ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2022

Ședința publică din data de 28 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, a solicitat:

(i) anularea parțială a Deciziei nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC în soluționarea contestației depuse de A. S.R.L. împotriva Deciziei ANAF-Brașov nr. x/29.09.2017 cu privire la suma totală de 3.367.793 RON compusă din impozit pe profit în cuantum de 1.882.659 RON rezultat din ajustarea, de către organele fiscale, a prețurilor de vânzare a unor vehicule către societatea afiliată B., la nivelul anilor 2013 și 2014 și din respingerea caracterului deductibil al serviciilor de consultanță și management; TVA în cuantum de 223.747 RON rezultat din respingerea dreptului de deducere a TVA aferent achizițiilor de servicii de management și consultanță în perioada supusă inspecției fiscale; obligații de plată accesorii aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în cuantum de 971.877 RON compusă din dobânzi în cuantum de 623.925 RON și penalități de întârziere în cuantum de 347.962 RON; obligații de plată accesorii aferente TVA stabilită suplimentar în cuantum de 263.203 RON, compusă din dobânzi în cuantum de 197.380 RON și penalități de întârziere în cuantum de 65.823 RON; penalități de nedeclarare în cuantum de 26.307 RON;

(ii) anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/29.09.2017 emisă de ANAF-Brașov cu privire la obligațiile de plată principale stabilite ca urmare a soluționării contestației, astfel cum au fost menționate în cadrul capătului de cerere anterior, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/29/09/2017;

(iii) anularea parțială a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 422/09.11.2017 cu privire la obligațiile de plată accesorii stabilite în sarcina reclamantei ca urmare a soluționării contestației;

(iv) anularea parțială a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 422/09.11.2017 cu privire la obligațiile de plată accesorii stabilite ca urmare a soluționării contestației;

(v) exonerarea societății A. de la plata sumei totale de 3.367.793 RON stabilite prin Decizia de impunere și Decizia în soluționarea contestației, impuse în baza actelor administrativ fiscale netemeinice si nelegale;

(vi) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 73 din 14 august 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș:

(i) a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov prin DGREF Brașov;

(ii) a anulat în parte Decizia nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC precum și Decizia de impunere nr. x/29.09.2017, în ceea ce privește sumele stabilite cu titlu de impozit pe profit, aferent veniturilor stabilite suplimentar în sumă totală de 10.550.180 RON, ca urmare a ajustării de către organele fiscale, a prețurilor de vânzare a unor vehicule către societatea afiliată B., la nivelul anilor 2013 și 2014;

(iii) a anulat parțial Decizia nr. 234/11.05.2018 precum și Decizia referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 422/29.09.2017, în ceea ce privește obligațiile de plată accesorii stabilite în raport de impozitul pe profit corespunzător veniturilor stabilite suplimentar în sumă totală de 10.550.180 RON;

(iv) a respins cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC precum și a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2017, în ceea ce privește suma de 932.277 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru care s-a stabilit impozit pe profit aferent cheltuielilor de management și consultanță și TVA în cuantum de 223.747 RON și obligații de plată accesorii debitelor anterior indicate;

(v) a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii prin DGREF Brașov la plata către reclamanta A. S.A a sumei de 20.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, constând în onorariu avocațial (20.000 RON) și taxa de timbru în cuantum de 350 RON.

Prin încheierea de cameră de consiliu nr. 48 din 16 septembrie 2019, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței civile nr. 73/14.08.2019, în alineatul al IV-lea, în sensul că suma de 932.277 RON reprezintă cheltuieli nedeductibile pentru care s-a stabilit impozit pe profit aferent cheltuielilor de management și consultanță.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administratia pentru Contribuabili Mijlocii Brașov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare:

- admiterea acțiunii în anulare formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 234/11.05.2018 emisă de ANAF-DGSC, precum și a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2017 emisă de ANAF-Brașov în ceea ce privește suma de 932.277 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile pentru care s-a stabilit impozit pe profit aferent cheltuielilor de management și consultanță și TVA în cuantum de 223.747 RON și obligații de plată accesorii acestor debite;

- admiterea cererii privind obligarea ANAF-DGSC și ANAF-Brașov la suportarea cheltuielilor solicitate în fața instanței de fond privind onorariul de expert suportat de reclamantă în cunatum de 8.925 RON, precum și diferența de onorariu de avocat în cuantum de 27.063,89 RON respins de către instanța de fond cu privire la această parte a acțiunii în anulare formulată de reclamantă.

De asemenea, a solicitat obligarea ANAF-DGSC și ANAF-Brașov la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod eronat, instanța de fond a considerat că societatea C. (în prezent, D.) a prestat reclamantei numai servicii de management și consultanță astfel încât ar fi aplicabile dispozițiile pct. 41 lit. a) tezele I și II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, validând astfel în mod eronat concluziile pârâtelor că cheltuiala suportată de către reclamantă cu aceste servicii în valoare de 932.277 de RON și TVA aferentă în sumă de 223.447 de RON ar reprezenta o cheltuială nedeductibilă.

De asemenea, instanța de fond, în mod eronat, a înlăturat concluziile raportului de expertiză administrat în prezenta cauză cu privire la cheltuielile cu serviciile prestate de către D., câtă vreme concluziile raportului de expertiză au fost clare în sensul că aceasta nu a prestat reclamantei servicii de management și consultanță, ci acestea fac parte din categoria "altor servicii" de execuție curentă a activităților unei societăți comerciale, iar acestea au contribuit la desfășurarea activității sale.

În subsidiar, în cazul în care instanța va considera că serviciile prestate de către D. reprezintă exclusiv servicii de consultantă și management, contrar susținerilor instanței de fond, reclamanta a demonstrat, prin probele de la dosar, că serviciile prestate de către D.. au fost necesare pentru desfășurarea activității sale, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzut de pct. 48 din Normele metodologice, astfel cum în mod corect și expertiza judiciară efectuată în cauză a concluzionat.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat, în ceea ce privește stabilirea unei baze impozabile suplimentare reprezentând profit impozabil în sumă de 25.866.212 RON, că reclamanta a înregistrat de la înființare (1998), pierdere la finele fiecărui an și nu a plătit niciodată impozit pe profit, chiar dacă din anul 2012 a realizat profit, din cauza pierderilor acumulate în anii precedenți a încheiat exercițiul financiar în minus și nu a datorat impozit pe profit la bugetul de stat.

Referitor la diferențele de venituri impozabile în sumă de 8.520.859 RON (2013) și în sumă de 2.029.321 RON (2014) stabilite ca urmare a analizării prețurilor de transfer privind vânzarea de mijloace de transport către societatea afiliată B., recurenta-pârâtă a arătat că

Organele de inspecție fiscala au verificat dacă preturile de transfer practicate de reclamantă sunt prețuri de piață astfel cum sunt definite la art. 19 alin. (5) din Legea nr. 571/2013.

Având în vedere ca reclamanta a avut tranzacții cu bunuri către societatea afiliată, conform metodologiei de control a dosarului preturilor de transfer, metoda cea mai adecvată pentru aceste tranzacții s-a considerat ca fiind metoda comparării preturilor.

Ca urmare, potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) lit. a) coroborate cu cele ale art. 58 din Legea nr. 207/2015, prin adresa nr. x/19.07.2017 s-au solicitat de la E. informații referitoare la preturile practicate în tranzacții ce au ca obiect vânzarea de autotractoare E. si semiremorci F., luând in considerare parametrii tehnici menționați în anexă.

Analizând contractele încheiate având ca obiect de vânzare de autocamioane și semiremorci în condițiile de derulare a contractelor a rezultat:

"Cumpărătorul cumpăra autovehiculul în stare văzuta si probata."

Totodată, din Dosarul preturilor de transfer au rezultat următoarele aspecte "În vederea îndeplinirii criteriilor de fiabilitate impuse de cumpărătorul final societatea A. S.A. trebuia să asigure desfășurarea în bune condiții a lucrărilor de întreținere necesare. Aceasta funcție este îndeplinita de societatea A., care prin intermediul personalului calificat împărțit în cadrul departamentelor specializate, are rolul de a asigura desfășurarea activității de transport fără ca aceste lucrări de reparații să împiedice onorarea prompta comenzilor."

Având in vedere cele prezentate si faptul ca, în anul 2013, intimata a suportat și a înregistrat în evidenta financiar-contabilă cheltuieli operaționale privind reparații și întreținerea rezultate din pregătirea camioanelor pentru vânzare, operațiuni prezentate și în completarea Dosarului preturilor de transfer a căror valoare este de 16.406.492 RON, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a vândut autocamioanele în stare foarte bună, respectiv calitate tehnică și calitate estetică bună către societatea afiliată, totuși a aplicat pentru aceste vânzări prețul minim de piață.

La ajustarea diferențelor prețului de piață care pot afecta nivelul de preț, cum sunt calitatea produsului, nivelul pieței, termenii si condițiile contractuale ale tranzacțiilor dintre persoanele afiliate, s-a procedat la o comparare care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite preturile de piața, luând in considerare toate elementele de comparabilitate.

În acest sens, s-a efectuat compararea preturilor practicate de reclamantă cu preturile de piață evidențiate în adresa furnizata de E., pentru fiecare autotractor.

Astfel, pe anul 2013 s-a stabilit o diferență în valoare de 8.520.859 RON între prețurile de vânzare practicate de reclamantă către societatea afiliată și prețurile efective de piață, respectiv pe anul 2014 stabilindu-se diferența de preț în sumă de 2.029.321 RON, cu care a fost majorat profitul impozabil.

3.3. Prin recursul formulat de pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta a avut tranzacții cu bunuri către societatea afiliată. În aceste condiții, conform Metodologiei de control a dosarului prețurilor de transfer, metoda aplicată recomandată pentru aceste tranzacții este metoda comparării prețurilor.

Deoarece reclamanta nu a aplicat metoda cea mai indicată pentru tranzacțiile de bunuri, organele fiscale au luat în considerare precizările Metodologiei de control a dosarului prețurilor de transfer și, potrivit art. 55 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 58 din Legea nr. 207/2015, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, respectiv stabilirea și calcularea prețului de piață.

4.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare la recursurile formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin DGRFP Brașov, prin care a solicitat în principal, admiterea excepției nulității recursurilor, iar în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate.

4.2. Recurenta-pârâtă Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare față de recursul reclamantei A. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei A. S.A..

II. Soluția instanței de recurs

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursurilor declarate de pârâtele ANAF și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin DGRFP Brașov.

Recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recursul formulat de pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurentele-pârâte au arătat considerentele pentru care apreciază că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cuprinde motive străine de natura cauzei. Aceste considerente au fost prezentate anterior la punctele 3.2 și 3.3.

De aceea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursurilor declarate de pârâtele ANAF și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov prin DGRFP Brașov, ca neîntemeiată.

1.1. Recursurile formulate de recurentele-pârâte ANAF și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin DGRFP Brașov

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov prin DGRFP Brașov, în recursul său, Înalta Curte observă că deși acest motiv de recurs este menționat la începutul cererii de recurs nu este analizat ulterior. Având în vedere acest aspect, precum și faptul că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, iar aceste motive nu sunt contradictorii și au legătură cu situația din speță, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte ANAF și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin DGRFP Brașov, Înalta Curte observă că problema în discuție este ajustarea prețurilor practicate în vânzarea unei flote de vehicule de către reclamantă către societatea afiliată B. la nivelul anilor 2013-2014. Organele de inspecție fiscală au apreciat că metoda comparării prețurilor ar fi mai avantajoasă decât metoda cost-plus, aceasta din urmă fiind metoda în baza căreia s-a efectuat tranzacția.

Potrivit pct. 33 din Normele Metodologice ale Legii nr. 571/2003, "În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în vedere următoarele elemente: a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în care sunt stabilite prețurile supuse liberei concurențe pe piețe comparabile din punct de vedere comercial; b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din funcționarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacții supuse liberei concurențe; c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea obținerii comparabilității; d) circumstanțele cazului individual; e) activitățile desfășurate efectiv de diferitele persoane afiliate; f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date ale pieței și ale activității contribuabilului; g) documentația care poate fi pusă la dispoziție de către contribuabil."

Pe de altă parte, în baza dispozițiilor Ordinului 442/2016 punctul B 13 lit. f), datele utilizate de organele fiscale trebuie să fie disponibile contribuabilului.

Organele fiscale au ales și utilizat metoda comparării prețurilor exclusiv în baza unei adrese comunicate de E..

Înalta Curte apreciază că această adresă nu putea fi avută în vedere deoarece datele cuprinse în ea nu se aflau la dispoziția reclamantei, de vreme ce adresa a fost emisă la 03.08.2017, fiind ulterioară momentului alegerii metodei adecvate pentru a calcula prețul tranzacției între afiliați (anul 2014). De aceea, metoda comparării prețurilor aleasă exclusiv în baza acestei adrese nu este justificată, încălcând prevederile pct. 33 lit. b) din Normele Metodologice ale Legii nr. 571/2003 și punctul B 13 lit. f) din Ordinul nr. 442/2016.

În al doilea rând, potrivit pct. 25 din Normele Metodologice pentru a utiliza metoda comparării prețurilor este necesar să fie avută în vedere vânzarea de produse comparabile, în cantități comparabile.

Din cuprinsul anexei 9 la RIF rezultă că vânzările de vehicule din perioada 2013-2014 reprezintă o vânzare de flotă.

Înalta Curte consideră că organele fiscale au greșit, neluând în considerare faptul că există împrejurări de natură a determina reducerea prețului menționat în adresă, anume faptul că s-a vândut o flotă de vehicule și că în perioada de utilizare, vehiculele au beneficiat de reparații. Cu toate acestea, organele fiscale au apreciat, nejustificat, că vehiculele au fost vândute în stare foarte bună, respectiv calitate tehnică și calitate estetică bună și s-au orientat spre maximul prețului menționat în adresă.

În al treilea rând, organele fiscale nu au motivat corespunzător alegerea unei alte metode decât cea prezentată în cadrul dosarului prețurilor de transfer și nici nu au prezentat argumente pentru a înlătura apărările reclamantei privind caracterul inadecvat al metodei comparării prețurilor, cu atât mai mult cu cât metoda comparării prețurilor se întemeiază pe date necunoscute reclamantei în anul 2014, data alegerii metodei mai adecvate de stabilire a prețului între afiliați și nu sunt respectate criteriile impuse de legiuitor cu privire la caracterul comparabil al produselor.

Cu privire la criticile aduse de recurente cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte observă că onorariul avocatului reclamantei a fost de 47.063,89 RON, fiind iar pârâtele au fost obligate la plata unei sume de 20000 RON din acest onorariu ca urmare a admiterii în parte a pretențiilor reclamantei. În mod legal, prima instanță a aplicat dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., acordând onorariul avocatului reclamantei proporțional cu măsura în care a fost admisă cererea reclamantei, ținând seama de raportul dintre obligațiile fiscale suplimentare pentru care s-a dispus anularea actelor contestate și cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare pentru care au fost menținute actele atacate.

Înalta Curte apreciază că suma de 20000 RON nu este vădit disproporționată nici în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, nici în raport cu activitatea desfășurată de avocat, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

1.2. Recursul formulat de recurenta-reclamantă A. SA

Organele fiscale nu au recunoscut dreptul de deducere al cheltuielilor cu serviciile de management și consultanță, deoarece, pe de o parte, prestarea acestor servicii nu este justificată (nu rezultă în concret activitățile prestate în condițiile în care reclamanta dispune de personal propriu și totodată are încheiate alte contracte pentru servicii de consultanță fiscală) iar, pe de altă parte, faptul că aceste servicii nu ar fi fost necesare dacă reclamanta ar fi fost o persoană juridică independentă.

Potrivit, în pct. 41 din H.G. nr. 44/2004 în aplicarea art. 11 din Codul fiscal, "În cazul serviciilor de administrare și conducere din interiorul grupului se au în vedere următoarele: a) între persoanele afiliate costurile de administrare, management, control, consultanță sau funcții similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul societății-mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o remunerație pentru aceste activități, în măsura în care baza lor legală este relația juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entități. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entități furnizează în plus servicii persoanelor afiliate sau dacă în prețul bunurilor și în valoarea tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare și serviciile sau costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către o filială care folosește aceste servicii luând în considerare relația juridică dintre ele, numai pentru propriile condiții, ținând seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă; b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existență a serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc doar serviciile care au fost prestate în fapt."

Din examinarea acestui text de lege rezultă că nu sunt supuse deducerii cheltuielile cu serviciile care nu ar fi fost folosite dacă reclamanta ar fi fost o persoană independentă, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de pct. 41 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 pentru deducerea acestor cheltuieli.

Pornind de la necesitatea îndeplinirii acestei condiții, Înalta Curtea observă că reclamanta este societate afiliată în grupul WABERER și este supusă consolidării situațiilor financiare din grup, aspect ce presupuse că societatea-mamă are obligația de a întocmi situații financiare consolidate. D. acționează în cadrul grupului în domeniul gestiunii contabile (consolidare financiară la nivelul grupului, monitorizare respectare norme interne la nivelul grupului pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate la nivelul grupului) al resurselor umane (cu rol de decizie în ceea ce privește repartizarea persoanelor în funcții de conducere și a pozițiilor cheie la nivelul societăților din cadrul grupului) dar și în ceea ce privește controlul participanților (coordonarea, susținerea și administrarea societăților din grup în sensul îndeplinirii obiectivelor la nivelul grupului). Fiind responsabilă cu asigurarea finanțării, își asumă riscul privind rata dobânzii și din datele dosarului prețurilor de transfer rezultă că în perioada 2011-2014 reclamanta a beneficiat de un împrumut de la D. cu rata dobânzii stabilită la 1M EURIBOR +3,9%.

În mod legal, prima instanță a reținut că facturile din anexa 12 RIF privesc servicii de management și consultanță (și nu servicii de contabilitate financiară, așa cum reține expertul judiciar), de vreme ce părțile au stabilit natura acestor servicii în sensul că sunt servicii de management și consultanță. Aceste facturi privesc prestări servicii de contabilitate care consemnează ca principala activitate strângerea rapoartelor de activitate lunară la nivel de grup, pregătirea pachetelor de rapoarte consolidate, evaluarea rezultatului consolidat la nivel de grup.

De aceea, Înalta Curte apreciază că aceste facturi se referă la o activitate desfășurată în interesul Grupului. Ținând seama de faptul că revine societății-mamă obligația de a întocmi situații financiare consolidate, iar D. și-a asumat rolul de monitorizare a respectării normelor interne la nivelul grupului pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate la nivelul grupului, aceste costuri nu ar fi fost suportate de reclamantă dacă ar fi fost persoană independentă.

De asemenea, înscrisurile prin care se dovedește prestarea serviciilor financiare, reprezintă, în cea mai mare parte, un "calcul la zi a dobânzii creditului și trimiterea către A.". Având în vedere că aceste servicii privesc creditul acordat de D. reclamantei, Înalta Curte consideră că urmărirea acestuia și verificarea constantă a dobânzii revine D., care și-a asumat riscul privind rata dobânzii.

Cu privire la condiția referitoare la caracterul necesar al cheltuielilor cu serviciile de management și consultanță (pct. 48 din H.G. nr. 44/2004), Înalta Curte observă că, pentru prestarea serviciilor de contabilitate/financiare determinate de activitatea curentă a reclamantei, privită ca persoană juridică independentă, aceasta a avut permanent în derulare contracte pentru servicii de asistență fiscală, contabilă și juridică (contract încheiat cu societatea G. S.R.L., care a facturat servicii de consultanță pe bază de abonament conform contract prestări de servicii din data de 23.04.2009).

Având în vedere că obiectul contractului-cadru îl constituie acordarea serviciilor de asistență în domeniul impozitelor și asistența în contabilitate, dar și aspecte de drept statutar sau reglementări valutare, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a probat necesitatea prestării de către D. a unor servicii financiar-contabile suplimentare, determinate de activitatea curentă, cu atât mai mult cu cât din anul 2011 reclamanta oferă asemenea servicii unor alți membri ai Grupului, H. S.R.L. și I. S.R.L.

De aceea, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor declarate de pârâtele ANAF și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov prin DGRFP Brașov, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 73 din data de 14 august 2019 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Brașov prin DGRFP Brașov împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.