ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și intervenientul forțat B., anularea deciziei emise de pârât și recunoașterea dreptului pretins prin cererea de daună în dosar RA x nr. unic x, în sensul obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 11.728,23 RON, reprezentând suma solicitată prin cererea de despăgubire depusă la data de 16.10.2015 la C. S.A., societate aflată în insolvență, precum și a penalităților 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume de la data scadenței cererii de despăgubire și până la plata integrală a debitului neachitat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2377 din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 15.503/26.06.2018 emisă de pârât, în sensul că a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 10.777,66 RON, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 933 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a solutionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv în lipsa dovezilor care să ateste fără dubiu culpa asiguratului RCA C..

În esență, a susținut că dispozițiile legale anterior menționate au fost încălcate întrucât instanța de fond a validat expertiza tehnică efectuată în cauză, deși aceasta nu respecta dinamica accidentului și infirma declarația dată de șoferul declarat păgubit cu privire la modul de producere a accidentului.

Expertul tehnic numit în cauză, în efectuarea expertizei, nu a respectat dinamica accidentului, ci a evaluat posibilitatea de impact în poziție statică a celor două autovehicule, denaturând astfel condițiile în care accidentul s-a întâmplat în realitate.

Cu alte cuvinte, dinamica de accident, respectiv pozițiile reciproce ale celor două autovehicule în momentul impactului nu sunt dovedite utilizând un sistem de simulare a accidentelor de circulație. Expertiza a menționat că s-a utilizat programul D., dar s-a utilizat acest program de simulare a reconstrucției de accidente doar pentru a analiza poziția relativă și a justifica modul de plasare reciprocă a avariilor pe caroseriile celor două autoturisme, iar pozitia relativă a celor două auto a fost luată în calcul în poziție statică, nu dinamică, respectiv în condițiile producerii accidentului de circulație.

De asemenea, recurentul pârât a mai arătat că expertul a stabilit că urma orizontală imprimată pe partea posterioară a aripii dreapta spate a autoturismului Fiat, situată la 0,84 m, ar corespunde cu înălțimea de la sol a poziției mânerului ușii din stânga spate a autoturismului E., concluzie care nu ține seama de faptul că la momentul producerii accidetului amabele mașini aveau cel putin o persoană în habitaclu.

Totodată, în opinia recurentului pârât, expertiza nu a luat în considerare dinamica accidentului în sensul declarat de șoferul declarat păgubit, în sensul că acesta a declarat că auto Fiat a executat o mișcare de rotire în planul carosabilului în momentele premergătoare impactului, aceasta făcând ca înălțimea de la sol a poziției mânerului ușii din stanga spate a autoturismului E. să nu poată fi la înălțimea apreciată de expert.

Mai mult decât atât, nu se identifică niciun reper de la bara de spate a auto F. care să fi putut exercita o forță deformatoare așa de mare încât să deformeze janta confecționată din tablă ambutisată a auto E., concluziile expertizei privind "încovoierea marginii jantei și a fuzetei din stânga spate a punții autoturismului E." fiind o imposibilitate tehnică, situație care dovedește, în opinia recurentului, că avariile auto E. pentru care se solicită despăgubiri în cauză nu provin din accidentul rutier reclamat.

Or, dacă aceste elemente esențiale sunt viciate, respectiv nu este avută în vedere poziția dinamică a autovehiculelor ori mișcarea de rotație declarată chiar de șoferul declarat păgubit, expertiza efectuată în cauză nu poate constitui reperul pronunțării unei sentințe temeinice și legale, concluziile expertizei neavând legatură cu starea de fapt din cauză, avariile autovehiculelor nefiind complementare, respectiv neprovenind din unul și acelasi evenimentut rutier.

În aceste condiții, în măsura în care expertiza ignoră starea de fapt din cauză și nu au fost aduse niciun fel de alte probe care să demonstreze culpa asiguratului C. în privința producerii accidentului din 22.09.2015, recurentul pârât a apreciat că nu este în incidentă situația prevăzută de art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, în sensul că nu sunt dovezi atestând răspunderea asiguratului ca urmare a faptei sale ilicite în privința accidentului rutier din 20.09.2015, și, prin urmare, nu poate fi antrenată nici răspunderea asiguratorului RCA în cauză, respectiv a FGA, urmare a falimentului asiguratorului C..

În concluzie, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de intimatul-reclamant împotriva Deciziei FGA nr. 15503/26.06.2018.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatei reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 15.503/26.06.2018 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la plata sumei de 11.728,23 RON, reprezentând suma solicitată prin cererea de despăgubire depusă la data de 16.10.2015 la C. S.A., societate aflată în insolvență, precum și a penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente acestei sume de la data scadenței cererii de despăgubire și până la plata integrală a debitului neachitat.

Prin decizia contestată s-a respins cererea de plată formulată de reclamantă pentru efectuarea reparațiilor autovehiculului cu număr de înmatriculare x implicat într-un accident cu autovehiculul cu număr de înmatriculare x, asigurat la data producerii accidentului cu polița RCA emisă de S.C. C. S.A..

Instanța de fond a admis în parte contestația reclamantei, a anulat Decizia nr. 15.503/26.06.2018 și a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 10.777,66 RON, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic auto judiciar G., prin care s-a stabilit că autoturismul cu număr de înmatriculare x și autoturismul cu număr de înmatriculare x prezintă avarii complementare între partea laterală stânga spate și partea dreaptă spate, din punct de vedere structural la nivelul zonelor deformate, care demonstrează existența unui contact material între acestea, produs în împrejurările declarate de părți.

Totodată, expertul a constatat că avariile plasate pe partea laterală dreapta a autoturismului nu provin din dinamica declarată de către cei doi conducători auto.

În contextul în care concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză s-au coroborat cu declarațiile conducătorilor auto implicați în accident, schițele realizate și planșele fotografice, judecătorul fondului, prin raportare la calculul în sistem Audatex depus la dosar, după înlăturarea sumelor reprezentând contravaloarea reparațiilor plasate pe partea laterală dreapta a autoturismului, a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată pentru suma de 10.777,66 RON.

Recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a criticat soluția instanței de fond, susținând că prin sentința recurată s-a validat expertiza tehnică efectuată în cauză, deși aceasta nu respectă dinamica accidentului și infirmă declarația dată de șoferul declarat păgubit cu privire la modul de producere a accidentului.

Prin motivele de recurs, recurentul pârât FGA a apreciat că nu este incidentă situația prevăzută de art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, în sensul că nu sunt dovezi atestând răspunderea asiguratului ca urmare a faptei sale ilicite în privința accidentului rutier din 20.09.2015, întrucât expertiza efectuată în cauză nu poate constitui reperul pronunțării unei sentințe temeinice și legale, concluziile expertizei neavând legătură cu starea de fapt din cauză, avariile autovehiculelor nefiind complementare, respectiv neprovenind din unul și același evenimentut rutier.

Contrar susținerilor recurentului pârât, Înalta Curte constată că, judecătorul fondului, analizând și reținând concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, a explicat în mod detaliat mecanismul producerii evenimentului rutier, pronunțând soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată prin raportare și la declarațiile conducătorilor auto implicați în accident, schițele realizate și planșele fotografice, stabilind obligația pârâtului la plata sumei de 10.777,66 RON în concordanță cu sistemul de calcul Audatex depus la dosar.

În mod corect s-a reținut, având în vedere materialul probator administrat în cauză, că accidentul s-a produs în data de 20.09.2015, în jurul orei 20:00, când conducătorul autoturismului F. (x), deplasându-se pe str. x, într-o curbă la dreapta, din cauza carosabilului umed, a derapat și a pătruns pe sensul de mers al autoturismului E. (x), s-a rotit în sensul acelor de ceasornic intrând cu partea dreapta spate în partea laterală stânga spate a acestuia.

Concluzia expertului a fost în sensul că evenimentul s-a produs cel mai probabil ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, cu carosabil umed, coroborate cu neatenția conducătorului autovehiculului cu număr de înmatriculare x în timpul conducerii, pe fondul unei circulații în curbă, consecința fiind derapajul, rotirea în sensul acelor de ceasornic și pătrunderea pe contrasens.

Întrucât concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză s-au coroborat cu declarațiile conducătorilor auto implicați în accident, schițele realizate și planșele fotografice, apar ca nefondate susținerile recurentului pârât cu privire la netemeinicia culpei asiguratului în producerea accidentului rutier.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, deși invocă aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23/2014, ceea ce critică recurentul pârât prin motivele de recurs este chiar modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat în cauză.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs, respectiv nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2377 din 8 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.