CASE OF R.V. AND OTHERS AGAINST THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment
CASE OF R.V. AND OTHERS AGAINST THE NETHERLANDS (CtEDO, 2007)
Rezoluția finală CM/ResDH(2007)86 Cererea privind drepturile omului nr. 14084/88 R.V. și alții împotriva Țărilor de Jos (aprobată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, la a 997-a ședință a Deputaților miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”); având în vedere raportul elaborat la 3 decembrie 1991 de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 31 din Convenția privind cererile depuse între 25 iulie 1988 și 26 august 1988 de zece resortisanți olandezi, dl R.V., dl J.L., dl C. van S., dl van M., dl J.O., dl C.K., dl K.K., dl S.E., dl R.P. și dl B. van V. împotriva Țărilor de Jos; întrucât, la 31 ianuarie 1992, Comisia a transmis raportul Comitetului miniștrilor și întrucât perioada de trei luni prevăzută la art. 32 alin. (1) din Convenție s-a încheiat fără să fi fost introdus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 48 din Convenție; întrucât în cererile lor, declarate admisibile de către Comisie la 4 martie 1991, reclamanții se plângeau că supravegherea activităților lor de către serviciile de informații și securitate, compilarea și păstrarea informațiilor personale cu privire la acestea, precum și refuzul accesului la aceste informații constituiau o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții lor private; întrucât, în raportul său, Comisia a exprimat, în unanimitate, avizul că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție; întrucât în cea de-a 475-a ședință a Deputaților Miniștri, care a avut loc în 15 mai 1992, Comitetul de Miniștri, care a votat în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (1) din Convenție, și care a fost de acord cu avizul exprimat de Comisie, a considerat că în acest caz a existat o încălcare a art. 8 din Convenție; având în vedere decizia luată de Comitetul de Miniștri la a 498-a ședință și adoptată la 21 septembrie 1993, de a autoriza, la cererea Guvernului Țărilor de Jos, publicarea raportului adoptat de Comisie în acest caz; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamanților, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 16 februarie 1993; întrucât în cea de-a 489-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care este de acord cu propunerile Comisiei, ținute prin decizia adoptată la 9 martie 1993, în conformitate cu art. 32 alin. 2, din Convenția, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească fiecăruia dintre cele zece reclamante ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 1 000 de olandezi ghilderi în ceea ce privește prejudiciile morale, 2 175 olandezi ghilderi, plus V.A.T., în ceea ce privește costurile și cheltuielile, și anume o sumă totală de 31 750 olandezi ghilderi din care 21 750 olandezi ghilderi sunt supuși V.A.T; având în vedere Regulamentul adoptat de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 32 din Convenție; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 15 mai 1992 și 9 martie 1993, având în vedere obligația Țărilor de Jos în temeiul articolului anterior 32, alin. (4) din Convenție să le respecte; constatând că, în circumstanțele cazului, nu s-a ridicat nici o problemă a măsurilor individuale depășite și deasupra satisfăcării juste acordate; Notând cu satisfacție, în ceea ce privește măsurile generale, decizia Diviziei Curții de Administrație a Consiliului de Stat, care a dat efect rapid constatării Comitetului Ministrului cu privire la o încălcare a articolului 8 în acest caz; având în vedere în continuare Rezoluția interimar DH(2000)25 adoptată de Comitetul de Miniștri la 14 Februarie 2000, la a 695-a reuniune în care a luat act de dezvoltarea jurisprudenței și de celelalte măsuri adoptate până în prezent de Țările de Jos pentru a preveni încălcări noi și similare (a se vedea apendicele) și în care a hotărât să revină la acest caz cel târziu în prima sa reuniune din 2001; întrucât, în urma adoptării acestei Rezoluții provizorii, guvernul a furnizat în consecință Comisiei informații suplimentare privind măsurile generale suplimentare luate pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale acestui caz (acesta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere faptul că, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților suma prevăzută în decizia din 9 martie 1993, Declarații, după examinarea măsurilor luate de Țările de Jos, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenție în acest caz. Apendice la Rezoluția CM/ResDH(2007)86 Informații furnizate de Guvernul Țărilor de Jos în cursul examinării cazului R.V. și al altor cazuri de către Comitetul de Miniștri Încălcarea articoluluiui 8 în cazul R.V. și al altor cazuri a fost datorată faptului că Decretul regal din 5 august 1972 privind serviciile de informare și securitate nu a indicat în termeni suficient de clare circumstanțele în care și condițiile în care autoritățile au fost împuternicite să efectueze măsuri de supraveghere secretă. ) a intrat în vigoare la 1 februarie 1988. Prezenta lege conține modificări de fond în ceea ce privește condițiile în care informațiile obținute pot fi înregistrate și transmise altor organisme sau persoane. Aceste modificări au fost stabilite în secțiunile 8 și 16 din noua lege. Secțiunea 8 a descris atribuțiile Serviciului Național de Securitate (Binnenlandse Veiligheidsdienst ) și secțiunea 16 se referă la distribuirea informațiilor cu caracter personal către alte părți decât organismele guvernamentale. Cu toate acestea, legea nu a introdus nicio modificare în ceea ce privește circumstanțele în care pot fi desfășurate moduri de supraveghere secrete. Cu toate acestea, la 16 iunie 1994, Divizia de drept administrativ a Consiliului de Stat (Afdeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ) a hotărât că art. 8 și art. 16 din Legea privind serviciile de informare și securitate trebuie să rămână inaplicabile, deoarece acestea nu sunt în conformitate cu art. 8 din Convenție. În conformitate cu Divizia, secțiunea 8 nu a fost clară cu privire la circumstanțele în care ar putea fi colectate informații și cu privire la mijloacele prin care aceste informații ar putea fi colectate. Secțiunea 16 a făcut trimitere implicită la secțiunea 8 și a fost, prin urmare, considerată și inaplicabilă. În decizia sa, Divizia a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene, în special cazul Leander, cazul KLass, cazul Malone și cazul Duminica Times. După această decizie, cererile de acces la dosarele serviciilor de securitate au fost examinate în conformitate cu Legea privind informațiile guvernamentale (Accesul public) (Wet openbaarheid van bestuur; Wob În urma acestei decizii, la 29 mai 2002, a intrat în vigoare o nouă lege, Actul privind serviciile de informații și securitate 2002 (Wet op de inlichtingen- en voilgheidsdiensten 2002; Wiv 2002; Întârzierea dintre decizia Diviziei și promulgarea noului lege se explică parțial prin numeroase modificări ale legii făcute de guvern, numeroase modificări ale legii formulate de Parlament și printr-o procedură de notificare a Uniunii Europene întârziată, toate în cursul examinării proiectului de lege. Prezenta lege a fost concepută mai bine pentru a formula circumstanțele și condițiile în care autoritățile sunt împuternicite să efectueze măsuri de supraveghere secretă și să furnizeze o nouă procedură privind cererile de acces la dosarele serviciilor de securitate. Actul prevede în special o definiție a persoanelor care pot fi supuse măsurilor de supraveghere secretă și conține o descriere a mijloacelor de utilizare în acest scop. Procedura de tratare a cererilor de acces la serviciile de securitate este descrisă în Act, precum și în instanța competentă de a primi apel. Actul stabilește obligația serviciilor de securitate de a publica un raport anual care este prezentat Parlamentului, în care sunt descrise domenii de atenție specifică a serviciilor pentru anul trecut și următor. Un articol despre raportul Comisiei în acest caz a fost publicat într-un ziar național (NRC Handelsblad ) la 16 aprilie 1993. Guvernul Țărilor de Jos consideră că măsurile adoptate vor preveni noi încălcări asemănătoare celor constatate în acest caz. Guvernul consideră, în consecință, că Țările de Jos și-au respectat obligația în temeiul articolului 32 din Convenție.