ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5445/17.10.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF (veche) prin care a fost respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2468/18.04.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a II a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimatul pârât SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE, ca nefondat.
Consideră ca se impune revizuirea Hotărârii nr. 5445/2018 deoarece nu s-au putut avea in vedere la termenul de judecata din data de 17.0.2018 probele esențiale, respectiv cererea de furnizare de informații publice si Adresa nr. x.24-08-2018 a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prin care i s-a răspuns cererii de furnizare de informații publice. Deși acestea au fost depuse la Posta Romana in data de 12.10.2018, nu au ajuns la dosar decât in data de 18.10.2018, deci după data de 17.10.2018, așa după cum o dovedesc chiar ștampilele Poștei Romane existente pe plicul care se găsește in dosar.
Prin decizia civilă nr. 41 din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 5445/17.10.2018 pronunțată de CAB, secția a VIII-a CAF (veche) în dosarul nr. x/2017 formulată de revizuentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Serviciul de Telecomunicații Speciale, având ca obiect " comunicare informații de interes public", ca neîntemeiată.
Hotărârea atacată cu contestație în anulare
Prin decizia nr. 1146 pronunțată la 2 martie 2023 în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 41 din 2 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Contestația în anulare
Împotriva deciziei 1146 pronunțată la 2 martie 2023 în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat contestație în anulare contestatorul A..
Apărări formulate în cauză
Intimatul Serviciul de Telecomunicații Speciale a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția netimbrării, excepția inadmisibilității, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Examinând excepția netimbrării contestației în anulare promovate de către A. asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 26 din O.U.G. nr. 80/2013, pentru promovarea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația contestatorului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluția din data de 21 martie 2023 s-a dispus comunicarea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.
De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Contestatorul a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată și prin încheierea de ședință din data de 4 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023 cererea de reexaminare a fost respinsă.
Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii extraordinare de atac, astfel cum rezultă din dovezile/procesele-verbale de înmânare a actului de procedură de la fila x, acesta nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă contestației în anulare este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea căii de atac pentru netimbrare.
Înalta Curte constată că este incidentă excepția nulității căii de atac formulate de A., întrucât contestatorul nu depus contestația în anulare în original și nici nu a înaintat un exemplar semnat olograf/electronic.
În fapt, cu privire la aceasta, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține că prin rezoluția din 21 martie 2023, contestatorului i-a fost pus în vedere obligația de a semna în original contestația în anulare, măsură ce i-a fost comunicată prin adresa din data de 24 martie 2023, primită potrivit dovezii de primire din data de 29 martie 20223 .
Având în vedere că, până la termenul de judecată din data de 18 ianuarie, contestatorul nu a suplinit această lipsă, Înalta Curte constată incidente prevederile art. 196 și art. 148 C. proc. civ., respectiv consecința nulității cererii formulate pentru lipsa semnăturii, cerință esențială pentru valabilitatea acesteia.
Întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acelei părți, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.
Importanța semnăturii olografe rezidă în necesitatea de a se asigura că actul de procedură provine de la persoana care se pretinde că l-ar fi efectuat și că exprimă manifestarea de voință a acesteia cu privire la conținutul actului.
Așadar, pentru a răspunde acestei finalități, semnătura trebuie să fie executată fie de mână, fie o semnătură electronică în condițiile prevăzute de Legea nr. 455/2001, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau scanată.
C. proc. civ. permite trimiterea contestației în anulare prin e-mail, cererea primind dată certă la data înregistrării acesteia, dar numai în scopul primirii de dată certă și pentru a facilita înregistrarea acesteia într-un anumit timp, fără ca acest fapt să scutească partea de a complini ulterior lipsa semnăturii olografe, în termenul acordat de instanță în acest scop, numai în acest mod existând certitudinea că cererea emană de la titular.
Toate acestea se pot deduce din mai multe prevederi ale C. proc. civ., iar în acest sens se reține că prin art. 148 alin. (1) din C. proc. civ., se instituie regula potrivit căreia orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și trebuie să cuprindă, printre altele, semnătura titularului acesteia, putând fi formulată, potrivit alin. (2), și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, adică cele prevăzute de Legea nr. 455/2001 și care astfel, acest înscris în formă electronică, nu trebuie confundat cu copia, fotocopia sau forma scanată a unui înscris.
Prin urmare, sancțiunea care se impune pentru lipsa semnăturii este aceea a nulității contestației în anulare.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată nulitatea contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1146 pronunțate la 2 martie 2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1146 pronunțate la 2 martie 2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.