ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 614/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 20.02.2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 926/11.12.2019 pronunțată de pârât în dosarul nr. x/04.09.2018.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 6518/14.07.2020 Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 07.08.2020.

Hotărârea instanței de fond, în prima etapă procesuală

Prin sentința civilă nr. 332/18.11.2020 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanți în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., constatând că reclamantul A. a precizat în mod expres la termenul de judecată din 18.12.2020 că nu înțelege să solicite introducerea în cauză a petentului C..

Hotărârea instanței de control judiciar

Prin Decizia nr. 2496/5 mai 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 332 din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că reclamanta B. nu a fost prezentă la termenul de judecată din 18.11.2020, nu a avut cunoștință de invocarea de către instanță a prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., și nu a putut formula apărări cu privire la acest aspect, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 15.06.2022 sub nr. de dosar x/2020

La termenul de judecată din 21.09.2022 instanța a introdus în cauză în calitate de pârât pe numitul C. care, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii. În esență arată că își îndeplinește în mod corect atribuțiile de președinte al asociației de proprietari în ciuda relațiilor conflictuale pe care le are cu reclamanții și care generează numeroase litigii pe rolul instanțelor.

Hotărârea ce face obiectul prezentei judecăți, în rejudecare după casare

Prin sentința civilă nr. 136 din data de 22 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâților Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și C..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B. și, fără a încadra criticile lor în unul sau mai multe dintre motivele strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceștia au solicitat anularea acestei sentințe și admiterea plângerii, așa cum a fost formulată.

Invocând dispozițiile art. 249, 250, 354, 255 " și altele" din C. proc. civ., au susținut recurenții că instanța nu a hotărât care dintre părți să facă dovada probelor iar pârâții nu au propus nici un fel de probe, instanța a luat de bune susținerile pârâtului C., fără ca acestea să fie probate.

În continuare, susțin recurenții că pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C. nu au probat vinovăția lor, iar reclamanții au fost sancționați doar în baza sesizării pârâtului. Faptul că pârâtul C. nu i-a pretins recurentului A. să citească în fața proprietarilor prezenți la ședință ce a notat în acel proces-verbal și l-a solicitat după câteva zile, rezultă că acesta a urmărit o răzbunare sau poate un interes material.

Acest aspect este în contradicție cu prevederile legale și Decizia nr. 4 din 30.01.2017 dosar nr. x/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și arată necesitatea administrării probelor iar acestea sunt martorii, înregistrările audio-video, expertize, înscrisuri care sunt expuse în public etc.

Împotriva recurenților nu există probe în sensul că ar fi comis respectivele insulte, ci doar susținerile pârâtului C..

Între reclamanți și pârât este o stare conflictuală care persistă de mai multă vreme așa cum au arătat prin înscrisurile depuse și este în contradicție cu Decizia nr. 4/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind probele depuse.

Pârâtul C. nu a arătat locul public unde s-a comis fapta de discriminare, împrejurările și ora. Procesul-verbal din 12.08.2018 al adunării generale a asociației de proprietari prin care s-a investit conducerea asociației, depus oficial de la arhiva Judecătoriei Timișoara, nu arată fapta de care sunt acuzați reclamanții, B. nu a fost de față în data de 12.08.2018 iar la dezbaterile de fond a cauzei din 15.03.2023, pârâtul recunoaște acest lucru neavând nici o poziție în acest sens.

Pentru a se constata vinovăția lor, recurenții susțin că aceasta trebuie dovedită cu probe, iar simpla afirmație și sesizare a pârâtului C. nu este credibilă dacă nu este însoțită de dovezi certe ex. declarații de martor, înregistrări audio etc.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanții A. și B. intimații -pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C. nu au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, deși cererea de recurs le-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 11.07.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.02.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când luând act de cererea recurenților - reclamanți, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut dosarul pentru a se pronunța mai întâi pe acest aspect, ce poate face de prisos analizarea pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurenții, în cadrul cererii de recurs nu au adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege anterior menționate.

Astfel, se constată că recurenții nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci reiau prezentarea situației de fapt și a probelor ce au fost solicitate și neadministrate de instanța de fond.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte reține că recurenții nu au formulat critici de nelegalitate a sentinței instanței de fond, ci de netemeinicie, respectiv de apreciere a probatoriului administrat în cauză, care nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei în prezenta decizie.

Cu titlu prealabil se impune a se preciza că, în principiu, critica privind respingerea de către instanța de fond a unor probe, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Modul în care instanța de fond a apreciat cu privire la utilitatea și pertinența probelor, modul cum a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care prima instanță o constată.

Prin urmare, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau modul de administrare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate și nu de temeinicie.

Reține Înalta Curte dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din același act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Așadar, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.

Or, în condițiile în care prin calea de atac promovată reclamanții s-au limitat a relua situația de fapt, fără a combate raționamentul juridic al instanței de fond și a menționa norma legală încălcată sau eronat interpretată, Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile recurenților în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurenții- reclamanți nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurenții nu au indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Așadar, în raport de argumentele ce susțin cererea de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii, prin greșita reținere a stării de fapt, în urma interpretării probelor administrate, Înalta Curte constată că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată, analiza ce excede unei verificări de legalitate ce poate face obiectul judecării căii extraordinare a recursului, aspect sub care excepția nulității invocată din oficiu este fondată, urmând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., cu consecința constatării nulității recursului.

Soluția de anulare a recursului nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că recurenții-reclamanti nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține, ca legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 136 din 22 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 februarie 2024.