ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2024

HOTĂRÂRE
27.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2981 din 31 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1274 din 5 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei indicate în punctul I.1. de mai sus a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A., prin care, susținând că nu au fost analizate toate motivele de recurs, iar hotărârea atacată ar constitui rezultatul unei erori materiale, a solicitat anularea acesteia, rejudecarea recursului și admitere căii de atac pentru motivele arătate.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.

Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către contestatorul A. a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității căii de atac pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru formularea contestației în anulare se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Prin citația comunicată contestatorului A. la data de 04.08.2023 s-a adus acestuia la cunoștință obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă căii de atac declarate.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare, dar a depus cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă prin încheierea din data de 31.01.2024 . Împotriva acestei soluții, contestatorul a formulat cerere de reexaminare, ce a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.03.2024, în dosarul asociat nr. x/2023, în sensul respingerii ca tardiv formulată.

Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul A. nu a achitat taxa judiciară de timbru de la momentul primirii citației prin care i s-a adus la cunoștință obligația stabilită de instanță în sarcina sa și nici până la termenul de judecată fixat pentru soluționarea căii de atac, deși a avut știință de existența obligației (așa cum rezultă din dovezile de comunicare existente la filele x ale dosarului).

Potrivit art. 148 alin. (6) C. proc. civ. "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 174 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.", iar potrivit art. 176 din același act normative "Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: … 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

În cazul cererii de chemare în judecată, art. 197 C. proc. civ. prevede că "Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".

Așadar, obligația de plată a taxei judiciare de timbru constituie în cazurile prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013 o condiție aferentă cererilor adresate instanței judecătorești. O astfel de condiție prezintă caracter extrinsec, cauza de nulitate incidentă nefiind condiționată de existența unei vătămări.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția netimbrării căii de atac, invocată din oficiu, și va anula, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 2981 din 31 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Admite excepția netimbrării contestației în anulare.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 2981 din 31 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4858/2024
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată
ÎCCJ 2024-02-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia civilă nr.
ÎCCJ 2024-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4280/2024
Ședința publică din data de 3 octombrie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 2491 pr
ÎCCJ 2023-05-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 6295 din 9 de
ÎCCJ 2023-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1113/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe r
Sursă