CtEDO 21.06.2007 Auto

CASE OF KUDRINA v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
21.06.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KUDRINA v. RUSSIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE KUDRINA c. RUSSIA (Doc. nr. 27790/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 21 iunie 2007 FINAL 31/03/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Kudrinei c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis, Președintele, L. Loucaides, A. Kovler, K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, G. Malinverni, judecători și grefierul secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 31 mai 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 27790/03) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rusesc, dna Valentina Iosifovna Kudrina („reclamantul”), la 3 iulie 2003. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 11 octombrie 2005, Curtea a hotărât să anunte cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Novosibirsk. La 25 decembrie 2002, Curtea de district Mirninskiy a Republicii Sakha (Yakutiya) a susținut acțiunea reclamantului împotriva Ministerului Finanțelor și i-a acordat 138.967 ruble ruse (RUR, aproximativ 4.243 euro) în compensare pentru o ordine de decontare a scopurilor speciale, cu termenii de care guvernul a fost să-i ofere o mașină. La 17 februarie 2003, Curtea Supremă a Republicii Sakha (Yakutiya) a susținut hotărârea privind recursul. A fost instituită o procedură de executare, dar la 3 iulie 2003, biroul judecătorilor din Moscova a returnat o scrisoare de execuție reclamantului care a instruit-o să-l depună la Ministerul Finanțelor. La 2 septembrie 2003, a respectat instrucțiunile. La 14 august 2004, Ministerul Finanțelor a plătit reclamantul RUR 61.427.04. La 1 octombrie 2004, Ministerul Finanțelor a interzis Președintele Curții Supreme a Republicii Sakha (Yakutiya) să revizuiască hotărârile din 25 decembrie 2002 și 17 februarie 2003. 10. La 23 decembrie 2004, Presidiumul Curții Supreme a Republicii Sakha (Yakutiya) a anulat hotărârile din 25 decembrie 2002 și 17 februarie 2003 și a respins acțiunea reclamantului. Presidium a remarcat că instanțele de district și regionale au evaluat și aplicat norme juridice de fond în mod incorect. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 PRIVIND CONTAJUL CUAJULUI DE 25 DE DICEMBRE 2002, ÎN UPHLED LA 17 FEBRUARIE 2003 11. Reclamantul s-a plâns că anularea hotărârii finale din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a susținut la recurs la 17 februarie 2003, făcută în favoarea ei, a încălcat „dreptul către o instanță” și dreptul ei la bucurarea pașnică a bunurilor. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. Părțile relevante ale acestor dispoziții se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Guvernul susține că Presidiumul Curții Supreme a Republicii Sakha (Yakutiya) a anulat hotărârile din 25 decembrie 2002 și 17 februarie 2003 în vederea corectării erorilor judiciare comise de instanțele de district și regionale. 13. Reclamantul a afirmat că anularea hotărârii finale de 25 de judecată. Decembrie 2002, după cum s-a confirmat la 17 februarie 2003, a afectat în mod iremediabil principiul securității juridice și a privat-o de dreptul de a primi bani pe care avea dreptul de a primi. Evaluarea Curții art. 6 § 1 din Convenția (a) Admisibilitatea 14. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. (b) Meritii 15. Curtea reiterează că dreptul la o audiere echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenție, care declară, în partea sa relevantă, statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România , hotărârea din 28 octombrie 1999, Raporturi de hotărâri și decizii 1999-VII, § 61). 16. Acest principiu insistă asupra faptului că nici o parte nu are dreptul să caute o reluare a procedurii doar în scopul unei recereri și a unei noi decizii ale cazului. Puterea instanțelor superioare de a anula sau de a modifica deciziile judiciare obligatorii și executibile ar trebui exercitată pentru corectarea defectelor fundamentale. Pur și simplua posibilitate de două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. Plecările de la acest principiu sunt justificate numai atunci când sunt făcute necesare prin circumstanțe de caracter substanțial și convingător (a se vedea mutatis mutandis Ryabykh c. Rusia , nr. 52854/99 , § 52, CEHR 2003-X; și Pravednaya c. Rusia , nr. 69529/01 , § 25, 18 noiembrie 2004). 17. Curtea reiterează că art. 6 § 1 asigură tuturor dreptul de a avea orice reclamație legată de drepturile și obligațiile sale civile aduse în fața unei instanțe sau a unui tribunal. În acest mod, acesta încarcă „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor în materie civilă, constituie un aspect. Cu toate acestea, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant permite ca o decizie judiciară finală și obligatorie să fie anulată de o instanță superioră cu privire la o cerere formulată de un oficial de stat a cărui putere de a depune o astfel de cerere nu este supusă niciunui termen, cu rezultatul că hotărârile ar fi putut contesta indefinit (a se vedea Ryabykh , citat mai sus, §§ 54-56). 18. Curtea observă că, la 25 decembrie 2002, Curtea de district Mirninskiy a susținut acțiunea reclamantului și i-a acordat o sumă de bani. Hotărârea a fost susținută la recurs la 17 februarie 2003 și a devenit obligatorie și executivă. La 23 decembrie 2004, hotărârea a fost anulată prin intermediul unei revizuiri de supraveghere. 19. Curtea reiterează că a constatat o încălcare a „dreptului către instanță” al unei reclamante garantat de art. 6 § 1 din Convenție în multe cazuri din Rusia în care o decizie judiciară care a devenit finală și obligatorie a fost ulterior anulată de o instanță superioră cu privire la o cerere de către un oficial de stat sau o parte la procedura, în special atunci când o perioadă deosebit de lungă, ca în cazul în cauză, s-a scurs de la data în care hotărârea în favoarea reclamantului a devenit obligatorie până la data în care a fost înființată procedura de revizuire a controlului (a se vedea Roseltrans v. Rusia , nr. 60974/00, §§ 27-28, 21 iulie 2005; Volkova v. Rusia , nr. 48758/99, §§ 34-36, 5 aprilie 2005; Ryabykh a citat mai sus §§ 51-56; Borshchevskiy v. Rusia , nr. 14853/03, §§ 46-48, 21 septembrie 2006; și Nelyubin v. Rusia , nr. 14502/04, §§ 28-30, 2 noiembrie 2006). Mai mult, în cazul Kot v. Rusia, Curtea a constatat după cum urmează: „Este inevitabil ca, în cadrul procedurii civile, părțile ar avea opinii contradictorii cu privire la aplicarea legii de fond. Instanțele sunt invitate să examineze argumentele lor într-un mod corect și invers și să facă evaluarea lor a cererii. Curtea remarcă că înainte de depunerea unei cereri de revizuire de supraveghere, au fost examinate meritele cererii reclamantului... Nu s-a afirmat că tribunalele au acționat în afara competențelor lor sau că au existat un defect fundamental în cadrul procedurii în fața lor. Faptul că Presidium nu este de acord cu evaluarea efectuată de instanțele de primă instanță și de recurs nu a fost, în sine, o circumstanță excepțională care justifică anularea unei hotărâri obligatorii și executoare și reluarea procedurii privind cererea reclamantului.” (nr. 20887/03, § 29, 18 ianuarie 2007) După examinarea documentelor care îi sunt prezentate, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În consecință, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere anularea hotărârii finale din 25 decembrie 2002, confirmată la 17 februarie 2003, prin intermediul procedurilor de revizuire a supravegherii. art. 1 din Protocolul nr. 1 lit. (a) Admisibilitatea 21. Curtea observă că plângerea reclamantului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 nu este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. (b) Merit 22. Curtea reiterează că existența unei datorii confirmate de o hotărâre obligatorie și executivă constituie „poziția” a hotărârii beneficiarului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Încheierea unei astfel de hotărâri se rezultă prin o ingerință în dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor (a se vedea, printre altele, Androsov c. Rusia , nr. 63973/00, § 69, 6 octombrie 2005). Curtea observă că hotărârea finală și executivă din 25 de ani. Decembrie 2002, după cum s-a confirmat la 17 februarie 2003, prin care reclamantul a primit o sumă de bani, a fost anulată într-o revizuire de supraveghere la 23 decembrie 2004. Presidium al Curții Supreme a Republicii Sakha (Yakutiya) a reexaminat chestiunea și a respins afirmațiile reclamantului. Astfel, reclamantul nu a fost împiedicat, fără nici o vină a ei, să primească premiul acordat de Curtea de District. Închiderea hotărârii executoare a frustrat încrederea reclamantului în decizia judiciară obligatorie și a privat-o de ocazia de a primi banii pe care se aștepta legitim să-i primească. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că anularea hotărârii aplicabile din 25 decembrie 2002, prin revizuirea supravegherii, a constituit o sarcină excesivă pentru reclamant și a fost incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, a existat o încălcare a acelui articol. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 PRIVIND CONTUL NON-FORZIMENTUL HOTĂRÂREAUI DE 25 DE DICEMBRE 2002, ÎN UPHELDUL 17 FEBRUARIEI 2003 24. Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a confirmat la recursul din 17 februarie 2003. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1. Partele relevante ale acestor dispoziții sunt citate mai sus. Guvernul susține că hotărârea din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a confirmat la 17 februarie 2003, nu a putut fi executată deoarece a fost anulată în revizuirea supravegherii. 26. Reclamantul a menținut plângerile. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea observă că, la 25 decembrie 2002, reclamantul a obținut o hotărâre prin care Ministerul Finanțelor să-i plătească o anumită sumă de bani. Hotărârea din 25 decembrie 2002 a fost susținută în apel la 17 februarie 2003 și a devenit executibilă la această dată. Din acel moment, deține debitorului, un organism de stat, să se conformeze acesteia. În august 2004, Ministerul Finanțelor a acordat judecată în parte. La 23 decembrie 2004, Presidiumul Curții Supreme a Republicii Sakha (Yakutiya) a anulat hotărârile din 25 decembrie 2002 și 17 februarie 2003 și a respins acțiunea reclamantului. 29. Rezultă că cel puțin din 17 februarie 2003 până în 23 decembrie 2004, hotărârea din 25 decembrie 2002 a fost executabilă și că statul trebuie să respecte termenele sale (cf. Velskaya c. Rusia , nr. 21769/03, § 18, 5 octombrie 2006). 30. Guvernul a citat inițiarea procedurii de revizuire a supravegherii în ceea ce privește hotărârea din 25 decembrie 2002 ca unic motiv pentru neexecuția sa. În acest sens, Curtea reiterează că a abordat recent și a respins același argument de către Guvern în cazul Sukhobokov c. Rusia (nr. 75470/01, 13 În special, Curtea a susținut că „cuantificarea hotărârii, care nu respectă principiul certitudinii juridice și „dreptul față de instanță”, nu pot fi acceptate ca motiv pentru a justifica neexecuția hotărârii” (a se vedea Sukhobokov, citat mai sus, § 26, și Velskaya, citat mai sus, §§ 19-21). 31. După examinarea materialului care i-a fost prezentat și ținând seama de concluziile sale din alineatele 20 și 23 de mai sus, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să convingă Curtea să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Guvernul nu a avansat nici o altă justificare pentru nerespectarea hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a confirmat la recurs la 17 februarie 2003. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă (a se vedea Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, ECHR 2002 III; și, mai recent, Poznakirina c. Rusia , nr. 25964/02, 24 februarie 2005; Wasserman c. Rusia , nr. 15021/02, 18 Noiembrie 2004), Curtea constată că, nerespectând hotărârea din 25 decembrie 2002, în favoarea reclamantului, autoritățile interne au încălcat dreptul ei la instanță și i-au împiedicat să primească banii pe care avea dreptul de a primi. 32. Curtea constată, în consecință, că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecuției hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum a fost susținut la recursul 17 februarie 2003. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat RUR 129.796 în ceea ce privește prejudicii materiale, din care RUR 77.540 a reprezentat partea rămasă a atribuirii hotărârii din 25 decembrie 2002 și nu a plătit-o și RUR 52.256 a reprezentat un dobânzi în partea rămasă a atribuirii hotărârii calculată la rata marginală a dobânzii a Băncii Centrale Ruse. Ea a solicitat în continuare o sumă neespecificată care reprezintă pierderile de inflație și o indexare a unei anumite ordine de decontare pentru RUR 9.000. Reclamantul a solicitat, de asemenea, RUR 50.000 în ceea ce privește prejudiciile morale. 35. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură cauzală între presupusele încălcări și prejudicii materiale reclamate de solicitant. În ceea ce privește afirmațiile ei în ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a remarcat că acestea sunt rezonabile. 36. Curtea observă că, în acest caz, a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 în sensul că atribuirea în favoarea reclamantului nu a fost plătită integral ca urmare a anulării hotărârii finale prin revizuirea supravegherii. 6 trebuie să se asigure că reclamantul este pus în poziția în care ar fi fost avut în vedere cerințele de la art. 6 (a se vedea Piersack c. Belgia (art. 50), hotărârea din 26 octombrie 1984, Serie A nr. 85, p. 16, § 12, și, mutatis mutandis, Gençel c. Turcia , nr. 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003). Curtea constată că, în acest caz, acest principiu se aplică, de asemenea, având în vedere încălcările constatate (cf. Poznakirina c. Rusia , nr. 25964/02, § 33, 24 februarie 2005, și Sukhobokov, citat mai sus, § 34). Reclamantul a fost împiedicat să primească bani pe care se aștepta legitim să le primească în hotărârea din 25 decembrie 2002. Deducerea sumei pe care Ministerul Finanțelor le-a plătit deja reclamantului la 14 august 2004 în temeiul hotărârii finale din 25 decembrie 2002, Curtea consideră că guvernul plătește partea rămasă a hotărârii pronunțate de instanța internă în temeiul hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a confirmat la recurs la 17 februarie 2003, adică RUR 77.540. 37. Curtea reamintește, de asemenea, că adecvarea compensației ar fi diminuată dacă ar fi plătită fără trimitere la diferite circumstanțe care ar putea reduce valoarea acesteia, cum ar fi o întârziere prelungită în aplicare (a se vedea Gizzatova c. Rusia , nr. 5124/03 , § 28, 13 ianuarie 2005; Metaxas c. Grecia , nr. 8415/02, § 36, 27 mai 2004). Având în vedere materialele în posesia sa și faptul că Guvernul nu a formulat nicio obiecție la metoda de calcul a compensației a reclamantului, Curtea aprobă, de asemenea, reclamantul RUR 52,256 în ceea ce privește prejudicii materiale, plus orice impozit care poate fi imputabil. 38. În ceea ce privește afirmația privind pierderile de inflație, Curtea remarcă că reclamantul nu a indicat suma pierderilor de inflație și nu a oferit o explicație privind metoda de calcul a acesteia. Ea nu a prezentat niciun document care să arate ratele de inflație în regiunea sa în perioada examinată. Prin urmare, Curtea respinge această afirmație. În ceea ce privește afirmația referitoare la o anumită hotărâre de soluționare, Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 39. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul a suferit suferințele și frustrarea rezultate din neexecutarea și anularea hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a confirmat la 17 februarie 2003. Curtea își atribuie o evaluare echitabilă 1 500 EUR pentru prejudicii morale, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 40. În consecință, Curtea nu atribuie nimic sub acest cap. Dobânzile implicite 42. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod inevitabil plângerile referitoare la neexecuția hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum s-a confirmat la 17 februarie 2003, precum și încheierea ulterioară a acesteia prin intermediul unei revizuiri de supraveghere admisibile și a restului cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulării hotărârii din 25 decembrie 2002, confirmată la 17 februarie 2003; deține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecutării hotărârii din 25 decembrie 2002, astfel cum a fost susținută la 17 februarie 2003; (a) faptul că Statul pârât, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, trebuie să plătească atribuirea acordată de instanțele interne în favoarea reclamantului în temeiul hotărârii din 25 decembrie 2002, deducând suma care a fost deja plătită la 14 august 2004; (b) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite, dacă este cazul, în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare: (i) RUR 52,256 (cincă două mii două sute și cincizeci și șase ruble ruse) în ceea ce privește prejudiciile materiale; (ii) 1 500 EUR (o mie și cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (iii) orice impozit care poate fi percepubil pe sumele de mai sus; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 iunie 2007, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă