ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1716/2024

HOTĂRÂRE
26.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1716/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând a fi obligată să îi comunice înregistrarea audio a ședinței de judecată din 27.01.2017 în dosarul nr. x/2016 pe watsapp, respectiv e-mail după caz, si daune morale si desp. de 50.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 905 din 26 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație Și Justiție, cauza având ca obiect refuz soluționare cerere, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023, iar prin rezoluția din data de 7 septembrie 2023 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Examinând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu în ședința publică din data de 26 martie 2024, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația recurentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin citația emisă în data de 8 septembrie 2023 s-a dispus citarea acesteia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, reclamantul nu a respectat cerința prevăzută de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 197 din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 905 din 26 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 905 din 26 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4913/2023
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-06-10
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 140/2024
Ședința publică din data de 10 iunie 2024 Asupra recursului de față, după examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 5928 din 8 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2024-03-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2024
Ședința publică din data de 27 martie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia civilă nr. 29
ÎCCJ 2024-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2024
umția legală prevăzută de art. 279 din Legea nr. 53/2003 în raport cu dispozițiile art. 29 și 104 din O.U.G. nr. 80/2013. Instanța nu a observat existența viramentului prin care a fost transmisă taxa de timbru. De aceea, hotărârea este lovi
ÎCCJ 2024-05-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 110/2024
Ședința publică din data de 13 mai 2024 Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele: I. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 24 din 12 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă