ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3286/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024 din camera de consiliu

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 12.12.2022, pe rolul Judecătoriei Fetești, reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru CSVA Făcăeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000 RON pentru acțiunile sanitar veterinare efectuate, în lunile august- decembrie 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 832 din 2 noiembrie 2023, Judecătoria a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

A apreciat instanța că cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 1 al Legii nr. 236/2019, prin care a fost completat art. 15 din O.G. nr. 42/2004, și că suma de 10.000 RON/lună își are izvorul în aceste dispoziții, nefiind prevăzută în contractele expuse de către reclamantă.

Astfel, suma solicitată nu reprezintă obligații contractuale sau accesorii ale acestora pentru a fi incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci, pentru stabilirea competenței, trebuie avute în vedere calitatea pârâtei, caracterul cererii de chemare în judecată și sediul social al reclamantei, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cum în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 236/2019, reclamanta apreciind că pârâta refuză nejustificat soluționarea cererii sale, stabilirea competenței se va face conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și, în raport de calitatea pârâtei, de autoritate publică centrală, curtea de apel în a cărei circumscripție se află sediul reclamantei este competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.12.2023.

Prin sentința civilă nr. 353 din 4 martie 2024, Curtea a admis excepția necompetenței materiale ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

A reținut instanța, în esență, că litigiul dintre părți privește executarea unui contract administrativ astfel că, pentru stabilirea competenței materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, nu și cele ale art. 10 din același act, instanțelor civile de drept comun revenindu-le competența de soluționare.

Reclamanta nu a înțeles să solicite cenzurarea unui pretins refuz nejustificat al autorităților pârâte, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci a înțeles să solicite direct obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani, respectiv la executarea obligațiilor contractuale.

Astfel, în raport cu valoarea pretențiilor formulate, de 50.000 RON, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., judecătoria este competentă material.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.

Înalta Curte constată că, prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită obligarea pârâților, potrivit dispozițiilor Legii nr. 236/2019 și O.U.G. nr. 117/2020, la plata sumei de câte 50.000 RON, aferentă activității prestate de reclamantă.

Conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente.

Plecând de la această premisă, Înalta Curte constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, intră în categoria celor ce sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004 ca fiind contracte administrative.

În plus, chiar dacă temeiul juridic al pretinselor obligații de plată, care formează obiectul contractelor și actelor adiționale încheiate între părți, îl constituie o prevedere legală, acest fapt nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractelor administrative, de vreme ce atât temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii, cât și legea, în sine, au ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularului contractului de concesiune.

Astfel, contractele administrative, în mod diferit față de cele civile, au o parte reglementară, stabilită prin dispoziții legale, non-negociabilă. Or, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 nu fac decât să completeze această parte reglementară a contractului administrativ cu un drept nou creat în favoarea medicilor veterinari.

În raport de aceste aspecte, competența în soluționarea cauzei pendinte aparține instanțelor civile.

În consecință, întrucât litigiul dedus judecății decurge din executarea unui contract de concesiune, valoarea pretențiilor solicitate este de 50.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea instanței civile de drept comun, în raport de dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine judecătoriei competența materială de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru CSVA Făcăeni și pe pârâtele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița în favoarea Judecătoriei Fetești.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.