ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2102/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Cabinet Medical Individual Dr. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 10634 din 6.11.2017, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei restante de 99 602 Ron solicitată prin cererea de plata formulata in termenul legal si înregistrată la pârât sub nr. x/08.09.2016.

- Cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru si cheltuieli de deplasare la instanța.

Prin sentința civilă nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 10634/6.11.2017, în ce privește pct. 2, de respingere parțială a cererii de plată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, suplimentar față de suma inițial acordată de 9.378 RON.

Totodată, a menținut, în rest, decizia și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise

Împotriva sentinței civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs principal pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și recurs incident reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A..

Prin Decizia nr. 3443 din data de 08.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul incident declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., a admis recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În urma declarației de abținere formulată în cauză, dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu numărul x/2021 la data de 15 octombrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 259 pronunțată la 17 februarie 2022 în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 10634/6.11.2017, în ce privește pct. 2, de respingere parțială a cererii de plată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, suplimentar față de suma inițial acordată de 9.378 RON, a menținut, în rest, decizia și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise.

Împotriva sentinței civile nr. 259 pronunțate la 17 februarie 2022 în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Fondul de Garantare a Asiguraților a apreciat că, în rejudecare după casare, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a condițiilor contractuale aferente poliței RCA și a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

Astfel, în privinta perioadei pentru care poate fi solicitata despăgubire pentru lipsa de folosință, instanța de fond retine in mod corect ca odată înstrăinat autovehiculul, reclamanta nu mai avea atributul posesiei, în ce privește însă argumentul cuprins în chiar actul administrativ contestat ca nu se datorează sume pentru lipsa de folosință câtă vreme autovehiculul este dauna totală și reclamanta primește cu titlu de despăgubire valoarea de piață a autovehiculului în vederea achiziționării unui nou vehicul, instanța de fond nu înțelege sa efectueze vreo analiza.

Reclamanta a formulat cerere de plata și către FGA, ce a făcut obiectul dosarului nr. x preluând totodată și dosarul nr. x de la asiguratorul în faliment. Potrivit art. 12 alin. (2) teza finala din Legea nr. 213/2015 "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Raportat la data încheierii contractului de asigurare, respectiv la data producerii riscului asigurat, 13.08.2010, sunt incidente in cauza dispozițiile Ordinului CSA nr. 5/2010 - norma specială care a intrat în vigoare la data de 25.05.2010. În cadrul instrumentării dosarului de dauna a rezultat ca se justifica acordarea sumei de 9.378 RON reprezentând despăgubiri pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare x, aceasta fiind valoarea maxima de despăgubire ce se putea acorda pentru autovehiculul în speță conform prevederilor art. 50 alin. (13) din Ordinul CSA 5/2010, in vigoare la data evenimentului.

Cu privire la cererea de plata a petentei pentru suma de 50.250 RON reprezentând lipsa de folosință acesta a fost respinsă în conformitate cu art. 45 alin. (1) din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data evenimentului.

Instanța de fond a anulat în parte decizia FGA susținând că sunt datorate sume pentru lipsa de folosință ignorând însă împrejurarea că reclamanta nu își realizează obiectul de activitate cu ajutorul mijlocului de transport, respectiv nu deține licența în acest sens. Esența serviciilor prestate de reclamantă este actul medical, ori lipsa autovehiculului nu împiedica realizarea actului medical = obiect de activitate reclamantă.

Cazul de excepție la care se refera art. 45 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 5/2010, este de exemplu cazul taximetrelor, când autovehiculul este efectiv folosit pentru realizarea obiectului de activitate = transport public si când poate fi cuantificata ușor suma datorata cu titlu de lipsa de folosință, respectiv prin raportare la tariful practicat de firma respectiv si timpul normat necesar in vederea efectuării reparațiilor - figurează pe devizul de reparații numărul total de ore de manopera necesare pentru efectuarea reparației.

Astfel, în acest caz fiind vorba de o dauna totala, reclamanta nu a făcut dovada reparării autovehiculului, nu mai poate fi vorba de un alt prejudiciu suferit.

Câtă vreme textul de lege prevedea posibilitatea acordării lipsei de folosință dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport, în mod evident in cazul in care autovehiculul este dauna totala si nu se face reparația acestuia nu se cuvine nicio suma pentru perioada in care autovehiculul este in reparații și în care reclamanta nu se poate folosi de bun.

Din punct de vedere legal despăgubirea a fost gândită ca un cost de înlocuire al bunului persoanei păgubite, apreciat ca și valoare patrimonială, cuantumul indemnizației trebuind sa fie suficient astfel încât să se facă o reparație prin echivalent. Apreciază că potrivit art. 53 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 27 și art. 53 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea.

Totodată, intimata nu face dovada ca s-ar fi efectuat reparația, sau a timpului normat pentru efectuarea acesteia, dar a depus contracte de închiriere a autovehiculului încheiat cu domnul B., sotul doamnei A., titulara cabinetului medical individual dr. A., si nu cu o societate comerciala specializata în închirierea autoturismelor.

Apreciază că trebuie avut în vedere împrejurarea că asiguratorul și-a asumat prin contractul încheiat să acopere doar anumite riscuri asigurate, in speța, raportat la dispozițiile Ordinului CSA nr. 5/2010 nefiind posibilă acordarea lipsei de folosință pentru timpul normat necesar reparațiilor, din moment ce autovehiculul a fost declarat dauna totală.

Susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 136/1995, fiind desconsiderate și prev. art. 45 din Ordinul CSA nr. 5/2010, fiind așadar incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pentru motivele învederate, solicită admiterea recursului si casarea sentintei si respingerea contestației ca neîntemeiate.

II. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte reține că prin motivele de recurs nu se aduc critici ale argumentului instanței de fond care a întemeiat admiterea acțiunii, respectiv existența în cauză a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că prin decizia civilă nr. 524A/15.03.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul reclamantei, a fost dispusă înscrierea contestatorului creditor în tabelul creanțelor debitoarei și cu suma de 1.850 RON, în categoria creanțelor de asigurări, conform art. 267 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, sub condiția rezolutorie a plății de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

În cuprinsul deciziei menționate s-a constatat "(...) că pretențiile constând în contravaloarea lipsei de folosință sunt întemeiate în privința intervalului 14.08.2010 - 20.09.2010, cât timp apelantul contestator a exercitat dreptului de proprietate asupra autovehiculului cu număr de înmatriculare x și, implicit, avea dreptul de a folosi bunul proprietatea sa, imposibilitatea utilizării fiind consecința faptei prejudiciabile și culpabile a asiguratului debitoarei."

Astfel, având în vedere cele statuate prin decizia pronunțată în procedura falimentului, Curtea de apel a reținut că, în mod greșit, prin Decizia nr. 10634/6.11.2017, FGA a respins la punctul 2 cererea de plată formulată de reclamant, având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului avariat, aceasta fiind întemeiată în parte, pentru suma de 1.850 RON.

În speță, Înalta Curte constată că instituția recurenta critică soluția și sub aspecte ce țin de fondul raportului juridic litigios.

Aceste critici sunt, însă lipsite de relevanță în condițiile în care temeiul admiterii acțiunii l-a constituit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, aspect necriticat de recurent.

În rejudecare, judecătorul fondului a analizat și verificat dacă decizia nr. 10634/2017 a fost legal emisă, dacă instituția pârâtă a interpretat și respectat dispozițiile legale la momentul întocmirii actului contestat în raport de prevederile Legii nr. 213/2015, Normele ASF nr. 16/2015 și Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010

Instanța de recurs constată că în rejudecare instanța de fond a examinat cauza în raport de cele statuate prin decizia de casare, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 259 pronunțate la 17 februarie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024.