ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

1.1. Prin decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiției, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016, și a aplicat recurentului o amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON.

1.1. La data de 12 august 2020, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare a amenzii judiciare aplicate prin Decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Cererea de reexaminare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019/a1.

1.3. Prin încheierea din 13 noiembrie 2020, pronunțată în camera de consiliu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de reexaminare, invocată din oficiu, și a constatat tardivă cererea formulată de A. privind reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că decizia nr. 1362 din 05 martie 2020 a fost comunicată petentului la data de 24 iulie 2020, astfel cum rezultă din mențiunile procesului-verbal de înmânare aflat în dosarul nr. x/2019, iar cererea de reexaminare a fost formulată la data de 12 august 2020, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 191 alin. (2) C. proc. civ.

II. Contestația în anulare

Împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul susține să dezlegarea dată excepției tardivității cererii de reexaminare este rezultatul unei erori materiale.

În acest sens, arată că cererea de reexaminare a fost depusă în termenul legal, conform fișierului atașat 3100 a1.pdf, în care este precizată data depunerii (7.08.2020) și ora depunerii (4:00 PM). Având în vedere că la data de 23.07.2020 i s-a comunicat decizia nr. 1362 din 05 martie 2020, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență, în raport de dispozițiile art. 182 și art. 183 C. proc. civ., apreciază că a făcut dovada depunerii prin poșta electronică a cererii de reexaminare la data de 07.08.2020, în termenul legal de 15 zile.

Totodată, arată contestatorul, la termenul de judecată din data de 13.11.2020, a solicitat amânarea cauzei însă cererea i-a fost respinsă, deși în cauză trebuia acordat un nou termen, cel puțin pentru a formula concluzii scrise cu privire la tardivitatea cererii, invocată din oficiu, despre care nu a avut cunoștință.

În concluzie, solicită admiterea contestației în anulare și, în rejudecare, admiterea cererii de reexaminare a amenzii judiciare, astfel cum a fost formulată.

III. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând, cu prioritate, admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 503 alin. (1) -(3) din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Contestatorul a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în cauză, contestația în anulare vizează o încheiere pronunțată în soluționarea unei cereri de reexaminare a amenzii judiciare și, având în vedere dispozițiile citate, potrivit cărora, pentru motivul prevăzut la alin. (2) pct. 2 al art. 503 din C. proc. civ., pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor de recurs și cele ale instanțelor de apel nesupuse recursului, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Faptul că încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare a amenzii judiciare este o încheiere (hotărâre în sens larg) judecătorească definitivă, nu permite asimilarea acesteia hotărârii date în recurs, cererea de reexaminare neputând fi, la rândul său, asimilată recursului prevăzut de art. 483 și următoarele C. proc. civ. .

Se constată, așadar, că nu este admisibilă contestația în anulare formulată, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

În jurisprudența Curții Constituționale, s-a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție și că acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.