ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2591/2023

Ședința publică din data de 16 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către S.C. A. S.A. în contradictoriu cu ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și DGRFP Brașov și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 iunie 2020 sub nr. x/2020 s-a solicitat anularea în parte ca neîntemeiată a constatărilor precum și a obligațiilor de plată suplimentar stabilite în Decizia de impunere nr. x/16.02.2015 și în R.I.F. nr. F-MS 6/706 02.2015 cu privire la impozitele, taxele și accesoriile calculate suplimentar, reglementate de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare și în consecință, anularea dispoziției de virare, la bugetul statului, a următoarelor sume din actele administrative fiscale menționate, după cum urmează: - 5.911.974 RON impozit profit; - 9.648.258 RON TVA;- 4.491.164 RON impozit pe dividende;- 14.080.987 RON dobânzi-majorări de întârziere; - 3.722.488 RON penalități de întârziere

De asemenea, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 420/21.10.2019 privind soluționarea contestației formulate de A. S.A. - în reorganizare judiciară, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala sub nr. A-SLP 794/21.04.2015 și reînregistrată sub nr. A-SLP 669/12.06.2019.

Prin sentința nr. 36 din 2 iunie 2021 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. (cu sediul în Tg. -Mureș, jud. Mureș și cu adresa de corespondență în Tg. -Mureș) prin administrator special și administrator judiciar B. (cu sediul în Tg. Mureș, jud. Mureș) în contradictoriu cu pârâtele ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (cu sediul în București) și DGRFP Brașov (cu sediul în Brașov, jud. Brașov).

Anulează în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 420/21.10.2019 emisă de DGSC din cadrul ANAF și Decizia de impunere nr. x/16.02.2015, dar și RIF nr. x/06.02.2015 emise de DGRFP Brașov - AJFP Mureș în ceea ce privește următoarele obligații fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei, dar și a accesoriilor aferente acestor obligații:

- impozit pe profi în cuantum de 303.195 RON și TVA în cuantum de 553.171 RON, în ceea ce privește constatările cuprinse la pct. a) din RIF (actele urmând a rămâne valabile până la concurența sumei de 3.164.950 RON impozit pe profit și 4.269.054 RON TVA)

- impozit pe profit în cuantum de 1.056.480 RON și TVA în cuantum de 1.245.570 RON, în ceea ce privește constatările cuprinse la pct. b) din RIF

- impozit pe profit în cuantum de 1.132.144 RON și TVA în cuantum de 1.314.215 RON, în ceea ce privește constatările cuprinse la pct. c) din RIF

- impozit pe profit în cuantum de 5.562 RON, în privința constatărilor cuprinse la pct. p) din RIF (rămânând valabile actele fiscale pentru suma de 25.299 RON)

- impozit pe dividende în cuantum de 4.491.164 RON.

Menține în rest actele fiscale atacate, respingând restul pretențiilor reclamantei.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.".

Împotriva sentința nr. 36 din 2 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar cabinete asociate de practicieni în insolvență B. și C. și pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș în nume propriu și pentru D.R.V. Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar cabinete asociate de practicieni în insolvență B. și C. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, admiterea în totalitate a acțiunii formulate si implicit anularea Deciziei nr. 420/21.10.2019 privind soluționarea contestației formulate, anularea în parte a Deciziei de impunere x/16.02.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/70602.2015.

În motivarea recursului a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (6) și pct. (8) din C. proc. civ., respectiv instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Mai exact, instanța de fond a procedat la interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește derularea Contractului de colaborare nr. x/18.05.2010 încheiat cu D., fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că în lipsa semnăturii aplicate pe convenție, Contractul de colaborare nr. x/18.05.2010 nu a fost asumat de numitul D., deși acesta a primit prin virament bancar suma de 140.000 Iei stabilită prin contract.

Astfel, consideră că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1178 și art. 1179 din C. civ.

Potrivit art. 1178 din C. civ.: "Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă", iar potrivit art. 1179 alin. (2) din C. civ.: "în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile".

Din interpretarea coroborată a celor două dispoziții legale menționate anterior, rezultă că de fiecare dată când legea nu impune pentru un act juridic anumite condiții de formă, acesta se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților, forma scrisă a actului juridic având doar rolul de a proba existența acordului de voință.

Astfel, deși legea nu impunea obligatoriu ca acordul de voință dintre recurent și numitul D. să îmbrace forma scrisă, părțile au încheiat Contractul de colaborare nr. x/18.05.2010.

Lipsa semnăturii nu conduce la "anularea" acordului de voință, ci doar la necesitatea coroborării înscrisului doveditor al operațiunii cu alte mijloace de probă în dovedirea existenței acestuia. Mai exact, potrivit normelor legale în materie, înscrisul sub semnătură privată, nesemnat de una dintre părți reprezintă un început de dovadă scrisă, care face dovada celor cuprinse în conținutul său prin completarea și cu alte mijloace de probă.

În cazul de față, Contractul de colaborare nr. x/18.05.2010 completat prin înscrisul reprezentat de Ordinul de plată nr. x din 23.05.201 1 face deplină dovadă în ceea ce privește acordul de voință al părților.

Prin urmare, înregistrarea de către recurentă a sumei în cuantum de 140.000 RON în baza Contractului de colaborare nr. x/18.05.2010 cu titlu de cheltuieli de reclamă și publicitate este în concordanță cu prevederile legale incidente în domeniul fiscal, respectiv cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal - art. 21 alin. (1) și alin. (2) lit. d), cheltuiala în cauză întrunind condițiile de deductibilitate prevăzute de lege.

Instanța de fond, prin aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material menționate anterior, a reținut în mod greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin, (2) lit. d) din Legea nr. 271/2003 privind Codul fiscal referitoare la deductibilitatea sumei în cuantum ele 140.000 RON cu litiu de cheltuieli de reclamă și publicitate.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere susținerile recurentei și nu a motivat în niciun fel înlăturarea acestora cu privire la operațiunile economice desfășurate cu societățile E. S.R.L., F. S.R.L. și G. S.R.L. Sibiu, cu privire la aceste aspecte fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Facturile emise de emise de E. S.R.L., conform contractului de prestări servicii dintre parți, înregistrate în evidenta contabila a S.C. A. S.A., reprezentând lucrări pregătire șantier nivelări, excavări, constituie document justificativ al acestor prestări, operațiunea având scop economic.

Pentru aceste motive, a arătat instanței de fond că în opinia recurentei este neîntemeiată stabilirea suplimentară a bazei impozabile în suma de 167.730 RON si a impozitului pe profit suplimentar în suma de 26.837 RON, solicitând anularea acestor sume.

Instanța de fond nu a analizat si nu a motivat în niciun fel aceste aspecte, nu a oferit nicio explicație pentru motivul înlăturării acestor susțineri, preluând răspunsul formulat de expertul judiciar desemnat în cauză prin raportul de expertiză contabilă judiciară, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În mod similar, instanța de fond nu a avut în vedere aspectele învederate de recurentă prin acțiunea introductivă referitoare la operațiunile desfășurate cu societatea F. S.R.L. și nu a motivat soluția prin raportare la acestea, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Organele fiscale în mod greșit au stabilit impozite suplimentare prin faptul ca bunurile nu ar fi în patrimoniul societății. Din actele fiscale ale societății rezulta foarte clar ca o parte din bunuri sunt mobile, si se afla în patrimoniul societății, respectiv în construcția speciala pentru desfășurarea unei activități economice a societății, respectiv carmangerie. în mod greșit organul fiscal a menționat faptul ca în extrasul de carte funciara nu apare S.C. A. S.A., fapt ce ar deduce ca acesta construcție demontabila nu-i aparține. Nu aparține într-adevar terenul pe care a fost edificata construcția dar acesta nu a făcut obiectul unor investiții efectuate de care societatea S.C. A. S.A., înscrierea în Cartea Funciara a imobilului pe numele S.C. A. S.A. este la latitudinea societalii care analizează daca acea construcție demontabila o va menține pe acel teren, sau o va monta într-o altă locație, unde a achiziționat terenul, respectiv pe strada x, după reglementarea situației juridice a terenului, privind trecerea acestuia din extravilan în intravilanul Municipiului Tg. Mureș.

În mod similar, instanța ele fond nu a avut în vedere aspectele învederate de recurentă prin acțiunea introductiva referitoare la operațiunile desfășurate cu societatea G. S.R.L. Sibiu și nu a motivat soluția prin raportare la acestea, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește necesitatea auditului, serviciile de audit sunt cele mai de încredere surse de informare pentru utilizatorii situațiilor financiare datorita caracterului independent al certificării. De asemenea, obiectivul auditului este acela de a detecta erorile, proces ce implica verificarea detaliata a tuturor operațiunilor, efectuate de către entitate si a modului de înregistrare a acestora din punct de vedere contabil.

Din analiza dispozițiilor art. 3 din OMFP nr. 3055/2009 rezultă că recurenta a avut obligația de a fi supusă auditului, astfel încât cheltuielile pe care această procedură le indică au fost necesare.

Având în vedere cele mai sus arătate, în opinia sa, contrar celor reținute de instanța de fond, nu s-au încălcat prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, deoarece serviciile aferente documentelor justificative respectiv a contractului si facturilor cu societatea S.C. G. S.R.L. Sibiu, s-au executat, urmând finalizarea acestora pana la depunerea situațiilor financiare.

Și în ceea ce privește soluția cu privire la operațiunile desfășurate cu societatea G. S.R.L. SIBIU, instanța de fond nu a motivat soluția adoptată, preluând în totalitate explicațiile din raportul de expertiză de specialitate contabilă rezultat în urma administrării probei cu expertiza, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 clin C. proc. civ.

Raportat la aceste aspecte, menționează că, în opinia sa este necesar ca o hotărâre judecătorească să cuprinsă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze la atât la susținerile și apărările părților, cât și Ia dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Prin hotărârea sa, instanța de fond a procedat la -admiterea în parte a acțiunii formulate, achiesând la concluziile raportului de expertiză, fără însă a prezenta propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea soluției și fără a înlătura fiecare dintre criticile aduse de subscrisa actelor administrativ fiscale contestate.

În acest sens, înțelege să invoce și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care în situații similare Înalta Curte a concluzionat că sunt nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței nr. 36/2021 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea rejudecării și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate și implicit anularea Deciziei nr. 420/21.10.2019 privind soluționarea contestației formulate, anularea în parte a Deciziei de impunere x/16.02.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/70602.2015.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile cuprinse în art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și art. 1178 și 1179 din C. civ.

3.2. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, a solicitat, prin recursul promovat, - admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea în totalitate a acțiunii promovată de reclamanta - inti­mată

Consideră sentința criticabilă în parte prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ca fiind în parte netemeinica și lipsită de argumente legale suficiente, instanța de fond nearătând în concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluției atacate fiind data cu aplicarea greșita a normelor de drept material.

În legătură cu modalitatea concretă de stabilire a obligațiilor fiscale suplimentare, reprezentând TVA și impozit pe profit, expertul contabil în mod corect a statuat prin raportul de expertiză că aceste obligații au fost corect calculate și stabilite.

Cu toate acestea, instanța de fond în mod nejustificat a reținut că organele fiscale au stabilit obligații fiscale aferente anului 2008 cu încălcarea termenului de prescripție de 5 ani pentru stabilirea obligațiilor fiscale, conform prevederilor art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din care rezultă că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani cu excepția cazului în care legea dispune altfel, iar termenul începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, iar în consecință, vor fi anulate obligațiile fiscale aferente anului 2008, în sumă de 303.195 RON impozit pe profit și 553.171 RON TVA, precum și accesoriile aferente acestora.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, a învederat că taxa pe valoarea adăugata analizata vizează perioada 01.01.2009 - 30.09.2014, iar instanța de fond greșit a anulat în parte din suma stabilită suplimentar cu titlu de TVA în valoare totala de 3.468.145 RON (aferentă perioadei 01.01.2009 - 30.09.2014), suma de 551.171 RON, reținând în mod eronat ca acesta este aferenta perioadei 01.10.2008 -31.12.2008, când în fapt aceasta perioada nu a fost avizata așa cum rezulta și din Avizul de inspecție fiscala anexat Raportului de inspecție fiscala, și în consecința inspecția fiscala asupra obligației fiscale reprezentând taxa pe valoarea adăugata a vizat perioada fiscala 01.01.2009 - 30.09.2014. iar în totalul diferențelor de obligații fiscale reprezentând taxa pe valoarea adăugata, stabilite cu ocazia inspecției fiscale nu sunt incluse sume aferente perioadei 01.10.2008 - 31.12.2008 .

Prin urmare, solicita casarea în parte a hotărârii și în ceea ce privește anularea sumei de 551.171 RON reprezentând taxa pe valoarea adău­gata, întrucât așa cum am mai precizat instanța în mod eronat a reținut ca este aferentă unei perioade prescrise (01.10.2008-31.12.2008), deși aceasta perioada nu a fost avizată și implicit nu a făcut obiectul inspecției fiscale, iar sumele stabilite cu titlu de TVA sunt aferente perioadei avizate/verifi­cate. respectiv 01.01.2009 - 30.09.2014 și nu au nici o legătură cu anul 2008.

Relativ la impozitul pe profit, instanța de fond, pe lângă faptul ca a reținut greșit că pentru perioada (01.10.2008 -31.12.2008), aferentă trimestrului IV 2008, impozitul pe profit, este prescris dreptul organului fiscal de a mai stabili obligații fiscale suplimentare, a dispus eronat anularea unei sume mai mari reprezentând impozit pe profit aferent perioadei indicate, deși din Anexa nr. 3 la Raportul de inspecție fiscala, rezulta în mod clar și fără echivoc că a fost stabilit un impozit pe profit su­plimentar în suma de 134.571 RON (41.080 RON + 42.799 RON + 50.692 RON) si nu de 303.195 RON, astfel cum a reținut instanța.

Astfel, raportat la aspectele învederate, rezulta că în mod legal au fost stabilite obligațiile fiscale suplimentare pentru întreaga perioada verificata, reprezentând impozit pe profit în suma de 3.468.145 RON si TVA în suma de 4.822.225 RON, motiv pentru care solicita casarea în parte a hotărârii criticate și menținerea în totalitate a actelor administrativ fiscale contestate.

Relativ la obligațiile fiscale contestate si care rezultă din relația contractuală cu H. S.R.L. Târgu-Mureș, contrar celor reținute de către instanța de fond, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Codul fiscal, exercitarea dreptului de deducere a TVA este condiționată și de utilizarea bunurilor si serviciilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale societății.

Astfel, faptul ca bunurile "erau necesare activității economice" si s-ar afla în dotarea complexului I., nu a putut fi luat în considerare de către organele de inspecție fiscala având în vedere cele menționate anterior, respectiv a faptului ca administratorul societății H. S.R.L. nu recunoaște că le-a predat reprezentanților societății A.."precum și a faptului ca nu poate fi stabilita proveniența bunurilor, deoarece A. S.A. nu a efectuat inventarierea patrimoniului pentru anii 2013-2014, astfel ca existența faptica, precum și proveniența legala a bunurilor redate în facturile în cauza, nu poate fi demonstrata cu documente justificative, emiterea facturilor fiind negata de reprezentantul H. S.R.L. .

Simpla înregistrare în contabilitate a facturilor/bonurilor fiscale nu este suficientă pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile, prevederile art. 21, alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare coroborate cu cele ale pct. 44, Titlul II din H.G.. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stipulând că pentru înscrisurile care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ nu se admite deducerea cheltuielilor care concură direct la calculul impozitului pe profit/diminuarea pierderii fiscale.

În mod legal organele fiscale au stabilit o baza impozabila suplimentara în suma de 6.603.000 RON, aferent căreia au calculat un impozit pe profit suplimentar în suma de 1.056.480 RON (6.603.000 RON x 16%).

În aceleași condiții organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferenta operațiunilor în cauza în suma 1.254.570 RON, suma stabilită suplimentar în sarcina societății, motiv pentru care solicita casarea în parte a hotărârii și menținerea actelor contestate și în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar în suma de 1.056.480 RON și taxa pe valoarea adăugată aferenta operațiunilor în cauza în suma î.254.570 RON.

În ceea ce privește operațiunile economice desfășurate cu S.C. J. S.R.L., contrar celor reținute de către instanța de fond, potrivit cărora organele de control nu au dovedit ca aceste bunuri și servicii nu erau necesare, oportune și reale, învederează că din baza de date a Serviciului de înmatriculări Mureș, în legătura cu achizițiile de bunuri (mijloacele de transport) efectuate de către reclamanta A. S.A. în baza facturii nr. x/17.09.2010 emisa de S.C. J. S.R.L., rezulta faptul ca acestea nu erau înmatriculate (fiind radiate) si ca urmare nu erau în patrimoniul S.C. J. S.R.L. la data când s-a emis factura în cauza.

Organele de inspecție fiscala, în mod corect au reținut că nu au fost îndeplinite condițiile de fond pentru deducerea TVA aferenta bunurilor și serviciilor facturate de S.C. J. S.R.L., întrucât aceasta nu au deținut în perioada supusa verificării în patrimoniu mijloacele de transport, nu se poate identifica în ce au constat concret serviciile facturate de S.C. J. S.R.L. (transport utilaje, servicii închiriere, închiriere spațiu pentru depozitarea utilajelor, etc), și drept urmare, societatea supusa verificării nu face nici dovada ca aceste servicii au fost utilizate în operațiunile sale taxabile, respectiv dacă acestea au fost prestate efectiv.

Mai mult, învederează instanței de control judiciar că, aferent facturii nr. x/17.09.2010, emisa de S.C. J. S.R.L., nu a fost stabilită taxa pe valoarea adăugată suplimentara și nici impozit pe profit (așa cum rezulta clar și din cuprinsul Anexei nr. 8 la RIF) având în vedere faptul ca A. S.A nu a dedus taxa pe valoarea adăugată prin decontul de TVA. De asemenea, precizează ca nu a fost stabilit impozit pe profit suplimentar deoarece cele opt autotractoare K. si cinci remorci L. achiziționate cu factura redata, au fost înregistrate în debitul contului 213.01 "Mijloace de transport" și nu au fost identificate cheltuieli cu amortizarea acestora, în consecința presupusele sume cu implicații fiscale determinate de înregistrarea în evidenta contabila a facturii în cauza, nici nu pot face obiectul litigiului, nefiind stabilite în urma inspecției fiscale obligații fiscale suplimentare pe aceasta speța (aferente facturii nr. x/17.09.2010).

Relativ la contractul de împrumut încheiat cu M., organele de inspecție fiscala justificat au stabilit în mod legal venituri din dobânzi suplimentare în suma de 192.884 RON, luându-se în considerare rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâri ale Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, pentru perioada 19.08.2011 - 30.09.2014, precum si de prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, conform căruia "Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale", motiv pentru care solicită casarea în parte a hotărârii și menținerea în integralitate a actelor fiscale contestate.

În ceea ce privește creanțele fiscale stabilite suplimentar de organele fiscale cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, instanța de fond retine că organul fiscal a invocat incidența prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora dividende pot fi considerate și sumele plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, pe de o parte, în folosul personal al participantului la persoana juridică, cu precizarea că toate plățile reținute la acest punct din actele fiscale au fost făcute în favoarea lui N., respectiv în folosul personal al acestuia.

Astfel, în legătura cu tranzacțiile pentru care a fost corect stabilit su­plimentar impozit pe veniturile din dividende în suma de 4.491.164 RON, preci­zează, contrar celor reținute de către instanța de fond că referitor la facturile inregistrate de A. S.A. care au inscrise ca emitent societatea H. S.R.L., pentru care s-au efectuat plați în suma totala de 5.262.180 RON, menționează ca acestea au inscrise la rubrica "Numele delegatului" N., facturile purtând semnătura acestuia. înregistrarea în evidență contabila a A. S.A. a acestor facturi, în lunile septembrie și noiem­brie 2011, s-a făcut în baza unei Note întocmite de N., Președinte al Consiliului de Administrație, în care se mai menționează și faptul ca "se vor înregistra chitanțele cu care au fost achitate facturile mai sus menționa­te sumele achitate fiind decontate din avansuri spre decontare ridicate".

În cea ce privește achiziționarea unui cort de evenimente de la firma O., pentru care societatea a efectuat plați în valoare de 1.117.628 RON, precizează faptul ca factura proforma (Anexa nr. 26 la Raportul de inspecție fiscala) poarta semnătura d-lui N. si este adresata acestuia. De asemenea, Ordinul de plata din data de 29.08.2011, pentru pla­ta sumei de 100.000 eur către firma O., poarta semnătura d-lui N..

Relativ la investițiile în suma de 4.039.465 RON, aferente obiectivului "Cabana de vânătoare situata în loc. Sovata, str. x, f.n.", precizam faptul ca Contractul de cesiune de drepturi și obligații din data de 08.04.2013 (Anexa nr. 29 la Raportul de inspecție fiscala), încheiat intre P. S.R.L., cedent, și Q. S.R.L., cesionar, prin care au fost cesionate cu titlu gratuit autorizațiile de construire, avizele și dreptul de proprietate asupra construcției situate în Sovata, str. x f.n., a fost semnat de d-l N.. Așa cum rezulta din fisa contului 231.8 "Investiții în curs - SO­VATA", investițiile în suma de 4.039.465 RON, efectuate pentru realizarea con­strucției din Sovata, str. x, f.n. au fost inregistrate de A. S.A., plătite de aceasta societate, fiind cesionate cu titlu gratuit către socie­tatea Q. S.R.L.. al cărei capital social, la data cesiunii, era deți­nut în proporție de 95% de asociatul N..

De asemenea, cu privire la sumele evidențiate în contul 231.10 "Inves­tiții în curs-spital", din care s-a achitat parțial suma de 64.000 RON, precizează faptul ca Promisiunea de vânzare cumpărare din data de 31.12.2010 (Anexa nr. 30 la Raportul de inspecție fiscala), incheiata intre R., Promitenta vânzătoare, și P. S.R.L., Promitenta cumpă­rătoare, a fost semnata de d-l N., care la data semnării promisiunii de vanzare-cumpărare deținea 95% din capitalul social al P. S.R.L.

În ceea ce privește sumele înregistrate în evidenta contabila a A. S.A. în contul 231.9 "Investiții în curs-BUCURESTI", pentru care s-a achi­tat parțial suma de 905.696 RON, menționa faptul ca, potrivit explicațiilor furnizate la data inspecției fiscale de reprezentanții legali ai A. S.A., prezentate în Anexa nr. 9 la Raportul de inspecție fiscala, înregistrările în ca­uza s-au efectuat în baza unor documente aduse de d-l N., care angaja și coordona toate investițiile și cunoștea locațiile respective. La data inspecției fiscale, s-a constatat din consultarea bazei de date ANAF și a ex­traselor de carte funciara deținute, ca A. S.A. nu deține imobile în loc. Corbeanca, jud. Ilfov, unde s-ar fi efectuat lucrările de investiții.

Relativ la facturile din data de 01.06.2011, emise de societatea F. S.R.L., pentru achiziția de către A. S.A. a unei hale de producție și utilaje carmangerie, în valoare de 557.191 RON, achitate integral în data de 02.06.2011, au fost efectuate plați pentru un bun imobil care a ră­mas în proprietatea F. S.R.L., așa cum rezulta din documen­tele care fac parte din Anexa nr. 15 la Raportul de inspecție fiscala (extras de carte funciara din anul 2013, Raport de evaluare nr. x/14.04.2014, în­tocmit de lichidator judiciar S.).

Referitor la suma de 1.018.556 RON, înregistrată în contul 231.2 "Inves­tiții în curs-Turcio", achitata integral, a menționat ca Contractul de vanzare-cumpărare în cauza (care constituie Anexa nr. 38 la Raportul de inspecție fis­cala) poarta semnătura d-lui N., la data inspecției fiscale, imobile­le nefiind în proprietatea A. S.A.

În ceea ce privește plățile în suma totala de 100.000 RON, efectuate în data de 16.09.2011, în contul unor persoane fizice (antrenor, respectiv jucă­tor al formației M.), acestea au fost efectuate în perioada în care administrator si președinte al Consiliului de Administrație al A. S.A. a fost d-l N..

Relativ la facturile în valoare totala de 1.109.518 RON, primite de la T. S.R.L., din care s-a achitat suma totala de 613.518 RON, din informațiile furnizate de reprezentanții legali ai A. S.A. în timpul inspecției fiscale, din Nota explicativa care constituie Anexa nr. 9 la Raportul de inspecție fiscala, rezulta ca "(...) d-l N. avea calitatea de director general fiind singura persoana care avea abilitatea legala de a reprezenta și angaja societatea, de a încheia contracte si a face plăți, prin urmare el iniția si coordona toate investițiile, doar el ținea legătura cu con­structorii, proiectanții si alți specialiști. Documentele tot el le aducea si le preda la contabilitate. El era singura persoana care făcea și plățile la toți furnizorii."

Cu privire la suma totala de 1.060.089 RON înregistrată în contul 625, din Anexa nr. 13 la Raportul de inspecție fiscala reiese faptul ca aceasta re­prezintă sume ridicate de d-l N. si nerestituite, înregistrate inițial în contul 542 "Avansuri de trezorerie" și ulterior în contul 625 "Cheltuieli cu deplasări, pentru care s-a constatat, chiar de către angajați ai A. S.A., lipsa documentelor justificative.

Referitor la investițiile în curs în suma de 4.735.499 RON, evidențiate în contul 231.7 "Investiții în curs-U.", care au fost efectuate în Tg. Mureș, din explicațiile furnizate de reprezentanții A. S.A. la data inspecției fiscale (Anexa nr. 9 la Raportul de inspec­ție fiscala), rezulta ca înregistrările s-au efectuat în baza unor documente aduse de d-l N., care angaja și coordona toate investițiile, iar din extrasele de carte funciara cuprinse în Anexa nr. 35 la Raportul de inspecție fiscala, rezulta ca A. S.A. nu deține bunuri imobile la adresa în cau­za.

Relativ la facturile în valoare totala de 12.122.112 RON, emise de J. S.R.L., din care A. S.A. a achitat suma de 4.104.788 RON, din informațiile furnizate de reprezentanții A. S.A. la data inspecției fiscale (Anexa nr. 9 la Raportul de inspecție fiscala), a rezul­tat faptul ca facturile erau aduse de d-l N., fără a fi identificate contracte pentru operațiunile înscrise în facturi.

Informațiile furnizate la data inspecției fiscale de reprezentanții legali ai A. S.A. au fost coroborate cu informațiile existente în baza de date ANAF, cu cele rezultate din extrasele de carte funciara și cu datele din evidenta financiar-contabila a A. S.A., potrivit prevederilor art. 49 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu mo­dificările și completările ulterioare, în vigoare la data efectuării inspecției fiscale: "(2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în con­dițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicita­rea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoa­ne; b) solicitarea de expertize; c) folosirea înscrisurilor; d) efectuarea de cercetări la fața locului; e) efectuarea, în condițiile legii, de controale cu­rente, operative și inopinate sau controale tematice, după caz. (3) Probele administrate vor fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege".

Astfel, având în vedere toate aspectele mai sus prezentate, rezulta fă­ră echivoc faptul ca, A. S.A. a efectuat plați către diverse persoane fizice si juridice, fara ca acestea sa aibă o finalitate, respectiv a cesionat cu titlu gratuit imobile/investiții din patrimoniul societății în valoare totala de 23.578.610 RON, toate plățile având legătura directa sau indirecta cu dl. N., care deținea părți sociale sau controla entitățile cărora li s-au efectuat plățile, prin urmare organele de inspecție fiscala au stabilit în mod legal un impozit pe dividende suplimentar în cuantum de 4.491.164 RON (23.578.610 RON x 16/84), calculat în baza art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere cele anterior redate solicita casarea în parte a sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea în totalitate a acțiunii promovată de reclamantă - intimata, raportat atât la considerentele hotărârii criticate cat si la aspectele invocate în prezentul recurs și la cele reținute în mod detaliat de către organele fiscale în actele administrativ-fiscale contestate.

Agenția Națională de Administrare Fiscala a formulat, de asemenea recurs, apreciind ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală, cu încălcarea normelor de drept material.

Din verificările efectuate s-a constatat faptul ca nici la data finalizării inspecției fiscale (februarie 2015), M. nu a restituit împrumutul acordat de către intimata reclamanta, astfel ca organele de inspecție fiscala au stabilit în sarcina societății un impozit pe profit suplimentar în suma de 30.861 RON.

Deși instanța fondului a reținut, în baza raportului de expertiza dispusa în cauza, ca în mod corect au fost calculate și stabilite obligațiile fiscale, în ceea ce privește obligațiile fiscale aferente anului 2008 a constatat ca dreptul organului fiscal de a mai stabili obligații fiscale este prescris, în conformitate cu art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și interpretarea data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/2020 și a anulat obligațiile fiscale aferente anului 2008, în suma de 303.195 RON impozit pe profit și TVÂ în suma de 553.171, precum și accesoriile aferente acestora.

Menționează că, în cadrul contestației administrative, intimata reclamanta nu a susținut ca este prescris dreptul organului fiscal de a mai stabili obligații fiscale aferente anului 2008, aceasta excepție fiind analizata de către instanța fondului "din oficiu", pe considerentul ca prescripția a început sa curgă înainte de intrarea în vigoare a C. civ. din 2011.

De asemenea, Decizia nr. 21/2020 pronunțata de către Înalta Curte de Casație si Justiție este ulterioara Deciziei nr. 420/21.10.2019, definitiva în sistemul cailor administrative.

Pentru acest considerente, sub aspect procedural, hotărârea instanței fondului este data cu încălcarea dispozițiilor legale speciale reglementate de art. 268 si art. 269 alin. d) lit. c) și lit. d), art. 273 alin. (1) si art. 276 alin. (1) coroborat cu art. 73 alin. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 514 alin. (4) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 268 din Codul de procedură fiscală, împotriva actelor administrative fiscale prin care sunt stabilite impozite, taxe sau contribuții în sarcina contribuabililor, pot fi formulate contestații pe cale administrativa.

În materie fiscala, instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța asupra legalității si temeiniciei deciziei de soluționare a contestației (singurul act administrativ fiscal care poate fi atacat la instanța de contencios administrative), decât din perspectiva motivelor care au fost analizate prin decizia menționata anterior.

Astfel, motivele care nu au fost invocate de către reclamanta în cadrul contestației administrative, în termenul prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, si asupra cărora nu s-a pronunțat organul de soluționare a contestației, nu pot fi analizate direct de către instanța de contencios administrative, în caz contrar fiind nesocotite dispozițiile art. 270 alin. d) si art. 281 alin. (2) din lege.

In spiritul dispozițiilor legale mai sus menționate, în ceea ce privește Decizia nr. 21/2020, considerentele Înaltei Curți puteau fi avute în vedere de către instanța fondului numai în situația în care aceasta ar fi fost invocată în legătură cu nelegalitatea actelor administrative emise ca urmare a inspecției fiscale, prin contestația administrativa, si nu în ceea ce privește nelegalitatea Deciziei nr. 420/21.10.2019 emisă de către ANAF.

În subsidiar, în situația în care instanța de recurs va trece peste aspectul de ordin procedural invocat în legătura excepția ridicată din oficiu de către instanța fondului, apreciază ca hotărârea instanței de fond este data cu aplicarea greșită a prevederilor art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având în vedere ca la data emiterii actelor administrative fiscale, inclusiv a deciziei de soluționare a contestației, practica instanțelor judecătorești referitoare la prescripția dreptului organelor de inspecție fiscală de a stabili obligații fiscale era în sensul că termenul de prescripție curge de la data depunerii declarației fiscale pentru obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, și nu de la data formării bazei impozabile.

Referitor la suma de 8.378.245 RON, reprezentând impozit pe profit (3.468.145 RON) și TVA (4.822.225 RON), stabilite suplimentar în timpul inspecției fiscale, aferente Contractul de închiriere nr. x/02.05.2007 încheiat cu S.C. P. S.R.L., învedera instanței de recurs următoarele:

- în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata, perioada avizata este 01.01.2009 - 30.09.2014, iar instanța de fond a anulat în parte din suma stabilită suplimentar cu titlu de TVA în valoare totala de 3.468.145 RON (aferentă perioadei 01.01.2009 - 30.09.2014), suma de 551.171 RON, reținând eronat că acesta suma este aferentă perioadei 01.10.2008 - 31.12.2008, care nu a fost avizata, după cum rezultă și din Avizul de inspecție fiscala anexat Raportului de inspecție fiscala.

În concluzie, inspecția fiscala asupra obligației fiscale reprezentând taxa pe valoarea adăugata a vizat perioada fiscala 01.01.2009 - 30.09.2014, pentru care dreptul organului fiscal de a mai stabili obligații fiscale nu era prescris, la data începerii inspecției fiscale, iar în totalul diferențelor de obligații fiscale reprezentând taxa pe valoarea adăugata, stabilite cu ocazia inspecției fiscale nu sunt incluse sume aferente perioadei 01.10.2008 - 31.12.2008.

Sumele stabilite cu titlu de TVA sunt aferente perioadei avizate/verificate, respectiv 01.01.2009 - 30.09.2014 și nu au nici o legătura cu anul 2008, astfel ca hotărârea instanței fondului privind anularea sumei de 551.171 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugata este nelegala, considerentele avute în vedere fiind eronate.

- în ceea ce privește impozitul pe profit, referitor la perioada 01.10.2008 -31.12.2008, în speța sunt incidente prevederile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:

"(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală (...)".

Aceste prevederi se coroborează cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, potrivit căruia "(1) Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor(...)".

Prin urmare, în baza prevederilor legale redate anterior, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului IV 2008, pentru care termenul de depunere a declarației anuale D 101 este 25 martie 2009, astfel ca la data începerii inspecției fiscale -04.11.2014 - nu era prescris dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale aferente octombrie 2008 - decembrie 2008 (impozit pe profit).

Astfel cum rezulta si din Anexa nr. 3 la Raportul de inspecție fiscala, aferent trimestrului IV 2008 (01.10.2008 -31.12.2008) a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar în suma de 134.571 RON (41.080 RON + 42.799 RON + 50.692 RON) și nu 303.195 RON.

Prin declarația fiscala depusă în cursul anului 2009, intimata reclamanta a calculat, stabilit și individualizat impozit pe profit aferent anului 2008, termenul legal de plata al acestui impozit fiind stabilit de la data depunerii declarației și nu anterior acesteia.

Anterior datei întocmirii și înregistrării declarației de către intimata reclamanta, impozitul pe profit datorat de aceasta nu era individualizat prin nici un document declarativ iar organele de inspecție fiscala se aflau în imposibilitatea de a verifica corectitudinea modului de stabilire și declarare a impozitului pe profit, de către intimata reclamanta, din punct de vedere al prevederilor legale referitoare la modul de calcul, termenul legal de declarare, precum și al termenului scadent de plata.

Declarația intimatei reclamante privind impozitul pe profit aferent anului 2008, depusa în cursul anului 2009, a fost utilizata de către organele de inspecție fiscala în verificările specifice dispuse în speța.

Raportat la termenul de depunere a declarației fiscale privind impozitul pe profit aferent anului 2008, prevăzut de art. 35 din Legea nr. 571/2003, respectiv 25 martie 2019, inclusiv, termenul de prescripție a început sa curgă de la 1 ianuarie 2010, astfel ca la data începerii inspecției fiscale, respectiv la data emiterii avizelor de inspecție fiscala (4.11.2014) termenul de prescripție nu era împlinit, obligațiile fiscale suplimentare, reprezentând impozit pe profit în suma de 3.468.145 RON și TVA în suma de 4.822.225 RON, fiind legal stabilite pentru întreaga perioada verificata.

În ceea ce privește înregistrarea în luna iulie 2014 cu titlu de venituri în avans, urmata de anularea acestei înregistrări în luna octombrie 2014 precizează că, conform prevederilor art. 84 alin (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare în situația în care în timpul inspecției fiscale contribuabilul depune sau corectează declarațiile fiscale aferente perioadelor și impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri ce fac obiectul inspecției fiscale, acestea nu vor fi luate în considerare de organul fiscal, efectul fiscal fiind stabilit în timpul controlului, de către organele de inspecție fiscala.

Având în vedere cele mai sus precizate, faptul ca actele administrativ fiscale atacate sunt anterioare Deciziei nr. 21/2020, și ca, anterior acestei decizii, dispozițiile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală erau interpretate de către instanțele judecătorești în sensul în care termenul de prescripție a dreptului organelor de inspecție fiscală de a stabili obligații fiscale începea sa curgă de la data depunerii declarației fiscale pentru obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, și nu de la data formării bazei impozabile, solicitam instanței de recurs sa dispună casarea hotărârii și, în rejudecare, sa mențină ca temeinice și legale actele administrative fiscale contestate în ceea ce privește obligațiile fiscale aferente anului 2008.

În legătura cu obligațiile fiscale ce rezulta din relația contractuala cu H. S.R.L., precizează ca intimata reclamanta a înregistrat în evidenta contabila în luna septembrie 2011, (data la care furnizorul era declarat inactiv/radiat), facturile emise în perioada ianuarie- martie 2008 de către H. S.R.L., în valoare de 6.603.000 RON, (din care suma de 1.929.000 de RON a fost înregistrata în conturile 611, 603 si 628, iar diferența de 4.674.000 RON a fost înregistrată pe conturile de mijloace fixe, (acestea fiind amortizate integral la data controlului), cu T.V.A. aferenta în suma totala de 1.254.570 RON.

Dispozițiile legale greșit aplicate prin hotărârea data sunt art. 21 alin. (4) lit. f) și r) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pct. 44 din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data efectuării operațiunilor, pct. 156 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și lit. b) din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, în vigoare la data efectuării operațiunilor, pct. 31 din Anexa 1 la OMEF nr. 3512/23.12.2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar celor reținute de către instanța fondului, organele de inspecție fiscala au efectuat toate demersurile posibile în vederea verificării și stabilirii situației de fapt fiscale astfel ca situația prezentata în cuprinsul actelor administrative fiscale atacate nu poate fi imputata acestora. De asemenea, nici expertul contabil nu se putea pronunța asupra necesității bunurilor și serviciilor în activitatea intimatei reclamante.

Anterior, organele de control au încercat sa efectueze un control încrucișat la H. S.R.L, în calitate de antreprenor general în ceea ce privește operațiunile de dotare si amenajare a obiectivului "I.", control care nu s-a efectuat, motivat de faptul ca "nu au fost puse la dispoziția organului de control documentele solicitate ", în fapt aceasta sustrăgându-se de la control.

H. S.R.L. nu a depus la organul fiscal nicio declarație 394, acesta fiind declarat inactiv începând cu data de 09.04.2009, conform OPANAF nr. 363/25.03.2009, iar din data de 20.12.2010 societatea H. S.R.L. figurează ca fiind radiata.

Potrivit bazei de date a ANAF, începând cu anul 2008, H. S.R.L. nu a depus declarațiile 100 și deconturile de TVA, obligațiile de plată aferente livrărilor către A. S.A. nefiind declarate.

Respectivele facturi nu au fost înregistrate la acest furnizor și nici încasate, cum reiese din evidențele intimatei reclamante, constatarea instanței fondului referitoare la faptul ca organele fiscale nu au justificat ca bunurile și serviciile nu erau necesare activității societății fiind vădit nelegala.

Fata de susținerea intimatei reclamante potrivit căreia bunurile s-ar afla în dotarea complexului I. si sunt cuprinse în registrul inventar al A. S.A. învedera instanței de recurs ca, în speța, nu poate fi stabilita proveniența bunurilor, precum si faptul ca societatea nu a efectuat inventarierea patrimoniului pentru anii 2013-2014, acesta fiind și motivul pentru care a fost sancționată în timpul controlului cu amendă contravențională în suma de 4.500 RON, fiind întocmit în acest sens Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. x/10.02.2015.

În raport de cele mai sus prezentate solicita instanței de recurs sa constate ca reclamanta nu putea să-și exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, în suma 1.254.570 RON, dispozițiile legale greșit aplicate de către instanța fondului prin hotărârea data fiind art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, incidente perioadei verificate, coroborate cu pct. 45 alin. (2) și pct. 46 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, și prevederile art. 134A1 alin. (1), art. 137 alin. (1) lit. a) și art. 156 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, art. 156 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare în vigoare până la data de 31.12.2015.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Codul fiscal, exercitarea dreptului de deducere a TVA este condiționată și de utilizarea bunurilor si serviciilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale societății.

De asemenea, faptul ca bunurile "erau necesare activității economice" si s-ar afla în dotarea complexului I., nu a putut fi luat în considerare de către organele de inspecție fiscala având în vedere cele menționate anterior, respectiv a faptului ca administratorul societății H. S.R.L. nu recunoaște că:

"...le-am predat eu reprezentanților societății A.", precum și a faptului ca nu poate fi stabilita proveniența bunurilor, deoarece A. S.A. nu a efectuat inventarierea patrimoniului pentru anii 2013-2014, astfel ca existența faptica, precum și proveniența legala a bunurilor redate în facturile în cauza, nu poate fi demonstrata cu documente justificative, emiterea facturilor fiind negata de reprezentantul H. S.R.L.

Simpla înregistrare în contabilitate a facturilor/bonurilor fiscale nu este suficientă pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile, prevederile art. 21, alin. (4), lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare coroborate cu cele ale pct. 44, Titlul II din H.G.. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stipulând că pentru înscrisurile care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ nu se admite deducerea cheltuielilor care concură direct la calculul impozitului pe profit/diminuarea pierderii fiscale.

În mod legal organele fiscale au stabilit o baza impozabila suplimentara în suma de 6.603.000 RON, aferent căreia au calculat un impozit pe profit suplimentar în suma de 1.056.480 RON (6.603.000 RON x 16%).

În aceleași condiții organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferenta operațiunilor în cauza în suma 1.254.570 RON, suma stabilită suplimentar în sarcin