ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2024

Ședința publică din data de 31 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 01.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 197.222.79 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru plata cu întârziere de către pârâtă a despăgubirilor datorate în urma soluționării unui număr de 70 de cereri de despăgubire formulate în baza Legii nr. 213/2015 (privind Fondul de garantare a asiguraților), după cum urmează:

• perioada de calcul al dobânzii: perioada care începe sî curgă ulterior depășirii termenului legal de 30 zile (în care pârâta era obligată să achite despăgubirea), respectiv de la de 01.01.2017 și până la data de 01.02.2022 reprezentând o dată anterioară plății efective a despăgubirilor de către pârâtă în zilele de 16,17,18 februarie 2022;

• dobânda legală solicitată: în principal, dobânda legală penalizatoare între profesioniști calculată conform art. 3 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 13/2011; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) coroborat cu alin. (3) din același articol al O.G. nr. 13/2011, în situația în care instanța va considera că pârâta nu este un profesionist care acționează în exploatarea unei întreprinderi în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând actualizarea creanței (debitul principal deja achitat) cu indicele de inflație în perioada 01.01.2017 și până la 01.01.2022; în vederea taxării, evaluează suma solicitata la valoarea de 69,858.33 RON, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1965/24.02.2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de pârât și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că reclamanta urmărește obținerea de despăgubiri pentru acoperirea unui prejudiciu ce ar fi fost creat de către pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, persoană juridică de drept public, prin nesoluționarea unor cereri de despăgubire în termenul de 30 de zile stabilit de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Omisiunea/refuzul unei autorități publice de soluționare a unei cereri, se impune a fi analizată în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, act normativ cu caracter special, care se completează cu dispozițiile art. 1357 C. civ. și următoarele în ceea ce privește repararea prejudiciului la care face referire art. 8 din Legea nr. 554/2004 ("persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.").

Considerentul de la pct. 77 din Decizia nr. 22/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, invocată de reclamantă în justificarea competenței judecătoriei, vine în sprijinul soluției de declinare a competenței materiale, în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 538/04.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin Decizia nr. 655/03.02.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nelegalitatea deciziei nr. 19940/06.05.2019 prin care pârâtul respinsese cererile de despăgubire depuse de reclamantă, refuzând practic a le soluționa pe motiv că ar fi fost deja atins plafonul maxim de despăgubire prevăzut de lege pentru un creditor de asigurare, obligând pârâtul la soluționarea pe fond a respectivelor cereri de despăgubire.

În concluzie, există deja o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de instanța de contencios administrativ prin care s-a constatat nelegalitatea refuzului de soluționare a cererilor de plată formulate de reclamantă, astfel că sunt pe deplin aplicabile disp. art. 18 și 19 din Lg. 554/2004.

2.2 Prin sentința civilă nr. 1310/26.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

S-a constatat ivit conflict negativ de competență.

A fost trimisă cauza în vederea soluționării conflictului de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită ce a constat în soluționarea cu întârziere a cererilor de plată, temeiul acțiunii fiind răspunderea civilă delictuală, și nu prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Natura juridică a pretențiilor solicitate prin cererea înregistrată la Fondul de Garantare este una civilă - drept de creanță izvorât din contractele de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat, iar raportul juridic litigios nu este un raport de persoană vătămată în drepturi - autoritate publică emitentă a actului administrativ vătămător, astfel că sunt aplicabile normele de competență generală prevăzute de C. proc. civ., iar nu normele speciale de competență din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă în prezenta cauză nu se contestă o decizie emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, ci se solicită obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru soluționarea cu întârziere a cererilor de plată, având în vedere raportul juridic civil și temeiul de drept pe care se întemeiază cererea - art. 1357 C. civ., instanța a apreciat că tot instanțele civile sunt competențe să soluționeze și această cerere, instanța de contencios nefiind învestită cu cenzurarea vreunui act administrativ tipic sau asimilat sau cu vreo acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 197.222.79 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru plata cu întârziere de către pârâtă a despăgubirilor datorate în urma soluționării unui număr de 70 de cereri de despăgubire formulate în baza Legii nr. 213/2015 (privind Fondul de garantare a asiguraților), după cum urmează:

• perioada de calcul al dobânzii: perioada care începe sî curgă ulterior depășirii termenului legal de 30 zile (în care pârâta era obligată să achite despăgubirea), respectiv de la de 01.01.2017 și până la data de 01.02.2022 reprezentând o dată anterioară plății efective a despăgubirilor de către pârâtă în zilele de 16,17,18 februarie 2022;

• dobânda legală solicitată: în principal, dobânda legală penalizatoare între profesioniști calculată conform art. 3 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 13/2011; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) coroborat cu alin. (3) din același articol al O.G. nr. 13/2011, în situația în care instanța va considera că pârâta nu este un profesionist care acționează în exploatarea unei întreprinderi în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând actualizarea creanței (debitul principal deja achitat) cu indicele de inflație în perioada 01.01.2017 și până la 01.01.2022; în vederea taxării, evaluează suma solicitata la valoarea de 69,858.33 RON, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului constă în solicitarea de obligare a pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ce a constat în soluționarea cu întârziere a cererilor de plată formulate de reclamantă.

Așadar, reclamanta nu se prevalează de existența unei hotărâri judecătorești de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administrației stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.

Totodată, acțiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acțiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorității să răspundă cererii formulate.

Așa cum s-a reținut deja în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 2108 din 22 octombrie 2020, pronunțată de secția a II-a civilă într-un regulator de competență), acțiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituții publice la plata unei sume de bani sunt de competența instanței civile, atunci când nu se cere, sau nu s-a solicitat anterior, anularea unui act administrativ pretins nelegal, nu se solicită constarea caracterului nejustificat al unui refuz, ori solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.

Prin urmare, față de valoarea obiectului cererii, care este mai mică de 200.000 RON, competența materială revine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k), coroborate cu cele ale art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial competentă fiind instanța civilă de la sediul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în favoarea Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.