ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1119/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.08.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta IJ DIN CSM au formulat contestație împotriva Rezoluției de clasare nr. 1253A/13.04.2020 pronunțată în dosarul nr. x al IJ din CSM și a Rezoluției din 22 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x - 877 prin care a fost clasată și confirmată clasarea cererii reclamanților de exercitare a acțiunii disciplinare împotriva magistratei C. de la Judecătoria Vălenii de Munte.

La data de 04.06.2021, reclamanta A. a depus excepție de neconstituționalitate a art. 99 lit. ș) din Legea 303/2004 pentru încălcarea art. 21, art. 124 și art. 15 din Constituția României.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 lit. ș) din Legea 303/2004.

Împotriva încheierii din 6 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au formulat recurs, susținând că încheierea este netemeinică și nelegală, întrucât critica de neconstituționalitate a art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 îndeplinește condițiile cerute pentru sesizarea Curții Constituționale, respectiv:

- este o dispoziție dintr-o lege;

- dispoziția criticată este în vigoare;

- dispoziția criticată are legătură cu soluționarea cauzei;

- pe aspectele invocate, dispoziția criticată nu a fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea depusă, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluția din data de 13 decembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității, stipulată în alin. (3) al aceleiași dispoziții legale.

De asemenea, prin intermediul art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte reține că obiectul unei astfel de căi de atac este acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauza de față, prin încheierea din 6 octombrie 2021, instanța a reținut că excepția invocată nu are legătură cu dosarul dedus judecății, modalitatea de soluționare a excepției invocate neavând niciun impact juridic cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii în fond.

Observând cererea de recurs formulată împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, recurenții nu au indicat niciun argument prin care să fie adusă vreo critică soluției pronunțate, limitându-se doar la a declara, formal, recurs, cu o trimitere generică la considerentele cererii inițiale de sesizare formulate în fața primei instanțe.

În aceste condiții, se constată că susținerile recurenților nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor legale invocate și nici a celorlalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac exercitate.

Sub acest aspect este important a se mai reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Totodată, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu poate fi limitat la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reluarea apărărilor formulate în fața instanței de fond, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept.

Or, simpla nemulțumire a părții față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluția pronunțată de instanța de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Deoarece recurenții nu au formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la enumerarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, pe care nu le-au structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 6 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.