ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1698/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.02.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat modificarea deciziei nr. 12635/31.01.2018, în sensul admiterii integrale a cererii de plată a contestatoarei, astfel cum a fost completată, pentru suma totală de 42.519 Euro (193.570 RON) reprezentând daune materiale de 5.569 Euro (25.174 RON) și daune morale de 36.950 Euro (168.396 RON), obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asigurărilor la plata către contestatoare a sumei de 38.500 Euro (179.475 RON) reprezentând diferența dintre suma solicitat prin cererea de plata de 42.519 Euro (193.570 RON) si suma efectiv plătită de pârâta FGA de 14.095 RON, în termen de 15 zile de data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea de dobânzi legale penalizatoare reprezentând dobânda de referința a BNR plus 8%, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr. 5513 din data de 21 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a anulat de Decizia nr. 12635/31.01.2018 în sensul admiterii cererii de plată pentru suma de 173.991,63 RON (5.595,63 RON daune materiale și 168.396 RON daune morale), a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubiri în cuantum total de 159.896,63 RON și a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 5513 din data de 21 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii contestației ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și a Normei ASF nr. 23/2014.

A arătat că FGA nu funcționează ca un asigurător și nu preia funcțiile unei societăți de asigurare conform art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 și că singurul scop al constituirii si funcționarii Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări in cazul falimentului unui asigurător. Fiind un intrument public de garantare, Fondul este obligat sa procedeze la circumstantierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituita în dauna efectiv suferita, aceasta fiind rațiunea introducerii in textul de lege a obligativității instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de dauna de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 si art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015.

Acesta este si criteriul pe baza căruia FGA instrumentează dosarele de daună si acorda despăgubiri creditorilor de asigurare, cu observarea scopului pentru care Fondul a fost constituit și funcționează, având ca reper principal stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu si verificabil pentru toti petentii. Astfel, FGA a elaborat o procedură internă, bazată pe legislația și practica judecătorească în materie, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale în funcție de valorile plătite de asigurătorul B. intre 2011-2012 și până la data falimentului, atât pe cale amiabila, cât și in urma pronunțații de sentințe judecătorești împotriva sa.

A mai susținut că dreptul de apreciere asupra cuantumului daunelor acordate u a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victima a accidentelor rutiere. În opinia sa, majorarea sumei reprezentând daune morale, astfel cum a fost stabilită de instanța de fond nu are nicio justificare în drept sau în fapt.

Instanța de fond a ignorat faptul că dispozițiile art. 50 din Norma ASP 23/2014 -aplicabile în cauză - stabilesc faptul că acordarea daunelor morale se face "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", astfel că nu există nici cea mai mică referire la jurisprudența relevantă.

De asemenea, instanța nu a avut în vedere principiile acordării unei despăgubiri echitabile și evitarea îmbogățirii fără justă cauza, precum și pe cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată cu titlu de despăgubire.

A criticat soluția instanței de fond de includere în despăgubirile materiale acordate a contravalorii ședințelor de kinetoterapie care încă nu au fost efectuate, respectiv a sumei de 1.166,63 RON-respectiv acoperirea prejudiciu eventual, cheltuiala nefiind făcută până la momentul pronunțării soluției instanței, precum și a contravalorii onorariului de avocat, în cuantum de 2.709 RON - cheltuială care nu este inclusă în cele enumerate limitativ de art. 50 din Norma ASF 23/2014, fiind lipsită de temei legal.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va admite recursul declarat de către pârâtul FGA, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de control administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a deciziei nr. 12635/31.01.2018 și obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asigurărilor la plata către contestatoare a sumei de 38.500 Euro (179.475 RON) reprezentând diferența dintre suma solicitată prin cererea de plată și suma efectiv plătită.

Prin decizia nr. 12635/31.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în soluționarea cererii de plată nr. x/13.09.2016, s-a dispus admiterea cererii de plată formulată de petenta A. pentru suma de 14.095 de RON (12.375 RON daune morale și 1.720 RON daune materiale și respingerea cererii de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, a anulat în parte Decizia contestată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubiri în cuantum total de 159.896,63 RON, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

Soluția curții de apel nu este împărtășită de instanța de recurs.

Potrivit art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitri pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România;

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Înalta Curte constată că, deși dispozițiile mai sus menționate, în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, fac trimitere la "legislația și jurisprudența din România", nu există o prevedere legală care să stabilească în mod expres criteriile și limitele despăgubirilor morale ce se cuvin victimelor unui accident de circulație. În literatura de specialitate și în practica instanțelor de judecată, s-a reținut în mod constant că daunele morale trebuie stabilite prin raportare la consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate și în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Despăgubirile trebuie să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real produs victimei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daunele morale, dar nici să nu fie derizorii.

În lipsa unor criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, Fondul de Garantare a Asiguraților a adoptat o procedură internă care prevede limitele minime și maxime ale despăgubirii, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, iar dincolo de aceste limite, valorile în concret trebuie stabilite în raport de anumiți indicatori particulari fiecărei spețe.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, deși reclamanta o suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraților este adecvat situației relevate în speță.

Fondul de Garantare a Asiguraților, prin raportare la faptul că victima a suferit o fractură distală humerus stang operată ce a necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal, a stabilit cuantumul despăgubirilor morale astfel: 12.375 RON = 45 x 275 RON/zi de îngrijire medicală.

Așadar, recurentul-pârât a avut în vedere un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamantă, respectiv durata îngrijirilor medicale indicată prin certificatul medico-legal, precum și un criteriu subiectiv, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților are rolul de a proteja creditorii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, însă nu are obligația de a garanta plata unor sume stabilite de creditorii de asigurare prin cererea de plată. Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesorul în drepturi și obligații ale vreunui asigurător și nu datorează despăgubiri "ope legis". De asemenea, obligațiile Fondului de Garantare a Asiguraților se nasc, se modifică și se sting în temeiul Legii nr. 213/2015 și nu în baza contractului de asigurare, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Înalta Curte constată că pârâtul FGA nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la o procedură de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămare coroporale sau decese, adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, tocmai pentru a preîntâmpina crearea unor situații discriminatorii, în lipsa unor criterii de individualizare expres prevăzute de lege.

Totodată, Înalta Curte reține că, în speța de față, reclamanta nu a dovedit circumstanțe extraordinare care să conducă la concluzia că prejudiciul moral suferit excede valorii stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraților prin decizia contestată, astfel că nu se justifică majorarea de către instanța de fond a valorii daunelor morale acordate.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante în cauză dispozițiile art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, în cuprinsul cărora sunt prevăzute în mod expres și limitativ cheltuielile pentru care pot fi acordate daune, în caz de vătămare corporală.

Pentru ca FGA să poată proceda la soluționarea cererii de plată sub acest aspect se impune ca despăgubirile materiale solicitate să fie dovedite prin documente justificative și să se afle în legătură directă cu consecințele accidentului rutier suferit.

Înalta Curte constată că nu poate fi analizată în cauza de față solicitarea de acordare a unor cheltuieli necesare pentru acoperirea unui prejudiciu eventual, cheltuieli ce nu au fost efectuate la momentul soluționării cererii de plată, întrucât instanța de contencios administrativ a fost învestită cu un control de legalitate al deciziei contestate, prin raportare doar la înscrisurile justificative și la împrejurările de fapt avute în vedere de către FGA la momentul emiterii acestei decizii.

De asemenea, nu pot fi considerate cheltuieli care să aibă legătură direct cu consecințele accidentului rutier și nu pot fi incluse în sfera cheltuielilor prevăzute de către art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, cheltuielile reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, reclamanta având la dispoziție posibilitatea recuperării lor pe calea unei acțiuni separate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect intimatul-pârât FGA, în urma analizării cererii de plată și a tuturor înscrisurilor justificative atașate, a stabilit ca fiind dovedită suma de 1.720 de RON cu titlu de despăgubiri materiale și că nu se impunea majorarea cuantumului acestora de către instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul FGA și va casa sentința recurată, respingând cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A..

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru depusă în dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 5513 din 21 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2022.