ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 217/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată și cirucmstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură a Județului Brăila - Serviciul de Inspecții Tehnice și Control Clasificare Carcase Porcine, Bovine și Ovine - Zona IV, să fie obligat pârâtul să emită un act administrativ în care să analizeze pe fond îndeplinirea criteriilor prevăzute de legislația comunitară cu privire la derogările pe care statele membre le prevăd în materia obligativității clasificării carcaselor de animale la recomandarea Comunității Europene și să dispună exceptarea societății reclamante de la obligativitatea încheierii acestor operațiuni de clasificare. Prin cererea modificatoare din 8 noiembrie 2013, reclamanta a precizat că formulează cererea în contradictoriu și cu Comisia de Clasificare a Carcaselor București, iar prin precizările depuse la data de 12 decembrie 2013, reclamanta a menționat că înțelege să se judece cu Comisia de Clasificare a Carcaselor București și cu MADR - Direcția pentru Agricultură Județeană Brăila - Serviciul de Inspecții Tehnice și Control, clasificare carcase porcine, bovine și ovine - zona IV. Prin sentința civilă nr. 619/2014 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Comisia de Clasificare a Carcaselor București și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură Județeană Brăila, pentru lipsa calității procesuale pasive. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 940/2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 619/09.04.2014, pronunțate de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013, a fost casată sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Brăila, secția contencios administrativ. În fond după casare, prin sentința nr. 716/2015 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență, invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 28 decembrie 2015 sub nr. x/2013*.

Hotărârea pronunțată în cauză Prin sentința nr. 166, pronunțată la data de 30 iunie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la judecata în contradictoriu cu Direcția pentru Agricultură Brăila - Serviciul de Inspecții Tehnice și Control Clasificare Carcase Porcine, Bovine și Ovine - Zona IV și cu Comisia de Clasificare a Carcaselor București și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu M.A.D.R, astfel cum a fost modificată.

Cererea de recurs și apărările formulate Împotriva sentinței nr. 166 din data de 30 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii atacate iar în rejudecare, admiterea acțiunii. În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a nesocotit puterea dreptului comunitar, aplicând dreptul intern și ignorând derogările stipulate în reglementările comunitare obligatorii pentru statele membre. A susținut că operațiunea de clasificare a carcaselor de bovine și de porci era obligatorie, în condițiile în care societatea deține un abator mic, cu un volum redus de sacrificări de animale. A mai susținut că Regulamentele emise de UE sunt obligatorii, spre deosebire de directive si recomandări, care nu au caracter obligatoriu. A criticat argumentul instanței de fond în sensul că art. 43 lit. m) nu poate constitui temei juridic pentru clasificarea carcaselor, în condițiile în care Regulamentul 1249/2008, în vigoare, reia la pct. 7 și 8 din Regulament, art. 43 lit. m) pct. iii și iv din Regulamentul 1234/2007, care prevăd preocuparea Comisiei Comunităților Europene pentru justețea aplicării derogărilor când volumul de sacrificări la bovine și porcine este redus. Recurenta-reclamantă a mai arătat că problema dedusă judecății constă în stabilirea aspectului dacă obligativitatea clasificării, astfel cum este argumentată și impusă de Romania, contravine Regulamentelor 1308/2013 (care a abrogat Regulamentul 1234/2007) și 1249/2008. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a considerat că este util, necesar si pertinent pentru o justă soluționare a cauzei, să se recurgă la procedura întrebărilor preliminare, prin care îi este permis unei instanțe naționale să consulte CJUE cu privire la interpretarea sau valabilitatea dreptului comunitar într-un litigiu în care aceasta este sesizată, pentru a garanta aplicarea uniforma a dreptului comunitar în UE. În acest sens, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 220 din Tratatul CE., Curtea de Justiție Europeană asigură interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instanțe este obligatorie pentru statele membre și la faptul că la momentul introducerii acțiunii existau Regulamentele UE 1234/2007 si 1249/2008, conform art. 267 TFUE, recurenta-reclamantă a formulat, în cadrul cererii de recurs, o cerere de întrebare preliminară. Prin încheierea din 4 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a CJUE cu întrebarea preliminară, ca inadmisibilă, reținând în esență că recurenta tinde, în realitate, să obțină o "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, ceea ce excede competenței CJUE, având în vedere că pronunțarea unei hotărâri prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase din cauză reprezintă atributul exclusiv al instanței naționale. Prin decizia nr. 542 din 4 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 166 din 30 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire formulată Împotriva deciziei nr. 542 din 4 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând anularea acestei decizii și pronunțarea unei hotărâri în acord cu dispozițiile dreptului unional, respectiv cu Regulamentul Delegat UE 2017/1182 al Comisiei din 20 aprilie 2017, aplicabil începând cu 11 iulie 2018, prin care s-au completat normele de aplicare ale Regulamentului UE nr. 1308/2013 privind clasificarea carcaselor de bovine, porcine și ovine, regulament pe care instanța de recurs nu l-a analizat, întrucât acesta nu exista la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, ce făcea obiectul recursului. Prin decizia nr. 4340/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulate de intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 542 din data de 4 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, pe care a anulat-o și a acordat termen la data de 16.02.2022, pentru soluționarea recursului. În considerentele deciziei de mai sus s-a reținut că revizuienta a invocat neaplicarea prioritară a normei comunitare intrate în vigoare 11 iulie 2018, prin care se completau normele de aplicare a Regulamentului UE 1308/2013 și se abroga Regulamentul (CE) 1249/2008, în raport de care instanțele de contencios administrativ, în fond și recurs, au analizat caracterul justificat sau nu al refuzului MADR de a aplica derogări de la obligativitatea clasificării carcaselor de bovine și porcine, cu consecința scutirii reclamantei de încheiere a contractelor de clasificare. Instanța de revizuire a apreciat că în cauză exista o reglementare comunitară care trebuia să fie luată în seamă cu prioritate. Astfel, a reținut că prin Decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, stabilind că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că Regulamentul Delegat UE 2017/1182 al Comisiei din 20 aprilie 2017, aplicabil începând cu 11 iulie 2018, era în esență o completare a normelor de aplicare ale Regulamentului UE 1308/2013, care prevedea elemente de analiză a oportunității acordării unor derogări, pentru abatoarele care sacrifică mai puțin de 150 de bovine cu vârsta de minimum opt luni sau mai puțin de 500 de porcine pe săptămână ca medie anuală, diferite de cele anterioare și, prin urmare, nu se poate susține că viza alt raport juridic decât cel dedus judecății, reglementarea comunitară de drept substanțial fiind preexistentă, în condițiile în care oportunitatea și dreptul de apreciere al pârâtei exista atât anterior nașterii litigiului, cât și ulterior datei de 11 iulie 2018. S-a mai reținut prin decizia de revizuire că împrejurarea că la momentul pronunțării sentinței de fond ce a făcut obiectul recursului, Regulamentul delegat UE 2017/1182 nu exista și nu a făcut obiectul analizei instanței de fond, este nerelevantă, întrucât, astfel cum rezultă din Decizia nr. 45/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, dispoziția comunitară putea fi analizată chiar și în calea de atac, atâta timp cât Regulamentul UE 1308/2013 exista, iar Regulamentul delegat UE 2017/1182 era aplicabil cu prioritate raportului juridic dedus judecății, având în vedere conținutul reglementării.

Aspecte procedurale relevante în rejudecarea recursului 5.1. Cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene În rejudecarea recursului, la data de 24 mai 2022, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară. În susținerea cererii, recurenta-reclamantă a menționat că deși pe plan intern au fost adoptate o serie de acte normative (O.G. nr. 4/2019, H.G. nr. 842/2021, Ordinul nr. 86/2022 și Ordinul nr. 347/2021) nici unul dintre ele nu prevede vreo derogare în cazul unităților cu volum redus de activitate, efectuarea clasificării fiind obligatorie indiferent de numărul de capete abatorizate săptămânal, în contextul în care, în preambulul Regulamentului 2017/1182 se arată că, deși nu este o obligație pentru statele membre ale UE, acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a acorda unităților de mici dimensiuni derogări de la obligația generală de clasificare a carcaselor, "în vederea reducerii poverii administrative". A precizat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. că urmărește pronunțarea unei hotărâri în acord cu dispozițiile dreptului unional, Regulamentul Delegat UE 2017/1182 al Comisiei din 20 aprilie 2017, respectiv analizarea caracterului justificat sau nu al refuzului M.A.D.R. de a aplica derogări de la obligativitatea clasificării carcaselor de bovine și porcine, cu consecința scutirii acesteia de la încheierea contractelor de clasificare. 5.2. Încheierea de sesizare a Curții Europene de Justiție Prin încheierea din data de 5 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare referitoare la următoarea întrebare: "Dacă art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 4/2019, art. 3 alin. (1) și art. 5 din H.G. nr. 842/2021 care reglementează sistemul național de clasificare a carcaselor și care statuează că efectuarea clasificării este obligatorie indiferent de numărul de capete sacrificate, precum și art. 1 din normele tehnice aprobate prin Ordinul 86/2022, art. 1 din normele tehnice aprobate prin Ordinul 347/2021, contravin art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul UE 2017/1182 care consideră oportună și necesară înlăturarea obligativității clasificării carcaselor pentru acele abatoare, de mici dimensiuni, care sacrifică mai puțin de 150 de bovine pe săptămână ca medie anuală și mai puțin de 500 de porcine pe săptămână ca medie anuală, prin utilizarea sintagmei: "statele membre pot decide ca cerințele privind clasificarea să nu fie obligatorii pentru abatoarele care sacrifică un număr limitat de bovine și porcine?". De asemenea, a suspendat judecarea recursului până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii preliminare. Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2022 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și considerentele încheierii din 5 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, în sensul că se va menționa numărul corect al articolului din Regulamentul UE 2017/1182 ca fiind "art. 2 alin. (1) lit. a) și b)", în loc de "art. 1 alin. (1) lit. a) și b)", cum din eroare s-a menționat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură a Județului Brăila - Serviciul de Inspecții Tehnice și Control Clasificare Carcase Porcine, Bovine și Ovine - Zona IV să emită un act administrativ în care să analizeze pe fond îndeplinirea criteriilor prevăzute de legislația comunitară cu privire la derogările pe care statele membre le prevăd în materia obligativității clasificării carcaselor de animale la recomandarea Comunității Europene și să dispună exceptarea societății reclamante de la obligativitatea încheierii acestor operațiuni de clasificare. În cauză, se constată că Înalta Curte este învestită cu soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 166 din data de 30 iunie 2016. Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." În rejudecarea recursului, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar o cerere privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pe care instanța de recurs a admis-o prin încheierea din 05.10.2022. Prin Ordonanța Curții (Camera a opta) din 5 octombrie 2023 s-a stabilit, ca urmare a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene dispuse prin încheierea din data de 5 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul de față că: "Articolul 2 alin. (1) primul paragraf literele (a) și (b) din Regulamentul delegat (UE) 2017/1182 al Comisiei din 20 aprilie 2017 de completare a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește grilele utilizate în Uniune pentru clasificarea carcaselor de bovine, porcine și ovine și în ceea ce privește raportarea prețurilor de piață ale anumitor categorii de carcase și animale vii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia cerințele referitoare la clasificarea carcaselor de bovine și de porcine, prevăzute la punctele A.V și, respectiv, B.II din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, se impun tuturor abatoarelor stabilite pe teritoriul național, indiferent de numărul de capete sacrificate pe săptămână". Sub acest aspect, instanța europeană a reținut că din modul de redactare al articolului 2 alin. (1) din Regulamentul delegat 2017/1182, reiese fără echivoc din termenii "statele membre pot decide că cerințele […] nu sunt obligatorii", care figurează la primul paragraf al acestuia, că această dispoziție nu prevede o obligație, ci posibilitatea statelor membre de a nu face obligatorii, în reglementarea lor națională, cerințele referitoare la clasificarea carcaselor de bovine și de porcine, iar în al doilea paragraf se precizează în mod expres marja de apreciere de care dispune statul membru care ar decide să prevadă în reglementarea sa națională derogări de la obligațiile de clasificare menționate, ceea ce confirmă în plus caracterul facultativ al acestora. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, așadar, din modul de redactare a articolului 2 alin. (1) din Regulamentul delegat 2017/1182, că statele membre sunt libere să instituie sau nu astfel de derogări în reglementarea lor națională, în limitele stabilite de această dispoziție. Dincolo de acest aspect, instanța europeană a menționat în cuprinsul Ordonanței că Regulamentul delegat 2017/1182 a fost adoptat de Comisie în temeiul abilitării care i-a fost conferite prin articolul 227 din Regulamentul nr. 1308/2013. Or, articolul 19 alin. (6) litera (c) din acest din urmă regulament prevede în special: "Comisia este împuternicită să adopte, […] acte delegate prin care […] se stabilesc […] derogări speciale care pot fi acordate de statele membre abatoarelor în care sunt sacrificate puține animale din specia bovină". Abilitarea respectivă nu prevede, în schimb, că referitor la acest aspect, Comisia ar putea adopta un regulament delegat ale cărui dispoziții ar prevedea că statele membre ar fi obligate să acorde asemenea derogări. Totodată, a reținut că această interpretare este confirmată de modul de redactare a anumitor dispoziții ale Regulamentului nr. 1249/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a grilelor comunitare de clasificare a carcaselor de bovine, porcine și ovine și privind raportarea prețurilor acestora (JO 2008, L 337, p. 3). Astfel, articolele 5 și 20 din acest regulament prevăd, referitor la bovine și porcine, că statele membre pot hotărî ca, în limitele definite de acest regulament, cerințele privind clasificarea carcaselor să nu fie obligatorii. Prin urmare, Înalta Curte constată că intimatul-pârât a acționat în limitele marjei de apreciere conferite statului prin legislația în materie a Uniunii Europene, astfel că nu se relevă încălcarea Regulamentelor invocate și nici existența vreunei obligații în sarcina Statului Român, prin ministerul de resort, de a acorda derogări în materia obligativității clasificării carcaselor de animale și să dispună exceptarea societății reclamante de la obligativitatea încheierii acestor operațiuni de clasificare. În consecință, în condițiile în care normele europene aplicabile în materie prevăd doar o posibilitate, lăsată la latitudinea statelor membre, conform politicilor în domeniu, de a reglementa anumite derogări de la obligativitatea clasificării carcaselor de animale, nu se poate considera că Statul era obligat la emiterea unor norme derogatorii și, în aceste condiții, nu se relevă vreun refuz nejustificat al intimatului-pârât în emiterea respectivelor norme. Astfel, având în vedere caracterul facultativ al măsurilor și situarea acestora în marja de apreciere a statelor membre ale Uniunii Europene, acestea nu pot fi obligate la adoptarea derogărilor solicitate de către recurenta-reclamantă prin prezentul demers judiciar. În speță, se impun a fi reținute următoarele dispoziții relevante: Art. 2 lit. a) din Ordinul nr. 882/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice de clasificare a carcaselor bovine adulte, potrivit cărora: "aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice nu este obligatorie pentru unitățile de abatorizare care sacrifică anual, în medie mai puțin de 20 de bovine adulte/săptămână". Art. 1 din Ordinul nr. 457/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice de clasificare a carcaselor de porci, forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată: "Activitatea de clasificare a carcaselor de porci se realizează în unitățile de abatorizare pentru clasificarea tuturor carcaselor cu greutatea între 50 și 120 Kg, cu excepția celor provenite de la porcii utilizați pentru reproducere. Aplicarea prevedelor prezentelor norme tehnice nu este obligatorie în unitățile de abatorizare care sacrifică numai porci fătați și îngrășați în propriile crescătorii și care tranșează toate carcasele obținute". În raport cu normele reținute mai sus, se constată că, întrucât societatea are ca obiect de activitate numai sacrificarea animalelor, nu și creșterea lor, clasificarea carcaselor conform Ordinului nr. 457/2004, este, de asemenea, obligatorie, în condițiile în care de derogare au putea beneficia doar "unitățile de abatorizare care sacrifică numai porci fătați și îngrășați în propriile crescătorii și care tranșează toate carcasele obținute", fără a prezenta relevanță numărul de sacrificări în medie pe săptămână. Ulterior, Ordinul nr. 457/2004 a fost abrogat și înlocuit prin Ordinul nr. 839/2014, care la art. 1 alin. (2) prevede că: "(2) Grila comunitară de clasificare a carcaselor de porci, menționată la art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 1.308/2013, se utilizează în toate abatoarele pentru clasificarea tuturor carcaselor cu greutatea între 50 kg și 120 kg cu scopul de a permite o plată echitabilă a producătorilor pe baza greutății carcasei și a conținutului de carne macră a porcilor livrați la abator, de a înregistra prețurile, de a gestiona măsurile de piață și de a aplica mecanismele de intervenție ale Comisiei Europene în acest sector. Excepție de la această cerință de clasificare o au porcii folosiți pentru reproducere: carcasele de vieri, vieruși și scroafe.". Prin urmare, în această nouă reglementare, categoriile exceptate de la clasificare sunt carcasele de porci ce cântăresc sub 50 de kg și peste 120 kg precum și carcasele de porci folosiți pentru reproducere (vieri, vieruși și scroafe), fără a prezenta relevanță nici de data aceasta numărul de sacrificări în medie pe săptămână. Astfel fiind, deși România a optat pentru obligativitatea aplicării sistemului de clasificare a carcaselor, acest aspect nu poate avea semnificația încălcării legislației Uniunii Europene, în condițiile în care aceasta a lăsat la latidudinea statelor membre să stabilească dacă acordă sau nu derogări de la obligativitatea aplicării grilei de clasificare a carcaselor. În raport cu aspectele anterior reținute, Înalta Curte constată că nu se relevă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constând în interpretarea și/sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 166 din 30 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, ca nefondat.