ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1937/2024

Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/17.11.2022 întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 138 din 29 mai 2023, Curtea a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat în parte raportul de evaluare contestat, sub aspectul reținerii încălcării de către reclamant a dispozițiilor art. 228 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019, prin încheierea Contractului de furnizare produse de curățenie și igienă nr. 8111/16.09.2021 între orașul Ardud și S.C. B.. A menținut Raportul de evaluare nr. x/17.11.2022, în ce privește reținerea încălcării de către reclamant a dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, prin emiterea Dispoziției nr. 494/18.12.2019, în calitate de primar al orașului Ardud.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudearea fondului, admiterea în totalitate a acțiunii, în sensul anulării în integralitate a Raportului de evaluare nr. x/17.11.2022 emis de Agenția Națională de Integritate. Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul- reclamant a arătat, în esență, că sentința nu este motivată corespunzător prevederilor art. 425 C. proc. civ., pentru că nu face decât să reia constatările și interpretările intimatei- pârâte, fără a conține un raționament propriu al instanței cu privire la interpretarea și aplicarea art. 70 și 76 din Legea nr. 161/2003 și fără a analiza contextul în care a fost emisă dispopziția nr. 494/18.12.2019, respectiv implementarea unor proiecte cu fonduri europene, în condițiile art. 11 și 16 din Legea nr. 153/2017, cu funcționari publici din aparatul primarului, prin punerea în balanță a interesului public cu cel privat. Din perspectiva cazului de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul- reclamant a susținut că hotărârea atacată a înfrânt efectul pozitiv al lucrului judecat față de caracterul definitiv al raportului de evaluare nr. x/09.08.2019, în care, cu referire la o perioadă anterioară celei supuse evaluării în prezenta cauză, s-a reținut că nu a existat un conflict de interese în legătură cu emiterea unor acte administrative referitoare la funcționarul public C., fiica primarului. În dezvoltarea criticilor întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- reclamant a susținut că, în verificarea legalității raportului de evaluare, prima instanță nu a efectuat o interpretare conjugată a normelor privind reglementarea conflictului de interese cuprinse în art. 70, 71 și 76 din legea nr. 161/2003 cu normele din legislația specifică administrației publice locale și din materia implementării proiectelor finanțate din fonduri europene. În acest context, a precizat, pe de o parte, faptul că fiica sa avea calitatea de funcționar public în aparatul de specialitate al primarului încă din anul 2015 și, pe de altă parte, că desemnarea funcționarilor publici în echipele de implementare a proiectelor s-a făcut astfel încât să se evite supraîncărcarea anumitor funcționari publici, care ar fi putut afecta funcționalitatea administrativă a organelor administrației publice locale în realizarea interesului public.

Apărările formulate Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că sentința este corespunzător motivată, a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materie și este conformă practicii judiciare exemplificate prin decizia nr. 2870 din 25 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene La 6 februarie 2024, recurentul-reclamant A. a transmis la dosar o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: 1. Dispozițiile art. 61 alin. (3) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 se interpreteaza în sensul dispozițiilor prevazute în cuprinsul Orientării (2021/C 121/01) privind evitarea și gestionarea conflictelor de interese în temeiul Regulamentului financiar, care prevăd că reținerea conflictului de interese nu este o consecință automată a unei relații de familie, fiind necesar să fie indeplinită și condiția compromiterii imparțialitatii persoanei în cauză, existând, astfel, posibilitatea ca, în anumite situații exceptionale, imparțialitatea acesteia să nu fie afectată chiar în prezența unei relații de familie? 2. Dacă răspunsul la întrebarea nr. 1 este afirmativ, situația în care interesul persoanei ce exercită o funcție de demnitate publică aleasă nu este suficient de semnificativ astfel încât să fie perceput ca fiind în masură să compromită imparțialitatea și obiectivitatea acestuia, trebuie interpretată ca fiind o situație excepțională care nu contravine dispozițiilor art. 61 alin. (3) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012? După ce a prezentat cadrul procesual din dosar și a făcut aprecieri vizând rolul CJUE în cadrul procedurii întrebărilor preliminare, recurentul-reclamant a arătat că solicită interpretarea normelor europene prevăzute de Regulamentul financiar cu observarea perspectivei date de Orientarile privind evitarea și gestionarea conflictelor de interese în temeiul Regulamentului financiar, emise de către Comisia Europeana. În ceea ce privește relevanța răspusurilor CJUE asupra întrebărilor formulate, recurentul- reclamant a arătat că în sarcina sa a fost reținut conflictul de interese în raport cu art. 70 din Legea nr. 161/2003, care prevede următoarele: "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.". Astfel, chiar dispozițiile legii în baza carora a fost reținut conflictul de interese introduc distincția relevată prin interpretările date de Comisia Europeana în Orientarile 2021/C 121/01 referitoare la situația excepțională în care imparțialitatea persoanei ce exercită o funcție de demnitate publică aleasă nu este afectată, chiar în prezența unei relații de familie. O distincție similară există și în alte reglementări europene, de exemplu în Directiva 2014/24/UE care, la art. 24 alin. (2), prevede; "Conceptul de conflict de interese acopera cel puțin orice situație în care membrii personalului autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante care sunt implicați în desfașurarea procedurii de achiziție sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea sau independența lor în contextul procedurii de achiziție". Chiar dacă nu are aplicabilitate în speță, textul citat relevă orientarea reglementărilor europene vizând conflictul de interese, respectiv reținerea unei asemenea situații numai sub condiția ca interesul personal să fie de natură a pune sub semnul întrebarii imparțialitatea funcționarului public. Ghidul privind incompatibilitatile și conflictele de interese publicat pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, în încercarea de a defini conflictul de interese, menționează Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, precum și perspectiva Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică asupra conflictului de interese. Ambele aceste mențiuni indică explicit condiția influenței pe care interesul personal ar avea-o asupra îndeplinirii atribuțiilor funcționarului public. Aceasta este, de altfel, interpretarea corectă, cea care corespunde scopului reglementării conflictului de interese, rațiunii pentru care aceasta a fost adoptată. Ceea ce a interesat pe legiutor nu a fost să împiedice încheierea unor acte sau luarea unor decizii în legatură cu care ar fi existat și un interes personal al funcționarului (demnitarului), ci să se asigure că imparțialitatea și independența acestuia nu sunt afectate. Legea trebuie interpretată și aplicată conform rațiunii legiutorului, scopului adoptarii ei (cessante ratione legis, cessat ejus dispositio). Pe de alta parte însă, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției conține dispoziții contrare celor ale Regulamentului Financiar interpretat în sensul Orientării emise de Comisia Europeană, respectiv art. 76 alin. (1), care stabilește existența conflictului de interese fără a reține condiția afectării imparțialității persoanei ce exercită o funcție de demnitate publică (în mod similar, ar trebui observat și art. 228 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, reținut de către instanța de fond în considerentele sentinței). Orientările 2021/C 121/01 privind evitarea și gestionarea conflictelor de interese în temeiul Regulamentului Financiar au principalul scop de a promova o interpretare și o aplicare uniformă a normelor privind evitarea conflictelor de interese pentru actorii financiari, respectiv interpretarea Regulamentului Financiar. Mai departe, trebuie observate dispozițiile art. 148 din Constituția României, care prevad urmatoarele: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.". Prin urmare, se pune problema interpretării și aplicării dreptului Uniunii Europene, din moment ce dispozițiile Regulamentului Financiar trebuie aplicate cu prioritate față de dispozițiile Legii nr. 161/2003 și, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene este justificată. Conform dispozițiilor art. 61 alin. (3) RF 2018, "un conflict de interese există în cazul în care exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor unui actor financiar sau ale unei alte persoane, menționate la alin. (1), este compromisă din motive care implică familia, viața afectivă, afinitățile politice sau naționale, interesul economic sau orice alt interes personal direct sau indirect.". În cauză, conflictul de interese a fost reținut în sarcina sa ca o consecință directă a relației de familie pe care o are cu funcționarul C., fără a fi analizată condiția imparțialității, respectiv dacă imparțialitatea sa a fost sau nu afectată în momentul emiterii Dispoziției nr. 494/18.12.2019 prin care s-a constituit echipa de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene "PrimeCare RO-HU Acces Transfrontalier la servicii de urgență și asistență medicală primară de înaltă calitate în comunități mici". Or, dacă în momentul în care s-a analizat existența conflictului de interese de către evaluatorul ANI s-ar fi avut în vedere și conditia imparțialiății, astfel cum este prevazută de dispozițiile menționate anterior, s-ar fi constatat faptul că în sarcina sa nu poate fi reținut conflictul de interese. De asemenea, pentru reținerea conflictului de interese într-o atare situație era necesar ca evaluatorul ANI sa aibă în vedere și interesul efectiv al său în emiterea Dispoziției nr. 494/18.12.2019, dar și dacă interesul este suficient de semnificativ astfel încât să fie în masură să-i compromită imparțialitatea sau nu. În acest sens, în cuprinsul Orientarii 2021/C 121/01 se menționează următoarele: "Articolul 61 alin. (3) din RF 2018 nu prevede conflictul de interese ca o consecință automată a unei relații de familie, dar imparțialitatea persoanei în cauză trebuie să fie compromisă (în situații excepționale, este posibil să nu fie cazul)". "Interesul trebuie să fie suficient de semnificativ pentru a fi perceput ca fiind în masură să "compromită" "exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor". De regulă, s-ar putea argumenta că, cu cât responsabilitatea și răspunderea sunt mai mari sau cu cât interesul ori implicarea în execuția bugetului este mai mare, cu atât probabilitatea unui conflict de interese perceput este mai mare.". După cum a precizat și în acțiune, deținea calitatea de primar, dar și rudă de gradul I cu funcționarul C., la momentul includerii acestuia în echipa de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene "PrimeCare RO-HU". Într-adevăr, exista o relație de rudenie cu funcționarul public, însă această situație nu poate fi considerată automat conflict de interese, având în vedere că teoreticul interes personal al său nu a fost de natură sa îi afecteze imparțialitatea, urmărind, în realitate, îndeplinirea îndatoririlor aferente funcției publice pe care o deține. Pentru analizarea interesului, trebuie avut în vedere folosul material efectiv obținut în baza Dispoziției nr. 494/18.12.2019. Astfel, având în vedere cuantumul scăzut al foloaselor materiale obținute în baza exercitării atribuțiilor de asistent manager, respectiv suma de 13.750 RON aferentă perioadei aprilie 2020- ianuarie2021, rezultă, fără urmă de îndoială, lipsa unui interes personal în raport de includerea funcționarului C. în echipa de implementare a unui proiect finanțat din fonduri europene, putându-se concluziona că nu poate fi de natură să-i afecteze imparțialitatea. Mai mult, prin emiterea Dispoziției nr. 494/18.12.2019, a respectat cu prioritate art. 121 alin. (2) din Constituția României care prevede următoarele: "Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.". Astfel, în realitate, proiectul "PrimeCare RO-HU Acces Transfrontalier la servicii de urgență și asistență medicală primară de înaltă calitate în comunități mici" a reprezentat doar rezolvarea treburilor publice din orașul Ardud, întrucât implementarea acestui proiect aduce un aport pozitiv locuitorilor. Cu toate acestea, în opinia evaluatorului ANI, simpla relație de rudenie a sa cu funcționarul C. reprezintă un conflict de interese, deși, conform dispozițiilor a căror interpretare o solicită, evaluatorul ANI ar fi trebui să analizeze situația conflictuală și din perspectiva imparțialității sale. A concluzionat recurentul că este evidentă necesitatea interpretării de către CJUE a dispozițiilor art. 61 alin. (3) din RF 2018 având în vedere și dispozițiile interpretative ale Orientariloe 2021/C 121/01 cu privire la analizarea existenței conflictului de interese în raport de relațiile de familie, punându-se problema de a decide dacă simpla relație de rudenie este suficientă pentru constatarea unui conflict de interese sau, în stabilirea existenței acestuia, trebuie avut în vedere și dacă imparțialitatea este sau nu afectată.

Punctul de vedere formulat de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene Intimata-pârâtă a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea, ca inadmsibilă, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, apreciind, în esență, că instanța europeană are numai obligația interpretării dreptului european, nu și a aplicării efective a acestuia în cazuri individuale concrete, în sistemul național de drept. A opinat intimata că, analizând argumentele expuse de recurent, se observă că acesta nu a formulat o veritabilă cerere de sesizare a CJUE, urmărind în realitate soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. II. Analiza cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Examinând cererea recurentului-reclamant A. de sesizare a Curții de Justiție Europene, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - T.F.U.E., Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate să ceară CJUE să pronunțe o hotărâre preliminară, în cazul în care apreciază că hotărârea îi este necesară pentrua soluționa cauza. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Procedura hotărârii preliminare creează, pentru instanțele statelor membre, cadrul în care să poată adresa Curții de Justiție, în timpul soluționării litigiilor aflate pe rolul lor, întrebări vizând interpretarea sau validitatea normelor de drept al Uniunii, judecătorul național fiind competent să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului și să stabilească conținutului acestora, în funcție de circumstanțele litigiului. Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară, trimiterea fiind obligatorie doar atunci când aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. În cauza 283/81, CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA, soluționată prin hotărârea din 6-10-1982, C.E.J. (în prezent C.J.U.E.) a precizat care sunt circumstanțele și factorii ce trebuie avuți în vedere de instanțele naționale (inclusiv de cele ale căror soluții nu sunt supuse unei căi de atac) pentru a hotărî dacă sesizează sau nu instanța Uniunii Europene cu solicitarea pronunțării unei hotărâri preliminare. În acest sens, Curtea de Justiție a stabilit că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar pentru ca instanța să fie obligată să considere că se află într-o situație prevăzută de fostul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene. Instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare asupra relevanței întrebării, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă întrebarea nu este pertinentă, răspunsul la întrebare nu este concludent în soluționarea litigiului sau aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării. De asemenea, Curtea de Justiție a decis că nu se poate pronunța asupra unei întrebări preliminare când interpretarea sau examinarea validității normei de drept comunitar, cerute de instanța națională, nu au nicio legătură cu situația de fapt sau cu obiectul acțiunii principale (C- 126/80, Salonia, Hotărârea din 16 iunie 1981, par. 6 din considerentele Curții). Verificând conținutul întrebărilor propuse de revizuentă în aceste coordonate, Înalta Curte constată că o hotărâre de interpretare a prevederilor din dreptul Uniunii indicate în cerere nu este necesară pentru soluționarea cauzei, în realitate fiind vizate aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legislației naționale privind conflictul de interese în litigiul dedus judecății, în condițiile în care chiar autorul întrebării observă că și definiția dată conflictului de interese în art. 70 din Legea nr. 161/2003 cuprinde cerința existenței unui interes patrimonial care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu. Or, conform prevederilor art. 267 T.F.U.E. și jurisprudenței în materie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene are doar atribuția interpretării in abstracto a normelor de drept al Uniunii, fără a pronunța o hotărâre prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase, această prerogativă fiind în mod evident și exclusiv atributul instanței naționale. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate prin recurs și cu apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a constatat că reclamantul A., a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât, în calitate de primar al orașului Ardud, județul Satu-Mare, a emis Dispoziția nr. 494 din 18.12.2019, prin care a numit-o pe fiica sa C. în funcția de asistent manager în proiectul "Prime Care RO-HU Acces Transfrontalier la servicii de urgență și asistență medical primară de înaltă calitate în comunități mici", funcție în exercitarea căreia aceasta a încasat de la Primăria Ardud în perioada aprilie 2020 - ianuarie 2021, suma de 13.750 RON. S-a mai reținut prin același raport de evaluare că în exercitarea funcției de primar, reclamantul a semnat Contractul de furnizare produse de curățenie și igienă nr. 8111/16.09.2021, încheiat de Primăria Orașului Ardud cu asociația B. (societate în cadrul căreia acesta deține calitatea de membru cooperator fondator - 16 părți sociale în valoare de 100 RON fiecare, cotă de participare 3.48%), iar în temeiul acestui contract acea societate a încasat, în intervalul octombrie 2021 - martie 2022, suma de 21.955,5 RON. Obiectul disputei judiciare în calea de atac a recursului constă în soluția de menținere a raportului de evaluare nr. x/17.11.2022 în privința conflictului de interese constând în încălcarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) din legea nr. 161/2003, prin emiterea, de către recurentul- reclamant, în calitate de primar al orașului Ardud, a Dispoziției nr. 494 din 18.12.2019. Sub aspect factual, din analiza documentelor și informațiilor primite de intimata-pârâtă pentru perioada supusă evaluării și depuse la dosarul cauzei, s-au reținut următoarele: - A. a exercitat în perioada 23.06.2016 - 14.10.2020 funcția de primar al orașului Ardud, județul Satu-Mare pentru mandatul 2016-2020 și exercită, începând cu data de 14.10.2020, funcția de primar al orașului Ardud, județul Satu-Mare pentru mandatul 2020-2024; - În exercitarea funcției de primar a emis dispoziția nr. x/18.12.2019 prin care a numit-o pe fiica sa în funcția de asistent manager în proiectul "Prime Care RO-HU Acces Transfrontalier la servicii de urgență și asistență medical primară de înaltă calitate în comunități mici"; - În temeiul dispoziției nr. 494/2019 fiica sa a încasat, de la Primăria Ardud, în intervalul aprilie 2020- ianuarie 2021, suma de 13.750 RON. Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative." Circumstanțiind această definiție legală a conflictului de interese la situația primarilor și viceprimarilor, dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, stipulează că " Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I." La rândul lui Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019 prevede la art. 228 alin. (1) că "Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; … " În interpretarea acestui cadru normativ, instanța de fond a ajuns la concluzia- corectă- că "existența conflictului de interese, sub aspect administrativ, se verifică în situația în care decizia persoanei supuse interdicției legale este influențată sau prezintă riscul de a fi influențată de interesul său personal, al soției sau al rudelor și ar afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană". Cu toate acestea, atunci când a făcut aplicarea normelor de drept astfel interpretate la situația de fapt reținută în cauză, judecătorul fondului a considerat că aceasta se încadrează în ipoteza conflictului de interese, care presupune "întrunirea cumulativă a trei elemente: deținerea unei funcții publice, emiterea în exercitarea acestei funcții a unor dispoziții și obținerea de către soțul sau ruda de gradul I a persoanei care exercită funcția publică, a unui folos material în urma respectivelor dispoziții", fără nicio referire la elementul de ordin subiectiv punctat în paragraful anterior. Este adevărat că prin dispozițiile articolului 70 din Legea nr. 161/2003 legiuitorul nu pretinde, pentru constatarea existenței conflictului de interese, ca interesul personal de natură patrimonială al persoanei ce ocupă o funcție publică sau o demnitate publică să influențeze efectiv îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în cadrul funcției sau demnității, fiind suficient, în acest scop, să se constate că acel interes ar fi de natură să ridice suspiciuni asupra obiectivității acelei persoane în îndeplinirea atribuțiilor sale. Procedând în modul prezentat mai sus, prima instanță a pornit însă de la premisa că legătura de rudenie și beneficiul patrimonial determină în mod necesar, în orice circumstanțe, influențarea sau posibilitatea de influențare a îndeplinirii cu obiectivitate a atribuțiilor primarului și nu a făcut o analiză efectivă a argumentelor reclamantului, referitoare la inexistența unei afectări- deja produse ori potențiale- a imparțialității deciziei sale în contextul particular dedus judecății: faptul că fiica sa avea încă din anul 2015 calitatea de funcționar public în cadrul autorității administrației publice locale, dobândită prin concurs; de-a lungul timpului au fost emise acte de încadrare sau reîncadrare salarială, inclusiv în perioada 23.06.2016- 12.04.2018, ce a făcut obiectul evaluării finalizate prin raportul de evaluare nr. x/09.08.2019, în care s-a reținut că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă; dispoziția în discuție a fost emisă în exercitarea atribuțiilor de ordonator de credite și în limitele impuse de prevederile Legii nr. 153/2017, care în art. 16 alin. (1) reglementează majorarea salariilor de bază ale personalului nominalizat în echipele proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile; prin includerea în echipa de implementare a unuia dintre proiectele cu finanțare europeană derulate la nivelul Primăriei Orașului Ardud nu i s-a creat fiicei reclamantului un regim favorizant în raport cu ceilalți funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate, urmărindu-se distribuirea echilibrată a sarcinilor de serviciu. Or, după cum s-a reținut în mod judicios, de altfel, în sentința atacată, rolul reglementării conflictului de interese este acela de a preveni situațiile în care funcționari publici, aleșii locali sau demnitarii ar sluji interesul personal, datorită existenței unei împrejurări care le-ar aduce acestora, rudelor, prietenilor, asociaților sau persoanelor juridice cu care au o relație de angajament, un anumit avantaj. Cu alte cuvinte, existența conflictului de interese se verifică în situația în care decizia persoanei supuse interdicției legale este influențată sau prezintă riscul de a fi influențată de interesul său personal, al soțului sau al rudelor și ar afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană. În contextul astfel configurat, Înalta Curte constată că, deși a examinat amplu și detaliat circumstanțele de fapt, instanța de fond nu a procedat la o analiză reală a tuturor elementelor de ordin obiectiv și subiectiv care circumstanțiau marja de apreciere a recurentului- reclamant în exercitarea funcției, a implicațiilor și a gravității faptei imputate și a eventualului prejudiciu produs, analiză care ar fi fost în măsură să conducă la o justă punere în balanță a intereselor potențial afectate în cauză, inclusiv din perspectiva criteriul proporționalității, o cerință pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că instanța trebuie să o aibă în vedere în analiza legalității raportului de evaluare, de vreme ce o eventuală constatare a legalității acestuia este urmată automat de aplicarea unor sancțiuni de o gravitate deosebită. În acest sens, instanța europeană a subliniat că aplicarea legislației în materia conflictului de interese trebuie să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, impactul măsurii dispuse asupra situației personale, profesionale și economice a persoanei suspuse evaluării se dovedește deosebit de grav, fiind disproporționat în raport cu nivelul redus de gravitate al comportamentul ilicit constatat. Dreptul la o cale de atac efectivă presupune printre altele ca titularul acestui drept să poată avea acces la o instanță competentă să asigure respectarea drepturilor care îi sunt garantate de dreptul Uniunii și, în acest scop, să examineze toate aspectele de drept și de fapt pertinente pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată. În speță, acest drept presupune ca instanța să poată controla legalitatea raportului de evaluare care îl privește pe reclamant și, dacă este cazul, să anuleze raportul respectiv, precum și sancțiunile aplicate în temeiul acestuia, inclusiv sub aspectul criteriului proporționalității. Așadar, având în vedere natura faptei de conflict de interese, faptă ilicită care impune cu necesitate reținerea atât a elementului obiectiv constând în existența unei acțiuni contrare normelor de drept, cât și a elementului subiectiv raportat la vinovăția persoanei în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente din perspectiva modalității concrete în care cele două elemente au fost reținute în cauză în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant, limitându-se la o analiză formală a situației juridice deduse judecății, aspecte care atrag incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Nu va fi reținut ca fiind întemeiat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, pentru că raționamentul judiciar pe care s-a fondat sentința atacată este explicat în mod adecvat, cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., criticabilă fiind, așa cum s-a arătat mai sus, maniera de interpretare și aplicare a normelor de drept material. Înalta Curte nu a avut în vedere, ca fiind întemeiată, nici critica încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerințele art. 431 C. proc. civ., în condițiile în care recurentul- reclamant a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu referire la un raport de evaluare care a vizat o altă perioadă și alte fapte decât cele analizate în cauza de față și nu a trecut prin filtrul unui control judecătoresc de legalitate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza cauza din perspectiva tuturor aspectelor mai sus reliefate, inclusiv prin raportare la cele statuate de CJUE în cauza C-40/21 (Hotărârea din 4 mai 2023), urmând să stabilească nu doar latura obiectivă a conflictului de interese, ci și vinovăția, ca element subiectiv al acestuia.