Rezoluția CM/ResDH(2007) 78 [1] Execuția cauzei Lemoine Daniel împotriva Franței (solicitarea nr. 33656/96, Rezoluția Interimar ResDH(2000)16 din 14 februarie 2000) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "convenția"), Având în vedere Rezoluția interimară ResDH(2000)16, adoptată la 14 februarie 2000 în cazul Lemoine Daniel împotriva Franței, în care Comitetul de Miniștri a ajuns la concluzia că au existat încălcări ale articolului 6 alineatul (1) din Convenție, - din cauza lipsei accesului reclamantului la o instanță de contestare a unei decizii de reformare a unei decizii de neaptitudine fizică luată de angajatorul său, Societatea Națională a Căilor Ferate și - din cauza duratei excesive a unei proceduri privind drepturile și obligațiile civile în fața instanțelor civile, și a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, care a prevăzut că Comitetul miniștrilor a examinat propunerile Comisiei, la transmiterea raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care trebuie acordată părții solicitante, completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 17 iunie 1999 Întrucât, în cadrul celei de-a 695-a reuniuni a delegaților miniștrilor, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, a declarat, prin decizia adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu fostul articol 32 alineatul (2) din Convenție, că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 130 000 de franci francezi (19 818,37 EUR) pentru prejudicii morale și 8 000 de franci francezi (1 219,59 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, adică suma totală de 138 000 de franci francezi (21 037,96 EUR) și dobânda ar fi plătită pentru orice sumă neplătită, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere care a avut loc la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, cu condiția ca dobânda să curgă de la expirarea termenului până la data punerii la dispoziție a plății complete Întrucât Comitetul miniștrilor a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a deciziilor sale din 14 februarie 2000, având în vedere obligația Franței de a se conforma acestora în conformitate cu fostul articol 32 alineatul (4) din Convenție Așteptând ca, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate ca urmare a deciziilor Comitetului, pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză (a se vedea detaliile din anexă) Așteptând ca Comitetul de Miniștri să se asigure că guvernul statului pârât a plătit reclamantului la 23 noiembrie 2000, după expirarea termenului stabilit, suma totală de 138 000 de franci francezi (21 037,96 EUR) ca satisfacție echitabilă, precum și dobânda de întârziere datorată Observând cu regret că instanțele sesizate de reclamant pentru a obține anularea punerii sale în aplicare a reformei având în vedere încălcarea constatată a dreptului său de acces la o instanță nu s-au considerat în cele din urmă competente să reexamineze situația, iar acest lucru s-a întâmplat la sfârșitul anilor de procedură de care reclamantul ar fi putut aștepta o altă soluție. Cu toate acestea, observând că căile alternative indicate de guvern ofereau și oferă în continuare reclamantului posibilitatea de a obține o despăgubire suplimentară pentru eventualele consecințe care nu au fost încă remediate ale încălcării și observând că numai o astfel de reparație ar fi posibilă astăzi, având în vedere timpul scurs (a se vedea detaliile din anexă) ; Declară, ținând seama de măsurile luate de guvern, în special pentru a evita noi încălcări de acest tip, de situația specială a reclamantului, precum și de posibilitățile de despăgubire încă deschise, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul fostului articol 32 din convenție în prezenta cauză. Informații privind măsurile luate pentru a se conforma Rezoluției interimare DH(2000)16 a Comitetului de Miniștri în cauza Daniel Lemoine împotriva Franței Rezumatul introductiv al cauzei Această cauză se referă la imposibilitatea reclamantului de a contesta în fața unei instanțe o decizie de punere în aplicare a reformei pentru inaptitudine fizică adoptată în 1988 de angajatorul său, Societatea Națională a Căilor Ferate (S.N.C.F.), în conformitate cu procedura aplicabilă la momentul respectiv [încălcarea articolului 6 alineatul (1) ]. Această imposibilitate a rezultat din faptul că instanțele franceze au considerat că un organism nejudiciar, Comisia de reformă a S.N.C.F., avea competența exclusivă de a cunoaște obiectul contestației reclamantului. Aceste instanțe, prin decizii definitive, s-au considerat incompetente având în vedere dispozițiile procedurale speciale aplicabile în acest domeniu. Într-adevăr, agenții SNCF, instituție publică care face în principal obiectul unui regim de drept privat, sunt, cu rare excepții, angajați de drept privat, dar care fac parte dintr-un regim special care rezultă din dispozițiile statutului personalului SN.C.F. sau din regulamente care au natura actelor administrative (punctele 36-39 din raportul Comisiei). Cazul se referă, de asemenea, la durata excesivă a procedurii judiciare referitoare la punerea sa în aplicare a reformei, întrucât reclamantul a încercat fără succes să sesizeze instanțele cu privire la pretențiile sale din 1989 până în 1996 [încălcarea articolului 6 alineatul (1) ] Plata satisfacției echitabile și a măsurilor individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Prejudiciul material Prejudiciul moral proaspete și cheltuieli de judecată Total 130 000 franci francezi (19 818,37 EUR) 000 franci francezi (1 219,59 EUR) 138 000 franci francezi (21 037,96 EUR) Plătit la 23 noiembrie 2000 + dobânzi de întârziere b) Măsuri individuale Accesul la o instanță Reclamantul a indicat, în repetate rânduri, că a considerat că singura măsură care îi permite să șteargă consecințele încălcării privind accesul la o instanță era ca cererile sale inițiale în cadrul procedurii interne să fie examinate de o instanță în sensul convenției, după constatarea încălcării. Întrucât căile interne care îi permit să obțină eliminarea consecințelor încălcării nu au fost clare, reclamantul a încercat să obțină anularea, de către instanțele franceze, a deciziei în litigiu a S.N.C.F. Cu toate acestea, aceste instanțe, în ultimă instanță (hotărârea din 30 septembrie 2005), au respins cererile sale, neconsiderând că sunt autorizate să revizuiască chestiunea competenței lor din cauza principiului autorității de lucru judecat, în pofida constatării încălcării convenției. În aceste condiții, deși regretă dificultățile întâmpinate de solicitant, guvernul a indicat că îi rămân deschise alte căi utile, cu atât mai mult cu cât, având în vedere timpul scurs de la momentul faptelor în litigiu (aproape 20 de ani) și vârsta reclamantului, o redeschidere completă a dosarului inițial asupra sa Cu toate acestea, dreptul francez îi oferă posibilitatea de a sesiza administrația cu privire la o cerere de despăgubire, fără a fi posibilă acordarea a priori a unei despăgubiri. o garanție de succes; de exemplu, reclamantul ar putea sesiza administrația unei cereri de despăgubire pe baza constatării încălcării convenției și/sau pe fondul litigiului care o opoza SNCF. În caz de insucces, acesta ar putea sesiza instanțele administrative cu privire la o cerere de despăgubire bazată pe ilegalitatea dispozițiilor, în vigoare la data faptelor, pe baza cărora a fost luată decizia inițială contestată. Pentru a se pronunța, instanțele administrative ar putea fi nevoite, dacă este cazul, să efectueze o examinare a fondului pretențiilor sale și/sau să îi acorde eventual o compensație pentru pierderea șanselor. În măsura în care aceste instanțe aplică în mod direct Convenția și practica organelor convenției, acestea ar fi în măsură să țină seama de constatarea încălcării Convenției pentru a elimina, pe cât posibil, consecințele acesteia (a se vedea, de asemenea, Rezoluția finală ResDH(2006)52 a Comitetului de Miniștri în cauza Chevrol împotriva Franței). Durata excesivă a procedurii Procedura incriminată s-a încheiat în 1999; prejudiciul suferit de reclamant a fost compensat de satisfacția echitabilă. II. Măsuri generale Accesul la o instanță După faptele cazului, a fost introdusă o nouă procedură (modificare în 1999 a regulamentului SNCF privind medicina muncii și organizarea serviciului medical al muncii). Conform noii proceduri instituite, decizia de neadaptare la un post de muncă este luată de medicul muncii. În cazul unui dezacord în care agentul contestă o decizie de neadecvare la postul său de muncă, luată de medicul de muncă, agentul se poate adresa inspectorului de muncă în domeniul transporturilor care ia o decizie după ce ia avizul medicului inspector al muncii în domeniul transporturilor. Există diferite căi de atac împotriva deciziei luate de inspectorul muncii în domeniul transporturilor (care este un inspector al muncii de drept comun) : o cale de atac grațioasă în fața autorului deciziei ; o cale de atac ierarhică în fața ministrului transporturilor; în cele din urmă, o cale de atac în fața instanței administrative. Autoritățile franceze confirmă că, în temeiul dreptului în vigoare în prezent, aceste dispoziții ar fi pe deplin aplicabile într-o situație similară celei a domnului Lemoine. Durata procedurii Se reamintește faptul că au fost luate măsuri cu caracter general pentru a combate durata excesivă a procedurilor civile, în special în fața Curții de Casație. Aceste măsuri au fost examinate în cadrul executării cauzei Hermant (solicitarea nr. 31603/96, Rezoluția finală ResDH(2003) 88). III. Concluziile statului pârât În ceea ce privește încălcarea dreptului de acces la o instanță, guvernul reamintește că, chiar dacă acțiunea domnului Lemoine în fața instanțelor prud'homale nu a avut succes, căile alternative pe care le-a indicat îi ofereau și îi oferă în continuare reclamantului posibilitatea de a obține o despăgubire suplimentară pentru eventualele consecințe care nu au fost încă remediate ale încălcării În plus, guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în ceea ce privește durata excesivă a procedurii, cu excepția plății unei satisfacții echitabile. În cele din urmă, guvernul consideră că măsurile generale adoptate sunt suficiente pentru a preveni noi încălcări similare în viitor. Prin urmare, guvernul consideră că Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul fostului articol 32 din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007 în cadrul celei de a 997-a reuniuni a delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2007)78
[1]
Exécution de l'affaire
Lemoine Daniel contre la France
(Requête n
o
33656/96, Résolution Intérimaire ResDH(2000)16 du 14 février 2000)
Le Comité des Ministres, en vertu de l'ancien article
32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «
la Convention
»),
Vu la Résolution intérimaire ResDH(2000)16, adoptée le 14 février 2000 dans l'affaire Lemoine Daniel contre la France, dans laquelle le Comité des Ministres a conclu qu'il y avait eu violations de l'article
6, paragraphe
1, de la Convention,
- en raison de l'absence d'accès, pour le requérant, à un tribunal pour contester une décision de « mise à la réforme » pour inaptitude physique prise par son employeur, la Société nationale des chemins de fer, et
- en raison de la durée excessive d'une procédure concernant des droits et obligations de caractère civil devant les juridictions civiles,
et a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l'Homme
;
Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d'une satisfaction équitable à accorder à la partie requérante, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 17 juin 1999
;
Attendu que lors de la 695e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 14 février 2000, conformément à l'ancien article 32, paragraphe
2, de la Convention, que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à la partie requérante comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 130
000 francs français (19 818,37 euros) au titre du préjudice moral et 8 000 francs français (1 219,59 euros) au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 138 000 francs français (21 037,96 euros), et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l'expiration du délai jusqu'au jour de la mise à disposition du paiement complet
;
Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de ses décisions du 14 février 2000, eu égard à l'obligation qu'a la France de s'y conformer selon l'ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention
;
Attendu que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises à la suite des décisions du Comité, pour éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire (voir détails dans l'annexe)
;
Attendu que le Comité des Ministres s'est assuré que le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé à la partie requérante le 23 novembre 2000, après l'expiration du délai imparti, la somme totale de 138 000 francs français (21 037,96 euros) comme satisfaction équitable, ainsi que les intérêts de retard dus
;
Notant avec regret que les juridictions saisies par le requérant pour obtenir l'annulation de sa mise à la réforme au vu de la violation constatée de son droit d'accès à un tribunal ne se sont finalement pas estimées compétentes pour réexaminer la situation, et cela au terme d'années de procédure dont le requérant pouvait espérer une autre issue
;
Notant, toutefois, que les voies alternatives indiquées par le Gouvernement offraient et offrent toujours au requérant une possibilité d'obtenir une indemnisation complémentaire pour les éventuelles conséquences non encore réparées de la violation, et notant que seule une telle réparation serait possible aujourd'hui vu le temps écoulé
(voir détails dans l'annexe) ;
Déclare, tenant compte des mesures prises par le Gouvernement, notamment pour éviter de nouvelles violations de ce type, de la situation particulière du requérant, ainsi que des possibilités d'indemnisation toujours ouvertes, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2007)78
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à
la Résolution intérimaire DH(2000)16 du Comité des Ministres
dans l'affaire Daniel Lemoine contre la France
Résumé introductif de l'affaire
Cette affaire a trait à l'impossibilité pour le requérant de contester devant un tribunal une décision de mise à la réforme pour inaptitude physique prise en 1988 par son employeur, la Société nationale des chemins de fer (S.N.C.F.), selon la procédure applicable à l'époque (violation de l'article 6, paragraphe 1).
Cette impossibilité résultait du fait que les juridictions françaises ont considéré qu'un organe non juridictionnel, la commission de réforme de la S.N.C.F., avait une compétence exclusive pour connaître de l'objet de la contestation du requérant. Ces juridictions, par des décisions définitives, se sont estimées incompétentes au vu des dispositions procédurales spéciales applicables en la matière. En effet, les agents de la S.N.C.F., établissement public principalement soumis à un régime de droit privé, sont, à de rares exceptions près, des salariés de droit privé, mais soumis pour partie à un régime particulier résultant des dispositions du statut du personnel S.N.C.F. ou de règlements ayant la nature d'actes administratifs (points 36-39 du rapport de la Commission).
L'affaire concerne également la durée excessive de la procédure judiciaire concernant sa mise à la réforme, le requérant ayant tenté sans succès de saisir les tribunaux de ses prétentions de 1989 à 1996 (violation de l'article 6, paragraphe 1).
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Préjudice matériel
Préjudice moral
Frais et dépens
Total
-
130
000 francs français
(19 818,37 euros)
8
000 francs français
(1 219,59 euros)
138
000 francs français
(21
037,96 euros)
Payé le 23 novembre 2000 + intérêts de retard
b) Mesures individuelles
Accès à un tribunal
Le requérant a, à plusieurs reprises, indiqué qu'il estimait que la seule mesure à même d'effacer les conséquences pour lui de la violation concernant l'accès à un tribunal était que ses demandes initiales dans la procédure interne soient, après le constat de violation, examinées par un tribunal au sens de la Convention.
Les voies internes lui permettant d'obtenir l'effacement des conséquences de la violation n'ayant pas été claires, le requérant a essayé d'obtenir l'annulation, par les juridictions françaises, de la décision litigieuse de la S.N.C.F. Ces juridictions, en dernier lieu la Cour de cassation (arrêt du 30 septembre 2005), ont toutefois rejeté ses demandes, ne s'estimant pas autorisées à revoir la question de leur compétence en raison du principe de l'autorité de la chose jugée, malgré le constat de violation de la Convention.
Dans ces conditions, tout en regrettant les difficultés rencontrées par le requérant, le Gouvernement a indiqué que d'autres voies utiles lui restent ouvertes, d'autant que, vu le temps écoulé depuis l'époque des faits litigieux (près de 20 ans) et l'âge du requérant, une réouverture complète du dossier initial sur sa
« mise à la réforme » pourrait manifestement tout au plus mener à une indemnisation du requérant.
Le droit français lui offre en effet la possibilité de saisir l'administration d'une demande d'indemnisation, sans qu'il soit toutefois possible de donner
a priori
une garantie de succès. Ainsi, le requérant pourrait par exemple saisir l'administration d'une demande d'indemnisation fondée sur les constats de violations de la Convention et/ou sur le fond du litige qui l'opposait à la S.N.C.F..
En cas d'insuccès, il pourrait saisir les juridictions administratives d'une demande d'indemnisation fondée sur l'illégalité des dispositions, en vigueur à l'époque des faits, sur la base desquelles avait été prise la décision initiale contestée. Pour se prononcer, les juridictions administratives pourraient, le cas échéant, être amenées à procéder à un examen du fond de ses prétentions et / ou à lui accorder éventuellement une indemnisation pour perte de chance. Dans la mesure où ces juridictions appliquent directement la Convention et la pratique des organes de la Convention, elles seraient en position de tenir compte du constat de violation de la Convention afin d'en effacer, autant que possible, les conséquences (voir également la résolution finale ResDH(2006)52 du Comité des Ministres dans l'affaire Chevrol contre la France).
Durée excessive de la procédure
La procédure incriminée a pris fin en 1999. Le dommage subi par le requérant a été indemnisé par la satisfaction équitable.
II.
Mesures générales
Accès à un tribunal
Après les faits de l'espèce, une nouvelle procédure a été instaurée (modification en 1999 du règlement de la S.N.C.F. relatif à la médecine du travail et à l'organisation du service médical du travail).
Selon la nouvelle procédure instituée, la décision d'inaptitude à un poste de travail est prise par le médecin du travail.
Dans le cas d'un « désaccord où l'agent conteste une décision d'inaptitude à son poste de travail prise par le médecin du travail, l'agent peut s'adresser à l'inspecteur du travail des transports qui prend une décision après avoir pris l'avis du médecin inspecteur du travail des transports ».
Il existe différents recours à l'encontre de la décision prise par l'inspecteur du travail des transports (qui est un inspecteur du travail de droit commun) : un recours gracieux auprès de l'auteur de la décision ; un recours hiérarchique auprès du ministre chargé des transports ; enfin, un recours contentieux devant le tribunal administratif.
Les autorités françaises confirment qu'en vertu du droit actuellement en vigueur, ces dispositions trouveraient pleinement à s'appliquer dans une situation similaire à celle de M. Lemoine.
Durée de la procédure
Il est rappelé que des mesures de caractère général ont été prises afin de lutter contre la durée excessive de procédures civiles, en particulier devant la Cour de cassation. Ces mesures ont été examinées dans le cadre de l'exécution de l'affaire Hermant (requête n
o
31603/96, Résolution finale ResDH(2003)88).
III.
Conclusions de l'Etat défendeur
Concernant la violation relative au droit d'accès à un tribunal, le Gouvernement rappelle que, même si le recours de M. Lemoine devant les juridictions prud'homales n'a pas abouti, les voies alternatives qu'il a indiquées offraient et offrent toujours au requérant une possibilité d'obtenir une indemnisation complémentaire pour les éventuelles conséquences non encore réparées de la violation
; il note que seule une telle réparation serait possible aujourd'hui vu le temps écoulé. Le Gouvernement considère en outre qu'aucune mesure individuelle ne s'impose concernant la durée excessive de la procédure, hormis le paiement de la satisfaction équitable. Enfin, le Gouvernement considère que les mesures générales adoptées suffisent à prévenir de nouvelles violations similaires à l'avenir. Par conséquent, le Gouvernement estime que la France a rempli ses obligations en vertu de l'ancien article 32 de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 20 juin 2007 lors de la 997e réunion des Délégués des Ministres.