Decizia nr. 3189/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1492/2023 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, au solicitat anularea în parte a Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și a Hotărârii CSM nr. 1375/2015 de aprobare a acestuia sub aspectul dispozițiilor art. 111 alin. (13) din Regulament.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1492 din data de 20 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. și B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii și anularea art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015. După prezentarea istoricului situației de fapt care a determinat formularea acțiunii, recurentele - reclamante au susținut nelegalitatea sentinței recurate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.1. Nelegalitatea hotărârii sub aspectul respingerii motivului privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituția României, precum și a principiului legalității și previzibilității normei consacrat în art. 6.1. din CEDO și jurisprudența CEDO relevantă. Prin modalitatea de pronunțare, instanța de fond a încălcat art. 1 alin. (5) din Constituția României precum și principiul legalității și previzibilității normei consacrat în jurisprudența CEDO în aplicarea art. 1 din CEDO, invocat ca temei al nelegalității normei atacate prin acțiunea în anularea actului administrativ ce o conține. Astfel, instanța de fond reține în mod eronat că nu ar fi fost încălcate aceste principii prin modalitatea de normare, cu argumentul că schimbarea componenței completului prin numirea directă a unui alt titular de complet ar reprezenta o măsură administrativă normală, care ar fi justificată de nevoile de management ale organizării activității instanțelor. Argumentul instanței este nelegal, întrucât indiferent de problemele de ordin administrativ ale unei instanțe, recurentele nu pot fi private de garanțiile pe care le conferă toate prevederile legale interne (art. 2 și 53 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004) și convenționale (jurisprudența CEDO privind aplicarea și interpretarea art. 6.1. invocată), cu rang de protecție sporit și ierarhie normativă superioară, inclusiv dreptul UE (aplicabil cu prioritate în raport de art. 148 din Constituție și art. 20 alin. (2) din Constituție) aplicabil reclamantei A. ca investitor străin în dosarele introduse în fața instanțelor din statul membru în care a realizat investiția străină. Din această perspectivă, procedura de desemnare a unui judecător trebuie să constituie o procedură administrativ-jurisdicțională care să satisfacă atât exigențele dreptului UE, cât și exigențele Convenției Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil. Pe de altă parte, pretinsele aspecte de ordin strict administrativ care ar justifica, în opinia instanței, existența unei astfel de norme arbitrare, nu se pot răsfrânge nici în încălcarea principiului independenței actului de justiție, care implică în primul rând, desemnarea legală a judecătorilor cauzei. Instanța de fond a ignorat faptul că, din perspectivă constituțională, noțiunea dispozitivă "poate" din normă și întreaga ipoteza normativă din dispoziția ROIIJ a cărei anulare o solicită, sunt formulate imprecis, într-o manieră care permite interpretarea arbitrară a situațiilor în care se poate ajunge la numirea unei alte persoane ca titular de complet de către conducerea instanței, fără să existe niciun criteriu previzibil în care conducerea instanței poate dispune o astfel de măsură administrativă ce derogă vădit de la principiul repartizării aleatorii. Instanța de fond nu a ținut seama de standardul CEDO în materia art. 6 invocat de reclamante, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beyeler împotriva Italiei, § 1096 cu trimitere și la hotărârea Hentrich împotriva Franței din 22 septembrie 1994, Seria x nr. x-A, pp. 19-20, § 427 și hotărârea Lithgow și alții citată mai sus, p. 47, § 110.) În mod nelegal s-a respins motivul de nelegalitate al actului normativ/normei prin care au invocat încălcarea art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și încălcarea art. 36 alin. (1) din aceeași lege. Nerespectarea dispozițiilor privind normele de tehnică legislativă conduce la apariția unor situații de incoerență, imprecizie și instabilitate juridică, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, fapt care echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, aspecte ce nu au fost avute în vedere de instanța de fond. Dacă instanța de fond ar fi analizat raționamentul CEDO din cauzele pe care le-au invocat, aceasta ar fi constatat că, în opinia Curții, o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie. În esență, ceea ce CEDO și Curtea Constituțională a statuat constant este că, dată fiind prevederea constituțională din art. 1 alin. (5), potrivit căreia România este stat de drept, iar obligația redactării Constituției și a legilor este o cerință constituțională expresă, legea trebuie să fie clară și previzibilă și de natură a garanta înțelegerea ei de către destinatari, cunoașterea precisă a voinței legiuitorului și a conduitei de urmat în vederea asigurării îndeplinirii obligației constituționale și pentru stabilitatea raporturilor juridice pe care le reglementează norma. Fără îndoială, această cerință este cu atât mai necesară în situațiile în care norma juridică poate avea drept consecință, în aplicarea sa, afectarea unor drepturi ori libertăți ale persoanelor de drept privat, cum este dreptul la un proces echitabil sub aspectul asigurării independenței și imparțialității judecătorului, inclusiv din perspectiva constituirii completului de judecată. 3.2. Nelegalitatea hotărârii atacate rezultate din refuzul analizei normei atacate prin raportare la încălcarea art. 53 din Legea nr. 304/2004 care consacră principiul repartizării aleatorii Prin modalitatea de pronunțare, instanța de fond nu a motivat practic în niciun mod respingerea motivelor de nelegalitate a actului normativ atacat/normei atacate ce vizau încălcarea dispozițiilor legale - art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 care consacră principiul repartizării aleatorii. Deși principiul repartizării aleatorii este un principiu fundamental de desfășurare a procesului civil - ca garanție a dreptului constituțional la un proces echitabil este consacrat prin toate aceste prevederi legale în legi organice - excepția de la acest principiu - schimbarea titularului doar prin voința colegiului de conducere - nu poate fi lăsată în aplicare doar la aprecierea "de la caz la caz" a colegiului de conducere, fără definirea măcar generică a condițiilor de aplicare. Importanța acordată de legiuitor principiului fundamental al, repartizării aleatorii, instituit cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, fără nicio ingerință administrativă, impune menținerea lui pe tot parcursul judecării cauzei, conform art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004. Din acest punct de vedere, motivarea instanței nu răspunde cerințelor de motivare prevăzute de disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul de a putea fi identificate argumentele concrete pentru care acest motiv de nelegalitate al actului normativ atacat a fost respins. Nu poate fi reținută ca motivare, în combaterea acestei critici distincte de nelegalitate a actului, motivarea generică și repetitivă - utilizată în respingerea tuturor motivelor de nelegalitate (întemeiate pe temeiuri diferite de drept ca fiind "perspectiva managerială" a colegiului de conducere de a decide pentru anumite obiective (nedefinite) schimbarea titularului de complet. Pe de altă parte, norma contestată este evident singura care derogă de la principiul repartizării aleatorii, întrucât permite atribuirea directă, pe cale administrativă, a dosarelor unui complet unui anumit judecător, altul decât cel desemnat inițial aleatoriu, fără să prevadă niciun fel de criteriu în alegerea judecătorului astfel desemnat, aspect ce în sine contravine principiului repartizării aleatorii a cauzelor. Prin garanția repartizării aleatorii trebuie să li se asigure justițiabililor repartizarea dosarelor către judecătorii unei instanțe într-un mod obiectiv și cu excluderea factorului subiectiv decizional uman, asigurându-se astfel egalitatea tuturor în fața legii organice (care prevede principiul). Din acest punct de vedere, norma în discuție nu respectă o astfel de egalitate de tratament pentru toți beneficiarii normei de ordin general - art. 53 din legea 304/2004. Instanța de fond nu a analizat nici faptul că norma contestată derogă de la art. 104 alin. (3) din R.O.I., care reprezintă o manifestare a principiului repartizării aleatorii. Instanța de fond trebuia să constate că art. 111 alin. (1)3 din ROIIJ nu corespund principiului legal, reflectat în ROIIJ prin art. 101 și 104 din Regulament, din a căror interpretare sistematică rezultă că operațiunea firească în cazul intervenirii unui motiv obiectiv care l-ar împiedica pe judecător să mai alcătuiască respectivul complet, este desființarea completului și repartizarea cauzelor aferente după metoda ciclică, unica metodă pentru asigurarea principiului repartizării aleatorii, după ce a intervenit o vacantare a completului. Aceasta este singura interpretare conformă a dispozițiilor din Regulament, în concordanță cu normele superioare - legea și cu principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 7 alin. (1) C. proc. civ., art. 3 și 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, aplicabil cu prioritate în raport de art. 3 C. proc. civ. și art. 20 alin. (2) din Constituție. De asemenea, deși erau relevante în evaluarea nelegalității actului atacat/normei, instanța nu a analizat disp. art. 49 alin. (8) din Legea nr. 304/2004, din care se deduce că repartizarea aleatorie a dosarelor nu poate fi reglementată prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și nici prin hotărâri ale colegiilor de conducere, într-o formă care să exceadă limitele legii sau să se adauge la lege. Instanța de fond nu a respins motivat nici motivul de nelegalitate prin care am invocat încălcarea prevederilor art. 78 din Legea 24/2000, potrivit cărora: "Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora". Or, instanța nu arată care sunt argumentele legale pentru care ar fi permisă o astfel de derogare de la prevederile legii de organizare judiciară. La fel de nemotivată este și respingerea motivului de nelegalitate întemeiat pe nerespectarea principiului ierarhiei actelor normative consacrat și de disp. art. 81 din Legea nr. 24/2000 care stabilesc că, la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții ale autorităților administrației publice locale, se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor. În cazul de față, Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești este în mod evident un act subordonat legilor, în concret Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel încât acesta nu poate încălca limitele impuse de lege. 3.3. Încălcarea principiului egalității în fața legii și încălcarea principiului nediscriminării consacrate de art. 8 C. proc. civ., art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 20 din Carta DFUE. Instanța de fond nu a motivat respingerea motivului de nelegalitate întemeiat pe încălcarea art. 16 din Constituția României care statuează că "nimeni nu este mai presus de lege". Din această prevedere constituțională rezultă că justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Principiul repartizării aleatorii pentru toți beneficiarii legii reprezintă o garanție a egalității în fața legii procesuale consacrate de art. 8 C. proc. civ., în aplicarea art. 16 din Constituție și a supremației acesteia de a beneficia de o instanță "constituită conform legii", ca garanție a asigurării pentru toți beneficiarii normei a unei instanțe independente și imparțiale. Prin modalitatea de pronunțare instanța de fond nu a răspuns în realitate la argumentul esențial invocat, respectiv faptul că soluția legislativă prevăzută de art. 111 alin. (13) din ROIIJ este una neclară, imprecisă din punct de vedere al condițiilor obiective de aplicare (ca situație diferită față de cea reglementată de art. 104 ROIIJ) ce lasă loc mai multor interpretări arbitrare, din moment ce Regulamentul lasă loc de 2 modalități procedurale total diferite, în situații identice, fără a oferi vreun criteriu previzibil pentru alegerea uneia dintre cele două. 3.

Nelegalitatea soluției primei instanțe pentru încălcarea standardului de protecție al art. 6.1. CEDO și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la organizarea și compunerea instanțelor, fațetă a dreptului la un proces echitabil. În argumentarea respingerii acestui motiv de nelegalitate a dispozițiilor art. 111 alin. (13) din ROIIJ, instanța de fond a reluat doar argumentul generic și formal conform căruia aceste dispoziții ar reprezenta doar una dintre posibilitățile stabilite în competența conducerii unei instanțe, aceasta fiind singura în măsură să decidă modul de organizare a completurilor de judecată. Or, această modalitate de pronunțare nu răspunde în concret celor invocate de recurente, respectiv că soluția de la art. 111 alin. (13) din ROIIJ este sub standardul de protecție al art. 6 CEDO și jurisprudenței relevante, echivalând cu o nemotivare a hotărârii. În mod nelegal instanța nu a ținut cont nici de raționamentul din Decizia CCR nr. 685/07.11.201835, invocat în motivarea acțiunii, prin care Curtea Constituțională a statuat la nivel de interpretare constituțională modul cum trebuie analizată corelația dintre compunerea completului și repartizarea cauzelor unui anumit complet de judecată și cerințele respectării prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, prin prisma exigențelor de independență și imparțialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanță judecătorească. Recurentele au făcut referire și la cauza Moiseyev c. Rusiei, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, susținând că, similar cu situația factuală din acea cauză, în care Curtea a analizat atribuțiile Președintelui instanței cu privire la repartizarea discreționară a cauzelor între judecătorii instanței, în prezenta cauză, situația factuală care a justificat formularea prezentei acțiuni constă în repartizarea dosarului reclamantelor completului a cărui componență a fost stabilită de către Colegiul de Conducere, doar la propunerea președintelui de secție, în mod subiectiv, posibilitate generată doar de prevederile ROIIJ, ce fac obiectul prezentei cauze. In acest mod s-au generat îndoieli serioase cu privire la independența și imparțialitatea justiției, precum și a judecătorului astfel repartizat. 3.

Nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încălcării standardului de protecție al articolului 2 TFUE și art. 47 și 52 din Carta DFUE, raportat la art. 6 CEDO În aceeași manieră omisivă și formală în motivare, incompatibilă cu art. 6.

CEDO, instanța de fond nu a făcut o evaluare corectă a dispozițiilor de drept european invocate în motivarea nelegalității normei atacate, care impuneau asigurarea - prin norma internă din ROIIJ - a unei protecții jurisdicționale efective a investitorilor străini. Principiile dreptului european în această materie subliniază că, pentru a avea încrederea de a investi într-un alt Stat membru este imperios ca acesta să-i ofere nu doar garanții economice, ci, mai ales, și un sistem judiciar independent și imparțial. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului II.1. Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare În ziua dezbaterilor, recurentele-reclamante, prin avocat, au solicitat amânarea judecării cauzei în vederea formulării unei cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Față de respingerea cererii de amânare, apărătorul recurentelor-reclamante a precizat că înțelege să formuleze și să susțină verbal cererea de sesizare, solicitare ce nu a fost, însă, încuviințată de către instanță, având în vedere obligativitatea formulării și motivării în scris a unei astfel de cereri și comunicării acesteia intimatului-pârât pentru a-i da posibilitatea să-și exprime punctul de vedere. Ca urmare, recurentelor-reclamante li s-a acordat cuvântul exclusiv asupra recursului, cu mențiunea că pot formula concluzii pe interpretarea dreptului unional, urmând totodată a fi amânată pronunțarea. Pe de o parte, conform prevederilor art. 148 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura." Întrucât cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost formulată verbal, fără respectarea exigențelor textului antemenționat, Înalta Curte nu s-a putut considera a fi investită cu o astfel de cerere. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta posibilitatea teoretică de a se formula verbal o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care partea adversă lipsește, iar amânarea judecării recursului pe acest aspect a fost respinsă în mod justificat, discutarea efectivă a sesizării în lipsa punctului de vedere motivat al tuturor părților ar conduce la încălcarea dreptului la apărare și al principiului egalității de arme între părți. În sine, formularea unei cereri de sesizare a CJUE nu poate conduce la amânarea judecării cauzei, dacă nu există motive justificate de amânare, conform art. 222 C. proc. civ. II. 2 Analiza cererii de recurs Înalta Curte, cu titlu preliminar, constată că sentința civilă recurată respectă disp. art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. Așadar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." În acest sens, cu privire la criticile recurentelor-reclamante potrivit cărora hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că nu s-ar fi pronunțat în mod efectiv cu privire la încălcarea dispozițiilor legale - art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, art. 78 din Legea NR. 24/2000, art. 16 din Constituția României, art. 81 din Legea nr. 24/2000, art. 104 alin. (3) din R.O.I, și, totodată, pentru maniera omisivă și formală în motivare, prima instanță nefăcând o evaluare corectă a dispozițiilor de drept european invocate în motivarea nelegalității normei atacate, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite. Astfel, reglementările interne, inclusiv cele de natură constituțională, dar și cele internaționale, precum și jurisprudența CEDO, prezentate și enumerate de către recurentele-reclamante cu titlu exemplificativ atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de recurs, se subsumează criticilor aduse normei legale a cărei anulare se solicită, critici cărora instanța de fond le-a răspuns în mod convingător prin hotărârea pronunțată și ale cărei considerente le împărtășește și Înalta Curte. Nu se poate reține că este o încălcare a principiilor fundamentale asupra independenței sistemului judiciar preluarea cauzelor unui complet de către un alt sau alți judecători, aceasta fiind o expresie a continuității compunerii completului de judecată care fusese deja repartizat aleatoriu. Înalta Curte, procedând la analiza precedentelor judiciare ale Curții EDO la care au făcut trimitere reclamantele, inclusiv cauza Parlov-Tkalčić c. Croației, reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că revine fiecărei instanțe naționale rolul de a decide procedurile interne în scopul bunei administrări a justiției, iar repartizarea unui dosar unui anumit judecător sau unei instanțe se înscrie în marja de apreciere de care se bucură autoritățile naționale. Există o serie largă de factori, precum resursele disponibile, specializarea judecătorilor, conflictele de interese, accesibilitatea părților la ședința de judecată etc., care trebuie luați în considerare la momentul repartizării dosarului (cauza Sutyagin c. Rusiei, 3 mai 2011, par. 187). Potrivit jurisprudenței Curții EDO în ceea ce privește aparența de independență, optica unei părți este importantă, dar nu joacă un rol decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile părții interesate pot fi considerate "justificate în mod obiectiv" (Sacilor-Lormines împotriva Franței, pct. 63), iar dispoziția din Regulament criticată de către recurentele-reclamante nu întrunește aceste exigențe pentru a se putea aprecia că justifică în mod obiectiv temerile părților interesate, respectiv a recurentelor-reclamante din cauza dedusă judecății. În ceea ce privește critica recurentelor-reclamante potrivit căreia instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 si art. 53 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte reține că potrivit art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015: "(13) Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet dacă membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu își mai desfășoară activitatea în cadrul secției ori, după caz, al instanței, de către alt sau alți judecători, după caz. În această situație vor fi preluate toate cauzele completului respectiv, inclusiv cele suspendate." Art. 11 prevede că: "Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective". În acord cu instanța de fond, se constată că articolul citat prevede aplicarea în cadrul activității de judecată a ambelor principii, atât al distribuirii aleatorii cât și al principiului continuității completului de judecată. Astfel, nu se identifică în cuprinsul art. 111 alin. (13) din Regulament niciun fel de încălcare a articolului 11 din Legea nr. 304/2004. Nu în ultimul rând, se are în vedere că art. 53 prevede că: "(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege". Înalta Curte, ținând cont și de raportul între normele secundare și normele primare invocat de către recurentele-reclamante, reține că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică. Art. 139 din aceeași lege delegă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuția de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii, conform alin. (1) lit. b) din articolul menționat, "modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității" și îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens. Conform art. 7 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, "președintele curții de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, după cum urmează: (…); g) organizează și coordonează activitatea de repartizare aleatorie a cauzelor și stabilește regulile aplicabile în situațiile neprevăzute de lege sau de prezentul regulament; (…)." Potrivit art. 9 din același act normativ: "(1) În activitatea de coordonare și control privind administrarea tribunalului și a instanțelor din circumscripție, președintele tribunalului exercită, la nivelul tribunalului și în limitele funcției sale, atribuțiile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) - i), k), l), p) - t), precum și următoarele: a) numește, când este cazul, judecătorul de serviciu și stabilește locul și programul de desfășurare a activității acestuia; b) este ordonator terțiar de credite și răspunde de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduce, de ținerea la zi a contabilității și de prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare. Atribuțiile specifice de ordonator terțiar de credite pot fi delegate vicepreședintelui sau, după caz, unuia dintre vicepreședinți ori managerului economic. (2) Prevederile art. 7 alin. (3), (4), (6) și (7) se aplică în mod corespunzător." În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. j) din Regulament, colegiul de conducere "aprobă, în mod excepțional, schimbarea membrilor completelor de judecată și a asistenților judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta; (…)." Art. 101 din Regulament prevede că: "(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS. (2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic. (3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament. (4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de același complet dacă prin lege nu se prevede altfel. (5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an și se numerotează pe instanță sau, după caz, pe secții, ținându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completelor și de stadiul procesual în care se află cauzele. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condițiile legii. (6) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condițiile prezentului regulament vor fi evidențiate în programele informatice de repartizare aleatorie. (7) În situațiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile după încheierile, hotărârile colegiului de conducere și procesele-verbale se păstrează în mape separate. (8) Un dosar se consideră repartizat aleatoriu chiar și în situația în care un singur complet poate soluționa o cauză, dacă această situație se datorează unor motive obiective. (9) Ori de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de președintele de secție sau de președintele de instanță, după caz." Reclamantele au susținut că, în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, componența completului C12 Fond-CA s-a schimbat în mod repetat, ca urmare a pensionării judecătorului căruia i-a fost repartizat inițial dosarul, fiind gestionat de judecător din lista de permanență, situație ce a continuat și după transferul noului judecător titular la o altă instanță, pentru ca în final să fie numit un nou judecător titular, dar fără să existe procesul-verbal care să menționeze temeiurile legale și actul de desemnare. Înalta Curte constată că dispozițiile a căror anulare se solicită sunt în concordanță cu dispozițiile legale invocate de către reclamante, putând exista situații obiective, precum transferul, pensionarea, detașarea, promovarea unuia dintre membrii completelor de judecată, etc., care conduc la imposibilitatea respectării principiului continuității, potrivit căruia completul de judecată trebuie să fie același pe tot parcursul judecării cauzei. Într-o astfel de situație, legiuitorul nu a stabilit obligativitatea unei noi repartizări aleatorii, ci a prevăzut că regulile și criteriile de repartizare a cauzelor se vor stabili prin Regulament. Conform art. 139 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc: (…); b) modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității; c) atribuțiile președinților, vicepreședinților, judecătorilor inspectori, președinților de secții, ale judecătorilor și ale celorlalte categorii de personal; d) organizarea și modul de desfășurare a activității colegiilor de conducere ale instanțelor judecătorești și a adunărilor generale ale judecătorilor; (…)." Așadar, art. 53 din Legea nr. 304/2004 permite trecerea cauzelor de la un complet la un alt complet în condițiile prevăzute de lege, iar legea, prin art. 139 alin. (1), prevede că modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată se stabilesc prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. În conformitate cu aceste prevederi legale, care nu au fost declarate neconstituționale, art. 19 alin. (1) lit. j) din Regulament prevede atribuția colegiului de conducere de a aproba, în mod excepțional, schimbarea membrilor completelor de judecată și a asistenților judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta. Așadar, legiuitorul însuși a permis ca procedura de îndeplinire a desemnării membrilor completului de judecată, într-o astfel de ipoteză, să fie stabilită prin act administrativ normativ, ceea ce echivalează cu punerea în executare în concret a legii. O astfel de soluție reprezintă o modalitate de legiferare, prin dispozițiile art. 53 și art. 139 din Legea nr. 304/2004. Reclamantele critică dispozițiile regulamentare din perspectiva posibilității colegiului de conducere al instanței judecătorești de a stabili componența completelor de judecată cărora le sunt repartizate cauzele în mod aleatoriu în sistemul informatizat Ecris, dar și din perspectiva eventualelor ulterioare modificări ale componenței acestor complete. Înalta Curte reține că dispozițiile regulamentare criticate se subsumează prevederilor cuprinse în art. 53 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care prevăd următoarele: "(1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege." Totodată, dispozițiile art. 52 alin. (1) din același act normativ prevăd că: "Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești." Interpretând sistematic aceste dispoziții legale reiese că recurentele fac confuzie între repartizarea aleatorie a cauzelor ca normă de organizare judiciară cu rang de principiu și componența completului de judecată. Dacă repartizarea aleatorie a cauzei în mod aleatoriu în sistem Ecris este o obligație a instanțelor care se realizează sub supravegherea conducerii administrative a acestora, stabilirea componenței completelor de judecată este potrivit dispozițiilor legale și regulamentare o atribuție a Colegiului de conducere exercitată la propunerea judecătorilor cu atribuții în acest sens. Susținerile reclamantelor potrivit cărora modificarea componenței completului de judecată căruia în mod aleatoriu i-a fost repartizată soluționarea unei cauze încalcă regula repartizării aleatorii a cauzelor în sistem informatic sunt neîntemeiate întrucât confundă înlocuirea titularului unui complet de judecată cu repartizarea aleatorie a cauzei. În fapt, ceea ce susțin recurentele-reclamante se poate aprecia ca o eventuală încălcare a principiului continuității completului de judecată, principiu consacrat legislativ și regulamentar și care presupune ca judecata cauzei să se facă de la început și până la sfârșit de aceeași judecători. Așa cum s-a arătat anterior, pot exista însă motive obiective care să conducă la imposibilitatea respectării acestui principiu, astfel încât legiuitorul secundar în aplicarea legii a instituit prin Regulament conduita de urmat în aceste situații. Astfel, pensionarea, detașarea, demisia, transferul, promovarea unuia dintre membrii completelor de judecată sunt în mod evident motive obiective pentru modificarea componenței completului de judecată sau uneori pentru desființarea acestuia, consecința în acest ultim caz fiind repartizarea aleatorie în sistem ciclic a cauzelor aflate pe rolul acelui complet. Modalitatea în care, ca urmare a apariției a acestor situații obiective se impune adoptarea uneia dintre măsurile anterior menționate este lăsată de legiuitorul primar și secundar la latitudinea colegiilor de conducere ale instanțelor, care sunt responsabile pentru măsurile adoptate. Susținerea reclamantelor potrivit căreia se impunea repartizarea aleatorie a cauzei în sistem informatizat Ecris ca urmare a modificării componenței completului de judecată, ar încălca însăși principiul continuității consacrat de art. 11 din Legea nr. 304/2004, întrucât completul de judecată nu se identifică în mod automat cu persoana unuia sau unora dintre judecători, care din motive obiective nu-și mai desfășoară activitatea în cadrul secției sau al instanței. Dispozițiile criticate au reglementat situația în care practic completul din motive obiective rămâne fără titular și pentru a nu menține funcționarea completului prin participarea judecătorilor din planificarea de permanență (aceasta fiind de altfel situația în care ar fi anulate efectele repartizării aleatorii) și au oferit Colegiului de conducere prorogativa de a stabili preluarea cauzelor completului respectiv de către un alt judecător sau alți judecători desemnați titulari ai acelui complet. Referitor la critica reclamantelor privind încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de control judiciar reține că nici din prevederile Convenției nici din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu rezultă ca fiind o încălcare a acestora posibilitatea ca legiuitorul să permită stabilirea soluțiilor printr-un act de reglementare secundară, în ipoteza în care, din motive obiective, judecătorul desemnat prin repartizare aleatorie nu poate participa la judecată. Astfel, Înalta Curte constată că, astfel cum s-a menționat anterior, stabilirea prin Regulament a soluțiilor în ipoteza situațiilor obiective în care un judecător nu poate participa la judecată, reprezintă expresia executării în concret a legii de către autoritatea administrativă, actul normativ primar permițând această modalitate de executare a sa. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de către reclamante nu statuează în sensul obligativității desemnării membrilor completului de judecată, într-o astfel de ipoteză, printr-o modalitate unică. Așadar, stabilirea prin lege a condițiilor conform cărora vor fi determinate modul și criteriile de desemnare a judecătorului în această situație particulară nu încalcă jurisprudența invocată, ci reprezintă o modalitate de legiferare. În ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la decizia nr. 685/7.11.2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia sus-menționată, Curtea Constituțională a României a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013. Conform art. 32 din Legea nr. 304/2004: "(1) La începutul fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea completurilor de 5 judecători. (2) În materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. (3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializați, în funcție de natura cauzelor. (4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. (5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unul dintre cei 2 vicepreședinți sau de președinții de secție atunci când aceștia fac parte din complet, desemnați potrivit alin. (4). (6) În cazul în care niciunul dintre aceștia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotație, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora. (7) Cauzele care intră în competența completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat." Curtea constată că legea instituie regula desemnării prin tragere la sorți a membrilor numai în cazul unora dintre completurile constituite la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Chiar și în această situație, prin aceeași lege, la art. 32 alin. (4) teza a II-a, se prevede posibilitatea schimbării membrilor completurilor, în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, similar soluției legislative prevăzute pentru celelalte completuri de la orice instanță. Prin urmare, tragerea la sorți a membrilor completelor de judecată este prevăzută în mod expres de legiuitor doar în situația completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, legea organică privind organizarea judiciară nefăcând nicio referire la alte complete de judecată, nici din cadrul Înaltei Curți, nici din cadrul altei instanțe. Din contră, modalitatea în care sunt constituite completele de judecată care funcționează în cadrul alor instanțe decât ÎCCJ este lăsată de către legiuitorul primar prin dispozițiile art. 52 din Legea nr. 304/2004 la latitudinea colegiilor de conducere ale instanțelor de judecată, instituindu-se în mod expres detalierea acestui mod de configurare a completelor prin legislația secundară adoptată de către Consiliul Superior al Magistraturii. În acest context, Curtea apreciază că dispozițiile regulamentare criticate de către reclamant sunt în totală concordanță cu dispozițiile legale anterior menționate fiind de natură să confere părților dreptul la un proces echitabil cu respectarea principiului continuității completului de judecată. Așadar, contrar susținerilor reclamantelor, dispozițiile criticate ale Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești nu sunt de natură să încalce prevederile Constituției sau jurisprudența Curții Constituționale. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentele - reclamante B. S.R.L. și A. împotriva sentinței civile nr. 1492 din data de 20 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.