ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2022 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2022, emis de pârâtă și acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. . 91 din data de 11 noiembrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare și anularea Raportului de evaluare nr. x/17.05.2022, cu acordarea cheltuielilor de judecată în ambele etape procesuale. Recurentul critică, în esență, următoarele chestiuni de aplicare greșită a normelor de drept material: 1. Aplicarea eronată a prevederilor art. 12 din Legea nr. 171/2010 cu privire la modalitatea de sesizare a ANI de către B., în contextul în care B. nu a participat la licitație pentru Lot II, ci pentru Lot I. În opinia sa, din perspectiva art. 12 din Legea nr. 176/2010 și cu trimitere la decizia RIL a ICCJ nr. 8/2020, petiționarul trebuie să invoce un interes privat, invocarea interesului public fiind subsidiară invocării unui interes legitim privat. Apreciază că acest interes privat trebuie să subziste chiar și în situația unei petiții administrative, nu doar în cazul promovării directe a unei acțiuni în fața instanței de judecată. Consideră, așadar, contrar poziției reținute de prima instanță, că o sesizare golită de efect nu poate să conducă mai departe la demararea legală a investigației ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat prin cererea introductivă de instanță. 2. În continuare, invocă aplicarea neconformă și greșită a art. 70 din Legea nr. 161/2003 prin raportare la definiția conflictului de interese și, respectiv, critică modalitatea în care s-au aplicat aceste dispoziții în cauză. Consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese pentru că: a. Adoptarea HCL nr. 16/2020, nr. 25/2020 a fost realizată cu obiectivitate; b. Adoptarea HCL nu a influențat în vreun fel îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu ale recurentului; c. Nu a existat niciun interes de natură patrimonială urmărit de recurent; nici pentru sine, nici pentru altul (fiul recurentului, C.). d. Nu există nici legătura de cauzalitate între veniturile obținute de numitul C. și adoptarea hotărârilor de C.L. nr. 16/2020, respectiv nr. 25/2020 și e. Nici nu există elementul intelectiv al intenției, respectiv prin care recurentul să fi urmărit obținerea unui folos de natură patrimonială pentru altul în momentul adoptării Hotărârilor de Consiliu Local. 3. Modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor art. 228 alin. (1) lit. a) și al) 2-5 din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ este greșită în perspectiva aleasă de judecătorul fondului, acesta realizând o aplicare complet arbitrară a prevederilor de drept substanțial care contravine cu norma efectivă, cu scopul și spiritul reglementării instituției conflictului de interese. Citând norma invocată și făcând referire la starea de fapt, recurentul concluzionează că participarea sa în fazele premergătoare procedurii de atribuire, nu poate echivala cu faptul că adoptarea acestor hotărâri ar fi fost realizată cu lipsa îndeplinirii cu obiectivitate a atribuțiilor sale de serviciu. Consideră că numai în situația în care ar fi participat efectiv în procedura de atribuire, la verificarea dosarelor candidaților, la soluționarea contestațiilor, ar fi putut fi analizată în continuare premisa existenței vreunui interes de natură patrimonială. Or, cât timp adoptarea actelor cu caracter general, normativ a vizat strict o procedură administrativă care nu are o influență în etapa de analiză și selecție a candidaților, reținerea situației conflictului de interese de către prima instanță echivalează cu o aplicare fundamental eronată a prevederilor art. 70-71 din Legea nr. 161/2010, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2020. În concret, susține că H.C.L. nr. 16/16.03.2020 și H.C.L. nr. 25/15.04.2020 sunt, pe de o parte, acte cu caracter general, normativ iar, pe de altă parte, adoptate în ședință publică, cu respectarea tuturor procedurilor și regulamentelor, cu votul "pentru" dat de consilierii locali, fără ca votul său să fi fost decisiv în niciun moment, astfel încât, participarea sa nu a fost decisivă. Consideră că analiza existenței sau nu a conflictului de interese nu poate fi efectuată decât printr-o analiză în concret și că, adoptarea unor elemente formale, publice, accesibile oricărei persoane interesate, cu caracter general, fără ca prin acestea să se procedeze mai departe la continuarea procedurii efective de atribuire prin depunerea ofertelor, analizarea dosarelor ori atribuirea contractului, nu poate avea ca rezultat materializarea laturii obiective din componenta conflictului de interese. Mai mult, afirmă că nu există nicio legătură între adoptarea H.C.L . nr. 16/2020, nr. 25/2020 și atribuirea contractului către numitul C., respectiv că nu există legătură de cauzalitate între acestea ori între adoptarea H.C.L. și veniturile realizate din activitate agricolă - subvenții A.P.I.A. Prin adoptarea H.C.L. menționate nu s-a urmărit niciun interes de natură patrimonială, nici pentru sine, nici pentru fiul său. Cu privire la elementul intelectiv, apreciază că analiza instanței este în dezacord cu normele care reglementează conflictul de interese (art. 70-71, art. 79 din Legea nr. 161/2003, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019), dispoziții care trebuie privite, interpretate și aplicate ca un tot unitar. Astfel, consideră că, pentru a fi în prezența conflictului de interese, funcționarul trebuie să urmărească un folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, respectiv trebuie să acționeze cu intenție în această direcție, ceea ce evident că nu se confirmă în speța de față. Nu se poate reține conflictul de interese pe considerentul că funcționarul ar fi putut să anticipeze vreun avantaj/dezavantaj, întrucât, din perspectivă legală, conflictul de interese cere ca funcționarul să acționeze cu intenție, anume cu exercitarea atribuțiilor în interes personal, lipsit de obiectivitate și mai mult, cu intenția fermă și clară de a obține un avantaj de natură patrimonială pentru sine ori pentru altul. Prin urmare, textul legal nu se referă la situații ipotetice, de anticipare, art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019 venind în completarea art. 70-71 din Legea nr. 161/2003. Totodată, aduce în analiză și Ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/2022, din data de 25.10.2022, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, prin care s-a avut în vedere și a fost analizat chiar raportul A.N.I. nr. 22901/G/1I/2022 ce a stat la baza sesizării organului de urmărire penală. În acest sens, s-a reținut faptul că: "În conformitate cu dispozițiile legale, A. a participat, în calitate de membru al comisiei de specialitate juridică, la analizarea proiectului de hotărâre depus de către primarul D., urmare analizei efectuate precedându-se la avizarea proiectului, procesul-verbal având și semnătura lui A.. Se constată că proiectul de hotărâre sus-menționat viza aprobarea documentației în vederea închirierii pășunilor proprietate privată a UAT comuna Hodac, în concret având loc o avizare a acestui proiect, proiect de hotărâre cu caracter general și normativ care viza exclusiv documentația necesară în vederea închirierilor mai sus-menționate. De altfel ulterior, a fost adoptată Hotărârea nr. 25/15.04.2020, hotărâre prin care s-a aprobat documentația și anexele - caiet de sarcini, instrucțiuni pentru ofertanți, formular, contract cadru. Participarea și avizarea, prin semnare a proiectului de hotărâre mai sus-menționat nu reprezintă îndeplinirea unui act prin care să se fi obținut un folos material. În sensul legii penale, acest proiect de hotărâre privind exclusive documentația de atribuire directă." Apreciază că în același raționament juridic, adoptarea hotărârilor de consiliu local cu caracter general, normativ, nu sunt apte sa creeze vreun beneficiu patrimonial nici pentru funcționar, nici pentru o altă persoană, fiind grăitoare, în acest sens, concluzia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș; " (...)- fiind acte normative cu caracter general, prin conținutul acestora nefiind create, modificate sau stinse drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina vreunei persoane determinate".

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, drept temeinică și legală. În susținerea poziției procesuale exprimate, intimatul a reluat apărările din fața instanței de fond. În esență, a susținut că legiuitorul nu condiționează modalitatea de sesizare a Agenției de urmărirea de către autorul sesizării a vreunui interes personal, privat sau public, fiind necesar doar ca sesizarea să respecte prevederile Ordonanței Guvernului nr. . 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor (condiție îndeplinită) iar Decizia nr. 8/2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu are nici o legătură cu speța de față, întrucât se referă la posibilitatea de a promova o acțiune în contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, în considerarea unui interes legitim public, de către un organism social interesat. În ceea ce privește aplicarea normelor de drept material incidente reprezentate de dispozițiile art. 70, art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 228 alin. (1) lit. a), alin. (2) - (5) din Codul administrativ a considerat că sunt întrunite cumulativ elementele care generează un conflict de interese - în cazul consilierilor locali - astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor legale enunțate mai sus, respectiv: persoana în cauză deține o funcție/demnitate publică, hotărârile respective privesc probleme, în legătură cu care consilierul local are un interes personal patrimonial reprezentat de un folos material pentru sine său pentru o rudă până la gradul al II-lea inclusiv. Sunt irelevante, fiind respinse în mod corect de Curtea de apel, apărările recurentului referitoare la faptul că nu ar fi făcut parte din comisia de atribuire directă și nici din comisia de soluționare a contestațiilor (fapt consemnat de altfel și în Raportul de evaluare contestat) întrucât conflictul de interese nu a fost reținut în sarcina sa raportat la aceste aspecte. Nu înlătură conflictul de interese de natură administrativă reținut în sarcina recurentului faptul că, prin Ordonanța din data de 25.10.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a clasat sesizarea A.N.I. referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., întrucât în cuprinsul respectivei Ordonanțe se precizează: "participarea și avizarea prin semnare a proiectului de hotărâre (...) nu reprezintă îndeplinirea unui act prin care să se fi obținut un folos material, în sensul legii penale (...)." A., în calitate de consilier local, era obligat să manifeste o atitudine neutră, imparțială și obiectivă față de interesele sale de orice natură, fiindu-i interzis sa abuzeze în orice fel de poziția pe care o deține și să obțină anumite beneficii pentru sine sau familia sa.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 14 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluțiile instanței de recurs asupra căilor de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare nr. x/07.05.2022, prin care intimata Agenția Națională de Integritate a reținut în sarcina sa, ca și consilier local al comunei Hodac, jud. Mureș, faptul că, în cursul exercitării mandatului - perioada 2016-2020, s-a aflat în situația de conflict de interese descrisă de art. 70 și 71 Legea nr. 161/2003, art. 228 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. S-a reținut că acesta a participat la emiterea Raportului din 15.04.2020 al Comisiei de specialitate juridice, prin care a avizat proiectul H.C.L. Hodac nr. 25/15.04.2020 și la adoptarea H.C.L. Hodac nr. 16/16.03.2020 pentru aprobarea regulamentului pentru atribuirea directă a contractelor de închiriere a pășunilor proprietate privată ale comunei Hodac și Hotărârea nr. 25/15.04.2020 pentru aprobarea documentației de atribuire directă a pășunilor proprietate privată a U.A.T. Hodac - acte materiale care puteau produce folos material pentru fiul său, respectiv, care au produs folos patrimonial pentru fiul său (dovadă fiind încasarea de către acesta a subvențiilor A.P.I.A. dar și obținerea de venituri din agricultură). Prima instanță a respins acțiunea reclamantului. Criticile de nelegalitate ale hotărârii instanței de fond se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la modul greșit de aplicare în cauză a normelor de drept material. În ceea ce privește modul de aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, recurentul susține că, din perspectiva acestei dispoziții și cu trimitere la Decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. 8/2020, sesizarea A.N.I. nu este valabilă întrucât petiționarul în cauză nu dovedește un interes privat. Art. 12 alin. (1) Legea nr. 176/2010 prevede că "Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002." Aliniatul 3 prevede că: " Sesizarea făcută cu rea-credință atrage după sine răspunderea juridică a celui care a făcut sesizarea." Înalta Curte constată că, în speță, sesizarea A.N.I. aparține B., cu sediul în Comuna Hodac, aceasta a vizat Hotărârile Consiliului Local Comuna Hodac cu nr. 16/16.03.2020, nr. 25/15.04.2020 și nr. 36/26.05.2020 în baza cărora s-au desfășurat achizițiile directe de pășuni din proprietatea privată a comunei și că, la pct. III al sesizării, petenta își justifică interesul privat prin aceea că a participat, fără succes, la o astfel de procedură de achiziție directă. În sesizare s-a susținut nerespectarea legii pajiștilor și legii zootehniei prin atribuirea directă a pășunilor, în considerarea faptului că fiecare fermier are dreptul de a primi suprafețe din pășunile comunei. Înalta Curte constată că petenta a susținut și dovedit concret și efectiv legătura interesului său privat cu hotărârile Consiliului Local Hodac, fiind lipsită de relevanță achiziția directă la care aceasta a participat efectiv. În aceste împrejurări critica recurentului, cum că sesizarea A.N.I. este afectată de viciul lipsei de interes, nu este fondată. În plus, corect a sesizat prima instanță că Decizia Î.C.C.J. nr. 8/2020, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, nu este incidentă în cauză, întrucât se referă la "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate", stabilind că: "invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului". Hotărârea Înaltei Curți tratează exclusiv o condiție de exercitare a dreptului la acțiunea în contencios administrativ, prevăzută de Legea nr. 554/2004 or, în cauză este pus în discuție dreptul de petiționare, reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, un drept distinct de dreptul de exercitare a acțiunii în contencios administrativ. Art. 12 alin. (1) și (3) Legea nr. 176/2010 este norma specială ce stabilește coordonatele dreptului de a sesiza A.N.I., în sensul că acesta este un drept de petiționare circumscris O.G. nr. 27/2002 care poate atrage răspunderea juridică a petentului numai în cazul exercitării abuzive a acestuia, cu rea-credință. Arătând pe scurt diferența dintre cele două drepturi, care au determinat concluzia că decizia Î.C.C.J nu este aplicabilă în speță, dreptul de petiționare este un drept garantat constituțional în art. 51, ce permite cetățenilor să se adreseze autorităților publice prin petiții, fiind un mijloc democratic de implicare civică sau de apărare a drepturilor și intereselor cetățenilor, care nu presupune neapărat inițierea unui proces în contencios administrativ, pe când, contenciosul administrativ se referă la soluționarea litigiilor dintre persoane și autoritățile publice prin intermediul instanțelor judecătorești, fiind un mijloc juridic de contestare a actelor sau omisiunilor autorităților publice care afectează drepturile sau interesele legitime ale persoanelor fizice sau juridice. În continuare, Înalta Curte va trata în comun criticile de la pct. 2 și 3 ale cererii de recurs, întrucât pun în discuție aspecte comune de aplicare a normelor de drept în materia conflictului de interese. Referitor la aplicarea art. 70 din Legea nr. 161/2003 prin raportare la definiția conflictului de interese, recurentul consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 definesc conflictul de interese, prin prisma existenței posibilității ca interesul personal să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de către un demnitar ori funcționar public. "Interesul personal" se referă la acele împrejurări care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului și posibilitatea anticipării unui beneficiu pentru sine sau altul. Având în vedere că un consilier local este un ales local, legalitatea raportului de evaluare se impune a fi verificată prin prisma interpretării coroborate a tuturor prevederilor legale incidente. Înalta Curte subliniază că potrivit art. 71 din Legea nr. 161/2003 "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public". Conform art. 228 Codul administrativ: "(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; ..." Totodată, art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, prevede astfel: "Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare că influențează îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau apropiații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus". Interpretând teologic textul normei legale supusă analizei, este evident că, încă din titlul Legii nr. 161/2003, scopul legiuitorului a fost acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o demnitate/funcție publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese, rațiunea fiind aceea de a garanta principiile imparțialității, integrității, transparenței decizionale și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prin sancționarea situațiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora. Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a participat la emiterea hotărârilor de Consiliul Local privind atribuirea directă a contractelor de închiriere a pășunilor din domeniul privat al comunei, în condițiile în care avea obligația legală, prevăzută de art. 228 Codul administrativ de a anunța la începutul ședinței consiliului local, interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, interes în sensul aliniatului 1. Înalta Curte constată că este evident interesul și folosul patrimonial al fiului recurentului-reclamant, agricultor și crescător de animale la data ședințelor, persoană care a participat ulterior la achiziția directă și care a obținut subvenții din partea A.P.I.A. precum și venituri din exploatarea suprafețelor de teren aparținând domeniului privat al comunei. Întrucât perfectarea contractului de închiriere pentru o suprafață de 118,31 ha din pășunile comunale s-a realizat și în vederea întocmirii documentației de obținere a sprijinului financiar pe unitate de suprafață este evident că recurentul - reclamant avea posibilitatea anticipării unui potențial beneficiu patrimonial ce ar fi putut fi acordat fiului său urmare închirierii directe a pășunii Piciorul Buzii, în baza regulilor stabilite prin hotărâri ale consiliului local, la care reclamantul și-a acordat votul. Concluzionând, resursele obținute de la bugetul de stat (precum subvențiile financiare achitate de A.P.I.A.) reprezintă o sursă de finanțare a activității fiului recurentului-reclamant și, în temeiul art. 228 alin. (1) lit. a), reclamantul trebuia să anticipeze acest folos material și să evite starea de conflict de interese. În privința naturii juridice a hotărârilor adoptate de Consiliul Local, trebuie amintită diferența între un act normativ administrativ și unul individual prin prisma modului de emitere, aplicare și afectare a drepturilor și obligațiilor persoanelor. Dacă un act normativ administrativ este un act cu caracter general, aplicabil tuturor persoanelor care se află în categoria a cărei reglementare o vizează, având putere de lege, un act individual este un act emis în scopul reglementării unei situații specifice și concrete a unei persoane sau a unui grup restrâns de persoane. Actul individual se referă la drepturi și obligații individuale afectând numai persoanele pentru care a fost emis. Raportând în speță aceste considerații teoretice, având în vedere că hotărârile Consiliului Local Hodac, la care recurentul face referire, vizează stabilirea cadrului necesar pentru o anumită procedură de achiziție directă (inclusiv stabilirea prețului închirierii) și nu vizează orice procedură de achiziție, referindu-se la situații specifice ce afectează doar anumite persoane, acestea au caracter de act administrativ individual, lipsindu-le caracterul de generalitate a reglementării și a efectelor produse. Ordonanța procurorului care a clasat sesizarea penală formulată de A.N.I. în dosarul penal x/2022 nu poate prezenta relevanță în cauză sub aspectul caracterului normativ sau individual al actelor administrative, aceasta producând efecte în limita procedurii penale desfășurate și a dispozițiilor penale incidente. Stabilirea caracterului normativ sau individual al unui act administrativ rămâne atributul instanței de contencios administrativ. Înalta Curte nu poate valida aspectele evocate de recurent, privind neparticiparea sa la procedura de atribuire efectivă, faptul că actele ar fi fost adoptate și fără votul său, inexistența legăturii de cauzalitate între veniturile obținute de numitul C. și adoptarea hotărârilor de CL nr. 16/2020, respectiv nr. 25/2020 și inexistența intenției de a obținere un folos de natură patrimonială pentru altul în momentul adoptării Hotărârilor de Consiliu Local, întrucât, așa cum corect a sesizat prima instanță, art. 228 Cod administrativ nu prevede alte condiționări suplimentare față de cele deja constatate a fi îndeplinite în cauză. Analiza recurentului se circumscrie, mai degrabă, unei analize a condițiilor atragerii răspunderii delictuale însă, starea de conflict de interese nu este asimilată unei răspunderi delictuale în sens strict. De principiu, conflictul de interese se situează pe tărâmul eticii funcției publice cu posibile consecințe negative asupra integrității, imparțialității și transparenței în funcția publică însă, în general, nu este considerat un delict în sine și nu este asimilat unei răspunderi delictuale. De aceea, aspectele învederate de recurent nu sunt elemente definitorii ale conflictului de interese și, indiferent de circumstanțele invocate, conflictul de interese există în forma reglementată de art. 228 Cod administrativ. Pe de altă parte, interpretarea dată în jurisprudența instanței supreme sintagmei "interes personal" este în sensul că determinant pentru conflictul de interese este simplul fapt al posibilității anticipării unui potențial beneficiu, al prefigurării acestuia, nepunându-se în discuție existența propriu-zisă, materializată, a beneficiului ori a unui folos, rațiunea instituirii conflictului de interese care intră sub incidența Legii nr. 161/2003 fiind aceea de a asigura eliminarea subiectivismului și interesului particular ori de grup în cadrul forurilor decizionale ale autorităților publice. Astfel de aspecte rezultă în mod neechivoc din forma redacțională a art. 228 alin. (1) Cod administrativ, în care legiuitorul utilizează sintagma "ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:...". Faptul că, în anumite situații, există și beneficii evaluabile în bani nu înseamnă că aspectul pecuniar concret este determinant pentru atragerea conflictului de interese de natură administrativă. Prin urmare, Înalta Curte constată îndeplinită condiția interesului personal de natură patrimonială a recurentului-reclamant, la momentul încheierii actelor juridice arătate, acesta putând prefigura obținerea unui beneficiu/folos pentru fiul său, caracterul patrimonial fiind dovedit de încheierea contractului de închiriere pășune și obținerea de subvenții și venituri din exploatare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondat recursul reclamantului, motiv pentru care, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală.