ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 07.10.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, prin A. S.R.L., în calitate de administrator special și B. în calitate de administrator judiciar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Natională de Transport al C. S.A., obligarea pârâtei la recunoașterea valabilității Certificatelor de Origine care au stat la baza emiterii celor 7996 Certificate Verzi (CV) în perioada martie 2017- iunie 2018 și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la emiterea Certificatelor Verzi aferente energiei electrice produse și livrate în Sistemul Energetic National (SEN) de societate după data de 01.06.2019 până în prezent, anularea operațiunii de deducere a Certificatelor Verzi emise pentru perioada martie 2017- iunie 2018 cu Certificatele Verzi emise ulterior, efectuată de către pârâtă, și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 7 iunie 2022, Tribunalul a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.08.2022.

Prin sentința civilă nr. 2434 din 19 decembrie 2022, Curtea a admis excepția tardivității acțiunii, ridicată din oficiu, și a respins acțiunea reclamantei, ca tardivă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând a se constata că acțiunea este legală și să se judece pe fond.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în fața instanței de fond, fără a se referi la considerentele hotărârii atacate.

Intimata-pârâtă Compania Națională de Transport al C. S.A. a formulat întâmpinare prin care invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu a indicat și nu a expus argumente care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca vădit neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. S.R.L. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu a evidențiat vreun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, nu s-a referit la considerentele reținute prin sentința recurată, ci s-a limitat la a reitera, în mare, argumente formulate în fața instanței de fond, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate.

Nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal, prin care să precizeze de ce sentința Curții de Apel București ar fi nemotivată sau prin care să evidențieze modalitatea în care instanța de fond ar fi interpretat/aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul are ca scop verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei acesteia, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L.,prin administrator special A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2434 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.