ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2995/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 decembrie 2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea Actului administrativ emis sub nr. x/01.09.2014, prin intermediul căruia a fost dispusă suspendarea activității de clasificare a carcaselor porcine desfășurată în baza Atestatului de clasificator nr. 149/2006, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, reclamantul a solicitat suspendarea executării măsurii dispuse împotriva sa în urma constatărilor inspecției desfășurate la data de 13.08.2014, la abatorul societății B. S.R.L.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 56 din 09 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată. Totodată, prin considerentele sentinței recurate, prima instanță a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reprezentat de Adresa nr. x/01.09.2014.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 56 din 09 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reținut prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației și anulării Actului administrativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub nr. x/1.09.2014. În susținerea recursului, reclamantul a învederat că nu înțelege să formuleze critici în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, ci doar în raport de soluția pronunțată asupra cererii de anulare a actului administrativ. În acest sens, reluând contextul faptic care a generat litigiul de față, precum și argumentele de nelegalitate ale actului administrativ expuse în cuprinsul acțiunii, recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivarea soluției adoptate și nu analizează criticile invocate de reclamant. Astfel, instanța de fond nu a cercetat critica privind legalitatea măsurii dispuse în lipsa unor prevederi legale coerente, care să indice limitele sancțiunii, modalitatea de apreciere a acestor limite și modalitatea de individualizare a sancțiunii. Prima instanță nu a motivat respingerea criticilor de nelegalitate privind lipsa descrierii situației de fapt care a justificat măsura suspendării activității și referirea autorității la motivele de fapt cuprinse într-un proces-verbal de sancționare contravențională ale cărui efecte sunt suspendate de drept, prin contestarea acestuia în instanța. Totodată, recurentul-reclamant învederează că prima instanță nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra criticii privind lipsa motivelor de fapt din conținutul actului contestat, care să justifice măsura dispusă, însușindu-și motivele din procesul-verbal de constatare a contravenției, ale cărui efecte erau suspendate prin contestarea sa în justiție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2015, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 83 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost redactată sau semnată de o persoană care să dețină calitatea de avocat/consilier juridic. Intimatul-pârât a invocat și excepția lipsei de interes în susținerea recursului, motivat de împrejurarea că sancțiunea dispusă prin actul administrativ contestat în cauză a încetat de drept. În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 09 mai 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs II.1. Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut această excepție prin raportare la împrejurarea că sancțiunea dispusă în privința recurentului-reclamant, prin Adresa nr. x/01.09.2014, a încetat de drept. Înalta Curte reține că, prin actul contestat în cauză, intimatul-pârât a adus la cunoștința reclamantului A. sancțiunea suspendării Atestatului de clasificare a carcaselor de porcine nr. 149/2006, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 15.09.2014. Este necontestat că măsura suspendării a încetat prin expirarea perioadei pentru care a fost dispusă, anterior soluționării recursului, însă această împrejurare nu justifică lipsa de interes în susținerea recursului, întrucât, în eventualitatea admiterii căii de atac, cu consecința admiterii cererii de anulare a actului administrativ contestat, ar fi înlăturate toate efectele juridice produse în perioada în care actul contestat a fost în vigoare și s-ar deschide dreptul reclamantului la repararea pagubelor produse prin actul administrativ anulat, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În concluzie, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: În vederea soluționării criticilor formulate de reclamantul A. prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază necesară prezentarea, pe scurt, a contextului factual ce a generat litigiul de față, precum și a motivelor de nelegalitate ale actului administrativ, invocate în cuprinsul acțiunii. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învederat că a exercitat activitatea de clasificator de carcase porcine, în baza H.G. nr. 267/2004 și a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 548/2004. La data de 13.08.2014, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 839/22.05.2014, iar activitatea societății B. S.R.L., în cadrul căreia lucra reclamantul, precum și activitatea reclamantului însuși, au fost supuse controlului efectuat de Comisia de Inspecție din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În urma acestei inspecții, reclamantul și societatea comercială au fost sancționați, prin aplicarea de amenzi contravenționale, pentru nerespectarea unor obligații impuse prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 839/2014. În ceea ce îl privește pe reclamant, intimatul-pârât a emis Procesul-verbal de sancționare contravențională nr. x/13.08.2014, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 10.000 RON și sesizarea Comisiei de Clasificare a Carcaselor din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a fi dispusă suspendarea activității de clasificator de carcase porcine, pentru o perioadă de 6 luni. Ulterior, reclamantului i-a fost comunicată Adresa nr. x/01.09.2014, emisa de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care i s-a adus la cunoștință că, începând cu data de 15.09.2014, este suspendat atestatul de clasificare a carcaselor de porcine nr. 149/2006, pentru o perioadă de 6 luni. Prin contestația formulată în cauză, reclamantul a susținut că Adresa nr. x/01.09.2014 este nelegală pentru următoarele motive: (i) autoritatea care a dispus măsura suspendării nu a emis niciun act administrativ în acest sens, astfel că i-a fost îngrădit nejustificat dreptul de a profesa și a-și continua activitatea; (ii) în actul contestat, pârâtul nu a precizat temeiul de drept al măsurii de suspendare a activității, limitele acestei măsuri și modul de individualizare a întinderii măsurii; (iii) în conținutul actului contestat sunt enumerate o serie de prevederi legale în temeiul cărora a fost luată măsura suspendării activității clasificatorului, texte de lege ce privesc activitatea de inspecție și atribuțiile Comisiei de clasificare, dar care nu se referă la temeiul de drept al măsurii de suspendare a activității, limitele și modul de individualizare a acestei măsuri. Principala critică formulată de reclamant prin cererea de recurs, circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privește necercetarea, de către instanța de fond, a legalității măsurii dispuse de autoritatea publică, în lipsa unor prevederi legale care să indice limitele sancțiunii, modalitatea de apreciere a acestor limite și modalitatea de individualizare a sancțiunii. Înalta Curte va respinge această critică, ca nefondată, reținând că instanța de fond a analizat legalitatea Adresei nr. x/01.09.2014, atât sub aspectul cerinței legale a motivării actului administrativ, cât și raportat la textele de lege care susțin dreptul autorității publice de a dispune măsura suspendării atestatului de clasificator. Astfel, în considerentele hotărârii recurate au fost redate și analizate dispozițiile art. 12 din Regulamentul privind regimul atestatelor de clasificator și al autorizațiilor de clasificare, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 548/2004, care prevăd în mod expres dreptul autorității pârâte de a dispune măsura suspendării atestatului de clasificator, în cazul neîndeplinirii obligațiilor ce-i revin clasificatorului conform legii. În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant vizând lipsa unor prevederi legale care să reglementeze limitele sancțiunii suspendării atestatului de clasificator și modalitatea de individualizare a acestor limite, instanța de control judiciar apreciază că aceste susțineri nu prezintă relevanță pentru soluționarea litigiului, instanța de judecată fiind învestită cu analizarea conformității Adresei nr. x/01.09.2014 cu dispozițiile legale incidente în materie, iar nu cu analizarea legalității Regulamentului privind regimul atestatelor de clasificator și al autorizațiilor de clasificare, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 548/2004. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra criticii privind lipsa motivelor de fapt din conținutul actului contestat, care să justifice măsura dispusă, autoritatea pârâtă făcând trimitere la motivele din cuprinsul procesului-verbal de sancționare contravențională, act care, la rândul său, era contestat în justiție. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, întrucât prima instanță s-a pronunțat asupra acestui motiv de nelegalitate a actului administrativ, apreciind că adresa contestată arată în mod explicit motivele de fapt și de drept pentru care s-a dispus suspendarea atestatului de clasificator. Referirea autorității publice la constatările inspecției desfășurate la data de 13.08.2014, fără ca aceste constatări să fie reluate integral în cuprinsul actului, nu reprezintă un aspect de natură a produce un prejudiciu recurentului-reclamant, cât timp acesta nu a susținut că nu ar cunoaște concluziile acestei inspecții, ci, dimpotrivă, a arătat că a formulat plângere împotriva Procesul-verbal de sancționare contravențională nr. x/13.08.2014, încheiat cu ocazia controlului. Așadar, recurentul-reclamant a avut cunoștință de faptele imputate, le-a contestat prin plângerea formulată împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională, astfel încât invocarea motivului de nelegalitate a actului administrativ decurgând din lipsa motivării apare ca un demers strict formal și vădit neîntemeiat. Totodată, faptul că procesul-verbal de sancționare contravențională era contestat pe rolul instanțelor judecătorești, nu prezintă relevanță în ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant, referitor la lipsa motivării actului administrativ reprezentat de Adresa nr. x/01.09.2014, instanța de judecată fiind ținută să verifice, astfel cum s-a arătat anterior, doar dacă actul administrativ cuprinde suficiente elemente, prin el însuși sau în relație cu alte înscrisuri, care să permită persoanei sancționate să cunoască împrejurările de fapt și temeiurile de drept care au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a limitat la reluarea, în cuprinsul recursului, a aspectelor de nelegalitate ale actului administrativ prezentate în cuprinsul acțiunii, fără a prezenta împrejurări sau probe noi, de natură a conduce la reformarea sentinței atacate. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.