ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 178/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.10.2018, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 17045/24.09.2018 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată la data de 08.10.2018 și, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.005 RON.

Prin sentința civilă nr. 1207 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind neîntemeiată.

A anulat Decizia nr. 17045/24.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la reanalizarea cererii de plată nr. x/21.12.2016 formulate de reclamanta Spitalul Clinic De Urgența București și a respins în rest cererea de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, respingerea în tot a acțiunii, cu consecința menținerii deciziilor atacate.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 15 alin. (2) și art. 4 lit. e) din Legea nr. 213/2015, atunci când a reținut că plafonul de garantare de 450000 RON trebuie raportat la fiecare contract de asigurare în parte.

A menționat că interpretarea dată de către prima instanță este de natură să încalce flagrant scopul înființării FGA, precum și modalitatea de funcționare a mecanismului garantării, prevăzut de art. 2 alin. (1) și (3) și art. 11 din Legea nr. 213/2015. Totodată, instanța de fond a interpretat greșit mențiunile Listei potențialilor creditori de asigurări, fiind încălcate prevederile art. 14 alin. (4)-(6) din C. proc. civ. și ale art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 503/2004.

Calitatea de creditor de asigurare a intimatei-reclamante nu este determinată în raport de fiecare contract de asigurare încheiat cu asigurătorul în faliment, concluzia primei instanțe în sensul că plafonul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 213/2015 se aplică pe contract de asigurare, iar nu pe creditor de asigurare adaugă la lege.

Intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Urgență București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, anularea deciziei nr. 17045/24.09.2018 și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.005 RON.

Se reține că, la soluționarea cererilor de plată ale societății reclamante, recurentul-pârât a decis respingerea acestora, astfel cum rezultă din emiterea Deciziei nr. 17045 din data de 24.09.2018, motivul respingerii fiind că, pentru creditorul de asigurare Spitalul Clinic de Urgență București Fondul a efectuat plați în cuantum de 450.000 RON, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015- motiv reținut în cele patru decizii.

Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată de reclamant, în sensul anulării deciziei nr. 17045/24.09.2018 și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie de soluționare a cererii cu luarea în considerare a motivelor hotărârii pronunțate, respingând în rest acțiunea.

În esență, judecătorul fondului a reținut că plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) și 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 ("nivelul maxim al garantării pe un creditor de asigurare al asigurătorului în faliment") trebuie interpretat ca fiind aplicabil creditorului de asigurare prin raportare la câte un singur contract de asigurare, fiind incident pentru drepturile izvorâte dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit, iar deciziile de plată contestate sunt nelegale în ceea ce privește acest motiv de respingere a cererilor de plată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Preliminar, instanța de control judiciar reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este invocat formal de recurent, nefiind aduse critici în susținerea acestuia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului-pârât privind chestiunile de drept dezlegate în mod greșit, în opinia sa, de către instanța de fond, privind aplicarea plafonului de despăgubire de 450000lei și calitatea de creditor de asigurare a intimatei-reclamante care nu ar fi determinată în raport de fiecare contract de asigurare încheiat cu asigurătorul în faliment.

Din această perspectivă este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în dosarul nr. x/2017, asupra următoarelor chestiuni de drept:

- dacă prin creditor de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților (Legea nr. 213/2015), se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 503/2004) pentru toate creanțele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment;

- dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment;

- dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

- dacă prin creditor de asigurare în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 se înțelege și societatea de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO, împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, pentru toate creanțele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment;

- dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment;

- dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

Prin Decizia nr. 29/02.03.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admițând sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte".

În aceste condiții, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 este corectă, situație în care nu se mai impune dezvoltarea argumentelor și considerentelor instanței de recurs asupra problemelor de drept care formează obiectul criticilor formulate în calea de atac, toate acestea fiind dezlegate prin decizia amintită.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimatul Spitalul Clinic de Urgență București a cheltuielilor de judecată în cuantum 2000 RON, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs a anexei din 26.11.2021 la contractul de asistență juridică CASMB nr. 12/06.01.2021, a facturii fiscale nr. x/13.09.2021 și y/06.10.2021 achitate internet banking la data de 26.11.2021.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1207 din 27 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1207 din 27 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.