ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2486/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene Național din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care îi încalcă dreptul de acces la date al persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS garantat de art. 62 din Legea nr. 141 din 2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări, întrucât nu i s-a comunicat ceea ce a solicitat prin Cererea de acces la date al persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS adresată cu data de 27.11.2019.

Prin sentința civilă nr. 785 din data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 785 din data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanța de fond, prin respingerea acțiunii, i-a încălcat atât dreptul la liberă exprimare garantat prin art. 70 din C. civ. și art. 30 din Constituția României, drept garantat și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin art. 10, cât și art. 62 - Dreptul de acces la date al persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS din Legea nr. 141/2010.

Instanța de fond încălcând Dreptul la liberă exprimare și art. 62 din Legea nr. 141/2010 nu a dispus anularea celor două documente depuse de pârât și nu a dispus obligarea pârâtului să solicite acordul autorităților naționale competente și poziția statului spaniol prin trimiterea de informații suplimentare privind indentitatea sa deoarece în Spania s-a confruntat cu utilizarea de prelucrări ilegale a datelor cu caracter personal și al furtului de identitate, situație prezentată în cererea de chemare în judecată.

Totodată, a precizat că în Spania nu cunoștea termenii tehnici de utilizare a diferitelor prelucrări ilegale și limbajul juridic în limba română și spaniolă, situație susținută la filele x din cererea de chemare în judecată, astfel că nu a formulat mai multe acțiuni cum a sintetizat instanța de fond.

Recurenta a susținut că judecătorul fondului a fixat primul termen de judecată cu 19 zile peste termenul legal de 60 de zile, prevăzut de art. 201 alin. (4) din C. proc. civ.

De asemenea, judecătorul fondului nu a luat în considerare pentru fixarea ambelor termene de judecată susținerile și apărările făcute în cererea de chemare în judecată în temeiul art. 70 din C. civ., cu atașarea inclusiv a documentelor medicale și susținute în cererea de preschimbare a termenului de judecată din data de 25.05.2020.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta - reclamantă A. a învestit instanța de contencios cu acțiune împotriva refuzului de soluționare a cererii sale de acces la date a persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS din 27.11.2019.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată, reținând că reclamanta a făcut dovada că, la data de 27.11.2019, s-a adresat I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 62 din Legea nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Sistemului Informatic Național de Semnalări și participarea României la Sistemul de Informații Schengen prin care a solicitat comunicarea informațiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal și comunicarea semnalărilor specifice introduse in SIS de alt stat membru al Uniunii Europene, în special Spania, sau alt stat european, controale efectuate, tranzacții și orice tip de informații, conform dispozițiilor acestei legi, în vederea solicitării ștergerii erorilor si semnalărilor existente si a exercitării dreptului de rectificare și ștergere a datelor cu caracter personal.

Pârâtul a comunicat reclamantei, în termen legal, că pe numele acesteia nu este introdusă nicio alertă în Sistemul de Informații Schengen. Aspectele comunicate de pârât sunt confirmate de raportul nr. x din 05.12.2019, care atestă că pe numele A., cu data nașterii 07.07.1963, nu este introdusă nicio alertă în Sistemul de Informații Schengen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat, întrucât în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost indicate argumente în susținerea acestuia, sentința atacată cuprinzând suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar, precum și exprimarea neechivocă a soluției primei instanțe.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Obligația instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Față de aspectele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins, ca nefondată, acțiunea și a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este necesar să existe un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau o lipsă a unui răspuns. Or, în cauză, pârâtul a făcut dovada că a răspuns în termen reclamantei, iar reclamanta nu a făcut dovada că Documentul nr. x/SIRENE/CIA din 05.12.2019 (răspunsul la cerere) ar cuprinde date nereale, neexistând așadar un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul legii. Neexistând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, nu se poate vorbi nici de o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei care să dea naștere unui drept la despăgubire.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, respectiv faptul că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei din data de 27.11.2019.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantei, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege și nu de cele invocate de reclamantă.

De asemenea, nici nemulțumirile recurentei legate de modul în care instanța de fond a stabilit termenele de judecată în cauză, nu sunt de natură a duce la casare sentinței recurate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 785 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2021.