ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 28.11.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Cabinet Medical Individual Dr. A., a formulat contestație împotriva deciziei 10634 din 6.11.2017, prin care, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat admiterea contestației formulate împotriva deciziei nr. 10 634 emisa la 6.11.2017 de către parat și, anulând în parte aceasta decizie, să se dispună obligarea paratului la plata care contestator și a restului sumei solicitate prin cererea de plata formulata în termenul legal și înregistrată la parat sub nr. x/08.09.2016 - respectiv 99 602 ron, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa de timbru și cheltuieli de deplasare la instanța.

Prin sentința civilă nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: "A admis în parte contestația formulată de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat în parte Decizia nr. 10634/6.11.2017, în ce privește pct. 2, de respingere parțială a cererii de plată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, suplimentar față de suma inițial acordată de 9.378 RON.

A menținut, în rest, decizia.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise.".

Împotriva sentinței civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs principal pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și recurs incident reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, critică sentința atacată pentru nelegalitate și solicită, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației ca nefondată.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-pârât susține că în speță nu există autoritate de lucru judecat, pârâtul neavând calitate de parte în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, aspect ce rezultă și din cuprinsul hotărârii astfel cum a fost publicat în BPI nr. 15576/21.08.2018, FGA nefiind citat la judecarea cauzei în apel. Ori câtă vreme nu există identitate de părți în cauza, arată pârâtul, nu există nici autoritate de lucru judecat în sensul reținut de prevederile art. 430-431 C. proc. civ., căci FGA nu numai că nu a avut calitatea de parte căzută în pretenții în dosarul menționat, dar nicio calitate procesuala în cauza. Prin urmare, hotărârea judecătoreasca își produce efectele doar între B. și reclamantă nu și față de FGA, acesta nefiind succesorul în drepturi și obligații a asigurătorului în faliment.

Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraților arată că a formulat suplimentar față de lichidatorul asigurătorului în faliment apărări care trebuiau analizate de către instanța de fond și că în ceea ce privește suma ce trebuie achitata din resursele FGA, instanța era ținută să verifice legalitatea și temeinicia argumentelor expuse prin decizia nr. 10634/06.11.2017.

Pârâtul apreciază incident și cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității ridicate de FGA, fiind astfel, obligată sa plătească reclamantei suplimentar suma de 1850 RON.

Apreciază ca instanța de fond nu putea proceda la o analiză pe fondul pretențiilor de despăgubiri solicitate de reclamantă, actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate a deciziei sub aspectul cuantumului.

Consecința firească a anulării deciziei era aceea a obligării pârâtului FGA la reanalizarea cererii de plată.

Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, arată pârâtul, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speță, această situație nu se regăsește, întrucât FGA nu a analizat fondul dreptului pretins de reclamantă, rezumându-se la a emite decizia de respingere prin prisma invocării dispozițiilor art. 45 din Ordinul CSA nr. 5/2010.

A proceda altfel și a obliga direct FGA la plata sumei pretinse implică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie a FGA, negându-ne posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată.

În cadrul instrumentării dosarului de dauna a rezultat că se justifică acordarea sumei de 9.378 RON reprezentând despăgubiri pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare x, aceasta fiind valoarea maximă de despăgubire ce se putea acorda pentru autovehiculul în speță conform prevederilor art. 50 alin. (13) din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data evenimentului. Or, reclamanta contestă faptul că subscrisa nu a ținut cont de contractul de vânzare cumpărare încheiat cu domnul C., fiul doamnei A., titulara Cabinetului Medical Individual Dr. A., și nu cu o societate comercială specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, astfel cum prevede art. 50 alin. (2) din Ordinul CSA 5/2010.

În speță, reclamanta nu numai că nu a făcut dovada radierii din circulație a autovehiculului (nici nu ar fi avut cum pentru ca acel autovehicul a fost reparat și folosit în continuare) și nici nu a făcut dovada că ar fi înstrăinat epava unei societăți specializate cu dezmembrarea vehiculelor, astfel încât în mod corect FGA a stabilit valoarea epavei la 25% din valoarea autovehiculului, respectiv 3126 RON.

În realitate reclamanta a prezentat un contract de vânzare-cumpărare încheiat pentru un preț preferențial cu fiul reprezentantei reclamantei, care ducea la stabilirea eronată a valorii autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat. Apreciază pârâtul că în acest mod este dovedită reaua credință a reclamantei.

Cu privire la cererea de plată a petentei pentru suma de 50.250 RON reprezentând lipsa de folosință, acesta s-a respins în conformitate cu art. 45 alin. (1) din Ordinul CSA 5/2010, în vigoare la data evenimentului. Astfel, pârâtul învederează că dreptul de proprietate asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare x nu mai exista în patrimoniul contestatoarei din data de 20.09.2010, ori, pentru a pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință asupra unui bun este necesară dovedirea deținerii unui drept real sau de creanță asupra bunului respectiv din care sa decurgă dreptul de a folosi bunul, ori, atât timp cât contestatoarea nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra autovehiculului, aceasta nu mai deținea nici prerogativa utilizării acestuia pentru a putea pretinde despăgubirea pentru lipsa de folosință a bunului, respectiv contravaloarea lipsei de folosință.

Recurentul-reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. critică sentința atacată pentru nelegalitate și solicită, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului incident declarat de către reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A., invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul indicând în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a formula nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, se reia, în mare parte, aspecte ce privesc fondul cauzei, așa cum au fost redate în acțiunea introductivă de instanță.

Astfel, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, acțiunea cu care a învestit instanța de judecată, situația de fapt, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare parțială a faptelor și motivelor invocate și dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentință, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor sentinței de fond, soluția acestei instanțe.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține.

Recurentul reclamant Cabinet Medical Individual Dr. A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Totodată, Înalta Curte examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate în cuprinsul cererii de recurs declarat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, chestiunea statuării, de către prima instanță, a unei autorități de lucru judecat în raport de o hotărâre pronunțată anterior, va fi cercetată potrivit dispozițiilor art. 430 coroborat cu art. 431 din C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ, vizând admiterea contestației formulate de către Cabinetul Medical Individual Dr. A. împotriva deciziei nr. 10634/06.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în partea a deciziei și obligarea pârâtului la plata către contestator a restului sumei solicitate prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/08.09.2016, respectiv suma de 99 602 RON, instanța de fond a reținut că aspectul litigios are legătură cu problema dezlegată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia nr. 524A din data de 15 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015 și ca efect al autorității de lucru judecat, nu mai poate fi contrazis.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, Înalta Curte amintește că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză.

Pe de altă parte, există și efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare (dacă este sau nu corectă).

În speța de față, instanța constatând efectul pozitiv al lucrului judecat, reprezentat prin hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2015, cu referire la Decizia nr. 524A din data de 15 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, reține că cele în mod definitiv dezlegate în pricina anterior citată nu mai pot fi repuse în discuție în prezentul dosar, ci se impun a fi luate în considerare ca atare. Astfel, instanța de fond a apreciat că "raportat la dispozițiile art. 430 coroborat cu art. 431 C. proc. civ., există autoritate de lucru judecat, astfel încât se impune admiterea contestației, în sensul reținut prin decizia civilă nr. 524A/15.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Instanța de fond a mai reținut că "așa cum rezultă din contestația dedusă prezentei judecăți, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și a restului sumei solicitate prin cererea de plată formulată în termenul legal și înregistrată la pârât sub nr. x/08.09.2016 - respectiv 99 602 ron. Această sumă reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului avariat, fiind identică cu cea pentru care s-a formulat și cerere de înscriere la masa credală, ce a făcut obiectul deciziei mai-sus menționate.

Astfel, Curtea va reține că, în mod greșit, prin Decizia nr. 10634/6.11.2017, pârâta FGA a respins la punctul 2 cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 99.602 RON. Așa cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat, această solicitare a reclamantului, având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului avariat, este întemeiată în parte, pentru suma de 1.850 RON.".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de fond, pronunțând o soluție întemeiată exclusiv pe autoritatea de lucru judecat raportată doar la hotărârea judecătorească anterior menționată, a făcut o aplicare eronată asupra regulilor de drept incidente în dezlegarea pricinii, prezumția efectului pozitiv al lucrului judecat fiind necesară a fi avută în vedere, la formarea raționamentului logico-juridic al judecătorului cauzei, în contextul coroborării sale cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv decizia citată.

Întrucât considerentele sentinței recurate în cauză au privit exclusiv valorificarea acestei prezumții a autorității de lucru judecat, reține instanța de control judiciar că prima instanță nu a desăvârșit cercetarea judecătorească în pricina cu care a fost învestită, fapt ce impune casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi examinată cauza în raport de întreg ansamblul probator administrat în faza judecății la fond.

Totodată, Înalta Curte arată că se impune analizarea și verificarea de către instanța de fond a legalității deciziei nr. 10634/06.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în limitele învestirii acesteia prin cererea de chemare în judecată, reținând că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesor în drepturi și obligații al asigurătorului B. S.A. și nu datorează despăgubiri prin "efectul legii". Fondul de asigurare acoperă creanțele de asigurări, iar nu obligații proprii ale FGA, obligația fiind născută, dacă este cazul, din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și, de aceea, plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului falimentar, fiind achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia.

În același sens, dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd că, în vederea efectuării plăților sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

În atare condiții, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința primei instanțe și va dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare, urmând ca judecătorul fondului să procedeze la o examinare amănunțită a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, prin raportare la dispozițiile legale incidente, urmând a fi verificate în mod real și efectiv toate argumentele părților în cercetarea legalității, în limitele învestirii instanței competente.

Prin urmare, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va lăsa neanalizat motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele reliefate de către recurentul-pârât în cadrul criticilor subsumate acestui temei de drept al căii de atac declarate în cauză urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării acțiunii de către prima instanță.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul incident declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. și va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul incident declarat de reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. A. împotriva sentinței civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 4106 din data de 15 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.

GGC - BR