ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1387/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Pentru dispune în acest sens, curtea de apel a avut în vedere neîndeplinirea de către contestatoarele A., B. și C. a obligațiilor stabilite în sarcina lor prin rezoluția din 21.12.2020, comunicate acestora la data de 30.12.2020, respectiv nu au indicat în mod precis persoana care a semnat cererea de reexaminare, nu au depus procura acordată persoanei indicate în cuprinsul cererii de reexaminare și nu au formulat concluzii pe excepția nulității pentru lipsa semnăturii în privința autoarelor cererii de reexaminare care nu au semnat-o, precum și pe excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarelor B. și A., care nu figurează ca părți în încheierea atacată, constatând că, în această situație, desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina contestatoarelor.

II. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A., B. și C., în temeiul art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

În motivarea recursului redactat olograf, recurentele au expus pe larg, într-o manieră incoerentă, nemulțumirile care le preocupă, solicitând reexaminarea și revizuirea procedurilor penale din cauzele penale în care au fost parte.

În ceea ce privește încheierea recurată, au arătat că instanța de fond a suspendat judecarea cauzei, fără a se pronunțe pe ceea ce s-a cerut în acțiunea dedusă judecății, ignorând actele de la dosar. Au mai arătat că au indicat cine a semnat cererea de reexaminare, fiind depusă la dosar inclusiv procura.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că soluționarea recursului este supusă reglementării cuprinse în Legea nr. 134/2010, republicată, privind C. proc. civ., având în vedere data înregistrării dosarului de fond pe rolul Curții de Apel București.

3.1. Examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de reclamantele C. și B. pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, potrivit prevederilor art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, "și semnătura˝ iar potrivit art. 196 alin. (2) din același cod, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății (…).

Totodată, art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", dispune:

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia(...).

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este formulat de reclamantele C., B. și A., în calitate de procurator, și poartă o singură semnătură olografă, indescifrabilă.

De asemenea, Înalta Curte menționează că a pus în vedere recurentelor -reclamante să depună la dosarul cauzei un exemplar al recursului semnat de către toate recurentele, aspect ce rezultă din citația emisă de instanță la data de 16.12.2021, comunicată recurentelor la data de 23.12.2021, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La termenul de dezbateri, recurenta-reclamantă A. a precizat că recursul este formulat în nume propriu și în numele reclamantelor C. și B., în calitate de procurator, fără însă a face dovada procurii speciale acordate în acest sens, iar semnătura îi aparține.

Față de aceste precizări, având în vedere că până la termenul de judecată acordat în cauză, recurentele - reclamante C. și B. nu au comunicat instanței un exemplar semnat al recursului și nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în ceea ce le privește, nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura celor două recurente, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantele C. și B. pentru lipsa semnăturii.

3.2. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a actele de la dosar și a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

În primul rând, Înalta Curte subliniază că obiectul recursului în cauza de față este reprezentat de încheierea din 21 ianuarie 2021, prin care s-a dispus suspendarea judecării cererii de reexaminare, în raport de dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamante a obligațiilor stabilite în sarcina lor prin rezoluția 21.12.2020.

În consecință, în prezenta cale de atac, singura verificare ce se poate efectua este reprezentată de legalitatea soluției de suspendare a judecării cauzei, fără a putea fi analizate aspecte ce țin de modalitatea de soluționare a plângerilor penale sau sesizărilor disciplinare formulate împotriva magistraților care au instrumentat cauzele civile sau penale în care a fost parte reclamanta.

În ceea ce privește încheierea recurată, Înalta Curte apreciază că au fost corect aplicate de către instanța de fond dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se reține că potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. civ., când instanța constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Suspendarea reglementată de norma citată este un caz de suspendare judecătorească facultativă și constituie o sancțiune procedurală, instituind condiția culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății.

În cauza de față, prin încheierea recurată au fost arătate obligațiile neîndeplinite de către recurenta-reclamantă, acestea fiind stabilite prin rezoluția din data de 21.12.2020, comunicată părții la data de 30.12.2020, respectiv obligația să indice persoana care a semnat cererea de reexaminare, să depună procura acordată persoanei indicate în cuprinsul cererii de reexaminare și să formuleze concluzii atât pe excepția nulității pentru lipsa semnăturii în privința autoarelor cererii de reexaminare care nu au semnat-o cât și pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor care nu figurează ca părți în încheierea atacată.

Față de aceste împrejurări, constatând că recurenta -reclamantă nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de prima instanță și că argumentele invocate în recurs nu sunt de natură a dovedi încălcarea art. 242 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că măsura suspendării judecării cererii de reexaminare a fost dispusă în mod legal.

În ceea ce privește disponibilitatea manifestată de către recurentă în cuprinsul acestei căi de atac în sensul de a complini lipsurile cererii de reexaminare constatate de către instanță, Înalta Curtea reține că acestea nu se pot preconstitui într-un motiv de nelegalitate a încheierii.

În acest sens, se reține că art. 242 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și potrivit legii, aceasta poate continua.

În consecință, față de aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantele C. și B. pentru lipsa semnăturii.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2022.