ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 358/2024

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 11.12.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 681/2020 emise de pârât prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1), (2) și (4) și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În subsidiar, a solicitat modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Prin sentința civilă nr. 638 din 21 aprilie 2021, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță și a făcut aprecieri cu privire la rolul jurnaliștilor, a făcut trimitere la jurisprudența CEDO și la analiza prezumției de nevinovăție, invocând și o serie de cauze soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu a indicat și nu a expus argumente care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. S.R.L. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nici nu a evidențiat vreun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenta-reclamantă, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, nu s-a referit la considerentele reținute prin sentința recruată, ci s-a limitat la a reitera, în mare, argumente formulate în fața instanței de fond, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate.

Nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu a prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal, prin care să precizeze de ce sentința Curții de Apel București ar fi nemotivată sau prin care să evidențieze modalitatea în care instanța de fond ar fi interpretat/aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul are ca scop verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei acesteia, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția instanței de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 638 din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.