ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererrii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 2013B emise de Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru Judecători în data de 02.07.2020, prin care a fost respinsă sesizarea nr. 19-5642 formulata de Consorțiul format din A. si B., solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției contestate si trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 805 din 21 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție pentru Judecători și C., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - instanța de fond a încălcat reguli de procedură care atrag sancțiunea nulității hotărârii.

În opinia recurentei, hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 498 alin. (2) C. proc. civ. pentru următoarele două considerente: încălcarea art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ. privind conținutul dispozitivului, atât privind identificarea pârtilor, cât și soluția "cererilor deduse judecații "

,

ambele fiind încălcate, dispozitivul necuprinzand ce contestație s-a soluționat; instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, considerentele cuprinzând exclusiv aspecte teoretice generale, nereferindu-se concret la fondul cauzei, așa cum el constituie obiectul cererii, încălcându-se astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că, hotărârea pronunțată cuprinde atât motive contradictorii, cât si motive străine de natura cauzei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Susține recurenta că, un motiv străin de natura pricinii vizează conduita inspectorilor judiciar, aspreciindu-se de către Curtea de Apel București, pe de o parte, că fondul este supus puterii discreționare în apreciere din partea inspectorilor, care nu sunt obligați să administreze probe, iar pe de altă parte, se examinează comportamentul acestora în administrarea probelor, pe care le și enunță.

De asemenea, se confundă independența judecătorului cu noțiunea de imunitate absolută și cu obligația acestuia de a respecta legea, raționamentele expuse în considerente fiind contradictorii și fără trimitere la elementele concrete ale spetei.

Se confundă, de asemenea, dreptul de acces liber la justiție cu limitele unui drept absolut, sancționat de practica C.E.D.O. si de Curtea Constituțională.

Tot străine de natura pricinii sunt si susținerile vizând tendința de unificare a jurisprudentei prin consultarea, în deliberare, cu ceilalți colegi ai d-nei judecător C., procedura civilă fiind foarte clară în acordarea acestor competente de unificare a jurisprudentei numai Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin pronunțarea RIL-urilor.

Recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond si care face obiectul prezentului recurs a încălcat legea pe de o parte, iar pe de altă parte, a aplicat greșit legea în speță.

Astfel, s-a aplicat greșit în speță art. 47 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care nu este de natură să confere pârâtei Inspecția Judiciară puteri discreționare de apreciere numai asupra formelor si procedurilor fară fond, inclusiv să ignore probe relevante în cauză. Aceasta ar echivala cu un abuz, dovadă fiind faptul că inspectorii au antamat probleme de fond si au administrat probe.

Consideră recurenta că, s-au aplicat greșit în speța de față dispozițiile art. 99 si art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Concluzionează recurenta că, instanța de fond a încălcat și aplicat greșit în speță normele de drept material în materia cercetării disciplinare a magistraților, dar și obligațiile legale ale acestora în raport cu celelalte părți procesuale, precum si cu specificul Legii insolventei nr. 85/2006, care stabilește în mod clar atribuțiile fiecărui participant la procedură si care sunt etapele care trebuie parcurse în funcție de momentul la care se află procedura. Inspecția Judiciară, la soluționarea sesizării recurentei, trebuia și putea să analizeze în concret dacă magistratul sesizat, a încălcat legea si a săvârșit vreo abatere disciplinară din neglijență sau cu intenție, vătămând astfel interesele altor parti, astfel cum s-a apreciat în mod coect prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, prin analizarea informațiilor si probelor mai mult decât relevante în sensul săvârșirii unor abateri disciplinare în accepțiunea legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, acesta ar putea fi, eventual, reținut de instanța de control judiciar, de exemplu, în cazul nerespectării principiului oralității, al publicității ședinței de judecată, al nelegalei citări a reclamanților pentru ultimul termen de judecată, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, și altele, nefiind prevăzute în mod exhaustiv de C. proc. civ.

Simpla indicare a unui articol din C. proc. civ., lipsită însă de descrierea și motivarea faptică a situației care să dea legitimitate dispoziției legale invocate, nu este suficientă.

Motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut, casarea hotărârii putându-se dispune doar în cazul în care magistratul fondului nu a făcut cunoscute părților temeiurile, fundamentele soluției adoptate, astfel încât instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei soluției.

Hotărârea poate fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât și atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speța.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate ști ce anume a decis instanța;există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Astfel, în cauza de față niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică, instanța de fond motivând coerent soluția dispusă, raportat la obiectul cauzei.

Față de ultimul motiv de casare invocat de către recurentă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține următoarele.

Cu privire la modul de efectuare a verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare în dosar de către inspectorul judiciar, în mod corect s-a reținut că acestea sunt complete, realizându-se cu respectarea prevederilor din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară adoptat prin Hotărârea nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 802 din 29 noiembrie 2012.

De asemenea, prin hotărârea pronunțată, în mod just, s-a reținut că rezoluția de respingere din prezenta speță, a fost emisă cu respectarea cadrului legal șî în conformitate cu limitele de competență impuse de lege.

Așadar, instanța nu are posibilitatea conferită de lege de a proceda în modalitatea pretinsă de recurentă respectiv de a constata existența unei abateri disciplinare și cu atât mai puțin de a dispune sancționarea judecătorilor.

În mod corect a reținut instanța că, inspectorii judiciari au apreciat just că fapta cercetată nu are relevanța necesară pentru a atrage răspunderea disciplinară în temeiul dispozițiilor art. 99 lît. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, nefiind întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru calificarea faptei ca fiind abatere disciplinară.

Totodată, în mod just a reținut instanța de fond că marja de apreciere a Inspecției Judiciare a fost respectată, Rezoluția nr. 2013/B din data de 2 octombrie 2020 nefiind emisă cu exces de putere, întrucât verificările efectuate trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat, astfel cum prevede art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pe lângă argumentele anterioare privitoare la limitele intervenției Inspecției Judiciare în materie disciplinară, în mod just Curtea de Apel București a subliniat că analiza prezentei acțiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există probe dincolo de orice îndoială rezonabilă privind săvârșirea abaterii disciplinare, ceea ce presupune un control limitat la sfera excesului de putere, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut obiectul cercetării procesului în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare, în primă instanță sau în căile de atac de reformare, ori care pot face obiectul căilor de atac de retractare.

A fost subliniat și faptul că nu este atribuția instanței să dezlege o chestiune litigioasă constând în interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 (și a celorlalte prevederi legale în conexiune cu acestea), care instituie posibilitatea judecătorului sindic de a înlocui practicianul în insolvență, în orice stadiu al procedurii, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice.

Acest text de lege a fost deja aplicat în dosarul nr. x/2007, iar soluția judecătorului sindic a fost menținută de instanța de control judiciar, prin decizia civilă nr. 1251/20.12.2019 a Curții de Apel București.

Împrejurarea că judecătorul cercetat disciplinar a purtat discuții cu colegii, formale sau informale, legate de aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 85/2006 în ipoteza înlocuirii administratorului judiciar, nu reprezintă o încălcare a secretului deliberărilor, deoarece, din probele administrate, a rezultat că subiectul era o problemă de drept cu caracter general, fără semnificația implicării acestora în pronunțarea soluției la situația concretă a propriului dosar, iar consultarea colegilor magistrați cu privire la aspecte de practică judiciară contribuie la sedimentarea și unificarea jurisprudenței.

În mod just s-a constatat că din probele administrate nu a rezultat încălcarea normelor de drept material ori procesual, nici vreo atitudine culpabilă de natura relei-credințe sau a gravei neglijențe, prin soluția pronunțată de judecătorul sindic, confirmată de altfel de Curtea de Apel București, prin care s-au interpretat - cu autoritate de lucru judecat -dispozițiile legale în sensul că judecătorul nu este limitat de ofertele depuse la dosar la momentul la care dispune înlocuirea din oficiu, cu atât mai mult cu cât era vorba de un dosar complex care ridica probleme dificil de gestionat ce erau improbabil a fi rezolvate de practicienii care depuseseră oferte la dosar, sens în care s-a procedat la numirea unui practician în insolvență înscris în Tabloul U.N.P.I.R. și care îndeplinea criteriile expuse în precedent.

Având în vedere că în procedura disciplinară nu se pot pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel București a reținut că toate critîcile reclamantei, legate de insuficiența motivării, nerespectarea criteriilor de desemnare, inclusiv cele privind competența profesională și logistica necesară gestionării unei cauze complexe de către practicianul în insolvență, presupusa nesocotire a voinței creditorilor, nerespectarea termenului pentru depunerea raportului de activitate ori a procedurii de aducere la cunoștință, modalitatea de stabilire a onorariul administratorului judiciar D. (inclusiv prin referire la un alt dosar) etc, se încadrează în veritabile critici de nelegalitate a unor măsuri procesuale ce țin de esența activității jurisdicționale a judecătorului sindic.

Or, eventualele neregularități procedurale legate de astfel de aspecte de ordine privată trebuie invocate de către persoanele interesate, cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, putând fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

În concluzie, instanța fondului a constatat că în mod legal inspectorul judiciar a reținut că nemulțumirile și criticile formulate de reclamantă nu conturează indiciile săvârșirii abaterii disciplinare invocate, nefiind identificate motive de nelegalitate cu privire la rezoluția contestată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 805 din 21 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.