ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2024

Ședința publică din data de 12 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională de Administrare Fiscală - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anularea în parte a Deciziei de impunere x/29.03.2018, emise în baza RIF x/29.03.2018 atașat și constatarea nelegalității Raportului totalizând obligații fiscale principale stabilite suplimentar cu titlu de TVA, respectiv 299.299 RON+ 2.121.952 RON +7.100.786 RON = 9.522.037 RON (reperele RIF A.1.6, B.1.2, C.1.3, A.2.5, B.2.1, C.2.1); anularea în parte a Deciziei nr. 490/08.10.2018 de soluționare a contestației; plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 10.12.2019, instanța a luat act de schimbarea denumirii reclamantei din A. S.R.L. în B. S.R.L..

Prin cererea reclamantei din data de 13.10.2022, aceasta a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor justificat de adoptarea Legii nr. 295/2020 indicând în acest sens art. II pct. 9.

Prin sentința civilă nr. 747 din data de 27 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de majorare a onorariului de expert și a obligat reclamanta la plata către expertul judiciar a sumei de 10194 RON reprezentând diferență onorariu definitiv.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și a respins cererea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea reclamantei B. S.R.L., formulată în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a anulat în parte Decizia de impunere x/29.03.2018, emisă în baza RIF x/29.03.2018, a Deciziei nr. 490/08.10.2018 de soluționare a contestației în ceea ce privește reperele nr. 5, 7 și 8, cu excepția obligației de a colecta TVA aferentă operațiunilor efectuate în perioada 01.01.2011-30.09.2014.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 34.294 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care onorariul de avocat redus de instanță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursurile declarate în cauză de recurentele-pârâte sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6,7 și 9 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și de anulare ca nelegale actele contestate în ceea ce privește reperele 5,7 și 8 .

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. se invocă faptul că în parte, în ceea ce privește reperul 5, soluția de admitere a acțiunii pentru TVA în sumă de 2.121.952 RON este nelegală fiind dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, respectiv cu nerespectarea dispozițiilor art. 431 alin. 2 C. proc. civ., în raport de cele hotărâte prin decizia civilă nr. 572/9.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

Recurenta-pârâtă apreciază ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. 2 C. proc. civ. avându-se în vedere faptul că în prezenta cauză reclamanta-intimată a contestat obligațiile fiscale stabilite suplimentar de către organele de inspecție fiscala prin Decizia de impunere nr. x/29.03.2018 reprezentând TVA in suma de 2.121.952 RON aferenta facturilor emise reclamantei de C. S.R.L. având ca obiect prestarea serviciilor de exploatare a masei lemnoase pe picior in perioada verificata, respectiv ianuarie 2011 - septembrie 2015 (perioada anterioara perioadei verificate in dosarul nr. x/2019).

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către prima instanță pe soluția de admitere în parte a acțiunii pe cele trei repere din decizia de soluționare anulate ca nelegale de instanța de fond, respectiv reperul de soluționare 5, reperul din decizia de soluționare nr. 7 și reperul de soluționare nr. 8.

În recurs se reiau și arată în concret pe fiecare reper și sumă litigioasă aspectele de nelegalitate criticându-se ca nelegală însușirea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză cu privire la Reperul nr. 8 din decizia de soluționare.

În cadrul recursului se invocă un aspect de nelegalitate care privește acordarea cheltuielilor de judecată invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în tot ca neîntemeiate.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF este întemeiat pe dispozițiile ar. 488(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă de recurenta-pârâtă nerespectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. sub aspectul obligației de a motiva capătul de acțiune privind obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată și soluția de admitere în parte a acțiunii.

Se susține faptul că prima instanță nu a motivat acest capăt al cererii de chemare în judecată și nu făcut aplicarea art. 451 alin. 2 și (3) C. proc. civ. în sensul aprecierii proporționalității cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta-intimată.

În ceea ce privește soluția de admitere dispusă pe fondul cauzei se invocă nemotivarea sentinței atacate în sensul nerespectării dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Se arată că hotărârea nu cuprinde argumente proprii alei sentinței motivarea fiind o preluare a argumentelor reclamantei și a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor din Codul fiscal incidente pe analiza legalității celor trei repere contestate reperul nr. 5, reperul de soluționare nr. 7 și reperul de soluționare nr. 8 pe sumele reprezentând TVA față de care s-a exercitat de reclamantă dreptul de deducere.

Sentința civila este data cu aplicarea greșita a prevederilor art. 145 al1n,(1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aceste prevederi fiind menținute și prin prevederile art. 297 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare începând cu data de 01.01.2016.

De asemenea, instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 299 alln. 1 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora, exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată se efectuează doar dacă sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv dacă achizițiile au fost efectuate în scopul realizării de operațiuni taxabile și dacă societatea achizitoare prezintă documente justificative, respectiv facturi fiscale ce cuprind datele prevăzute la art. 155 alin. (19) din vechiul Codul fiscal si art. 319 din noul Codul fiscal, cu modificările ulterioare.

Se solicită admiterea recursului casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii ca neîntemeiate.

În susținerea recursului declarat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se depune la dosar copia deciziei pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019 față de care s-a invocat puterea de lucru judecat cu privire la suma de 2.121.952 RON aferentă facturilor emise reclamanta de la C. S.R.L..

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare față de cele două recursuri declarate în cauză solicitând respingerea ca inadmisibilă a apărări, invocată direct în recurs cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat prin decizia civilă nr. 572/9.03.2022 pronunțată de curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019 și respingerea pe fond a celor de două recursuri apreciindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Se depun acte în susținerea interpretării și se solicită respingerea recursurilor și obligarea autorităților recurente la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea analizând recursurile formulate le apreciază pentru următoarele considerente ca fondate, în cauză pe ambele recursuri fiind îndeplinite în parte condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește pe fond soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Curtea nu va reține ca fondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 7 C. proc. civ. pe aspectul nemotivării sentinței pronunțate de instanța de fond și încălcării autorității de lucru judecat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă ANAF este nefondat în cauză sentința atacată fiind motivată pe toate aspectele de acțiune cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Curtea apreciază că prima instanță a motivat prin considerente proprii soluția de admitere în parte a acțiunii, inclusiv capătul de acțiune având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată față de dispozițiile art. 451 alin. 2 și 453 C. proc. civ.

Interpretarea și aplicarea normelor de drept material urmează a fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut se art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. motiv de casare comun ambelor recursuri.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, în cauză neputându-se reține încălcarea autorității de lucru judecat respectiv efectul pozitiv invocat direct în recurs, al deciziei definitive pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 431 alin. 2 C. proc. civ. în sensul invocat de recurenta-pârâtă, inadmisibilitatea invocării efectului pozitiv fiind calificată ca o apărare.

Invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat privește soluția dispusă de instanța de fond cu privire la reperul nr. 5, de admitere a acțiunii pentru TVA în sumă de 2.121.952 RON aferentă facturilor emise reclamantei de C. S.R.L., perioada verificată fiind ianuarie 2011- septembrie 2015.

Curtea apreciază că în cauză nu a fost probată de recurenta-pârâtă legătura între cele două dosare perioada și actele verificate în dosarul nr. x/2019 fiind 1 octombrie 2015-31.08.2016, diferită de cea din prezenta cauză.

În consecință, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 431 alin. 2 C. proc. civ. pentru a opera efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile nr. 572/9.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. comun ambelor recursuri, este apreciat ca fondat de Curte, în parte, pe soluția de admitere în parte a acțiunii, sentinței pronunțate de instanța de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

Considerentele Curții, față de care acest motiv de casare este apreciat ca fondat sunt comune ambelor recursuri apreciate ca fondate, în raport de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază ca fiind nelegală soluția de anulare în parte a actelor fiscale contestate pentru reperele de soluționare nr. 5 - TVA de 2.121.952 RON reperul de soluționare nr. 7-TVA de 299.299 RON și reperul de soluționare nr. 8 - TVA pentru cererea admisă pentru perioada 9 octombrie 2014-30.09.2015 fiind respinsă cererea pentru perioada 1.01.2011-30.09.2014 vizând reperul de soluționare nr. 8 .

În ceea ce privește reperul de soluționare nr. 5 având ca obiect TVA stabilită suplimentar în sumă de 2.121.952 RON proveniența din prestarea serviciilor de exploatare a masei lemnoase pe picior, Curtea apreciază că soluția instanței de fond de anulare este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 145 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 146 alin. 1 lit. a) și art. 11 alin. 1 din Codul fiscal.

Contrar sentinței de fond și a opiniei expertului contabil și contrar susținerilor reclamantei-intimate din cadrul întâmpinării, Curtea apreciază că reclamanta-intimată nu avea dreptul de deducere TVA în cuantum de 2.121.952 RON pentru care a angajat cheltuieli cu serviciile de exploatare, cheltuieli de exploatare în beneficiul altei societăți, cheltuieli care nu erau necesare societății reclamante ci erau în beneficiul societăți C..

În mod legal autoritățile fiscale nu au acordat reclamantei drept de deducere pentru TVA în sumă de 2.121.952 RON având în vedere actele prezentate de reclamantă în justificarea dreptului de deducere.

Autoritățile fiscale au obligația sa analizeze orice operațiune (tranzacție) nu numai din punct de vedere juridic, ci si din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. In acest spirit, o tranzacție normala din punct de vedere juridic, poate sa nu fie luata in considerare sau sa fie reîncadrată din punct de vedere economic, in scopul aplicării legii fiscale.

In cazul oricărei tranzacții, operațiuni, documentele justificative determina sau trebuie sa determine cu celeritate destinația, natura economica, folosul si scopul operațiunii versus forma tranzacției.

De asemenea, pentru ca TVA aferent achizițiilor de bunuri sau servicii să poată fi considerata deductibila este necesar sa fie îndeplinite obligatoriu condițiile impuse de Codul fiscal, în sensul ca aceste achiziții trebuie sa fie contractate in scopul desfășurării activității economice si in folosul operațiunilor taxabile, iar contribuabilul are obligația sa probeze efectuarea si necesitatea lor, precum si modul efectiv in care acestea au contribuit la realizarea veniturilor societății.

Justificarea necesitații prestării serviciilor în scopul activității si in folosul operațiunilor taxabile se efectuează pe baza documentelor probatorii, proba (dovada) prestării efective a serviciilor si necesitatea achiziționării acestora depinde de natura serviciului prestat si de specificul activității.

Or, în speța, documentele prezentate organelor de inspecție fiscala nu au probat faptul ca operațiunile de exploatare a masei lemnoase pe picior sunt necesare societății B. PRODUCTIONS S.R.L. (fosta A. SRL), întrucât acestea nu au fost realizate in beneficiul acestei societăți, ci in beneficiul societății C. S.R.L..

În cauză chiar dacă reclamanta deține facturi pentru serviciile achiziționate nu s-a probat că aceste servicii au fost prestate în beneficiul operațiunilor sale taxabile, aceste servicii fiind în beneficiul S.C. C. S.R.L. în mod legal fiind respinsă cererea privind recunoașterea dreptului de deducere TVA pentru suma menționată în reperul de soluționare nr. 5.

În mod nelegal prima instanță a aplicat dispozițiile art. 11 din Codul fiscal pe situația de fapt fiscală prin însușirea concluziei raportului de expertiză.

Conform contractelor cadru de achiziție lemn rotund încheiate intre B. S.A. si C. S.R.L. se achiziționează lemn rotund (taiat de pe picior si scos la drum auto) cu diferite preturi in funcție de sortimentatie si calitate.

In fapt însa, societatea C. S.R.L. facturează societății B. lemnul rotund cu anumite valori prevăzute contractual in funcție de sortimentatie, iar in cuprinsul facturii de vânzare se scade "valoarea costului exploatării/transportului" . Astfel, se poate constata, prin corelație cu facturile de prestări servicii de exploatare, ca societatea a achitat furnizorului C. S.R.L. un preț care ar trebui sa corespunda unei mase lemnoase pe picior. Practic, societatea reclamanta se substituie obligației furnizorului C. S.R.L. de a achita serviciile de exploatare a masei lemnoase. Matematic insa, prin scăderea costului de exploatare a masei lemnoase in cuprinsul facturii emise de A. in numele furnizorului sau C. S.R.L., operațiune supusa masurilor de simplificare si aflata in regim de taxare inversa in ceea ce privește TVA, societatea reclamanta își creează si rămâne cu avantajul unui TVA dedus. Ulterior, având in vedere faptul ca cele doua societăți sunt afiliate, se efectuează compensările financiare intre acestea, societatea C. S.R.L. având si calitate de client al societății A..

Astfel, concluzia primei instanțe, care ia in considerare rezultatele expertizei, si anume ca serviciile de exploatare achitate de A. pentru masa lemnoasa achiziționată ca lemn rotund de la C. au fost incluse in prețul materiei prime achiziționate de la aceasta, se bazează pe o analiza a expertului privind preturile practicate cu terți furnizori de masa lemnoasa {lemn rotund), in speța cei mai mari furnizori, in condițiile in care acești furnizori livrează societății reclamante lemn rotund cu toate costurile incluse la poarta fabricii. In urma analizei, a rezultat ca, in relație cu societatea C., daca se adaugă la prețul de achiziție a lemnului rotund inregistrat in evidentele contabile in debitul contului 301 si contravaloarea serviciilor de exploatare si/sau transport aferente înregistrate de societate in debitul contului 308 (diferente de preț materie prima), prețul practicat diferă fata de cel practicat in relație cu ceilalți furnizori.

În ceea ce privește Reperul 7 din decizia de soluționare privind TVA stabilită suplimentar în sumă de 299.299 RON provenită din înregistrarea unui volum de masă lemnoasă peste limita volumului estimat, Curtea apreciază ca nelegală soluția de anulare a acestui reper, având în vedere că din documentele prezentate nu a rezultat îndeplinirea condițiilor pentru recunoașterea dreptului de deducere TVA.

Faptul că expertiza a constatat că reclamanta deține facturi pentru întreaga cantitate de lemn achiziționată, facturi înregistrate în contabilitatea reclamantei nu înlătură aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor speciale din codul silvic cu privire la proveniența ilicită sau nu a materialului lemnos.

Astfel, in mod eronat se concluzionează de către instanța de fond, in acord cu expertiza judiciara efectuata, ca este suficienta condiția înregistrării in contabilitate a intergii cantități de masa lemnoasa care depășește limita consemnata in actele de punere in valoare, prin intermediul unei autofacturari, pentru a fi indeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea dreptului de deducere a TVA. In speța, autofactura pentru operațiunile cu lemn ar trebui sa fie elaborata cu exactitate si in conformitate cu documentele emise de Ocolul Silvic care sunt documente cu regim special si indeplinesc funcția de document justificativ.

In acest sens, prima instanța ar fi trebuit sa aibă in vedere cu prioritate faptul ca legislația silvica precizează expres ca orice cantitate înscrisa peste limita înscrisa in APV si Avizele primare cu regim special sunt considerate in afara legii (art. 72 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările ulterioare).

Totodată, relevante sunt si dispozițiile art. 160 din Codul fiscal, care fac trimitere la Codul silvic si care impun, ca si condiție obligatorie pentru aplicarea taxării inverse, ca atât furnizorul, cat si beneficiarul, sa fie înregistrați in scopuri de TVA conform art. 153. Or, in speța, in condițiile in care nu se poate demonstra cu documente legale proveniența volumului achiziționat in plus, nu se poate cunoaște daca acest volum provine de la un furnizor înregistrat in scopuri de TVA sau nu.

Argumentul ca marfa/materia prima a fost înregistrata in evidenta contabila, respectiv în gestiunea societății este nefondat atâta timp cat aceasta nu-i aparținea. Proprietarii de drept ar fi trebui sa emită Acte de Punere in Valoare si Avize Primare in vederea intrării in legalitate a societății primitoare (reclamanta), in vederea întocmirii autofacturii de către aceasta, iar, mai departe, aceasta sa fie predata furnizorilor in conformitate cu normativele de aplicare.

Înregistrarea în evidentele contabile trebuie sa fie obligatoriu însoțita de documente justificative. în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) si alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

In speța dedusa judecații, societatea reclamanta s-a incarcat in gestiune cu masa lemnoasa care nu-i aparținea si la care a aplicat eronat regimul de taxare, doar considerând ca autofactura este suficienta pentru a intra in legalitate.

Cu privire la anularea în parte a Reperului de soluționare nr. 8 referitor la TVA în sumă de 7.100.786 RON stabilită suplimentar pentru serviciile de transport aferente achizițiilor de lemn efectuate de reclamantă în perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, Curtea apreciază ca nelegală soluția de anulare deoarece situația premisă din cauză pentru perioada litigioasă este diferită de prima perioadă pentru care în raport de realitatea operațiunilor s-a recunoscut reclamantei dreptul de deducere.

Prima instanță și-a însușit greșit concluzia raportului de expertiză prin care s-a opinat în sensul recunoașterii dreptului de deducere și pentru perioada în litigiu având în vedere recunoașterea pentru perioada 1.01.2011-8 octombrie 2014 fără a se ține cont de conduita reclamantei care pentru perioada litigioasă nu a asigurat transparența pe documentele prezentate autorității fiscale.

Abordarea diferita a organelor de inspecție fiscala in cele doua perioade, acuzata de expert, a avut la baza modificările legislative. In fapt, acestea se raportează la perioadele contractuale împărțite distinct si anume 01.01.2011-08.10.2014, respectiv 09.10.2014-30.09.2015, modificări aplicabile in achizițiile de lemn rotund (fara coaja in prima perioada si cu coaja in cea de-a doua perioada) si care nu au avut impact in transportul aferent lemnului, ci prin felul in care societatea a tratat documentar (Contracte achiziție lemn rotund, Note de Intrare Recepție, Contracte transport lemn rotund), contabil si fiscal perioadele.

Astfel, pentru prima perioada 01.01.2011 -08.10.2014. documentele intocmite si prezentate de reclamanta au permis organelor de inspecție fiscala sa efectueze o analiza exacta, aceasta fiind determinata de insasi claritatea operațiunilor inscrise de reclamanta in respectivele documente, asigurând o continua transparenta a informațiilor raportat la condițiile de livrare specificate in Contractele Cadru de achiziție lemn rotund.

Spre deosebire de prima perioada, in perioada 09.10.2014-30.09.2015, reclamanta nu a asigurat transparenta operațiunilor, ca urmare a întocmirii sumare, atât la nivel contractual, cat si in ceea ce privește oglindirea acestora în documentele primare ce stau la baza înregistrării operațiunilor in evidenta contabila.

Prin urmare, in condițiile unor documente intocmite si prezentate generalizat pentru toata perioada de după 08.10.2014, nu au putut fi probate prestările de servicii transport raportat la fiecare furnizor de masa lemnoasa, dat fiind ca informațiile nu erau cuprinse in documentele primare de evidențiere tehnico-operative.

Chiar si expertul, in răspunsul la obiectivul nr. 6 al expertizei, arata ca societatea înregistrează costul transportului "la grămada" intr-un mod haotic, "fara sa permită identificarea materiei prime intrate in procesul de producție pe surse de aprovizionare, adică pe furnizori, astfel ca materialul lemnos achiziționat de ta furnizorii pentru care Reclamanta a suportat costul de transport este adăugat la materialul lemnos achiziționat de la alți furnizori, iar ulterior materialul lemnos utilizat in procesul de producție este scos din gestiune agregat, in funcție de necesarul de producție, fara o identificare a surselor de aprovizionare aferente materiei prime utilizate in procesul de producție", ceea ce conduce la concluzia, ca "problema" ce se impune a fi clarificata nu este aceea daca reclamanta inregistreaza sau nu costul transportului, ci daca aceasta poate sau nu sa beneficieze de un drept de deducere pentru TVA care aparține în fapt furnizorului.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că nelegală soluția recurată prin care a fost admisă în parte acțiunea și anulate în parte actele fiscale contestate, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curții actele fiscale sunt legal emise, în rejudecare, în urma admiterii recursurilor, acțiunea urmând a fi apreciată în tot ca nefondată și urmând a fi respinsă ca atare, conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În raport de soluție, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 453 C. proc. civ. în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în fond și recurs reprezentând onorariu de avocat.

În cauză în urma admiterii recursurilor și respingerii în tot a acțiunii nu sunt îndeplinite condițiile aplicării art. 453 C. proc. civ., pe suma reprezentând onorariu de avocat redus acordat de prima instanță situația fiind similară și în recurs.

Sentința atacată va fi menținută în parte pe dispozițiile privind stabilirea cadrului procesual și pe admiterea cererii de majorare onorariu expert aceste aspecte neformând obiect în recursurile declarate.

În consecință Curtea va menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la majorarea onorariului de expert și cu privire la respingerea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.

Față de considerentele expuse Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte va casa în parte sentința atacată și rejudecând va respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L, ca nefondată menținând ca legale actele fiscale contestate.

Va menține dispozițiile sentinței cu privire la majorarea onorariului de expert și cu privire la respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 747 din data de 27 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., ca nefondată.

Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la majorarea onorariului de expert și cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 aprilie 2024.