ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2137/2022

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. Și G. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând:

- G., Decizia nr. 18807/07.02.2019 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- B., Decizia nr. 18835/7.02.2019 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- A., Decizia nr. 18895/07.02.2019, de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- E., Decizia nr. 18837/07.02.2019, de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- F., Decizia nr. 18838/07.02.2019 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- C., decizia nr. 18840/07.02.2019 de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- D., decizia nr. 19306/04.03.2019, de respingere parțială a cererii de plată a despăgubirilor

- A., soțul victimei decedate, daune morale în cuantum de 435.000 RON si daune materiale în cuantum de 2198,25 RON

- B., fiica victimei decedate, daune morale in cuantum de 450.000 RON

- C., nepoata victimei decedate, daune morale in cuantum de 400.000 RON.

- D., fiica victimei decedate, daune morale în cuantum de 450.000 RON,

- E., sora victimei decedate daune morale în cuantum de 250.000 RON

- F., sora victimei decedate daune morale in cuantum de 250.000 RON.

- G. sora victimei decedate daune morale in cuantum de 250.000 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 962 din 11 decembrie 2019, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ".

A anulat parțial decizia nr. 18895/07.02.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantului A. pentru suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale, menținând decizia în privința daunelor materiale.

A anulat parțial decizia nr. 18835/07.02.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei B. pentru suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parțial decizia nr. 18840/07.02.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei C. pentru suma de 100.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parțial decizia nr. 19306/04.03.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei D. pentru suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parțial decizia nr. 18837/07.02.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei E. pentru suma de 50.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parțial decizia nr. 18838/07.02.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei F. pentru suma de 50.000 de RON cu titlu de daune morale.

A anulat parțial decizia nr. 188307/07.02.2019 și obligă pârâtul FGA la admiterea cererii de plată a reclamantei G. pentru suma de 50.000 de RON cu titlu de daune morale.

A respins în rest pretențiile reclamanților.

Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au declarat recurs.

3.1. Cu privire la recursul promovat, recurenții-reclamanți au susținut că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În contextul expunerii detaliate a situației de fapt, a reiterării motivelor de nelegalitate aduse deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraților și a apărărilor formulate în fața instanței de fond, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, au arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și nemotivată, în pofida cererilor formulate de reclamanți și a probelor administrate de aceștia.

Critica pe care recurenții o aduc sentinței recurate are în vedere în principal, faptul că, deși instanța constată suferința părților, admite doar în parte cererea reclamanților, încălcând totodată dispozițiile legale privind obligativitatea raportării la jurisprudență.

Astfel, se arată că sentința instanței de fond este criticabilă și față de faptul că judecătorul, în momentul evaluării, daunelor, nu a avut în vedere dispozițiile art. 49 pct. 2, lit. d) din Ordinul CSA. nr. 14/2011, pe care le menționează, dar nu le și aplică. În mod determinat, dispozițiile textului de lege ale art. 49 instituie regula potrivit căreia, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului se au în vedere legislația și jurisprudența din România - alin. (2), lit. d), într-o cauză similara, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că, neevaluarea prejudiciului prin raportare la dispozițiile articolului mai sus invocat, constituie motiv de casare .

Este mai mult decât adevărat faptul că, în nicio lege nu se precizează modalitatea concretă de evaluarea a cuantumului daunelor morale, acestea rămânând cumva în apanajul instanțelor de judecata. Doctrina și practica au statuat anumite criterii, elemente care trebuie, avute în vedere în momentul când se dispune asupra evaluării prejudiciului nepatrimonial după cum ar fi: valoarea lezată, respectiv gravitatea prejudiciului, consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile suferite de persoana vătămată.

Este dincolo de orice dubiu faptul că instanța de fond a încercat prin admiterea contestatei să acorde un cuantum mai rezonabil față de sumele derizorii acordate de către pârâtă însă, trebuie specificat că în raport de prejudiciul încercat de către reclamanți acestea sunt mici și în dezacord inclusiv cu susținerile instanței.

Astfel, instanța susține că aceștia au fost "extrem de afectați de decesul intempestiv al victimei, rămânând marcați de tragedia întâmplată, pe care continuă să o trăiască și în prezent" însă cuantumul daunelor acordate este în contraadicție cu cele reținute.

Cu privire la situația de fapt dedusă judecății, se arată că reclamanții și astăzi își plâng mama, soția, bunica și sora. Au arătat, în limitele firești și normale, legăturile strânse de afectivitate existente între reclamanți și victimă.

Despre victima decedată se arată că era un om minunat. Aceasta s-a implicat activ și în societate, fiind un membru al Organizatei Religioase Mondiale "Martorii lui Iehova", dedicandu-se trup și suflet activităților organizației, transmințand fiecărei persoane cu care stătea de vorbă un Mesaj și o Speranță într-o viață mai bună. Se implica fără nicio ezitare în viața celor în neputință (bătrâni, bolnavi sau persoane singure).

Cu privire la familia sa, victima s-a implicat activ în toate activitățile acesteia. Și-a crescut copiii încojurându-i cu dragostea sa necondiționată și urmărindu-le fiecare pas, fiind lângă ei ori de câte ori aveau nevoie de ea. In memoriul depus (elogiul pentru mama), reclamanta B., fiica victimei, afirmă că: "orice realizare reprezenta pentru ține o victorie, iar orice eșec - doar o experiență din care să învățam împreună". Victima nu a precupețit niciun efort pentru a le fi bine celor dragi ei și nu numai. Și-a crescut nepoata zi de zi, a renunțat la slujbă, doar pentru a-i fi aproape acesteia. Aceasta, a avut un rol activ, în viața familiei sale, nu a precupețit niciun efort, de orice natură ar fi fost el, pentru a le fi bine celor două fiice ale ei. Alături de soțul său, era prezentă în viața lor, și era un sprijin constat pentru toți reclamanții. Toți reclamanții aveau în H. sprijinul necondiționat pe care cu greu îl găsești în viață.

Pentru a fi alături de fiica, ginerele și nepoata sa, victima a încetat să mai profeseze, solicitând pensia anticipată, pentru a se dedica trup și suflet nepoatei sale. Aceasta a crescut-o de la vârsta de doi ani, până când fetița a venit la scoală. Recurenții învederează faptul că, la doi anișori, reclamanta se îmbolnăvește și i se recomandă să locuiască o perioadă într-o zonă mai puțin poluată. Pentru acest motiv, familia a decis, împreună cu victima decedată, ca reclamanta, nepoata victimei, să locuiască cu bunica la Brașov. "H.", avea un rol important în tot ceea ce ținea de creșterea și educarea nepoatei sale.

Familia nu era unită, era foarte unită, totul se făcea de comun acord, nimic nu se întâmpla până ce toți membrii nu se sfătuiau pentru a lua cea mai bună decizie. Așa cum se arătă, familia obișnuia să plece în concedii împreună, nu exista concediu în care victima sa nu fie alături de copiii și nepoata sa. De multe ori, concediile erau făcute împreună cu surorile victimei.

Pentru sot, pierderea a reprezentat pierderea dreptului la o viață normală.

Reclamantul nu și-a revenit nici până în prezent și nu crede că își va reveni vreodată după șocul pe care 1-a avut când a văzut efectiv cum soția se stinge încet, încet, fără ca el sa poată face ceva. Acesta, deși ajutat de restul familiei să treacă peste tragicele momente, resimte puternic pierderea avută. În încercarea lui de a-i păstra vie memoria, reclamantul refuză să mute orice lucru din casă, păstrează fiecare lucru exact așa cum 1-a lăsat victima, ca și cum orice mutare a oricărui lucru, oricât de mic ar fi el, ar păta memoria acesteia.

Durerea provocată de decesul intempestiv al victimei a lăsat urme adânci în viața tuturor reclamanților. Surorile victimei au fost devastate la aflarea veștii tragicului eveniment. Durerea, pentru acestea, a fost cu atât mai puternică, cu cât victima le-a fost nu doar soră, ci și mamă. Când victima avea 38 de ani, ambii părinții au decedat pe rând, motiv pentru care aceasta a luat în îngrijire surorile care erau cu mult mai mici decât ea. Victima a fost, pentru cele trei surori, umărul pe care și-au lăsat "uneori poverile vieții și sprijinul material la nevoie". Acestea au avut sentimentul că, odată cu decesul surorii lor, mai trăiesc încă o dată decesul mamei.

Recurenții susțin că trauma în urma unui astfel de eveniment este una foarte puternică. O astfel de rană ne face să ne simțim "depășiți, copleșiți, blocați de sentimentul de neputință". Acești oameni au fost pur și simplu blocați în negația adevărului, în propria durere. Legăturile foarte apropiate dintre reclamanți și victimă fac ca acceptarea decesului să fie un proces foarte greu.

Astfel, susțin recurenții-reclamanți, prejudiciul părților este cumva redat de către instanță, însă maniera de evaluare a acestuia este contrară și de neînțeles ca și raționament logico-juridic.

Consideră că hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești.

Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins ca justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți consideră că, instanța de fond trebuia, și era datoare, să analizeze în detaliu solicitările reclamanților, raportat la decizia contestată. Instanța era datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, prin raportare strictă la solicitările făcute în concret în fața instanței. Astfel, magistratul avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părților vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), să procedeze la examinarea jurisprudenței Curților de Apel din România și nu numai, pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate (reclamanții) să fie just despăgubite, dar și să putem să ne raportăm la o judecată în echitate.

În absența unor criterii clare și obiective prevăzute de legislația națională care să contureze un sistem de referință la care să se raporteze atât justițiabilii (victime directe și indirecte) cât și instanțele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper iar dispozițiile legale să nu mai fie eludate. Astfel, instanța de fond avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale (celelalte aspecte, privind dreptul părților vătămate de a pretinde aceste daune, fiind lămurite), sa procedeze la examinarea jurispmdenței Curților de Apel din România precum și jurisprudența Curții, de .Justiție a Uniunii Europene cât și a C:E.D.O, pentru ca, pe de o parte părțile vătămate (reclamanți) să fie just despăgubite, dar și să putem să ne raportăm la o judecată în echitate.

Au fost depuse, seturi de hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele naționale în spețe similare. În decursul anilor s-a dorit cât mai mult constituirea unei jurisprudențe Unitare, care să poată sta la baza pronunțării unor decizii unitare, bine motivate și întemeiate pe dispozițiile legale aplicabile în materie.

Totodată, raportarea la jurisprudența europeană, absolut obligatorie în contextul socio-economic, a condus fără echivoc la creșterea semnificativă a cuantumului despăgubirilor acordate victimelor accidentelor rutiere. Privită în ansamblu cuantificarea prejudiciului încercat prin vătămarea sau decesul unei persoane ca urmare a unui nefericit eveniment rutier ce nu îi poate fi imputabil, în mod cert, trebuie să fie unitară, nediscriminatorie și încadrată strict în limitele stabilite de legislație

Recurenții susțin în continuare faptul că instanța trebuie să se raporteze în principal la ce au pierdut reclamanții pe plan psihic, social și familial, raportat la gradul de rudenie în care se aflau cu defuncții, la ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceștia în momentul respectiv, dar și în viitor, în societatea respectivă.

Jurisprudența constituie unul din criteriile legale prevăzute de legislația în vigoare și anume art. 49 din Ordinul CSA 14/2011, articol pe care instanța nu 1-a avut sub nici o formă în vedere la acordarea daunelor, ba mai mult îl ignoră că și când acesta nu ar avea o forță obligatorie. Este adevărat că nu există o practică unitară însă nu se va putea ajunge niciodată la o practică unitară, o practică judiciară care să poată ghida magistratul în acordarea daunelor morale, dacă legea este ignorată cu privire la acest aspect.

În cauza de față, judecata s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste și echitabile judecății prin înlăturarea în totalitate a argumentelor aduse de reclamanți în susținerea contestației, inclusiv prin refuzul de a analiza jurisprudența depusă de aceștia.

Pentru aspectele învederate și criticile formulate, solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei solicită admiterea în totalitate a contestației formulată de reclamanți și obligarea pârâtului la plata daunelor morale astfel cum acestea au fost solicitate.

3.2. Prin cererea sa de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare a susținut în esență, în contextul unei expuneri a situației de fapt și a soluției pronunțate de prima instanță, că nu este un asigurător sau reasigurator.

Menționează că, nu minimalizează, nici pe departe, importanta acordării de daune morale si nu a diminuat în vreun fel importanța suferinței psihice la care au fost expuși reclamanții, dovada fiind acordarea de sume, in opinia acestora, nesatisfăcătoare.

Relativ la prejudiciul moral invocat de reclamanții-intimați, având ca geneză decesul numitei I. (mamă, soție, mătușă, soră, etc.) în condițiile producerii unui accident rutier, FGA relevă că pretium dolores, semnificând daunele morale la care este îndreptățită victima în calitate de aparținător al persoanei decedate, în concret (mama, soțul surorile, nepoții, etc.) persoanei decedate se evaluează în raport de criterii subiective, asupra cărora judecătorul are o largă marjă de apreciere, limitele acestei aprecieri fiind cele care relevă justul echilibru între dauna morală suferită și despăgubirea ce trebuie acordată pentru a asigura compensarea suferințelor titularului dreptului la daune morale.

Printre criteriile subiective se situează raporturile existente între persoana decedată și titularul dreptului la daune, intensitatea raporturilor de afecțiune și de sprijin moral și material existent între aceste persoane, până la data producerii evenimentului, consecințele lipsirii, în persoana titularului dreptului pe viitor de prezența, afecțiunea și sentimentele care au creat un mod de viață anterior firesc pentru raportul de familie dintre cele două persoane, eventualele sechele psihice, constatate în privința titularului dreptului ca o consecință a pierderii persoanei decedate, reprezentând pentru titular o rudă apropiată.

Cuantumul daunelor morale nu pot fi egalizate de la o cauză judiciară la alta întrucât circumstanțele proprii fiecărei cauze nu sunt identice, așa cum nici traumele psihice încercate de titularii dreptului Ia prejudiciu] moral, nu sunt identice.

Toate aceste criterii nu au fost avute în vedere de prima instanță și s-a considerat că un cuantum de 43.879 RON reprezentând daune morale, pentru pierderea mamei reclamantei D., nu asigură o justă și integrală despăgubire și că suma de 150.000 RON ar fi îndestulătoare.

Aceleași criterii au fost avute în vedere de instanța de fond pentru toți reclamanții.

Este real că dispozițiile art. 1385 C. civ., prevăd că "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", însă în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte.

De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporțional ității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei, criterii pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat, sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Într-adevăr nu există vreo sumă de bani care să poală compensa decesul unei persoane, că în raport de circumstanțele producerii accidentului dar prin despăgubirea morală acordată se urmărește atenuarea efectelor pierderii unei persoane atât de dragi și acordarea posibilității de refacere a reclamanților, în limite rezonabile.

În opinia recurentului-pârât, acordarea de daune morale are un caracter reparator și nu compensator.

Chiar dacă nu a primit de la asigurător despăgubirea respectivă, asiguratul poate exercita, împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

El poate pretinde de la cel care i-a provocat prejudiciul, în temeiul faptei ilicite a acestuia, o reparație egală cu diferența dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare și valoarea reală a pagubei suferite.

Dacă valoarea pagubei este mai mare decât indemnizația ce i s-a plătit, cel vătămat este, pentru diferența ce rezultă, într-o situație identică aceleia în care nu ar fi asigurat. Deci el poate recurge la acțiunea în pretenții, fără însă a cumula prin aceasta două reparațiuni, ci numai pentru a obține dezdăunarea completă pe care autorul prejudiciului i-o datorează.

Se cunoaște importanța rolului jucat de principiul cauzalității în procesul de determinare a prejudiciului reparabil. Raportul de cauzalitate reprezintă, concomitent, atât o condiție indispensabilă pentru angajarea răspunderii civile, cât și măsura întinderii acesteia. Cu alte cuvinte, prejudiciul dovedit de către o persoană nu prezintă interes juridic decât în măsura în care el se constituie într-o urmare a faptei generatoare de răspundere.

Divizarea prejudiciului, în direct și indirect, a avut ca punct de pornire, atât pentru literatura de specialitate, cât și pentru practica judiciară, art. 1.533 fraza a doua din C. civ. român actual: "daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecința directă și necesară a neexecutării obligației", normă juridică despre care s-a afirmat și se afirmă că are valoarea unei norme generale, cu aplicabilitate în întreaga materie a răspunderii civile reparatorii, dând "expresie unei legături de cauzalitate care constituie criteriul de stabilire a domeniului de aplicare a acestei răspunderi, care nu este și nu poate fi fără hotar".

Prejudiciul direct este cel care se află într-o legătură de cauzalitate bine caracterizată, certă, cu fapta ilicită, fiind urmarea necesară a acesteia, pe când prejudiciul indirect este cel care se află atât de departe în lanțul cauzal, încât este aproape imposibil să fie atașat faptei generatoare de răspundere, socotindu-se că nu are nicio legătură cu aceasta, neputând constitui nici măcar o condiție favorizatoare a concretizării acesteia.

Față de această considerare, apreciază că nu s-a avut în vedere scopul constituirii FGA care nu este nici asigurător și nici reasigurator.

Scopul înființării FGA este acela de protejare a creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător.

Plecând de la această definiție, consideră că FGA nu putea să analizeze și nu poate analiza "în concret" fiecare caz în parte, atât în prezenta cauză cât și-n toate celelalte mii de cazuri în parte pe care FGA le-a analizat și le va analiza.

Se tot invocă că FGA a adoptat o procedură internă (care nu este o normă, fiind adevărat) dar nu mai puțin adevărat este și faptul că FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, potrivit art. 1350 și urm. C. civ., contract în care FGA nu a fost și nu este parte.

De asemenea, FGA nu are o bază legală de a soluționa cererile de plată pe cale amiabilă cum procedează asigurătorii, FGA administrând banii asiguraților pe care aceștia îi cedează din prima de asigurare achitată, prin intermediul asigurătorilor.

Ținând cont de aceste aspecte, precum și de susținerile formulate prin prezentul recurs si prin întâmpinarea formulata la judecata pe fond, recurentul-pârât apreciază că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, in lipsa unor criterii și limite legale si in baza procedurii interne care a fost stabilita in raport de practica instanțelor judecătorești.

Concluzionând, față de cele menționate prin prezentul recurs, prin întâmpinarea formulata, solicita casarea sentinței recurate si prin rejudecarea litigiului pe fond sa se constate ca decizia FGA este legală si temeinică.

Reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Se arată că în cuprinsul cererii de recurs depusă de către recurentul-pârât, nu există nicio critică față de cele reținute în hotărârea recurată, care să aibă fundamentare juridică, sens în care recurenții-reclamanți apreciază că toate apărările, pe care pârâtul a înțeles să le formuleze, trebuie respinse ca nefondate.

Este relevant faptul că recurentul-pârât nu invocă niciun motiv de casare, aceasta limitându-se la a expune o înșiruire de dispoziții legale, într-un mod absolut incoerent și lipsit de orice logică juridică, fără nicio explicație legată de relevanța acelor articole de lege în contextul acestei cereri de recurs.

În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât în sensul că hotărârea primei instanțe este nelegală și conține motive străine sau contradictorii de natura cauzei deduse judecății, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se arată prin întâmpinare că aceasta critica nu poate fi primită, întrucât, așa cum se poate observa prin parcurgerea sentinței recurate, aceasta este pe larg motivată si îndeplinește din punct de vedere legal toate condițiile.

Astfel, instanța detaliază care sunt normele de drept material aplicabile raportului de drept dedus judecății, motivele pentru care găsește întemeiate criticile reclamanților aduse Deciziei atacate, care sunt criteriile la care se raportează în aprecierea daunelor morale.

Susținerea netemeiniciei (pagina 2, ultim paragraf) sentinței instanței de fond prin greșita apreciere a situatei de fapt, in primul rând nu se poate încadra in motivele de casare. Netemeinicia nu este motiv de casare.

În plus, este analizat întregul material probator în cauză, inclusiv declarația martorului audiat nemijlocit în fața instanței de judecată, soluția pronunțată fiind legală și temeinica sub toate aspectele.

Niciodată instanța nu a confundat/calitatea Fondului astfel cum se susține în motivele de recurs.

Sub nici o forma nu poate fi primită critica privind "egalizarea daunelor morale", deoarece cei care nu au ținut niciodată cont de suferințele, traumele psihice ale reclamanților si nu doar ca le-au minimalizat, le-au ignorat pur si simplu au fost reprezentanții pârâtei.

Cu privire la opinia recurentului pârât în privința jurisdicției Instanței de contencios administrativ și fiscal aceasta este total eronată. Instanța de fond a analizat conținutul deciziei prin prisma legalității acestuia cu privire reclamantă intimată. Astfel cum inclusiv recurenta precizează în motivele de recurs dispozițiile art. 18 din Legea 554/2004 a Contenciosului Administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă.

În opinia recurenților-reclamanți, afirmațiile de genul că pârâtul nu ar fi avut posibilitatea acordării daunelor pentru nepoată, deoarece nu este prevăzut acest lucru în procedura internă trebuie cenzurate de către instanța de control judiciar prin raportare la dispozițiile legale cu privire la modalitatea de evaluare a daunelor solicitate de creditorii de asigurare.

Susținerea faptului că nu există un raport juridic este total nefondată, raportul juridic, întrucât așa cum este el definit, reprezintă un raport social reglementat pe baza unei norme de drept. Plecând de la definiția raportului este fără lipsa de tăgadă faptul că între cele două părți există acest raport.

Față de toate aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat și să se constate că nu există niciun motiv de nelegalitate invocat de către recurentul pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune și soluționate unitar, în măsura în care constatarea legalității hotărârii primei instanțe în ceea ce privește individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susținute de ambele părți prin motivele de recurs.

Argumente de fapt relevante

La data de 12.07.2015 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x în localitatea Onișcani, județul Bacău, în urma căruia a rezultat decesul numitei I., a șoferului J. și vătămarea corporală a pasagerelor K. și L.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. M. S.A., cu polița nr. RO/17/G17/HR nr. x.

Prin cererile de plata adresate Fondului de Garantare a Asiguraților, reclamantii au solicitat pârâtului plata daunelor morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei I., astfel:

- reclamanta G. - sora defunctei, suma de 250.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamanta F. - sora defunctei, suma de 250.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamanta E. - sora defunctei, suma de 250.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamantul A. - soțul defunctei, suma de 219825 RON daune materiale, respectiv suma de 450.000 de RON daune morale, prin cererea înregistrată sub nr. x/22.05.2017

- reclamanta D. - fiica defunctei, suma de 450.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017.

- reclamanta B. - fiica defunctei, suma de 450.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017

- reclamanta C. - nepoata defunctei, suma de 400.000 de RON, prin cererea înregistrată sub nr. x/13.11.2017

Fondul de Garantare a Asiguraților a soluționat cererilor reclamanților, astfel:

- prin Deciziile nr. 18807/07.02.2019, nr. 18838/07.02.2019 și nr. 18837/07.02.20189, pârâtul FGA a admis în parte fiecare dintre cererile reclamantelor G., F., respectiv E., toate surori ale defunctei, pentru suma de 29.912 de RON fiecare.

- prin Decizia nr. 18895/07.02.2019, pârâtul FGA a admis în parte cererea reclamantului A. - soțul defunctei, anume pentru suma de 1466,50 RON daune materiale și 52.510 RON daune morale.

- prin Deciziile nr. 18835/07.02.2019 și nr. 19306/04.03.2019, pârâtul FGA a admis în parte fiecare dintre cererile reclamantelor B. și D., ambele fiice ale defunctei, pentru suma de 43.879 de RON fiecare.

- prin Decizia nr. 18840/07.02.2019, pârâtul FGA a respins în integralitate cererea reclamantei C. - nepoata defunctei.

Curtea de apel, în aprecierea cuantumului daunelor morale, ținând cont de particularitățile cauzei, respectiv dispariția unei persoane dragi din sânul unei familii unite, de faptul că membrii familiei nu o mai aveau aproape, că nu se mai puteau bucura de prezența ei, că nu îi mai puteau arăta prețuirea și iubirea față de ea, că nu le-a putut fi aproape în momente triste sau fericite din viață, de deznădejdea soțului rămas prematur singur, de sentimentul demolator al pierderii mamei de către fiicele defunctei sau de golul inexplicabil rămas în viața nepoatei sale, la o vârstă la care moartea e extrem de tulburătoare și de neînțeles, a reapreciat cuantumul daunelor morale, considerând ca adecvat un cuantum al daunelor morale, ușor diferențiat de gradul de rudenie, dar și de prezența constantă a defunctei în viața de zi cu zi a reclamanților.

Înalta Curte, apreciind asupra recursuluui întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., invocat de reclamanți, constată că motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate atât în acțiune cât și în întâmpinare, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind identificate nici contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenți pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar ipoteza că hotărârea recurată este insuficient motivată nu poate fi reținută.

Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de ambele părți, Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale, este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursurile din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare, este important a se reține că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă reapreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluției de fond prin care s-a dispus plata unui cuantum al daunelor morale, ușor diferențiat de gradul de rudenie, pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți.

Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge, însă, în situația îmbogățirii fără just temei.

Instanța de control judiciar reține că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează, în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

În ceea ce privește suma de bani acordată cu titlu de daune morale, se reține că aceasta nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, trebuie să reprezinte atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, rebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Așadar, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale ce trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ și teoretic la speța de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a statuat în echitate asupra despăgubirilor acordate, în raport de circumstanțele particulare ale cazului.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

În ceea ce privește susținerea reclamanților potrivit căreia instanța de fond a încălcat prevederile art. 49 pct. 2, lit. d) din Ordinul CSA. nr. 14/2011, Înalta Curte constată că este nefondată, afirmația în sensul că prima instanță nu a ținut cont de practica judiciară în materie este lipsită de suport legal, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudența relevanță în materia despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuie să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situației specifice a acesteia, jurisprudența fiind una de speță, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru prejudiciul moral suferit.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 962 din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.