ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2344/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei nr. 15567/26.06.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților - comunicată la data de 10.07.2018 - în ceea ce privește cuantumul sumei admis ca despăgubire si a solicitat admiterea contestației cu consecința modificării în parte a Deciziei nr. 15567/26.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, obligând pârâtul la plata către reclamantă si a sumei de 12.189,35 RON, suma la care urmează a se aplica dobânda legală penalizatoare începand cu data de 26.06.2018 si până la data plății efective, conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, menținând în rest decizia contestată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2620 din 11 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia 15567/26.06.2018, în ceea ce privește respingerea cererii de plată pentru suma de 12189,35 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12189,35 RON despăgubiri. A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la plata sumei de 2050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței nr. 2620 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Susține recurentul că, principalul scop al FGA este acela de garantare a creditorilor de asigurare, astfel că FGA este obligat să acționeze ca un profesionist pentru eficientizarea fondurilor publice pe care le gestionează, deci nu se poate primi varianta de aprobare implicită la plată a oricăror sume în baza unor documente eliberate de unele unități de specialitate căci exista riscul diminuării nejustificate a resurselor FGA prin lipsa unei analize prealabile a cererilor de plată și a documentelor anexă.

De altfel, susține recurentul, obligativitatea instrumentării dosarelor de daună de către FGA este prevăzută și de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, potrivit cărora:

"în vederea efectuării păații sumelor cuvenite creditorilor de asigurare, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună si a evidentelor preluate de la asigurător [...]"

Prin urmare, nu s-ar putea susține ca FGA trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenti, fără să aibă posibilitatea de a cenzura si de a analiza distinct fiecare dosar în parte. Ținând cont că despăgubirea achitată de FGA are doar caracter reparator, FGA nu este tinut în analiza dosarelor de prețurile practicate de anumite unități reparatoare, această situație fiind aplicabilă doar asigurătorilor care sunt autorizați si sunt liberi să dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Învederează recurentul că, FGA ca nu are convenții de colaborare cu absolut niciuna dintre unitățile reparatoare, nici pentru dosarele deja deschise de asigurătorul în faliment si nici în situația în care creditorul s-a adresat direct FGA pentru constatarea daunelor după retragerea autorizației de funcționare a asigurătorului, FGA nefiind un asigurător.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depasi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză petentei.

Recurenta invocă dispozițiile Legii nr. 213/2015 privitoare la scopul constituirii F.G.A., pentru a evita discrepanțe între sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată formulate de aceștia.

Instanța de fond reține că, FGA nu a invocat nici o altă prevedere din actele normative aplicabile sau polița RCA care să oblige beneficiarul asigurării să verifice preturile pieței în domeniu și să se adreseze unui service care practica un anumit nivel de preturi.

Precizează recurentul că, instrumentarea dosarului de daună s-a făcut întocmai conform condițiilor de asigurare si nu în afara acestora, cum greșit a apreciat instanța de fond. FGA, conform actelor normative de funcționare nu putea să impună beneficiarului asigurării să verifice preturile pieței întrucât evenimentul s-a produs și dosarul de daună a fost deschis înainte de retragerea autorizație de funcționare a asigurătorului B. S.A.

Precizează recurentul că, Fondul de Garantare acoperă creanțele de asigurări, în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale FGA, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul.

Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări, FGA este obligat să acționeze ca un profesionist, fiind în cunoștință de cauză în ceea ce privește riscurile diminuării nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fără analiză a cererilor depuse de petenti la FGA, aceasta fiind si rațiunea introducerii în textul de lege a obligativității intrumentarii distincte a dosarelor de daună de către FGA.

Susține recurentul că, despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului, în cazul de față unității reparatoare.

Acesta este și criteriul pe baza căruia FGA instrumentează dosarele de daună și acordă despăgubiri creditorilor de asigurare, FGA nefiind ținut în analiza dosarelor de daună de prețurile practicate de anumite unități reparatoare, această situație fiind aplicabilă asigurătorilor care sunt autorizați si sunt liberi să dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici si cu atât mai mult, FGA nu a preluat o obligație exigibilă, așa cum a înteles instanța de fond din dispozițiile legale, în materie.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, constatând că recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca o primă observație, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a invocat în susținerea recursului formulat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care reglementează motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii sub cele trei aspecte: necuprinderea motivelor pe care se întemeiază, motive contradictorii sau motive străine de natura pricinii.

Astfel, deși a invocat motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii, din cererea de recurs rezultă că partea nu a dezvoltat critici ce pot fi circumscrise acestuia, astfel că, reținând că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt susținute de argumente corespunzătoare, acest motiv de recurs fiind invocat exclusiv în mod formal, instanța de control judiciar urmează a analiza hotărârea recurată doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauza de față acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În speța de față, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, sub numărul x/20.09.2016, intimata-reclamantă a solicitat suma în cuantum de 25.200 RON reprezentând contravaloarea reparației autovehiculului cu nr. de înmatriculare x avariat în accidentul rutier produs la data de 01.04.2016.

În urma analizării solicitării de plată, recurentul-pârât a emis Decizia nr. 15567/26.06.2018 prin care a admis în parte cererea cu privire la suma de 13010,65 RON.

Prin Decizia atacată, recurentul-pârât, raportându- se la sistemul Audatex, a reținut în esență că nu se justifică acordarea sumei de 12.189,35 RON reprezentând diferența dintre suma solicitată de către intimata-reclamantă și oferta de despăgubire întocmită de către F.G.A.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015 " Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5, iar art. 12 alin. (2) din Lege prevede că " În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Prin cererea de chmare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat anularea Deciziei FGA nr. 15567/26.06.2018, întrucât valoarea despăgubirilor acordate nu reflectă consecințele păgubitoare suferite ca urmare a avarierii autoturismului acesteia, în urma accidentului produs la data de 01.04.2016.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei a reieșit că, contravaloarea reparațiilor pentru autoutilitara x cu nr. de înmatriculare x, implicată în evenimentul rutier din data de 01.04.2016, este de 26. 293,33 RON.

În cadrul dosarului de fond, reclamanta a arătat că înțelege să majoreze câtimea pretențiilor sale în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică până la concurența sumei de 13. 282,68 RON.

Instanța de fond a apreciat că este învestită să analizeze legalitatea Deciziei nr. 15567/26.06.2018 în raport de prevederile art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015.

Prin urmare, instanța este ținută a verifica legalitatea deciziei contestate și nu se poate pronunța dincolo de cererea de plată cu care reclamanta a învestit Fondul de Garantare a Asiguraților și care a privit suma de 25.200 RON iar nu cea de 26. 293,33 RON.

Contrar celor reținute de recurentul-pârât, evaluarea cuantumului pagubei realizată cu luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale cu ajutorul sistemului Audatex realizată de unitatea service a fost verificată de expertul desemnat care a constatat ca devizul întocmit respectă toate constatările de daună efectuate de specialiștii B. și soluțiile tehnologice stabilite pentru remedierea acestora.

Astfel, suma solicitată de intimata-reclamantă reprezintă prejudiciul real efectiv adus patrimoniului societății intimate, sumă care trebuia preluată în plată de către FGA, raportat la condițiile contractuale de la încheierea poliței Casco nr. x/3.04.2015 cu valabilitatea 4.04.2015-3.04.2016.

Prin urmare, nu pot fi avute în vedere susținerile recurentului, că instanța de fond nu ar fi analizat stabilirea valorii despăgubirilor în raport cu dispozițiile legale, în sentința recurată explicându-se, punctual și clar, algoritmul și modul de calcul avut în vedere de instanță, în mod corect aceasta stabilind suma de 12189,35 RON despăgubiri.

Pe lângă cele avute în vedere de prima instanță, considerente pe care instanța de control judiciar le validează și care nu se mai impune a fi reluate în prezenta decizie, Înalta Curte reține că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului.

Dincolo de legislația primară, Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, și de cea secundară, dată de succesiunea de Norme ASF, trebuie punctat scopul asigurărilor obligatorii RCA.

Acesta este de a "despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs de vehiculul asigurat". În concret prejudiciul trebuie să se raporteze întotdeauna la autovehicul, tip, vechime, kilometraj etc.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere, în mod corect prima instanță a concluzionat că aceste penalități nu intră în categoria "creanțelor de asigurare".

Înalta Curte constată incidența art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 potrivit căruia creanțele de asigurări sunt definite ca fiind "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de Garantare a Asiguraților, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că penalitățile de întârziere aferente daunelor materiale nu reprezintă creanțe de asigurări în înțelesul dat de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

Pe de altă parte, prevederile art. 2214 din C. civ. stabilesc că, " În cazul asigurării de bunuri asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite", din interpretarea acestora rezultând că despăgubirea care decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

Așadar, scopul pentru care a fost constituit Fondul de Garantare a Asiguraților este acela de a plăti despăgubirile în cazul falimentului unui asigurător, neexistând un suport legal pentru a se considera că temeiul răspunderii Fondului îl constituie contractul de asigurare, pentru a fi incidente textele de lege aplicabile societăților de asigurare și, implicit, pentru a putea fi obligat și la plata penalităților de întârziere.

Dimpotrivă, din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015, rezultă că temeiul răspunderii Fondului nu îl constituie contractul de asigurare, ci tocmai dispozițiile actului normativ menționat, acesta fiind ținut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăți ale indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, iar nu plăți ale penalităților.

Acestea au fost cauzate de comportamentul culpabil al asigurătorului, B. S.A., în mod corect apreciind instanța că pentru recuperarea acestora reclamantul se poate înscrie la masa credală.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2620 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.