ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2500/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.04.2024, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2024, contestatorii A., B., C., D., E., F., prin reprezentant A. în calitate de procurori și judecători aflați în exercitarea funcției pe raza de competență a județului Buzău și magistrați înscriși pe listele întocmite de Tribunalul Buzău în vederea alegerii persoanelor care au calitatea de președinte și de locțiitor ai acestuia al birourilor electorale de circumscripție constituite pentru alegerile locale din 9 iunie 2024, conform art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, în temeiul art. 41 alin, (2) din Legea nr. 115/2017, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au formulat contestație împotriva Hotărârii BEC nr. 37H/21.04.2024 privind respingerea contestației formulate împotriva desemnării președinților birourilor electorale de circumscripție din județului Buzău, precum și a locțiitorilor acestora, la alegerile din data de 9 iunie 2024, solicitând anularea acesteia, admiterea contestației formulate de aceștia la data de 19.04.2024 împotriva procesului-verbal nr. x/A/2024 din data de 18 aprilie 2024 întocmit de președintele Tribunalului Buzău și a procedurii de tragere la sorți pentru desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia realizată de președintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, ora 19:00, și, pe cale de consecință, anularea în tot a procedurii de tragere la sorți și a actelor subsecvente întocmite și reluarea acesteia, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015. Reclamanții au invocat, în măsura în care instanța de judecată apreciază că prezenta contestație ar fi inadmisibilă din perspectiva punctului 57 din Anexa al H.G nr. 199/2024, privind Calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 față de acest punct al anexei, excepția de nelegalitate.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 209 din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis contestația formulată de către contestatorii A., B., C., D., E., F., prin reprezentant A., împotriva Hotărârii BEC nr. 37H din data de 21.04.2024 în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral Central; a fost anulată Hotărârea BEC nr. 37/H/21.04.2024 și s-a admis contestația din 19.04.2024 împotriva procesului-verbal nr. x/A/2024 din 18.04.2024 întocmit de Președintele Tribunalului Buzău și a procedurii de tragere la sorți pentru desemnarea Președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia realizată de Președintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, orele 19:00, cu consecința anulării în tot a procedurii de tragere la sorți și a actelor subsecvente întocmite și reluarea acesteia, cu respectarea disp. art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015. În ședința publică din data de 24 aprilie 2024, Curtea a apreciat că excepția de nelegalitate invocată de contestatori se subsumează unei apărări de fond nefiind identificată acea dispoziție legală, primară care să fie în contradicție cu acest punct 57 din Anexa la H.G nr. 199/2024, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin cele două decizii invocate anterior a stabilit că SCAF din cadrul Curții de Apel Ploiești este competentă să se pronunțe pe fond, în acest gen de cauze, nemaifiind astfel discutabilă chestiunea examinării pe fond sau neexaminării ca efect al unei inadmisibilități rezultate din cele inserate la punctul 57.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 209 din 24 aprilie 2024 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, intimatul Biroul Electoral a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și, în consecință: în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și respingerea contestației, ca inadmisibilă sau neîntemeiată. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurentul a arătat că, în opinia sa prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând admisibilă contestația formulată, deși legea declară definitivă hotărârea Biroul Electoral Central atacată. A invocat prevederile art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care "(...) hotărârea pronunțată este definitivă.", apreciind că din interpretarea sistematică a acestui alineat cu alin. (2) din același articol rezultă neîndoielnic că hotărârea BEC cu privire la componența birourilor electorale de circumscripție este definitivă. Astfel, dacă s-ar considera că hotărârea poate fi atacată în justiție ar însemna ca o instanță de judecată să încalce voința puterii legislative consacrate imperativ în dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, exercitând o competență a puterii legislative. Pe de altă parte, caracterul definitiv al acestor hotărâri este corelat cu calendarul procesului electoral din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 199/2024, pct. 57, care stabilește termenele pentru desfășurarea activităților electorale foarte scurte, astfel încât să fie asigurată desfășurarea normală a procesului electoral și, în final, să fie asigurată respectarea datei alegerilor stabilită la 9 iunie 2024. Nerespectarea acestui calendar prin incertitudinea creată de soluționarea unor acțiuni in justiție până la rămânerea definitivă a hotărârilor judecătorești pronunțate este de natură să ducă la încălcarea interesului național, constând în respectarea calendarului electoral aprobat și organizarea alegerilor la data de 9 iunie 2024, aceasta fiind așadar rațiunea pentru care legiuitorul român a impus caracterul definitiv al acestor hotărâri care nu pun în discuție exercitarea drepturilor fundamentale de a alege și de a fi ales. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susținut că regulile de procedură încălcate de prima instanță sunt: a) Dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, pe motiv că prin contestația formulată, contestatorii au invocat excepția de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 199/2024 și, fiind învestită cu această excepție, prima instanță trebuia să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Guvernului României în calitate de emitent a actului normativ menționat. Astfel, prin neîndeplinirea acestei obligații procesuale, prima instanță a încălcat dispozițiile imperative ale art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și dreptul Guvernului României la apărare. b) Dispozițiile art. 246 și art. 247 din C. proc. civ., pe motiv că din interpretarea sistematică a textelor de lege menționate reiese că excepțiile absolute pot fi invocate de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Prima instanță trebuia să invoce din oficiu excepția inadmisibilității contestației deoarece hotărârea BEC atacată este definitivă conform art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările și completările ulterioare. Această excepție este o excepție absolută deoarece norma juridică menționată are caracter imperativ ocrotind un interes legitim public ce constă în desfășurarea cu celeritate a tuturor activităților din calendarul electoral. c) Prima instanță nu s-a pronunțat pe toate cererile formulate, pe motiv că părțile contestatoare au invocat, printre altele, excepția de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârii Guvernului nr. 199/2024, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, soluționând direct fondul contestației, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. care stipulează că "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". d) A fost nerespectată procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., pe motiv a fost întemeiată contestația pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, ca urmare a faptului că Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că hotărârea BEC atacată este definitivă. In aceste condiții prima instanță era obligată să aplice dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, care se completează cu cele ale art. 200 din C. proc. civ. în privința regularizării cererii de chemare în judecată. Nerespectarea acestei proceduri prin neregularizarea cererii și aplicarea dispozițiilor Legii speciale nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, conduce în mod absurd la crearea unei a treia legi care ar conține termenele și procedura aplicabilă în materie electorală (reglementate de Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, în alte situații decât cea în discuție) și dispozițiile Legii contenciosului administrativ în privința admisibilității contestației și altor aspecte. Nu este posibilă combinarea dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, cu privire la același aspect deoarece s-ar crea o nouă lege cu încălcarea voinței legiuitorului. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a considerat că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, fiind insuficient motivată, fapt ce duce la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil. Enunțând art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., a susținut că hotărârea recurată nu îndeplinește cerința legală a motivării ei deoarece prima instanță nu a soluționat excepția de nelegalitate invocată de contestatori și de aceea nu conține motivarea instanței cu privire la toate motivele invocate de contestatori. În susținerea incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocate următoarele aspecte: În legătură cu dispozițiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, din examinarea considerentelor expuse de prima instanță reiese ca aceasta pare să fi adoptat o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, În mod nelegal instanța de fond a interpretat că la tragerea la sorți participă cu precădere magistrații, fără a lua în considerare cumulul condițiilor prevăzute de aceste prevederi pentru ca o persoană să fie desemnată ca președinte sau locțiitor al acestuia în cadrul unui birou electoral de circumscripție. Astfel, în condițiile în care, în speță, atât magistrații, cât și experții electorali trași la sorți au fost repartizați la respectivele birouri electorale pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care va funcționa biroul electoral de circumscripție, a considerat că instanța de fond a ignorat complet importanța acordată de legiuitor criteriului de desemnare prevăzut de art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, potrivit căruia de semnarea se face din lista magistraților și a celorlalți juriși, în mod imperativ, "pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de localitatea sau subdiviziunea administrativ- teritorială în care va funcționa biroul electoral de circumscripție ". În acest sens, a arătat că, din analiza considerentelor hotărârii criticate, reiese fără echivoc că instanța de fond nu a acordat relevanță acestui criteriu expres prevăzut de legiuitor, astfel: "(...) prin procesul-verbal contestat având nr. x/A/2024 în fapt, s-a dat prioritate magistraților din cadrul Tribunalului Buzău, însă contrar dispozițiilor art. 26 alin. (5), au fost ignorați ceilalți magistrați care au participat la procesul de selecție, nefiind respectată dispoziția legală care obliga la desemnarea prioritară a magistraților în raport cu celelalte categorii profesionale juridice. Pretextul acordării unei prevalente din perspectiva locației domiciliului candidaților nu este de natură a conduce la înlăturarea dispozițiilor legale antemenționate, un simplu element circumstanțial de natură a fi utilizat la localizarea persoanei eligibil a fi desemnate, nefiind de natură a fractura dreptul persoanei (magistrat în funcție) de a fi eligibilă și desemnată în această calitate." In plus, în opinia sa, din considerentele hotărârii criticate reiese și interpretarea eronată a dispozițiilor în discuție, care denotă o poziție părtinitoare a instanței de fond față de calitatea de magistrați a contestatorilor. In acest context, referitor la interpretarea prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, a precizat că atât Tribunalele cât și magistrații cunoșteau punctul de vedere al Biroului Electoral Central în acest sens. Mai mult, în ședința BEC din data de 09.04.2024 Biroul Electoral Central a stabilit prin votul membrilor săi că nu este necesară adoptarea unei hotărâri de interpretare a acestor prevederi conform dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, considerentele Biroului Electoral Central avute în vedere cu privire la fondul problemei în discuție, fiind următoarele: - dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 prevăd următoarele: "Art. 2. - (11) Desemnarea președinților birourilor electorale de circumscripție și a locțiitorilor acestora, prevăzuți la alin. (8) - (10), se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare (...) Autoritatea Electorală Permanentă transmite președinților tribunalelor (...) lista juriștilor înscriși în Corpul experților electorali care au acceptat să fie desemnați în birourile electorale de circumscripție (...). Persoanele prevăzute în lista juriștilor înscriși în Corpul experților electorali care au acceptat să fie desemnați în birourile electorale de circumscripție și care nu au fost desemnate președinți ai birourilor electorale de circumscripție și locțiitori ai acestora, conform art. 26 alin. (5) - (11) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, vor putea fi desemnate președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora." "Art. 37. - Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanțe de urgență." Astfel, Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, stabilește următoarele: "Art. 26. - (5) Desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia se face în ședință publică de către președintele tribunalului, (...), prin tragere la sorți, dintre magistrații (...) care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (5 A 1) pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de localitatea sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care va funcționa biroul electoral de circumscripție. Tragerea la sorți se face cu prioritate din lista magistraților, (...). Lista magistraților care participă la tragerea la sorți se întocmește de către președintele tribunalului, (...). Magistrații (...) care nu sunt desemnați președinți sau locțiitori ai acestora rămân la dispoziția președintelui tribunalului, pentru înlocuirea, în cazuri deosebite, a titularilor.(...) Art. 33. - (1) În județele în care se organizează alegeri locale parțiale în cel puțin două circumscripții electorale comunale, orășenești sau municipale se constituie un birou electoral județean format din 2 dintre judecătorii în exercițiu ai tribunalului, stabiliți prin tragere la sorți efectuată de președintele tribunalului.(...) Art. 37 - (3) Președintele și locțiitorul acestuia sunt magistrați desemnați de președintele Tribunalului București, cu cel puțin 15 zile înainte de data alegerilor, prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai judecătoriei sectorului.(...) Art. 38 - (2) Desemnarea judecătorilor se face în ședință publică, în termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorți, de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, dintre judecătorii în exercițiu ai acesteia." Pe cale de consecință, din interpretarea sistematică și teleologică ale textelor de lege antereferite, reiese că intenția legiuitorului este ca magistrații prevăzuți la art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, să fie magistrați în exercițiu la tribunalul competent să efectueze desemnarea acestora, respectiv la Parchetul de pe lângă acesta, nefiind reglementată o procedură distinctă de înscriere pe respectiva listă a magistraților din cadrul judecătoriilor, altui tribunal, curților de apel și a parchetelor de pe lângă acestea. Mai mult, având în vedere că prevederile legale plasează operațiunile de întocmire a listei magistraților și, implicit, de organizare a ședinței publice pentru desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia în competența președinților tribunalelor, magistrații care iau parte la respectiva procedură trebuie să fie în exercițiu la tribunalul competent atât la momentul întocmirii listei, cât și la momentul efectuării tragerii la sorți. Prin urmare, în opinia Biroului Electoral Central, numai în ipoteza în care un tribunal dintr-un județ și parchetul de pe lângă acesta nu dispun de un număr suficient de judecători și procurori pentru acoperirea necesarului de președinți ai birourilor electorale de circumscripție și de locțiitori ai acestora care urmează să fie desemnați în județul respectiv, în lista magistraților care participă la tragerea la sorți întocmită de către președintele tribunalului în cauză pot fi înscriși magistrați în exercițiu ai judecătoriilor aflate în circumscripția tribunalului, respectiv ai parchetelor de pe lângă acestea, cu respectarea Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate în recurs Intimații-contestori au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, nefiind susceptibilă de criticile formulate de recurent. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând admisibilă contestația formulată, deși legea declară definitivă hotărârea BEC atacată, au invocat Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a Curții Constituționale și Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii. În aceste condiții, litigiul intră sub incidența prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind și considerentele dezvoltate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în decizia nr. 2252 din data de 18.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 și, respectiv prin decizia nr. 2337 din data de 22.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, amintite în practicaua sentinței atacate. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., intimații au susținut că aceștia nu au invocat excepția de nelegalitate, prin urmare instanța de fond s-a pronunțat pe toate excepțiile/cererile invocate și nu era necesară citarea Guvernului României. Referitor la procedura de regularizare, odată ce a fost depășită această etapă, nu se pot invoca aspecte pe care instanța putea sau nu putea să le efectueze în procedura regularizării, mai ales că cererea cuprindea toate elementele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, iar judecătorul învestit cu soluționarea cauzei a apreciat în mod judicios că putea să purceadă la soluționarea acesteia, fixând termen în acest sens. Nici insinuările recurentului referitoare la obligativitatea instanței de a invoca din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii nu sunt pertinente, prin prisma celor dezvoltate în combaterea primului motiv de recurs, instanța de fond apreciind, în consens cu intimații, că acțiunea este admisibilă. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, fiind insuficient motivată, fapt ce duce la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil, deoarece prima instanță nu a soluționat excepția de nelegalitate invocată de contestatori și de aceea nu conține motivarea instanței cu privire la toate motivele invocate de contestatori, au arătat că această susținere este străină de cauză, întrucât nu au invocat această excepție. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în legătură cu dispozițiile art. 26 alin. (5) din Legea nr. 15/2015 cu modificările și completările ulterioare, intimații au apreciat că interpretarea instanței de fond este legală. Interpretarea pe care vrea să o impună recurentul cu privire la noțiunea de magistrați în funcțiune este discreționară, tendențioasă, eronată, bazată pe coroborarea unor norme care fie nu sunt deloc incidente în speță, fie sunt aplicabile unor situații particulare distincte de speța dedusă judecății. Articolul 26 alin. (8) prevede că în cazul în care numărul magistraților și al celorlalți juriști este insuficient, lista este completată prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 30 alin. (2); or, nu aceasta este situația pendinte, în lista magistraților întocmită de președintele tribunalului figurând 54 de magistrați, iar în lista transmisă de autoritatea electorală permanentă fiind înscrise 224 de persoane, cu mult peste numărul solicitat de lege (necesarul de 198 + 10%=218).

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții au contestat Hotărârea BEC nr. 37H/21.04.2024 privind respingerea contestației formulate împotriva desemnării președinților birourilor electorale de circumscripție din județului Buzău, precum și a locțiitorilor acestora, la alegerile din data de 9 iunie 2024, solicitând anularea acesteia, admiterea contestației formulate de aceștia la data de 19.04.2024 împotriva procesului-verbal nr. x/A/2024 din data de 18 aprilie 2024 întocmit de președintele Tribunalului Buzău și a procedurii de tragere la sorți pentru desemnarea președintelui biroului electoral de circumscripție și a locțiitorului acestuia realizată de președintele Tribunalului Buzău în data de 18.04.2024, ora 19:00, și, pe cale de consecință, anularea în tot a procedurii de tragere la sorți și a actelor subsecvente întocmite și reluarea acesteia, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, intimatul Biroul Electoral Central formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitor la susținerea recurentului că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat la pct. 4 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. presupune ca instanța, soluționând cauza, să își aroge atribuții specifice puterii executive sau puterii legiuitoare. Cu alte cuvinte, acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat, în cauza de față, nefiind regăsită această ipoteză, instanța de fond soluționând cauza cu respectarea atribuțiilor puterii judecătorești. În susținerea acestui motiv de casare recurentul a invocat în concret faptul că prima instanță a considerat admisibilă contestația formulată, deși legea declară definitivă hotărârea Biroul Electoral Central atacată. Or, Înalta Curte constată că interpretarea dată de instanța de fond normelor legale incidente este cea corectă. Este adevărat că, potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, hotărârea Biroului Electoral central prin care se soluționează o contestație referitoare la modul de desemnare a președintelui și vicepreședintelui unui birou de circumscripție este definitivă, însă, așa cum a reținut și instanța de fond, această prevedere legală fost interpretată atât de Înalta Curte în cadrul procedurii recursului în interesul legii, cât și de Curtea Constituțională, aceste instanțe statuând în sensul că prevederea legală nu exclude accesul la instanță, ci aceste acte pot fi atacate potrivit legii contenciosului administrativ. În acest sens sunt considerentele Deciziei nr. 16 din 18 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 924 din 24 noiembrie 2017, prin care s-a reținut că: "(68) Atunci când legea organică stabilește o procedură specială de cenzură a actelor administrative se aplică această procedură, iar ori de câte ori în legile electorale nu se prevede o procedură specială de contestare a actelor emise de structurile electorale, în jurisprudență s-a recunoscut dreptul de acces la justiție potrivit Legii contenciosului administrativ, ca jurisdicție cu caracter general în materia actelor administrative. (69) În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a statuat că hotărârile emise de biroul electoral județean și de Biroul Electoral Central au caracterul unor acte administrative care sunt supuse controlului judecătoresc. A exclude aceste acte de la controlul judecătoresc ar echivala cu o denegare de dreptate, cu o încălcare a prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (2), care dispun că nicio lege nu poate îngrădi dreptul persoanelor fizice sau juridice de a se adresa justiției. (...)". De asemenea, prin Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 969 din 21 octombrie 2004, s-a reținut că "(...) hotărârile birourilor electorale sunt pronunțate în cadrul jurisdicțiilor specifice activității electorale, și ele nu exclud accesul liber la justiție. Aceste hotărâri, fiind acte cu caracter jurisdicțional ale organelor administrative, pot fi atacate în justiție de către cei interesați, în condițiile Legii contenciosului administrativ (...)". Acest punct de vedere a fost reamintit și la paragraful 14 din Decizia Curții Constituționale a României nr. 429 din 11 iulie 2023 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1174 din 26 decembrie 2023 prin care instanța de control constituțional s-a pronunțat în mod explicit cu privire la constituționalitatea art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză. Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Înalta Curte constată că recurentul a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma faptului că instanța, fiind învestită cu excepția de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârii Guvernului nr. 199/2024, trebuia să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Guvernului României în calitate de emitent a actului normativ menționat, prin neîndeplinirea acestei obligații procesuale încălcând dispozițiile imperative ale art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, precum și dreptul Guvernului României la apărare. De asemenea, a invocat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat pe toate cererile formulate, respectiv pe excepția de nelegalitate a pct. 57 din Anexa la Hotărârii Guvernului nr. 199/2024, soluționând direct fondul contestației, astfel că a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Legat de același aspect, recurentul a invocat nerespectarea prevederilor art. 246 și art. 247 din C. proc. civ., pe motiv că, în opinia sa, prima instanță trebuia să invoce din oficiu excepția inadmisibilității contestației deoarece hotărârea BEC atacată este definitivă conform art. 41 alin. (4) din Legea 115/2015, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt lipsite de suport, în condițiile în care în ședința publică de la termenul la care s-a soluționat cauza, astfel cum a fost consemnat în practicaua sentinței recurate, judecătorul fondului a apreciat că această excepție de nelegalitate se subsumează unei apărări de fond nefiind identificată acea dispoziție legală, primară care să fie în contradicție cu acest punct 57 din Anexa la H.G nr. 199/2024, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin cele două decizii invocate anterior (nr. 2252 din data de 18.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024 și nr. 2337 din data de 22.04.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024) a stabilit că secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Ploiești este competentă să se pronunțe pe fond, în acest gen de cauze, nemaifiind astfel discutabilă chestiunea examinării pe fond sau neexaminării ca efect al unei inadmisibilități rezultate din cele inserate la punctul 57. Așadar instanța de fond s-a pronunțat pe cererea contestatorului în sensul recalificării acesteia și tratării ei ca apărare de fond a cărei relevanță a apreciat-o în raport de practica Înaltei Curți cu privire la problema inadmisibilității cererii. În ceea ce privește nerespectarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., invocat de recurent în cadrul aceluiași motiv de casare, contrar aprecierilor acestuia, instanța de control judiciar constată că, în raport de obiectul litigiului, judecătorul avea obligația să procedeze astfel încât să asigure un efect util procedurii. Opțiunea legiuitorului de a nu reglementa, pentru această categorie de acte, prin legea specială, o cale de atac supusă unor termene stricte nu putea conduce la parcurgerea unei proceduri de regularizare cu termene care s-ar fi întins până după data alegerilor. În condițiile în care nu se invocă o vătămare concretă legată de existența unor lipsuri ale acțiunii care să fi trebuit înlăturate în cadrul procedurii de regularizare, criticile recurentului nu pot conduce la casarea sentinței, nefiind vorba de nerespectarea unei norme de procedură prevăzută de lege sub sancțiunea nulității. Prin urmare, se reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul invocat de recurent. Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, fiind insuficient motivată, fapt ce duce la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil, deoarece prima instanță nu a soluționat excepția de nelegalitate invocată de contestatori și de aceea nu conține motivarea instanței cu privire la toate motivele invocate de contestatori. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. În concret, cu privire la susținerea recurentului că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată deoarece prima instanță nu a soluționat excepția de nelegalitate invocată de contestatori, se observă că judecătorul fondului a acordat cuvântul asupra excepției de nelegalitate a punctului 57 din Anexa la H.G. nr. 199/2024 și a apreciat că aceasta se subsumează unei apărări de fond, cu motivarea reținută anterior și consemnată în practicaua sentinței recurate, astfel că nu se poate susține în mod valid că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri formulate prin contestația cu soluționarea căreia a fost învestită. În concluzie, se constată că judecătorul a examinat efectiv cererile și susținerile părților și a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la soluția adoptată. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat. Interpretarea pe care recurentul o dă prevederilor art. 26 din Legea nr. 115/2015 nu poate fi primită. Recurentul apreciază că, deși, în cadrul acestui articol, nu se precizează faptul că tragerea la sorți a președinților și vicepreședinților birourilor electorale de circumscripție se face doar dintre judecătorii tribunalului și procurorii de la parchetul de pe lângă tribunal, norma trebuie astfel interpretată în considerarea altor prevederi în care o astfel de distincție a fost făcută de legiuitor și în considerarea faptului că tragerea la sorți este realizată de președintele tribunalului. Or, Înalta Curte constată că normele legale invocate în sprijinul interpretării propuse de recurent se referă la situații total diferite, fiind vorba de alte categorii de alegeri sau de modalitatea de constituire a unor formațiuni electorale în a căror componență intră, în mod obligatoriu, un număr determinat de judecători. Rațiunea legiuitorului fiind diferită, soluția legislativă din respectivele norme nu poate fi extinsă la situația ce face obiectul prezentului litigiu. Prevederile invocate susțin, mai degrabă, interpretarea instanței de fond, rezultând că, atunci când a dorit, legiuitorul a precizat, în mod expres, ce categorii de magistrați pot fi desemnați să facă parte din birourile electorale. În plus, textele invocate nu fac nicio referire la procurori, astfel încât, includerea, potrivit opiniei Biroului Electoral Central, pe listele de magistrați, a procurorilor de la parchetul de pe lângă tribunal, nu își găsește niciun suport în prevederile legale invocate în sensul realizării unor trageri la sorți din liste formate din judecători de la tribunal și procurori de la parchetul de pe lângă tribunal. Lipsa unei proceduri distincte de înscriere pe listă a magistraților de la alte instanțe nu poate avea nicio semnificație în condițiile în care Legea nr. 115/2015 nu conține, în fapt, nicio reglementare referitoare la modalitatea de întocmire a respectivelor liste. Componența acestor liste ar trebui să decurgă din condițiile reglementate de lege pentru desemnarea, în funcția de președinte sau vicepreședinte al biroului electoral de circumscripție, a magistraților (judecători sau procurori), fiind relevantă, din acest punct de vedere, constatarea instanței de fond potrivit căreia legiuitorul nu face nicio distincție sub acest aspect. În ceea ce privește faptul că tragerea la sorți este realizată de președintele tribunalului, Înalta Curte constată că nu se poate conferi acestui fapt semnificația dată de recurent, competența de realizare a tragerii la sorți neavând nicio legătură cu modalitatea de constituire a listei magistraților care pot fi desemnați ca președinți sau vicepreședinți ai birourilor electorale. De altfel, și în ceea ce privește acest argument, recurentul nu arată motivele pentru care apreciază că această competență de organizare a tragerii la sorți nu împiedică includerea pe listă a procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunal, în condițiile în care președintele tribunalului nu are nicio atribuție în ceea ce privește conducerea parchetelor. Cât privește problema importanței condiției privind apropierea domiciliului, Înalta Curte constată că acest criteriu de desemnare nu a avut nicio relevanță în prezenta speță, excluderea de pe listă a magistraților care nu erau judecători de tribunal sau procurori la parchetul de pe lângă tribunal nefăcându-se în considerarea acestui criteriu. În consecință, existența acestei condiții nu putea să conducă la o altă soluție, problema litigioasă fiind strict legată de posibilitatea de desemnare, în cadrul birourilor de circumscripție a unor magistrați care funcționează la alte instanțe decât la tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunal. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.