ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3752/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.12.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București:

La data de 05.09.2017 reclamanții au formulat cerere precizatoare și completatoare, solicitând, în ceea ce o privește pe reclamanta A.: revocarea parțială a ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiției, și emiterea unui nou ordin de salarizare individual prin care: să se stabilească, pentru perioada 09.04.2015-01.12.2016, un venit total brut în plată, conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlu științific de doctor în drept de 15%; să se stabilească, începând cu data de 01.12.2016 un venit total brut în plată, conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor de 15%, în temeiul art. 19

1

din Legea 284/2010; să se stabilească, pornind de la valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, un venit total brut, în plată, conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor; să se stabilească, pornind de la valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, la care se adaugă majorarea de 10% (art. I pct. 4 din Legea nr. 293/2015) un venit total brut în plată conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor; repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu data de 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; menționarea corectă a clasei de salarizare 108 în loc de 104 cum apare în ordin, fiind judecător de curte de apel cu peste 20 de ani vechime, cu titlu științific de doctor în drept,

În ceea ce îi privește pe reclamanții C. și B., aceștia au solicitat: revocarea parțială a ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiției, și emiterea unor noi ordine de salarizare individuale prin care: să se stabilească, pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2016, un venit total brut în plată, conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor în drept, de 15%; să se stabilească, începând cu data de 01.12.2016, un venit total brut în plată, conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor de 15%, în temeiul art. 19

1

din Legea nr. 284/2010; să se stabilească, pornind de la valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON. pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015, un venit total brut în plată, conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor; să se stabilească, pornind de la valoarea de referință sectorială în cuantum de 405 RON pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016, la care se adaugă majorarea cu 10% (art. I pct. 4 din legea nr. 293/2015), respectiv un venit total brut în plată conținând toate sporurile, inclusiv cel pentru titlul științific de doctor; repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2379 din 04.04.2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de solutionare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bucuresti - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche a admis excepția tardivității formulării cererii precizatoare înregistrată la dosar la data de 09.11.2017, invocată de pârâtul Ministerul Justiției;

A constatat că, raportat la cererea precizatoare înregistrată la dosar la data de 09.11.2017, reclamanții sunt decăzuți din dreptul de modificare a cererii de chemare în judecată;

A respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată;

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., C. și B., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției, ca neîntemeiată;

A admis cererea expertului D. de majorare a onorariului și a majorat onorariul cuvenit expertului cu suma de 4000 RON;

A obligat reclamanții la plata către expertul D. a sumei de 4000 RON, reprezentând diferență onorariu expert.

Prin încheierea din 20.08.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1968/10.06.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, în sensul că "Respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată", în loc de "Respinge excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată", cum greșit s-a menționat.

Împotriva sentinței civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019 și a încheierii din 20 august 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche au declarat recurs reclamanții C., A. și B., solicitând admiterea recursului, anularea anularea hotărârilor atacate și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond s-a rezumat doar la susținerile pârâților din întâmpinare, făcând o interpretare nelegală a actului normativ invocat și respingând acțiunea ca neîntemeiată, iar pe de altă parte, a admis nejustificat cererea de majorare de onorariu a expertului cu suma de 4000 RON.

Susțin că sporul pentru titlul științific de doctor nu poate fi introdus în salariul de bază sub forma altor indemnizații, astfel cum a reținut instanța, ci instanța de fond trebuia să omologheze raportul de expertiză prin care le-au fost calculate sumele aferente sporului și să oblige pârâtul la plata acestuia.

Arată că, așa cum reiese din Anexa la Ordinul nr. 3522/C/2016 al Ministrului Justiției, un număr mare de magistrați au stabilită valoarea de 12.430 RON, iar în cadrul Judecătoriei Sectorului 1, d-l B. și d-na E., ambii cu titlul de doctor, au aceeași indemnizație de încadrare brută lunară cu un alt judecător ce nu deține acest titlu, motiv pentru care apreciază că valoarea maximă de salarizare a fost stabilită cu includerea în această valoare a sporului de doctorat, indiferent dacă persoana deținea sau nu acest titlu, cu încălcarea art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015 .

Consideră că modalitatea de calcul este eronată, întrucât trebuia stabilită valoarea maximă de salarizare, egalizate veniturile la acest nivel și apoi aplicat sporul aferent titlului de doctor.

Precizează că prin punerea în aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2016 a avut loc o interpretare eronată în ceea ce privește stabilirea salariului de încadrare, întrucât în mod greșit, sporul de doctorat de 15% a fost inclus în baza de calcul, deși acesta nu este un spor specific magistraților, cum este cel de solicitare neuropshihică, obținut prin hotărâri judecătorești definitive.

Apreciază că prin această modalitate de calcul se creează o discriminare nejustificată, sporul în discuție ajungând să aibă o pondere nesemnificativă în venitul lunar net rezultat.

Mai arată că prin respectivul act normativ s-a produs uniformizarea salariului magistraților cu aceeași vechime în muncă și în magistratură, însă la evaluarea nivelului maxim al salarizării s-a avut în vedere salariul de încadrare ce includea sporul de doctorat, când în realitate trebuia avut în vedere doar nivelul de salarizare al unui magistrat, nu al unui magistrat-doctor în științe juridice. Precizează că acest spor a fost reglementat ca un spor separat, aspect ce reiese și din fișa de calcul a salariului pe luna decembrie 2016.

De asemenea, arată că toate susținerile Ministerului Justiției din întâmpinarea depusă în dosarul de fond se referă la inaplicabilitatea valorii sectoriale de 405 RON de la data de 09.04.2015, aspect cu privire la care jurisprudența s-a cristalizat în sensul că data de la care se aplică nivelul maxim al valorii de referință sectorială este de 09.04.2015, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce privește sporul de doctorat, arată că instanța de fond și pârâtul Ministerul Justiției au interpretat în mod eronat prevederile art. 5 alin. (1) și alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în sensul că sporul s-ar acorda numai personalului expres prevăzut, respectiv personalului nou încadrat, numit sau promovat începând cu data intrării în vigoare a actului normativ. Consideră că este ilogic a considera că intenția legiuitorului a fost de a favoriza și de a oferi o perspectivă mai favorabilă persoanelor încadrate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, susținând că enumerarea din art. 5 alin. (1) al O.U.G. nr. 83/2014 denotă scopul legiuitorului de a face o aplicare generală a actului normativ.

În legătură cu valoarea onorariului acordat expertului, susțin că aceasta este excesiv de mare și disproporționată în raport cu munca depusă, motiv pentru care solicită reducerea acestuia la valoarea stabilită ințial de instanță.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 recurenții-reclamanți au beneficiat de prevederile art. 14 din această lege și li s-a stabilit o indemnizație lunară pentru titlul de doctor, astfel că în mod temeinic și legal prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

4.2. Intimatul-pârât Tribunalul București a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și normele de drept aplicabile.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este nul, iar recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au depus cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019 și a încheierii din 20 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche, la data de 10.09.2019, conform plicului de corespondență de la fila x verso din dosarul de recurs, cererea conținând o singură semnătură, fără a putea fi identificată persoana căreia îi aparține.

La solicitarea expresă a instanței și în urma suspendării judecării cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ., până la depunerea de către recurenții-reclamanți a unei cereri de recurs semnate în original, la data de 24.12.2021 recurenții-reclamanți au depus o cerere de recurs semnată doar de 2 dintre recurenți, iar la data de 15.03.2022 au depus o cerere de recurs semnată de toți cei trei recurenți.

Cu toate acestea, ultima cerere de recurs, ce conține semnăturile în original ale celor trei recurenți, a fost formulată doar împotriva sentinței civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche, astfel că la dosar nu a fost depusă o cerere de recurs împotriva încheierii din 20 august 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche, semnată de toți cei trei recurenți.

Până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenții-reclamanți nu au complinit această lipsă a cererii inițiale de recurs, îndreptate împotriva ambelor hotărâri, respectiv nu au depus cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 20 august 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche, semnată de cei trei recurenți, iar în ceea ce privește singura semnătură de pe respectiva cerere de recurs, aceasta nu poate fi identificată cui aparține.

În consecință, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., recursul împotriva încheierii din 20 august 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – veche necuprinzând semnătura tuturor recurenților, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv cea a constatării nulității cererii astfel formulate.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că primele 5 paragrafe din pag. 2 a cererii de recurs se referă la analiza materialului probator de către instanța de fond, recurenții-reclamanți arătând că instanța a făcut o analiză trunchiată și nelegală a acestuia și că se impunea ca instanța să omologheze raportul de expertiză prin care le-au fost calculate în mod corespunzător sumele aferente titlului științific de doctor.

Înalta Curte, ca instanță de recurs, reține că nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenții-reclamanți.

Or, ceea ce critică recurenții-reclamanți prin motivele de recurs este chiar modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat, ceea ce excede obiectului analizei instanței de recurs.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs, respectiv nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Cu alte cuvinte, instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Referitor la paragrafele 6, 7 și 8 din pag. 2 a cererii de recurs și primele 9 paragrafe din pag. 3 a cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată, de la dosarul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanțe.

Dincolo de acest aspect, paragrafele anterior arătate nu conțin nicio critică concretă față de considerentele sentinței recurate și niciun argument din care să reiasă că prima instanță a aplicat sau interpretat greșit legea.

Ultimul paragraf din pag. 3 a cererii de recurs se referă la anumite susțineri ale Ministerului Justiției din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, care, de asemenea, nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

Cu privire la critica conform căreia instanța de fond și pârâtul Ministerul Justiției au interpretat în mod eronat prevederile art. 5 alin. (1) și alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în condițiile în care prima instanță nu a făcut nicio referire la acest text de lege.

De asemenea, nici susținerea că este ilogic a considera că intenția legiuitorului a fost de a favoriza și de a oferi o perspectivă mai favorabilă persoanelor încadrate după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii recurate, pentru a putea fi analizată de către instanța de recurs.

În ceea ce privește critica referitoare la majorarea de către instanța de fond a cuantumului onorariului de expert, Înalta Curte reține, astfel cum s-a arătat mai sus, că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, așa încât casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat sentința recurată a cuantumului onorariului expertului care a întocmit raportul de expertiză judiciară nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului de expert solicitat.

Prin urmare, critica referitoare la cuantumul excesiv al onorariului de expert, respectiv la cererea de majorare a acestui onorariu, nu poate fi primită, întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie lăsată la aprecierea instanței în fața căreia s-a administrat proba.

Astfel fiind, aspectele invocate de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va costata nul recursul declarat de C., A. și B. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, în baza acelorași considerente și temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de C., A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Costată nul recursul declarat de C., A. și B. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de C., A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1968/2019 din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.