ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2024

HOTĂRÂRE
26.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a la data de 24.04.0203, sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârții Fondul de Garantare a Asiguraților și Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat instanței:

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

Prin sentința nr. 4391/2023 din data de 23 august 2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut dispozițiile prevăzute art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) din legea nr. 213/2015 și art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 5513 din 1 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a reținut dispozițiile prevăzute art. 10 alin. (1) din legea nr. 544/2004.

Prin sentința civilă nr. 173 din 6 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut dispozițiile art. 1, art. 266 și ale art. 269 din Codul muncii.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților și Autoritatea de Supraveghere Financiară, obligarea pârâtei Fondul de Garantare a Asiguraților la încheierea contractului individual de muncă pentru funcția de director general al instituției și obligarea celei de-a doua pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară la emiterea deciziei de numire în funcția de director general, la care se adaugă obligarea ambelor pârâte la repararea prejudiciului patrimonial/nepatrimonial cauzat prin refuzul de încheiere a contractului individual de muncă și de emitere a deciziei de numire în funcția de director general.

Reclamanta, salariată în cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților, conform contractului individual de muncă aflat la dosar fond nr. x/2023, exercitând funcția de Director General Adjunct, s-a prezentat la concursul pentru ocuparea postului de Director General (contract de muncă pe durată nedeterminată, cu perioadă de probă conform legislației muncii) pe care l-a câștigat.

Prin hotărârea nr. 11/24.02.2022 a fost desemnată candidatul câștigător pe baza notei finale obținute în cadrul interviului Socio-profesional, respectiv 9,06, ca urmare a finalizării concursului pentru ocuparea postului de Director General.

Art. 2 al hotărârii stabilește că, se avizează și se supune spre aprobare Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară numirea doamnei A. în funcția de Director General al FGA, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Întrucât nu a fost emisă decizia de numire în funcția de Director General și nu a fost încheiat nici contractul individual de muncă corespunzător noii funcții, reclamanta s-a adresat secției de litigii de muncă a tribunalului pentru a proceda la obligarea instituțiilor angajatoare la definitivarea situației privind raportul său de muncă.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În speța de față, obiectul cererii de chemare în judecată se subsumează unui conflict privind raportul de muncă al reclamantei potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003, respectiv obligarea instituțiilor pârâte la încheierea contractului individual de muncă pentru funcția de director general al instituției, iar nu în raport de pretinsul act administrativ ce urmează a fi emis de o autoritate publică centrală pentru numirea pe postul de director general a reclamantei.

Faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să emită un act de numire în postul pentru care reclamanta a concurat și l-a câștigat nu poate fi interpretat în sensul că decizia de numire în postul contractual reprezintă un act administrativ tipic/asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) sau alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și pe cale de consecință natura litigiului de față este una care vizează contenciosul administrativ, acesta producând efecte juridice în sfera raporturilor de muncă și nu în sfera dreptului administrativ .

Așadar, raportul juridic dedus judecății este unul guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 266 și ale art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (1), (2) din același cod:

(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

În raport de aceste dispoziții, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Fondul de Garantare a Asiguraților și Autoritatea de Supraveghere Financiară în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2023
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la data de
ÎCCJ 2024-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2024
73 ind. l din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice) s-a reținut că sigurele sume care pot constitui prejudiciu sunt reprezentate de cheltuielile de judecată achitate persoanelor sancționate disciplinar în litigiile promovate (9.000
ÎCCJ 2024-06-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii, procedura derulată și hotărârile instanțelor aflate în conflict 1.
ÎCCJ 2023-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6136/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrat
ÎCCJ 2023-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2023
Ședința publică din data de 5 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.04.202
Sursă