Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2022
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2022

HOTĂRÂRE
23.02.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.". I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 752 din 09 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2426/2021
Ședința publică din data de 14 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe
ÎCCJ 2023-01-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 189/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2021-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărâr
ÎCCJ 2021-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2925/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței
ÎCCJ 2021-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 517/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea insta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă