ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 482/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 decembrie 2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, a solicitat: (i) în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), pentru indicația terapeutică Adenocarcinom (cancer) de cec colon (ADK) fără instabilitate microsatilitară de grad înalt (MSI-H, microsatellite instability-high); (ii) în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 14 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Ministerului Sănătății; (ii) a respins excepțiile de inadmisibilitate invocate de pârâții Guvernul României și de Ministerul Sănătății; (iii) a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului; (iv) a respins excepția prematurității cererii, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; (v) a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Sănătății și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant față de acest pârât ca inadmisibilă; (vi) a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 14 din 9 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea recursului, se susține că instanța de fond a admis în mod eronat excepția inadmisibilității, având în vedere că, anterior promovării acțiunii, reclamantul s-a adresat autorităților pârâte cu cerere prin care a solicitat includerea medicamentului în litigiu în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, astfel cum rezultă din dovezile anexate recursului.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, iar intimatul-pârât Ministerul Sănătății a invocat și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Alte aspecte procesuale Excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății, a fost respinsă la termenul din 31 ianuarie 2024, pentru considerentele cuprinse în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a actualiza lista medicamentelor compensate 100%, prin includerea medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), pentru indicația terapeutică Adenocarcinom (cancer) de cec colon (ADK) fără instabilitate microsatilitară de grad înalt (MSI-H, microsatellite instability-high), de care suferă reclamantul. Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă, în ceea ce-l privește pe pârâtul Ministerul Sănătății, iar în privința celorlalți pârâți, a respins acțiunea ca nefondată. Înalta Curte observă că, în recurs, reclamantul A. nu a criticat decât soluția de inadmisibilitate a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, fără a formula niciun fel de critici referitoare la soluția primei instanțe de respingere, ca nefondată, a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. Prin urmare, această soluție, nefiind recurată, a căpătat caracter definitiv și nu face obiectul de analiză al instanței de control judiciar, care va examina exclusiv chestiunea vizând caracterul admisibil sau inadmisibil al acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății. Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Față de conținutul acestor texte de lege, Înalta Curte reține că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenței premisei refuzului nejustificat și anume adresarea unei cereri către autoritatea/autoritățile chemate în judecată, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile. Înalta Curte constată că sintagma de "procedură prealabilă" vizează, în acest context, condiția depunerii unei cereri în legătură cu care se invocă pretinsul refuz nejustificat, iar nu recursul grațios prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Or, instanța de fond, deși a constatat că acțiunea este inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar nu pe prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) coroborate cu art. 8 alin. (1) din aceeași lege, reținând în mod eronat că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ unilateral în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În speță nu se poate vorbi de parcurgerea procedurii prealabile constând în solicitarea adresată autorității pârâte de revocare a actului administrativ vătămător, întrucât această procedură vizează un act administrativ tipic, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe când în speță se află în discuție un act administrativ asimilat, constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În acest din urmă caz, procedura prealabilă se referă la depunerea cererii administrative care să conțină solicitarea persoanei interesate adresate autorității competente, iar nu la recursul grațios formulat împotriva unui act administrativ considerat nelegal. Cu toate acestea, deși soluția pronunțată de prima instanță este întemeiată greșit, prin raportare la un alt caz de inadmisibilitate, instanța de control judiciar constată că aceasta se impune a fi menținută, câtă vreme acțiunea este inadmisibilă din perspectiva neformulării cererii administrative, care trebuia să fie adresată în prealabil pârâtului Ministerul Sănătății și să cuprindă solicitările în legătură cu care pretinde reclamantul că a fost exprimat refuzul nejustificat. În consecință, instanța de control judiciar, pentru considerentele arătate, va menține soluția de inadmisibilitate a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății. În prim rând, se constată că, în dosarul de fond, nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că reclamantul ar fi adresat o cerere pârâtului Ministerul Sănătății în legătură cu obiectul prezentei cauze. În al doilea rând, în ceea ce privește înscrisurile atașate cererii de recurs, cu privire la care recurentul-reclamant susține că reprezintă dovezile de comunicare prin poștă a cererilor adresate tuturor autorităților pârâte, Înalta Curte constată că acestea nu fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile. În acest sens, se observă că, potrivit ștampilelor poștale și mențiunilor din cuprinsul confirmărilor de primire, cererea reclamantului a fost comunicată către Ministerul Sănătății la data de 06.12.2022, în timp ce acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.12.2022, fiind predată serviciului specializat de curierat la data de 02.12.2022 (astfel cum reiese din mențiunile înscrise pe plicul aflat la fila x). Prin urmare, nu se poate reține că recurentul-reclamant a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie de adresare a unei cereri, câtă vreme data înregistrării cererii administrative la autoritatea pârâtă este ulterioară sesizării instanței de judecată. Astfel fiind, autoritatea pârâtă nu a mai fost sesizată anterior și nu i s-a dat posibilitatea să răspundă solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii, astfel cum statuează dispozițiile Legii nr. 554/2004, pentru ca instanța de contencios administrativ să poată analiza existența unui refuz nejustificat sau o nesoluționare în termen legal a unei cereri. În concluzie, având în vedere că adresarea unei cereri către autoritățile pârâte în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este corectă, iar criticile formulate nu pot conduce la reformarea sentinței atacate. Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.