local, atunci impozitele generate de salariile virate asistentului local se supun impozitării similar cu regimul reglementat în art. 12 alin. (1) din protocolul nr. 7, și anume toate indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite în numele asistentului local de către Uniune, Parlamentul European sunt impozitate de aceasta;

- Întrebarea nr. 3- Normele din dreptul Uniunii indicate mai sus trebuie interpretate în sensul că, dacă nu există înregistrat în evidențele statului membru a contractului individual de muncă al angajatului asistent local și terțul plătitor care a gestionat contractul de muncă al asistentului local nu îndeplinește cerințele de persoană autorizată în sensul celor din art. 35 din Normele de aplicare, atunci PE, prin intermediul unei plângeri formulate în conformitate cu art. 72 alin. (2) din Norme și prin intermediul art. 68 alin. (3) din aceleași norme recuperează de la falsul/pretinsul terț plătitor toate sumele virate acestuia atât pentru serviciile de fals/pretins terț plătitor, cât și sumele virate acestuia pentru plata salariilor asistenților locali pentru care contractele de muncă ale acestora nu au fost înregistrate în evidențele fiscale ale statului membru din care provine falsul/pretinsul terț plătitor.

La data de 02.12.2021 (data email) în termen legal, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Contrar susținerilor recurentului, intimatul-pârât nu a acționat în calitate de persoană fizică, ci în exercitarea funcției de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, situație față de care nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 1373 C. civ.. Între Ministerul Public și procurori nu există un raport de subordonare/prepușenie întrucât, sub aspectul îndeplinirii actelor de urmărire penală, procurorul nu este un prepus al instituției în care este încadrat, ci un magistrat independent în condițiile legii.

La data de 20.12.2021(data email) în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural.

La data de 07.02.2022, intimatul-pârât B. a formulat note scrise prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat. A solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Europene de Justiție.

La data de 31.05.2022, recurentul a depus un memoriu însoțit de înscrisuri intitulat "Argumente juridice" conținând apărări privind cererea de sesizare a CJUE și cererea de sesizare a Înaltei Curți cu pronunțarea unei hotărâri prealabile.

La data de 15.06.2022, recurentul a depus note scrise.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs vizează pe de o parte, nelegalitatea hotărârii de fond în raport cu pretinsa încălcare a dreptului la apărare al recurentului determinată de nerespectarea obligației citării intimatului pârât B. ca persoană fizică, iar nu în calitate de reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a procedat instanța de judecată și de faptul că prin motivele de apel a invocat sancțiunea nulității ce decurge din dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., iar instanța de apel a refuzat să se pronunțe asupra acestei chestiuni.

Recurentul invocă și o pretinsă interpretare/aplicare greșită a unor norme de drept material din dreptul național și comunitar referitor la pretențiile deduse judecății, respectiv pretențiile pecuniare decurgând din săvârșirea faptei ilicite de prelucrare ilegală a datelor personale ale acestuia, așa cum sunt definite de art. 4 pct. 1 din RUE nr. 679/2016, date personale conținute în contractul individual de muncă încheiat la data de 06.07.2009 cu fostul deputat C..

Referitor la modalitatea în care intimatul B. a fost menționat în citativ, Înalta Curte constată că acesta a figurat în cadrul procesual al primei instanțe în calitatea pe care o avea la acel moment, de reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 62 alin. (1), art. 70 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 modificată, situație față de care critica formulată este nefondată.

Referitor la pretinsa nepronunțare, de către instanța de apel, asupra motivului de apel vizând nulitatea întâmpinării intimatului B., justificată prin aceea că a fost depusă de o persoană juridică fără calitate procesuală în cauză, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a reținut că această excepție nu poate fi primită, câtă vreme modalitatea în care intimatul a stat în proces a fost una conformă legii, sens în care actul procedural a fost întocmit și depus de parte în calitatea pe care aceasta o deținea la acel moment, și anume de reprezentant al autorității publice respective.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ. invocate de către recurent, conform cărora "Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității", întrucât partea în raport de care s-a invocat nulitatea a fost citată conform legii, iar critica cu acest obiect este nefondată.

În ceea ce privește pretinsa interpretare/aplicare greșită a unor norme de drept material incidente în cauză, Înalta Curte reține că acțiunea a fost introdusă la data de 17.07.2018, astfel încât legea aplicabilă la acel moment era Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (abrogată începând cu 25.05.2018, când a intrat în vigoare Regulamentul UE nr. 670/2016).

Prin urmare, în soluționarea cauzei, instanțele s-au raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel constatând însă, în mod corect, că încălcarea securității datelor personale este înțeleasă similar, atât de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, cât și de art. 4 pct. 12 din Regulamentul UE nr. 679/2016.

Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 "Operatorul este obligat să aplice măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei rețele, precum și împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală".

De asemenea, potrivit art. 4 pct. 12 din Regulamentul UE nr. 679/2016 invocat frecvent de către recurent în memoriul de recurs, încălcarea securității datelor cu caracter personal reprezintă "...o încălcare a securității care duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea sau divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, sau la accesul neautorizat la acestea".

Nelegalitatea invocată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în concret, modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra faptului dacă datele personale ale reclamantului au ieșit sau nu din sfera de protecție reglementată de textul legal în materie, cu impact asupra constatării existenței sau inexistenței faptei ilicite reclamate (încălcarea securității datelor cu caracter personal).

În opinia recurentului, încălcarea datelor cu caracter personal s-a manifestat prin aceea că Statul Român a făcut posibilă, începând cu data de 22.03.2016, într-un litigiu de muncă aflat pe rolul instanțelor (dosarul nr. x/2011, având ca obiect drepturi bănești), asocierea numelui recurentului, în calitate de reclamant în acea cauză, cu numele unui pârât persoană fizică decedată (C.) și cu denumirea unei persoane juridice dizolvate (SC F. SRL). Recurentul apreciază că acest lucru a fost posibil întrucât Statul Român a menținut în vigoare dispozițiile art. 244 C. proc. civ. vechi, dispoziții legale în temeiul cărora judecata cauzei în dosarul nr. x/2011 a fost suspendată până la soluționarea cauzei penale nr. 803/P/2011 de pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că, din perspectiva dată de către recurent pretinsei încălcări a securității datelor personale, în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de normele de drept invocate.

Astfel, apelul nominal făcut într-o ședință publică de judecată reprezintă o prerogativă legală reglementată de dispozițiile procedurale privind desfășurarea ședinței de judecată (art. 121 C. proc. civ. din 1865, prevederile Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești privind desfășurarea ședinței de judecată), neputând fi încadrat în sfera acelor situații în care prelucrarea datelor personale este considerată ca fiind necorespunzătoare.

Noțiunea de încălcare a securității datelor personale, astfel cum este definită de normele în materie, impune să se stabilească dacă acestea au fost distruse, pierdute, modificate, divulgate în mod neautorizat sau accesate în mod neautorizat.

Ipoteza învederată de către reclamant, respectiv apelarea numelui său într-o ședință publică de judecată, alături de alte persoane, dintre care o persoană fizică decedată și o persoană juridică dizolvată, nu se circumscrie niciuneia din situațiile reglementate de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 77/2001, aplicabilă litigiului raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dar nici situațiilor reglementate de Regulamentul UE nr. 679/2016 intrat în vigoare ulterior abrogării Legii nr. 77/2001, la care recurentul face ample referiri prin memoriul de recurs și nenumăratele înscrisuri depuse la dosar.

În ceea ce privește modalitatea în care s-a desfășurat procesul în dosarul nr. x/2011 și în dosarul penal nr. x/2011, aceasta nu poate fi dezbătută în prezentul cadru procesual, astfel încât soluțiile și măsurile dispuse în acele cauze nu pot fi analizate prin raportare la motivele de recurs din prezenta cale extraordinară de atac.

Față de cale arătate, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului privind obligația de monitorizare cuprinsă în Raportul Olaf OF/2011/0768/a1 cu referire la critica prin care se pretinde interpretarea/aplicarea greșită a legii, sunt formulate omisso medio, respectiv nu au fost deduse judecății în apel, situație față de care nu pot fi avute în vedere în analiza instanței de recurs.

Referitor la faptul că instanța de apel ar fi aplicat greșit legea (RUE nr. 679/2016) apreciind, în mod eronat, că obiectul prezentului dosar îl constituie prelucrarea ilegală a datelor personale ale unui defunct, obiectul fiind însă prelucrarea datelor personale ale recurentului, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat pricina din această ultimă perspectivă, astfel încât susținerea recurentului nu are corespondent în realitatea dosarului și va fi respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 943/A din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 943/A din 14 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.