ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3773/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 noiembrie 2012 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2306/107/2012, în

baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.N. din

Sebeș, județul Alba.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite atât

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și condițiile cumulative

instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește

condiția prevăzută de art. 143 C. proc. pen., Curtea a reținut că în cauză

există probe temeinice, în sensul art. 68

1

C. proc. pen., din care

rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul M.N. a săvârșit infracțiunile pentru care instanța de

fond a dispus condamnarea.

De asemenea, instanța

a constatat că sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul M.N., solicitând revocarea măsurii și

punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpatului M.N. se mențin, fiind îndeplinită una din

condițiile alternative, prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen.

Sub aspectul

dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc.

pen., Curtea constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru

care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor la

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că și acestea sunt

întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora este acuzat

recurentul inculpat (art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 și art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000)

sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate

prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se

impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O., în special cu referire la

unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin

gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite

infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o

detenție preventivă.

Timpul scurs de la

momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod

semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice

judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea

gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte,

acest interval de timp nu ar avea nici un caracter nerezonabil față de

particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele

judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează

în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a

presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând

astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

Prin hotărârea

Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da

naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele

necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile dreptului

intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea

măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de

măsura luată.

La acest moment

procesual, Curtea nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în

libertate, cu apreciază că întregul material probator administrat în cauză,

menționat prin sentința penală nr. 270 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului

Alba, de condamnare, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo

altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la

libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de

care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință, în

baza dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest

preventiv a acestuia.

Pe cale de

consecință, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu

respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în

vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C.

proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, cererea inculpatului de revocare

a măsurii arestării preventive.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul M.N..

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul

M.N.

împotriva încheierii

din 06 noiembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală

, pronunțată în

Dosarul

nr.

2306/107/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 noiembrie 2012.