Decizia nr. 2225/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 909/2019 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.01.2019 sub nr. x/2019, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea Rezoluției de clasare a Inspecției judiciare - Direcția de inspecție judiciară pentru procurori - emisă în lucrarea 5559/IJ/1383/DIP/2018, precum și Rezoluția inspectorului-sef nr. 8370/IJ/2018 din 07.12.2018, în temeiul art. 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2014 să se dispună completarea verificărilor. Prin cererea modificatoare depusă la data de 17.05.2019, față de petitele formulate pe care petentul a arătat că le menține, a solicitat, în temeiul art. 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 6 din Conv. E.D.O. rap. la art. 148 alin. (3) și la art. 21 din Constituție să se admită contestația, să se desființeze ambele rezoluții și să se dispună începerea cercetării disciplinare.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 909 din data de 4 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată și modificată de contestator A., împotriva Rezoluției de clasare emisă de intimata Inspecția Judiciară în lucrarea nr. x/2018 și împotriva rezoluției inspectorului-șef nr. 8370/IJ/2018, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 909 din data de 4 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casare sentinței recurate și în rejudecare să se admită cererea sa de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, reclamantul a invocat următoarele critici: Din hotărârea recurată se poate lesne observa ca instanța a aplicat greșit textul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, considerând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de acest text legal. Astfel, instanța de fond a reținut că "interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t) pentru a fi în prezența exercitării Juncției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe" (p. 8 parag. 6 din hotărâre). În acest sens, instanța de fond apreciează că: "reaua-credință circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la aceea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă drepturilor și intereselor părților. Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în cauza de față" (p. 8 parag. 10 din hotărâre). Din analiza stării de fapt, reiese ca instanța de fond a ignorat faptul că exact criteriile stabilite de aceasta prin textul citat sunt îndeplinite în speță. Astfel, încălcarea normelor de drept față de care a fost formulată plângerea inițială a privit una care a pus în discuție valabilitatea actului întocmit de doamna procuror, nelegalitatea ordonanței de sancționare cu amendă fiind constatată de Tribunalul Cluj prin încheierea pen. nr. 310/2017. Prin urmare, în speță, valabilitatea actului doamnei procuror pentru care s-a solicitat răspunderea disciplinară nu doar că poate fi pus în discuție, dar acesta a și fost constatat ca fiind nevalabil (nelegal) de către o instanță judecătorească, deoarece acestuia nu i s-a găsit nicio justificare legală. Instanța de fond a mai arătat sub acest aspect și că: "sub aspectul laturii subiective, magistratul care acționează cu rea-credință realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia." Din starea de fapt relevată de plângerea disciplinară împotriva doamnei procuror și din documentele depuse chiar de aceasta în apărarea sa, reies exact aceste elemente a laturii subiective. Astfel, după cum am mai arătat, din referatul din 3 noiembrie 2017 al doamnei procuror nu reiese vreun moment că aceasta ar fi interpretat textul legal în sensul că avocații sunt părți sau reprezentanți legali ai părților sau consilieri juridici. Prin urmare, doamna procuror dorea să mă sancționeze pentru un comportament considerat de dânsa drept un abuz de drept și atunci, în contra a ceea ce în mod clar statua art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., mi-a aplicat amenda judiciară. în mod evident, doamna procuror, citind textul legal a sesizat care sunt persoanele care pot fi amendate în baza acestuia, dar pentru că nu exista nicio altă modalitate legala pentru a aplica o astfel de amendă, a ales, cu bună știință, amendarea mea nelegală, lucru constatat și de Tribunalul Cluj. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat textul legal al art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale abaterii disciplinare, deși a oferit argumente exact în această direcție, ignorând însă cele relevate de starea de fapt. Dorim să menționăm aici și decizia Curții Constituționale nr. 2 din u ianuarie 2012 în care au fost analizate, printre altele, criticile de neconstituționalitate legate de claritatea textului abaterii disciplinare de Ia lit. t) art. 99 din Legea nr. 303/2004, arătându-se că (la pct. V.B. din decizie): "Examinând textul de lege criticat, Curtea constată că este clar și precis, având în vedere destinatarii săi. [...] Curtea subliniază rolul Consiliului Superior al Magistraturii, care, în calitatea sa de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor (s.n.), va fi chemat să interpreteze și să aplice aceste texte, în raport cu situațiile de fapt care li vor fi supuse judecății, cu respectarea principiilor constituționale care guvernează statutul magistraților. Verificarea existenței unei abateri disciplinare presupune examinarea temeinică a circumstanțelor de fapt în care a trebuit să lucreze magistratul, a noutății și dificultății problematicilor juridice cu care acesta s-a confruntat, a situației jurisprudenței și doctrinei, a motivării, pentru a se ajunge la concluzia existenței faptei prevăzute de textul legal de referință, (s.n.)." Evident, argumentul Curții se aplică și procedurii prealabile desfășurată, în materie disciplinară, de Inspecția Judiciară. Or, din starea de fapt prezentată Inspecției Judiciare și instanței de contencios reiese cât se poate de clar că nu avem de-a face cu o noutate sau cu o dificultate a problematicii juridice la care se raportează încălcarea de către doamna procuror a textului legal privind amenda judiciară. Din contră, textul legal nu lasă loc de interpretare asupra faptului că avocații nu pot fi sancționați în baza acestui text legal. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Initmata-pârâtă Inspecția Judicară nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 12 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat pentru cele în continuare arătate: Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reține că, prin sesizarea formulată și înregistrată inițial de Inspecția Judiciară la data de 26.10.2017, petentul A. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la săvârșirea de către procurorul B. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj a abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, formându-se lucrarea nr. x/2018, Petentul în susținerea sesizării sale a susținut încălcarea de către procurorul de caz a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., deoarece prin ordonanța din data de 05.05.2017 i-a aplicat petentului în calitate de avocat al inculpatului D.E. o amendă judiciară în dosarul nr. x/2016 al D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Cluj, deși temeiul de drept al sancționării nu-i vizează pe avocați ci doar pe părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici. În urma verificărilor administrative prealabile, prin Rezoluția din data de 22.08.2018, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. x/2018, a dispus clasarea sesizării reținând că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistratul vizat ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată. Împotriva acestei Rezoluții de clasare nr. x/2018, a formulat plângere petentul, soluționată de inspectorul șef prin lucrarea cu nr. x din 07.12.2018 în sensul respingerii și menținerii rezoluției atacate. Instanța de fond a soluționat cauza prin respingerea cererii formulate de reclamant, în argumentarea opiniei sale apreciind că, Inspecția Judiciară în mod corect, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul procuror verificat a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată. Înalta Curte, apreciază că instanța de fond a efectuat o analiză justă cauzei, aplecându-și atenția pe situația de fapt care a condus la investirea intimatei-pârâte cu o sesizare disciplinară și pe textul de lege pe care aceasta a fost întemeiateprin raportare al condițiile obiective care impun atragerea răspunderii disciplinare în asemenea situații. Prin criticile susținute în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, deoarece în speță sunt îndeplinite condițiile stabilite de textul de lege indicat, pentru atragerea răspunderii disciplinare. Înalta Curte, în dezacord cu opinia recurentului-reclamant reține că, în conformitate cu prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004: "Constituie abateri disciplinare: ... t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență." În ceea ce privește definiția relei-credințe și a gravei neglijențe, prevederile art. 99 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 precizează că:,,(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Așadar, intimata-pârâtă avea obligația ca în urma sesizării pe cale administrativă efectuate de recurentul-reclamant să efectueze o analiză a celor invederate de acesta din perspectiva celor două definiție anterior evocate. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că intimata-pârâtă conformându-se obligațiilor instituite prin sentința nr. 3113 din 15.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, a continuat procedura de cercetare disciplinară în ceea ce o privește pe procurorul B.. În acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că pentru a interveni răspunderea disciplinară a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ cele trei elemente constitutive ale abaterii, obiectul, latura obiectivă și latura subiectivă. În speță, fapta procurorului de a aplica o amendă judiciară apărătorului uneia dintre părți în temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. nu are caracterul unei fapte exercitate cu rea-credință sau cu gravă neglijență. Greșita aplicare a unei norme legislative nu poate fi apreciată ca o faptă exercitată cu rea credință sau cu gravă neglijență, în lipsa unor elemente suplimentare concrete care să confirme că persoana care a făcut aplicarea eronată a acesteia a urmărit un interes ilicit față de persoana vizată. Așadar, în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză se confirmă lipsa vinovăției persoanei vizate de sesizarea disciplinară exercitată de recurentul-reclamant, aspect ce a condus în mod firesc la respingerea sesizării disciplinare prin neîndeplinirea cumulativă a celor trei elemente cosntitutive ale atragerii răspunderii disciplinare, enumerate anterior. Față de cele arătate mai sus, instanța de recurs apreciază că criticile invocate de recurentul-reclamant și circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, instanța de fond efectuând o analiză judicioasă a cauzei, pronunțând o sentință temeinică și legală ce nu trebuie reformată de către instanța de control judiciar. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 909 din data de 4 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.